14,769 matches
-
procedat astfel, de ce am avut nevoie de acea coborâre preliminară până la cea mai veche amintire. Poate că era o pură verificare a felului cum funcționau mecanismele memoriei, a capacității lor de-a scoate la suprafață ceva depus în afundul afundurilor sufletești. Perfect anodine pentru oricare altul, acele trăiri, acele imagini îmi apar înconjurate de o aură. Unic depozitar al lor, încerc încă o dată să le evoc. Mă văd, așadar, în dimineața unei zile de vară, în locuința noastră din Constanța, situată
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
etic, am fost adânc impresionat de căldura, efortul neobosit depus de V. Voiculescu pentru îngrijirea bolnavilor noștri. În fiecare dimineață făceam o vizită prelungită și aceasta, în afara prescripțiilor și intervențiilor terapeutice necesare, era însoțită întotdeauna de expresia unei adânci înțelegeri sufletești și a unor sentimente cu adevărat părintești. Pentru mine, aceasta a însemnat o școală și un exemplu de neuitat»... Activitatea depusă i-a adus recunoașterea calității muncii sale fiindu-i recompensată cu ordinul «Coroana României cu Spadă și Panglică de
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
G. Tutoveanu și că la sfârșitul dedicației acesta făcea următoarea mențiune: «Încredințez fotografia aceasta prietenului meu I Torouțiu, G. Tutoveanu». Înregistrată sub cota 19.950, fotografia și dedicația autografă, reproduse mai sus, zice M. Pop, probează odată mai mult, fondul sufletesc ales al lui V. Voiculescu, poetul «Destinului» și creatorul lui «Zahei orbul», al unor povestiri unice în literatura română, crezul său nestrămutat în înalta virtute a prieteniei, pe care a cultivat-o statornic și cu generozitate de-a lungul întregii
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
destinul artistic de excepție pe care opera lui literară îl trăiește în posteritate poate fi privit ca o răsplată și mai puțin ca o răzbunare. Cel care este Bunătatea nu poate Răzbuna. Pedepsește însă Răul, într-o ordine ontologică, nicicum sufletească. Asta o fac oamenii”...încheie discuția C.D. Zeletin, referitor la personalitatea lui Vasile Voiculescu pe care l-ar vedea canonizat... Cel care va face, peste ani, istoria grupului coagulat în jurul Icoanei Rugului Aprins, Andrei Scrima, pe atunci la începutul fabulosului
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
o definiție elastică: „Pastelurile sunt un șir de poezii, cele mai multe lirice, de regulă descrieri, câteva idile, toate însuflețite de o simțire așa de curată și de puternică a naturei” (Critice, p.174). ...Pastelul modern surprinde o imagine subiectivă, o stare sufletească de incertitudine, de melancolie, de nevroză. Au scris pasteluri: I. Pillat, V. Voiculescu, A. Maniu, D. Botez, L. Blaga, G. Bacovia ș.a. (p. 276). Personificare Procedeu literar bazat pe similitudine și analogie prin care forme ale complexei dinamici umane se
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
dându-i unitate și consistență. Desigur, poemul Luceafărul este cel ce dă măsura cotei de vârf și în acest sens revenirea constantă asupra discutării lui este întru totul îndreptățită. "Luceafărul spune domnia sa constituie o sinteză de spații fizice și corespunzător sufletești, rezumând sferele ontice posibile în concepția umană. Aceste spații desfășoară o impresionantă suită de planuri tensionale, a căror mișcare coregrafică metamorfozează variate stări spirituale, și sunt chemate să delimiteze antinomic două sfere existențiale: absolutul și cotingentul". E exprimată aici ideea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
ca reprezentare a contragreutății realului, "o forță posibilă, alta, compensatorie, uneori antinomică, a existenței". Este supusă analizei nuvela Sărmanul Dionis, în care visul se împletește cu realitatea, prozatorul este interesat de "mister și atmosferă, de tensiunea stărilor eroilor, de atitudinea sufletească și mentală, de intruziunea supranaturalului". Un imaginar aparte definește Ioan Derșidan prin metafora pagurului ("Pagurul este un crustaceu care își pune la adăpost abdomenul moale în cochilia unui gasteropod"). El dezvoltă ideea, de mai demult, a lui Vladimir Streinul, după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Eminovici, un om "autoritar, brutal, îndărătnic și grandoman, lipsit de delicateță și de orice tendință de a-i face pe copiii săi tovarăși de muncă (subl. aut.), astfel că i-a împins pe toți cu fața în poalele și atmosfera sufletească a mamei necăjite, care nici ea nu-și putea lega afecțiunea decât de copiii ei". Așa se face că acel părinte "vajnic" nu i-a putut fi prea drag copilului Mihai care, ancorat în dragostea sa maternă, ajunge a-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
gândirii schopenhaueriene, rezonanțele din vechea filozofie indiană trecute prin filtrul de gândire personal nu explică decât în parte originalitatea acestei poezii: "Nu atât părțile dezamăgite și întunecate ci părțile, aș spune constructive și din care ne putem făuri un scut sufletesc și întărire interioară ne atrag astăzi în poezia eminesciană". Pentru că în ea se resimte un filon poetic venit dintr-o "tradiție de neam", tezaurizat în poezia populară, Eminescu dovedindu-se, de asemenea "un transpunător al spiritului și al formei populare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Pentru că în ea se resimte un filon poetic venit dintr-o "tradiție de neam", tezaurizat în poezia populară, Eminescu dovedindu-se, de asemenea "un transpunător al spiritului și al formei populare în literatura noastră cultă", care devine aici un "decor sufletesc" întrupat într-o "feerică frumusețe verbală". Poeme ca Ursitoarele, Mușatin și codrul, Miron și frumoasa fără corp etc., dar mai ales Călin Nebunul, din care exemplifică sugestiv, sunt "capodopere" ale "graiului românesc", în care se "dezvoltă o inspirație proprie și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
el un gnostic, Eminescu n-a fost în cele din urmă unul dintre ei. Gnosticismul său (oarecum naiv) este unul profund sceptic, de unde rezervele și îndoielile sale cu privire la puterea spirituală a poeziei, mai ales în "veacul cel de fier". Structura sufletească i-a predeterminat destinul de poet și modul de a-l înțelege, nu ca pe un drum al realizării de sine, ci ca pe un destin legat de un popor a cărui istorie survenea și prin poezia sa". În acest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
smârcuri ascunse lucind ca niște dale împrăștiate, cu poienițe adânci, tăiate de câte un pâlc de brazde calde, peste care se prosternează încet hățișuri stufoase..."; Pe lângă plopii fără soț : "... dezvăluie spațiul concret în care poetul își consumă drama proprie. Criza sufletească, zvâcnetul sentimentului istovit, necazul /.../ în care istoria iubirii incurabile anunță amalgamul neliniștilor trăite de poet" ș.a.), chiar dacă motivele inspirației pot fi identificate în biografia poetului. Ar fi și caraghios să-l imaginăm pe Eminescu tot trecând pe sub plopi și așteptând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
angajamentelor poetului în dezbaterea problemelor istoriei naționale, începând cu articolele sale din Federațiunea, insistându-se nuanțat asupra marii adunări de la Putna din 1871 și considerându-se sub acest aspect întreaga perioadă gazetărească de la Timpul. Definită de-acum, motivația istorică și sufletească a "omului și creatorului Eminescu" pentru scrierea poemei, autorii studiului se opresc, în detaliu, asupra momentului și conjuncturii politice din 5 iunie 1883, când s-a produs citirea Doinei, nu la dezvelirea statuii lui Ștefan cel Mare (operă a sculptorului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
poate fi considerată "opera gazetarului politic Eminescu". Urmărind etapele creației poemei, în contextul istoric al propriei trăiri evenimențiale în epocă, autorii studiului vin la înțelegerea că poetul a oferit aici "dimensiunea înălțimii românești", dimensiunea "sculpturală a țării și a specificului sufletesc". Cercetătorii sunt încredințați, și aduc argumente în acest sens, că tocmai această dimensiune națională, atât de evidentă în poemă, a făcut ca aceasta să fie respinsă și blamată prin timpi ca expresie a unui naționalism extrem, poetul fiind acuzat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
esențiale a mitului romantic al Tânărului Geniu. O percepție prea puțin satisfăcătoare pentru Mihai Cimpoi care consideră, expunând argumente demne de luat în seamă, că "Eminescu preschimbă evenimentele conjuncturale în destin, dând vieții sale o redirecționare originală, valorizând toate însușirile sufletești cu care l-a înzestrat natura, astfel ca să le transforme "în cultură, plăsmuire vie, în formă de viață", cu alte cuvinte "a transformat vitalitatea în productivitate"", apropiindu-l în această perspectivă de Goethe. Și, continuă:" Un factor modelator important este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
reviste și ziare. Cât privește Caietele Eminescu, avem derulate inventarial notele de curs, notele de lectură, diferitele excerpte, transcrieri diverse etc. Corspondența constituie la rându-i un subiect de tratare descriptiv ("Scrisorile lui Eminescu se axează pe o atare structură sufletească labilă, pe ștergerea nietzscheană a imaginilor vechi de pe tabloul ființei sale, pe o cumpănire / descumpănire ontologică / deontologică"). Cel mai interesant capitol este acela intitulat Odiseea receptării, în care sunt comentate pe larg toate meandrele discuțiilor pro sau contra, încă din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
junimist Mandrea, și-a petrecut, la conacul acestuia, două luni de vară în anul 1878, lucrând lejer la traducerea primului volum de documente Hurmuzachi și plimbându-se reconfortat printr-o natură mirifică înconjurătoare) încredințat că "aerul de aici și căldura sufletească a oamenilor, istețimea lor și înțelegerea lor, îmi vor prinde bine pentru o vacanță sortită să-mi șteargă rănile trupești și să-mi redea puterile sufletești". Secretarul boierului îi lămurește Țărăncii, cine este oaspetele ales, sosit cu trenul din Capitala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
-se reconfortat printr-o natură mirifică înconjurătoare) încredințat că "aerul de aici și căldura sufletească a oamenilor, istețimea lor și înțelegerea lor, îmi vor prinde bine pentru o vacanță sortită să-mi șteargă rănile trupești și să-mi redea puterile sufletești". Secretarul boierului îi lămurește Țărăncii, cine este oaspetele ales, sosit cu trenul din Capitala țării: "toți cei mari îl cinstesc, îl cheamă Poetul și profetul Patriei, dar puțini se îngrijesc de aproape de soarta, suferințele și boala lui". Mult mai bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
singurul liman de fericire, pacea sufletului, cea mai neprețuită comoară de care îi este dat omului să se bucure". Dealtfel, toți cei care l-au cunoscut au remarcat ca trăsături definitorii ale personalității lui Nicolae Gane idealul moral și liniștea sufletească, spre care a tins în toate împrejurările biografiei sale, diversă și complexă, chiar dacă la o privire de suprafață pare ca albia unui râu care curge lin, vălurind lunci verzi și crânguri cu priveliști însorite. Gane realizează o frescă autobiografică, sentimentală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
o evocare nostalgică a unor întâmplări vesele și triste dintr-o existență nu prea agitată, dar plină și generoasă". Deoarece simțea, după propria-i mărturie, că a ajuns "la capătul cărării", trecutul îi apare scriitorului ca o oglindă a liniștii sufletești și a stabilității morale, așa cum o recunoaște, melancolic și premonitoriu, într-o creație lirică a sa: Al meu zbuciumat suflet se-ntoarce de la sine Cătră limanul dulce al zilelor senine Din vremea cea trecută. (Poezii, p. 116). Prin această optică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
lăutari, cari în atâtea rânduri și-au văzut scripcele 12 și cobzele lor umplute cu sorocoveții 13 și irmilicii noștri, intonară în aplauzele frenetice ale publicului întreg Hora Unirei, vestita horă a lui Alecsandri, care era cântecul înălțător, hrana noastră sufletească de toate zilele. Atunci toată lumea, care se afla în fața dărâmăturilor transparentului, se prinse de mână într-o horă strașnică, uriașă, cum nu se mai văzuse în orașul nostru, în care oameni de toate vârstele, de toate treptele sociale, jucau cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de membru al Tribunalului Suceava. Am fost în viața mea, fără să solicit și fără să doresc, chemat la funcțiuni și onoruri înalte, pe care poate nici le-am meritat. Ei bine, n-am simțit niciodată o mai mare mulțămire sufletească ca acea din ziua destituirei mele din prima funcțiune ce ocupasem. Eram acum om complect; îmi plătisem tributul de jertfă pentru țară; îmi câștigasem pintenii, ca și când aș fi fost într-o bătălie din care aș fi ieșit cu cinste, rănit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
unice în istoria noastră contimporană; am împărtășit însumi emoțiunile ce au zguduit inima multîncercatului nostru popor, am trecut însumi rând pe rând, prin toate crizele lui de neastâmpăr, de îndoieli, de speranțe, de bucurii, la o vrâstă când aceste mișcări sufletești nu se uită, și poate de aceea voi fi ieșit din limitele strictei obiectivități! Și apoi am rămas acum între acei puțini care au văzut ce a fost și văd astăzi ce este, și pot face comparațiune dreaptă între trecut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
experiență, dar ușurat de multe iluziuni și în fine încărunțit, împresurat de griji, dus când lin, când furtunos pe oceanul lumei, dar dus implacabil spre tainicul țărm. Reînviind în mintea mea fazele prin care am trecut, mă repun în starea sufletească din acele timpuri; resimt încă o dată emoțiunile, durerile, bucuriile ce au zguduit atunci ființa mea, și aceasta întoarcere retrospectivă este pentru mine cu atât mai fermecătoare, cu cât; toate le revăd acum prin oglinda închipuirei înseninate, dezbrăcate de caracterul acut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cu fructe coapte sau necoapte, mâncam bine, dormeam dus și în fiecare zi mi se rumeneau obrajii. Fiecare zi, fiecare oară, aș putè zice, era însemnată prin impresiuni care îmi înlănțuiau existența într-un șir nesfârșit de bucurii și desfătări sufletești. Având toate de-a gata, nici idee n-aveam de grijele și suferințele vieței. Jucăriile cele mai simple îmi absorbeau timpul și mintea și mă transportau într-o lume cu totul închipuită. Eu și unicul meu frate, Matei, care avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]