13,844 matches
-
aborda primul aspect a acestei mișcări de balans, adică emoțiile negative provocate de idealul de siluetă feminină. Imaginea idealizată a femeii și emoțiile negative Un experiment realizat de psihologul Gayle Bessenoff a arătat că prezența siluetelor în presă și la televizor provoacă o scădere a bune dispoziții și sentimente latente de frustrare. În acest experiment Gayle Bessenoff a arătat unui număr de 112 tinere un teanc de reclame apărute în revistele pentru femei. Participantele au fost împărțite în două grupuri: cele
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
erau mai demoralizate și se declarau preocupate de regimuri alimentare și de sport. Majoritatea tinerelor par a fi sensibile la acest fenomen, chiar dacă cele mai complexate la început sunt mai vulnerabile decât celelalte. Vederea fotografiilor unor manechine foarte slabe la televizor sau în presă are un efect negativ asupra emoțiilor resimțite prin ceea ce psihologii numesc efectul de „comparare socială”: avem reflexul de a ne compara cu normele de frumusețe sau de inteligență pe care le arată indivizii din jurul nostru, iar comparația
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
publicitar cu reclamele „glamour”, în care apar tinere cu fizic fuziform. Logica acestor imagini face apel la dinamica psihologică a telespectatorului care va încerca să-și ridice moralul mâncând după ce a constatat că nu este la fel de slab ca manechinele de la televizor. Problema este că alimentația compulsivă ne îndepărtează și mai mult de idealul care apare în mass-media. Idealul provoacă și mai multă frustrare și tot așa, ca într-un cerc vicios. Bărbații și idealurile de siluetă Un detaliu interesant este că
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
și ei spre ciocolată? Asta rămâne de văzut. S-ar putea la fel de bine ca într-un astfel de caz să dorească să-și cumpere articole de lux, semnul unui statut social ridicat, fie că este vorba despre ceasuri, mașini sau televizoare cu ecran plat. Multe studii consacrate cumpărăturilor compulsive arată că cumpărarea de produse de lux sunt adesea destinate creșterii stimei de sine care a suferit din diverse motive. A te simți devalorizat din cauza unui corp insuficient de musculos ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
ați putea să îl descrieți? Exercițiul e dificil: e o perie, o mătură, un burete? Un pic din toate trei la un loc: este un instrument articulat foarte perfecționat (prezentatorul a spus asta și a făcut o demonstrație uimitoare la televizor) cu care se udă pardoseala, se freacă, se curăță și se șterge! Hmm... dar probabil v-a scăpat ceva în timpul prezentării, pentru că atunci când folosiți această minune a tehnologiei se dezmembrează, tijele articulate cad în toate părțile și degeaba vă chinuiți
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
acesta de emisiuni de teleshopping favorizează „pierderea capului”, după cum arată următorul experiment. Psihologii Sharron Lannon și Ji Hye Park au consultat bazele de date ale emisiunilor de teleshopping pentru a contacta 154 de persoane care au făcut cumpărături repetate din fața televizorului. Ei le-au pus acestor persoane o serie de întrebări pentru a ști dacă tendința lor de cumpărare era impulsivă (cumpărăm sub impulsul unei dorințe subite, sub influența unei emoții și nu ne gândim prea mult) sau gândită. Întrebările au
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
când prima dispune de un mare număr de informații despre cea de-a doua, dar a doua nu cunoaște nimic despre prima. Legătura parasocială este foarte puternică între o celebritate și publicul lui, dar și între persoanele care apar la televizor și telespectatorii care le văd zilnic. Studiile din acest domeniu au arătat că telespectatorul, chiar dacă nu a întâlnit vreodată acea persoană, are sentimentul că o cunoaște. Aspectul acesta a fost confirmat de studiul lui S. Lennon asupra vânzărilor prin teleshopping
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
lor sunt ghidate de motivații emoționale, nu raționale. Concluzie Când anumite ore ale zilei sunt ritmate de „ritualuri televizuale” în care regăsim cu regularitate aceeași față și aceeași voce, există riscul apariției unei relații „para-sociale”cu chipul care apare la televizor și pierderii a simțului analizei raționale în momentul cumpărării produsului, mai ales într-o emisiune teleshopping. Cumpărarea devine atunci „impulsivă”, care este și mecanismul de acțiune al acestor emisiuni. Pentru mai multe informații Park, J.H., Lennon, S. (2004), „Television apparel
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
raftul din fața dumneavoastră este cel mai bun. E imposibil de explicat, așa simțiți dumneavoastră. El face rufele mai albe decât ceilalți. De ce sunteți atrași de acest detergent? Vă întoarceți acasă, puneți mașina de spălat la lucru și vă instalați în fața televizorului. Când acolo, ce să vezi? Surpriză: Descoperiți marca de detergent și o muzică frumoasă pe fundal. Cântecul dumneavoastră preferat! O îndoială își face locul. E oare posibil ca plăcerea provocată de cântec să fi fost transferată inconștient asupra detergentului? Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
descurca în această junglă? Este relativ simplu: fiecare dintre numere a fost asociat unei melodii ușor de reținut care a jucat un rol de reper auditiv pentru creierul nostru. La sfârșitul anului 2005 se puteau auzi la radio și la televizor unul dintre aceste refrene și care pot fi auzite și astăzi când se sună la un număr de informații. De ce aceste melodii ne rămân atât de bine în minte. Un experiment recent a răspuns la această întrebare. Psihologul David Kraemer
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
lumini și intimidarea 54. De ce avanpremierele emisiunilor de televiziune sunt adesea mai atrăgătoare decât emisiunile în sine? Fenomenul alegerii Nimic nu s-a schimbat... Pentru a distra, cele mai bune sunt tot vechile rețete care funcționează foarte bine. Privind la televizor, citind presa sau ascultând radioul ne dăm seama că resorturile divertismentului sunt cele care i-au ajutat pe oameni să se distreze, să vibreze, să tremure, să regrete. Multe s-au întâmplat de un secol încoace și de la inventarea televizorului
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
televizor, citind presa sau ascultând radioul ne dăm seama că resorturile divertismentului sunt cele care i-au ajutat pe oameni să se distreze, să vibreze, să tremure, să regrete. Multe s-au întâmplat de un secol încoace și de la inventarea televizorului în anii ’30 până la ecranele-plasmă de la începutul secolului XXI. Ne-am fi putut aștepta ca industria mediatică să inventeze noi plăceri, să stimuleze noi părți ale psihicului nostru. Mass-media fac apel cel mai adesea la un vechi fond de mecanisme
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
crescut). Sunt atrași mai mult, inconștient, de femeile fecunde (de unde raportul mic talie/șolduri) în perioadele prospere și mai puțin în anii mai dificili. Playboy a devenit oglinda acestei fluctuații a dorințelor. Siluetele „atrăgătoare” cele mai prezente în reviste, la televizor sau la cinema (ne putem aminti taliile de viespe ale actrițelor din anii 1950 și 1960 Claudia Cardinale sau Monica Vitti...) răspund, în parte, unei ajustări a dorinței masculine la conjuncturile economice. O astfel de interpretare a atracției sexuale se
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
atrăgătoare decât emisiunile în sine? Fenomenul alegerii Amatorii de fotbal de pe Canal+ cunosc foarte bine avanpremierele care preced serile sportive. Aceste anunțuri au rolul de a stârni curiozitatea telespectatorului și de a-l convinge să-și petreacă restul serii în fața televizorului. Reușesc să facă asta prezentând întâlnirea ca o confruntare furtunoasă, un spectacol incomparabil, culmea suspansului. Imaginile sunt alese în consecință: prim-planuri asupra jucătorilor, lovituri impresionante, nimic nu este precupețit pentru a îi arăta telespectatorului perspectiva unei întâlniri istorice. Montajul
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
repede pe canalele radio sau TV de informație? Viteza vorbirii și aderarea la discurs 61. De ce nu încetați să fumați după ce ați văzut un clip antifumat? Reacția și autoeficiența A fi telespectator astăzi: regresiunea spre afect Într-o zi, deschizând televizorul, găsim o emisiune și ne vine să exclamăm: „Cum pot să spună astfel de tâmpenii!” e dificil de spus de ce, dar sentimentul există, brut și inexplicabil. Respingem sau primim cu brațele deschise, dintr-o pornire spontană. Astfel de impulsuri se
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
în acest capitol) sau chiar pe culoare din platoul de televiziune. Totul se întâmplă prea repede - și într-un mod clar subliminal încât nu-i putem scăpa. Devenim niște marionete și, uneori, singurul mod de a scăpa este să stingem televizorul sau de a conștientiza că suntem obiectele unor astfel de mecanisme. Mai trebuie încă să ne documentăm. Dar există probabil și un alt motiv care poate explica unele dintre reacțiile noastre „emoționale”. După cum veți vedea în subcapitolul 59 avem, de
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
subiectelor pe care le abordează, orientarea politică? Nu vă mai puteți uita la emisiunile lui. De fapt, de când l-ați văzut prima dată v-a fost antipatic și asta s-a agravat din ce în ce mai mult. Acum aveți alergie la a deschide televizorul la oara la care este difuzată emisiunea lui. Oare e într-adevăr „fața”lui? E adevărat, există fețe pe care nu le putem suporta, e simplu și irațional, dar adevărat. Experimente în psihologie au arătat că creierul ăși formează foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
în timp ce criminalul își sugrumă agentul de pază în „Tăcerea mieilor”: aceste gesturi par aproape obișnuite, într-atât încât uităm cât ne influențează televiziunea pentru a ne face să mâncăm, și nu întotdeauna mâncare sănătoasă. Uneori actul de a mânca în fața televizorului devine compulsiv. Totul se întâmplă ca și cum ar fi absolut necesar ca privitul anumitor filme să fie însoțit de un gest automat al umplerii burții. Cum poate fi explicată această tendință? Studii în psihologie și fiziologie arată că situațiile care provoacă
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
tigru fioros mergând la supermarket?), dar a inventat alte modalități de a-și provoca teama fără a înfrunta pericolele, cum ar fi filmele de groază sau horror. Cum reflexul încă funcționează, organismul cere să aibă la îndemână artificiul complementar al televizorului: punga de chipsuri sau de alune. Pentru mai multe informații Dallman, M.F. et al. (2003), „chronic stress and obesity: A new view of «confort food»”, Proc. Nat. Ac. Sci., SUA, 100(20), p. 11696. Markus, R., Panhuysen, G., Tuiten, A
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
under controllable and uncontrollable stress”, Psysiol. Behav. 70 (3-4), pp. 333-342. 60. De ce oamenii vorbesc atât de repede pe canalele radio sau TV de informație? Viteza vorbirii și aderarea la discurs Probabil nu ați remarcat, dar dacă închideți ochii în fața televizorului și ascultați doar sunetul reclamelor, emisiunilor de divertisment sau informațiilor, ați fi surprinși să constatați cât de repede se vorbește. Mult mai repede decât într-o conversație normală. Puteți să încercați: după ce ați ascultat la televizor în acest fel, stingeți
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
dacă închideți ochii în fața televizorului și ascultați doar sunetul reclamelor, emisiunilor de divertisment sau informațiilor, ați fi surprinși să constatați cât de repede se vorbește. Mult mai repede decât într-o conversație normală. Puteți să încercați: după ce ați ascultat la televizor în acest fel, stingeți aparatul și ascultați ce se vorbește în camera dumneavoastră. Veți constata că ritmul este mult mai lent. Anumite posturi de radio de informație continuă debitează cuvintele într-un ritm accelerat ca și cum ar fi o garanție a
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
persuasiune între vorbitor și ascultători este asemănarea vitezelor de vorbire: o persoană care vorbește repede va avea impact mai mare asupra ascultătorilor care vorbesc repede, iar una care vorbește mai lent va convinge mai mult ascultătorii care vorbesc astfel. La televizor, prezentatorii emisiunilor vorbesc tuturor ascultătorilor în același timp fără a face diferența între debitele de vorbire. În acest caz, contează efectul general de rapiditate. Concluzie Rapiditatea vorbirii și a informației ne înșală în mai multe feluri. Pe de o parte
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
cu o persoană credibilă care „știe despre ce vorbește”, iar pe de altă parte pentru că creierul nu poate să urmărească rapiditatea discursului și să-i pună la îndoială conținutul. Ansamblul acestor factori explică poate de ce se vorbește mai repede la televizor decât în viața de zi cu zi. Rămâne o soluție: la televizor ritmul imaginilor e cel care dictează, iar acesta este foarte ridicat pentru a menține o atenție maximă din motive comerciale. Cuvântul este obligat să urmeze acest ritm infernal
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
altă parte pentru că creierul nu poate să urmărească rapiditatea discursului și să-i pună la îndoială conținutul. Ansamblul acestor factori explică poate de ce se vorbește mai repede la televizor decât în viața de zi cu zi. Rămâne o soluție: la televizor ritmul imaginilor e cel care dictează, iar acesta este foarte ridicat pentru a menține o atenție maximă din motive comerciale. Cuvântul este obligat să urmeze acest ritm infernal dând impresia unei isterii asurzitoare între emisiunile de divertisment în care prezentatorul
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
mesajul propus. Reacția poate fi adesea observată la persoanele care se simt constrânse să acționeze în conformitate cu un mesaj exterior și care bravează în fața lui pentru a-și păstra iluzia libertății. Teama provocată de prezentarea în reviste, la radio sau la televizor a clipurilor pentru a determina oamenii să se lase de fumat este oare ineficientă? Nu neapărat, după cum arată alte experimente. Psihologul Kim Witte a arătat că o amenințare extremă poate fi eficientă dacă este însoțită de recomandări precise pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]