2,200 matches
-
jos. Acolo, printre deținuții care veneau de la București, m-a impresionat figura de Crist a unui om mai vârstnic, cu care am intrat în vorbă. Stătea pe banchetă și văzândumă atât de chinuit, mi-a oferit locul lui. Ne am împrietenit, în cele două zile și jumătate, cât a durat drumul până la Aiud, unde am fost depuși. Aveam să aflu mai târziu că omul acela, plin de blândețe și bunătate, era marele scriitor Vasile Voiculescu, se destăinuia un anume Aristide Dobre
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
acest timp în care stătuse departe de toți cei dragi. Era un tip foarte calculat și chibzuit. Se putea spune că reușise ce-și pusese în plan și acum se întorcea ca un om realizat, un om matur. Aici se împrietenise cu mulți conaționali, în afară de cei cu care venise. Alin „transpirase” de atâta umblat prin lume, iar acum era decis să treacă la un nou capitol din viața sa. Învățase în tot acest timp că viața este cea mai mare comoară
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ceva de ani, mai mică decât Nicky cu zeceunsprezece ani. Avea ochii verzi, iar pielea netedă. Adevărul era că îi era frică să locuiască întro casă străină fără un bărbat iar la nevoie să o apere cineva de huligani. Se împrietenise cu Nicky. Străzile erau mai întotdeauna pline cu tot felul de delincvenți, prost crescuți, cu prostituate care culegeau informații de la tot felul de persoane, apoi atacau locuințele în care nu existau bărbați. Diavolii din ei nu se puteau îmblânzi așa
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
de streptomicină și alte câteva pastile. Aici mă vizita adesea Pr. Ioan Pârțac când se întorcea seara de la câmp, Pr. Ioan Mărtinaș care îmi aducea din când în când Sfânta Taină, precum și alți preoți catolici sau ortodocși cu care mă împrietenisem în pușcărie. Eu slăbisem într-un hal fără de hal, îmi pierdusem orice poftă de mâncare și pe la începutul lui noiembrie m-am văzut dintr-o dată paralizat de picioare. Acum medicii și-au dat seama că era vorba de o afecțiune
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
cu gazda o bucățică de fagure de miere Într-un blid de lemn necioplit, În timp ce cavalerii așteptau la distanță respectuoasă semnalul de plecare. Prin unchiul ei și prin părintele Bernhard, pe care o pasiune comună pentru plantele de leac Îl Împrietenise cu monahul cel straniu, ajunsese și Adelheid la chilia lui. Bătrânul o primi de la Început cu căldură părintească, pe care o manifestă apoi și față de Bodo. Acesta era locul unde Adelheid crezuse că se va Întâlni cu logodnicul ei, dar
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-i pun pe urme false, spuse Giancarlo, cu un surâs răutăcios, dar important a fost că În felul acesta am aflat o sumedenie de lucruri care au folosit republicii. De altfel, În acest timp, la sfatul Celor Zece, m-am Împrietenit cu Amadeus din Geneva, ceea ce n-a fost greu deloc, pentru că el este aievea ceea ce eu am Încercat să par, un mare tâmpit. Se dă drept vasal credincios al ducilor din Breisgau, dar În adevăr este doar o marionetă a
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
primărie, ce mai este nou prin sat (ca și când eu le știam pe toate, de la tata). Avea o mare considerație pentru tata, care, a ajutat-o să primească ajutor de la primărie, pentru feciorul, ce i-a murit pe front. Pentru că mă împrietenisem oarecum cu ea, am rugat-o și eu, să-mi spună ziua, când închistrește ouăle noastre. Vroiam, pesemne să-i ajut. În realitate, doream nespus să "fur" câte ceva din tainele închistritului. M-a înțeles și mi-a zis că joia
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
proceda și tata. Ne scula cu o oră mai devreme și ajutam acolo unde era nevoie și ne pricepeam mai bine. Fiind cea mai mică, îmi reveneau sarcini pe măsură. Gâștele, mieii, vitele, trebuiau duse la păscut și păzite. Mă împrietenisem cu băieții și fetele de pe uliță și mergeam împreună. Ne jucam, frigeam cartofi și păpușoi, alergam la fântâna lui Coste a Mărenței, culegeam flori, făceam coronițe, ne întorceam cu ele pe cap, cântam și astfel sarcinile deveneau plăcute pentru toți
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
drumul veșniciei. Seara, se întorc fiecare la casele lor. În Costișa, întâmplarea a făcut ca, biserica și cimitirul să fie la capătul livezii noastre. Nu eram străină de tot ce se petrecea mai cu seamă în cimitir. Copil fiind, mă împrietenisem cu băieții și fetele de pe ulița noastră și participam în grup la multe acțiuni ale satului. Într-un an, hramul bisericii notare a căzut într o vineri, zi de târg la Rădăuți. Mama trebuia numaidecât să meargă la piață, pentru
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
numeroasele sale îndatoriri, nu s-a mai întâlnit cu Elena Frasin din Rafaila, iar aceasta, știind că „ochii care nu se văd se uită”, și-a găsit un alt flăcău, pe care tot Ion îl chema, cu care s-a împrietenit și până la urmă s-au căsătorit în Cursești-Deal, devenind astfel nevasta lui Ion Cocuz. Ion Gheorghiu aflând de măritișul Elenei, și-a găsit și el o prietenă, de data aceasta în Pungești, pe numele Ruxanda Pârțac, prietenia cu ea s-
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
iar uniforma de elev marinar îi stătea foarte bine, scoțând mai mult în evidență fizicul lui deosebit. Fiind în centrul atenției, se învârtea pe lângă fete de rang mai înalt, chiar cu o pregătire mai temeinică decât a lui. Chiar se împrietenise cu o asistentă medicală drăguță care lucra împreună cu doctorul Babeș, la spitalul provizoriu din Pungești. în una din zilele de început de săptămână, Maria care acum devenise cap de familie în locul lui Costache, țintuit la pat de paralizia ce-l
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
strălucea prin sobrietate și abstinență, consolidate de zgârcenie. Popa cel bătrân, taică-său, a murit înecat în apa unde căzuse de pe pod pe când se întorcea acasă de la o libație. Ortodox, bunicul meu a studiat teologia la Sibiu, unde s-a împrietenit cu colegul său de facultate Nicolae Ivan, viitorul episcop de Cluj. Sub îndemnul acestui prieten, probabil, a participat la lupta națională a românilor ardeleni împotriva asupririi maghiare și a fost unul din cei 237 de bărbați care în anul 1892
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
de fapt, deținea o cameră complet separată în dosul casei (a profitat de ea pentru o legătură sentimentală incestuoasă), sublocotenent: urmase școala militară la Budapesta, a intrat imediat după Unire în armata română, i-a fost camarad și s-a împrietenit cu locotenentul Negoițescu, pe care l-a introdus, cu ocazia primului lor Crăciun comun, în familia preotului Cotuțiu, la Diug. Pe deasupra, picase și maică mea cu odorul ei; de tata nu-mi amintesc deloc, fiindcă el, ofițer de geniu, era
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
ai vechiului regim, refuzase să depună jurământul de credință față de statul român și, dezamăgit de statornicirea incredibilei răsturnări istorice, și-a pus capăt zilelor (copiii lui s-au adaptat însă, găsindu-și un loc onorabil în societate - mama s-a împrietenit cu o fiică a sa). Sora lor mai mare, Rózsika, fostă cântăreață la opera din Budapesta (sau Viena?), pe care am zărit-o de vreo două ori, când o vizita pe stăpâna casei din Strada Călugărițelor, era și dânsa înaltă
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
trotuarelor asfaltate și chiar de asfaltul carosabil) de limitele ei. Societatea copiilor era aici mult mai bogată și mai „selectă“, cu conture mai distincte - din cauza sporitei mele capacități de percepție - decât ceea ce cunoscusem „în trecut“. Pe perimetrul curții, m-am împrietenit îndată cu patru dintre copiii ce locuiau aici. Consulul avea două odrasle simpatice prin aerul foarte dezghețat (emancipat), care învățaseră românește (servind de interpreți părinților, când urcam sus la ei), o fată și un băiat: Loulou și Guy. Mai emancipată
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
prostiile“, am refuzat. Cât de indiferentă mi-a fost această experiență se vede și din împrejurarea că, student fiind - peste ani -, habar n-aveam că există, între practicile erotice (între „prostii“), fellatio. În vecini, la închisoarea de minori, m-am împrietenit cu un copil al directorului, Moldovan: dintre cei mai mici ca mine, un băiat, Victor, a ajuns actor la Teatrul Național, iar fata, Nuni, a devenit cititoare a poeziilor mele hermetice. Minorii în haine vărgate, care trebăluiau uneori în curtea
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
oamenii se mută de Sf. Dumitru, dând faptului un sens religios: noi ne mutasem mereu, dar nu la zi fixată în calendar, ci atunci când ne obligau împrejurări independente de voința noastră), m-am adaptat și integrat repede, mai cu seamă împrietenindu-mă cu câțiva băieți din clasă. Locuiam în orașul de jos, pe strada Teodor Tenea, lungă și plină de indivizi de tot soiul și de toată teapa, ce mi-a devenit, de bună seamă, familiară și ca spațiu de mic
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
dacă nu de altceva, din solidaritate familială. Îi detestam pe părinții mei când îmi aplicau vreo corecțiune și simțeam nevoia să mă răzbun pe loc, dar ei continuau să fie părinții mei, bunul meu de veci. Dintre colegi, m-am împrietenit cu câțiva, încă prezenți înaintea ochilor mei, treji în a-i evoca. Abeles, cu numele biblic rezonant cu care îl chemam și la joacă, un băiețaș manierat, simpatic, dolofan și îmbrăcat cu deosebită grijă, era fiul unui bancher evreu (ferestrele
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
Gelu. Cum sunt însă artistele, care uită repede, când am reîntâlnit-o la Köln, unde soarta ne-a aruncat pe amândoi, a trebuit eu să-i reamintesc că ne cunoșteam de mult. În clasa a doua de liceu, m-am împrietenit cu un coleg din clasele B, paralele: Petre Hossu, care nutrea aceleași ambiții literare ca și mine. Ne am hotărât să scriem împreună un roman polițist, care să se petreacă în Africa neagră. Eu am propus titlul de Tribul Koi-Koi
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
oraș, cu cârja lui protopopească (de fapt, un baston masiv) și pălăria de Don Basilio asigurându-i marțialitatea. Maică-mea și tanti Virginia le găseau totuși destul de onorabile, fiind bine-crescute, îmbrăcate cu decență, inteligente, salvând aparențele „bunei condiții“. Eu mă împrietenisem cu ele, încântat că-mi împrumutau cărți (dintre cele menționate mai sus). Nu înțeleg de ce, la „lecturile de taină“, aveam nevoie de un companion. Luam cu mine, chiar și în closet, unde îmi mai făceam și nevoile între timp, pe
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
prin elenistul Ștefan Bezdechi, cu prestigioasa revistă clujeană Symposion, în care urma să mi se publice o altă poezie, din aceeași fază de tranziție: aveam deci pretenții. Premergând acestea, și încă în spiritul existenței mele anacronice de la Aiud, m-am împrietenit, la începutul etapei clujene, cu doi liceeni - veleitari în ale condeiului ca și mine - care locuiau nu departe de casa noastră, și ei fii de avocați: de primul, ca să mi aduc aminte numele lui, ar trebui să constrâng memoria să
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
însă decisiv atunci, profund, viu spiritualizându-mă, a fost o femeie matură: Ana Slăvoacă („tanti Anuța“), sora egeriei mele de la Aiud, din cercul prietenilor lui Liviu Rebreanu, soția doctorului Pavel Gălan, directorul Casei Asigurărilor Sociale din capitala Ardealului. S-a împrietenit cu maică-mea (poate din cauza mea, căci altfel nu se potriveau deloc, diferența intelectuală și sensibilă dintre ele fiind mult prea mare) și o vizitam des, ca să-i împărtășesc produsele mele literare. Era o femeie cu înfățișarea nespus de delicată
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
crescut“) cu domnul Rieger sau o sărutam ceremonios pe a doamnei, când îi întâlneam pe culoarele casei, nu cred că erau prea liniștiți văzându-mă în cămașă verde, pentru mine veșmânt încântător și inocent. Cu timpul, părinții mei s-au împrietenit cu toată familia Rieger, care ne invitau la sărbătorile și ceremoniile lor - nunți, de exemplu (cămașa verde nu mai exista, eu mă „cumințisem“) - ori ne-au încredințat lucruri de preț să le păstrăm pentru dânșii până când se vor schimba vremurile
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
fost diplomat la ambasada țării sale la București, pe care îl cunoșteam de acolo și care vorbea foarte bine românește. Cu ceilalți ambasadori mai puțin cel polonez, care, după cum am menționat, a venit mai târziu, dar cu care m-am împrietenit ușor am avut mai degrabă legături sporadice. În orice caz, legăturile din Corpul diplomatic din Capitala Republicii Moldova au completat în mod util și agreabil activitatea mea de ambasador la Chișinău. Misiunea mea ambasadorială la Chișinău a coincis cu prima jumătate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
încă odată că aceste stereotipuri nu există cu adevărat poți să joci acest joc doar într-un loc unde ești anonim, printre străini, dacă vrei ca el să confirme și să consolideze stereotipurile pe care le împărtășești. Dar odată ce te împrietenești cu oamenii, îți dai seama că ei niciodată nu aduc cu stereotipul. Românii trec pe lângă mine pe stradă, conduc autobuzul sau taxiul în care mă aflu, ascultă prelegerile mele, mă servesc în magazine, dar eu nu-i recunosc decât dacă
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Administrative/882_a_2390]