1,401 matches
-
nu îl consideră nici măcar animal mitologic, „ci o stihie, o entitate vagă, personificată în chipul unei apariții supranaturale”. Doar în colinda Peștele și mreaja fetei, III, 50, tânăra primește un rol dinamic în inițiere, apropiindu-se sensibil de ritualul masculin: „Îndărăt se înturnară,/ Acasă mergeară,/ Furcă că-și ciopleară,/ Caier că-și puneară,/ Caier de mătasă./ Din breajă-mpleteară/ Pîn-o isprăveară,/ Pe urm-o luară,/ La iaz că-mi plecară,/ La iaz la pârleaz,/ În grădina cu flori/ Breajă și-ontindeară/ Pân-o
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
un pașport, am angajat o trăsură încăpătoare pentru noi trei și am plecat spre Cernăuți, de unde numai se putea lua calea ferată pe vremea aceea. Dar, lucru ciudat, odată urcați în trăsură și ieșiți afară din barieră, necontenit întorceam capul îndărăt, ca să mai vedem încă o dată Iașul cu colbul lui, cu clopotnițele lui, cu casele lui unde se adăposteau ochii cei cu pricina, a căror atracție, în contra legilor firei, în loc să scază, creștea în raport cu distanța. Iar după ce a dispărut orașul în ceața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
furat de pe masă manualul francez cu care venisem, faptă pentru care pro babil a luat notă mare, ajungând profesor secundar și chiar universitar.) Cu predispoziții melomane de la Maica Natură, cum Îi spu nea melomanul Jean-Jacques Rousseau, dar și cu o Îndărăt nicie la studiul elementar al notațiilor muzicale, al teoriei și solfegiu lui - provocată de severitatea absurdă și de pedan tismul burlesc al profesorului de muzică de la Sf. Sava, Ion Costescu, harnic dascăl, dar antipatic pentru lipsa-i de sensi bilitate
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cu odăi imense, În care trosneau paturi somptuoase de stil chesaro crăiesc - [hotel] plin de farmec vetust adăugat ca un condiment necesar dragos telor romantice și de care inimoasa abia se putu smulge la plecare, tot privind din prag lung Îndărăt, ca pentru a păstra, dincolo de tinerețea trecă toare, o amintire nostalgică pentru tot restul vieții; cu brațele ei Încărcate cu toate florile risipite prin odaie, ca să le aștearnă apoi pe mormintele ostașilor tineri din tranșeea Însângerată de la Ghimbav. Nefericită totuși
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
erau scobite niște găuri Îndeajuns de mari cît să poată trece prin ele mîna unui om. Se pare că acesta era un loc pentru pedepsirea fizică; victima era forțată să-și plaseze mîinile prin cele două găuri și apoi Împinsă Îndărăt pînă cînd Îi plesenau oasele. Nu eram convins de eficacitatea acestei proceduri, așa că mi-am introdus membrele În maniera indicată. Alberto m-a Împins Încet: cea mai mică presiune provoca o durere Îngrozitoare și aveam senzația că voi fi complet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
că stăteau nemișcați, dornici să meargă în ultima lor vizită. Doar o dată mai voiau să-și dea importanță, să treacă prin sat cu muzică și alai, legănându-se în trăsura lor cioplită ca într-o verandă călătoare. Dumnezeu le ceruse îndărăt materia primă din care-i alcătuise, ținutul îi devorase și el o dată cu anotimpul. Abia dacă mă gândeam la ei în timp ce mă-mpodobeam cu literele de aur. Îl admiram pe nenea tâmplarul pentru că avea grijă ca morții să-și primească fiecare
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
auzea și ea și înregistra pe bandă de magnetofon 1. Iar la un moment dat - când tu de mult uitaseși de contribuția ta și a celorlalți la discuția de-atunci -, la al nu mai știu câtelea interogatoriu, anchetatorii își luau îndărăt acel răstimp de voioșie furată de sub nasul lor. Prezentându-ne nota de plată cuvânt cu cuvânt, ba pe deasupra totul tradus în românește (de regulă, prost). Iar acum, nici vorbă nu mai era de umor: rând pe rând, fiecare dintre noi
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
prezentului. Frapant ca niște atacuri, obiectele de azi îmi readuc, târându-le după sine, poveștile mele de odinioară. În ele există latent o forță ce transgresează limitele temporale și-și manifestă cu stridență detaliile, mai înainte de a și le retrage îndărăt în obiecte. Cu cât cercetez mai atent prezentul, cu atât mai insistent el devine o paradigmă a trecutului. Doar fără prezent mintea mi-ar fi golită de trecut. În Germania, și mai ales în critica literară de-aici, separarea dintre
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de pe etajeră un băț: „Fără ăsta nu merge“, m-a încredințat. Apoi mi-a șoptit la ureche și a strigat patru copii să vină la ea. M-a îndemnat să mă uit bine la ei, după care i-a trimis îndărăt la locurile lor. Mi-a dezvăluit apoi că părinții sau bunicii celor patru aveau funcții importante. Unul dintre copii era chiar nepotul secretarului de partid în persoană. Aici e nevoie de multă băgare de seamă, mi-a mai zis directoarea
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
copilași/ În loc de-atâția apași2ț. Rima i-a fost provocată de domnul Schröder. Căci domnul Schröder ar vrea să-i vadă pe indieni cât mai iute sosiți în țară, iar apoi (peste trei sau cinci ani), cât mai iute plecați îndărăt în India lor. Doar la fel se procedează și când închiriezi o mașină, o plătești și după un timp o returnezi, fiindcă ai ajuns să posezi propria ta mașină nou-nouță. Din perspectivă germană, orice indian ar trebui să se simtă
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
romanului întregii Germanii, care, mergând la esență, să trateze marele întreg, și nu ca până acum, doar mărunte chestiuni marginale. Acești critici mizează pe actualitate. În cazul tematicii germane, actualitatea e, ce noroc, îndeajuns de elastică, întinzându-se cu decenii îndărăt. Așa încât nici unui roman ce tratează chestiuni germane din trecutul mai îndepărtat - despre perioada postbelică, despre miracolul redresării economice ori anii ’68 - critica literară nu-i reproșează că vorbește despre lucruri de mult trecute. Căci astfel de romane garantează două comuniuni
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
vremea când puteați fi chemată la Cadre pentru că nu citiserăți Scânteia. Eventual, să evocați în câte fraze doriți reputația servi ciului de Cadre, străbunicul inclement și ideologizat al departamentului de Resurse Umane de astăzi. A.R. Iar facem un salt îndărăt, în comunism. Mă ia cu amețeală. În fine. Pentru mine, serviciul de Cadre era un coșmar, deși reprezenta doar o fațetă minoră a dictaturii. Eram mereu chemată la Cadre ca să-mi fac completări la autobiografie (astăzi se numește CV, pe
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
contrazică pe oricine ar fi susținut contrariul. * Dar în definitiv, ce înseamnă, oare, a retrăi timpul trecut, a-l evoca, a-i da viață? De ce natură e lucrul acesta, pe care obișnuit îl exprimăm prin termenul vag "retrospecțiune"? A privi îndărăt, nu e oare a privi înăuntru? Nu cumva deci, ceea ce înțelegem prin retrospecțiune e pur și simplu introspecțiune? Căci de unde-l scoatem, trecutul acesta fabulos, decât din noi înșine, din tulburea, schimbătoarea substanță a ființei noastre? Și atunci ce valoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
lumea mea, lumea creată de imaginația mea, în care totul era strălucire și izvor de bucurie... Dar câteodată, somnul venea așa de repede că nu mai aveam timpul să-mi dau seama că adorm. Drumul de la Internat la Liceu, și-ndărăt, de patru ori pe zi, forma unul din cele mai interesante puncte ale programului cotidian. Mergeam în ordine, firește, în coloană, doi câte doi, sub conducerea și supravegherea unui "pedagog", urmând, invariabil, același itinerar: fundacul și strada Lozonski, prin fața Palatului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
chiar... Înțelege oricine însă, câte furtuni au trebuit să bântuie sufletul meu la vârsta aceea (nu în totul atât de frumoasă cât pare) de care vorbesc; și în câte erori și excese n-am căzut adesea în durata ei. Privind îndărăt la toate lucrurile aceste îndepărtate, cu luciditatea vârstei și în perspectiva distanței (așa cum, plutind pe marea albastră, poetul urmărește, cu inima strânsă, trista Cyteră pustie), mă-ntreb uneori: prin ce minune sau grație căror cauze misterioase, am reușit să străbat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
drept comun, iar din libertatea de gândire o piesă de muzeu. Și acum un sfert de secol în urmă, generația mea se plângea de insuficiența libertăților publice și de modul ipocrit cum ele erau păzite. Când îmi întorc însă privirea-ndărăt, regimul de atunci îmi apare, în perspectiva trecutului, ca un regim fericit dintr-o epocă de aur. * Dar am și oarecari scrupule. Revenind așa de târziu într-un mediu pe care timpul l-a transformat din atâtea puncte de vedere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
a lucrat fără preget, fără oboseală înaintând mereu. Iar dacă n-a șovăit niciodată, și dacă niciodată n-a pierdut nădejdea, e că n-a mers singur și că mândria nu l-a stăpânit. Și înșirarea clipelor trecute, privirea aruncată îndărăt dau vorbelor sale o căldură sugestivă și o mare putere de îndemn: Prin muncă, prin merit și prin dreptate, acesta e principiul adevărat al vieții oneste. Pentru un suflet curat, binele obștesc e mulțumirea cea mai adâncă. Fiți buni! Numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
poate ști? Decât zdrobit, micșorat, umilit sub povara vieții, nu e oare de preferat să cazi din timp, senin și zâmbitor, în triumful morții? Am scormonit amintirile, am șters praful depus pe imaginile scumpe, m-am întors pe urme nesigure îndărăt... Și acum stau trist în penumbra trecutului, ca într-o lume pe care n-o mai cunosc... Ce mult e de atunci! Mai mult, desigur, decât o arată numărul anilor care s-au scurs unul după altul; mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
era mobilată frumos și curată ca un cub de zahăr. Deasupra unui recamier atârna un tablou cu două personaje. La vederea lui, Carlina se blocă pur și simplu rămânând mută de uimire. Scoase o exclamație și făcu un pas împleticit îndărăt. Se uită prin cameră ca după o strajă care s-o apere. Își aminti de fetișcana aceea cu fustița de-o palmă, cu găuri în obraji și foarte îndrăzneață care escalada geamurile din internatul școlii mergând la ore târzii la
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
privind-o în ochi:Știi limba maghiară? - Nu, de ce mă întrebi? - Ai răbdare și ai să vezi. În clipa următoare i se adresă agentului de poliție, ea neînțelegând ce spunea din cauza faptului că nu cunoștea limba. Spre surprinderea ei, primi îndărăt darul prețios care o trecea frontiera. Pașaportul era intact, fără nici o viză de interdicție. Când o întrebase blondul dacă știe limba maghiară o privise direct în ochi fără a schița vreun alt gest. I se păru că era un om
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
plec peste hotare și nici la un alt capăt de țară! O să vin în vacanță acasă și nu numai, chiar și în weekend. O să mai fim împreună. Vom merge la aceeași facultate. Nu așa am stabilit? - Se dădu un pas îndărăt, tăcu de parcă ar fi considerat că vorbise prea mult, păstrând un moment de tăcere și una și cealaltă. - Ești cu adevărat o prietenă bună. Dar simt că te pierd, continuă Miruna. - Iar începi? - Da. Când te vei numi elevă la
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
octombrie [1947], vineri seara Azi o zi extrem de grea; dimineața de la 8½ la 1½ clase; zbateri cu jurnalul de perete, cu programul lucrărilor ciclului democrat, la 1½ d-na Georgescu desperată; cu ea iar la minister fără succes, cu ea îndărăt acasă, plângând din 5 în 5 minute pe drum. Apoi la 2½ acasă; masă frugală în pripă (Curti adev[ăratul] a sistat trimeterea rațională a alimentelor), la 3 fără ¼ - 5¼ lecție de fr[anceză] cu Chirana, la 5¼ lecție cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
picioare crăcănate a Încercat să mă aresteze sub pretextul că făceam semnale (cu plasa de fluturi, pretindea el) unui vas de război britanic. În vara anului 1929, ori de câte ori treceam printr-un sat din Pirineii estici și se Întâmpla să privesc Îndărăt, vedeam În urma mea săteni Încremeniți În diverse posturi În care-i surprinsese trecerea mea, de parcă eu eram Sodoma și ei erau femeia lui Lot. Un deceniu mai târziu, În Alpii maritimi, am observat odată cum iarba se unduia șerpuind În urma
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ta o vorbă bună " Acolo Sus". Ne iartă Doamne-Doamne, doar pentru cruce nădușim... Stanciu oftează să-și dea duhul: Altă moarte, alt scrum, alte lăcrămi... Nu... nu s-ar putea să cădem la o pace, cumva? Nu mai putem da îndărăt. Ar fi păcat să pierdem ce-am cucerit. Și-apoi, nu vom fi singuri, Apusul va merge cu noi. Avem înțelegeri, avem tractate. De nu eram noi pavăză, ar fi înțeles pe pielea lor, spune Bodea. O să repezim crailor Europei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vitraliilor, începuseră să se lase și starețul Ioasif trebui să aprindă o lumânare din cele cu muc mare, cu care slujește la morți și la botezuri. Ștefan cere să-i lumineze "Patimile" mult dragă inimii lui se dă doi pași îndărăt și o privește îndelung într-o visare. Și, meșterul Roșca zice c-a terminat-o? El... el așa zice, îngână egumenul cu sfială. Meșterul Roșca, întâi s-o termine! spune Ștefan sec. Păi, el zicea... Ce se mai văicărea că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]