4,474 matches
-
expresie a legăturii dintre ordinea politică și organizarea bisericească. Exista și o ierarhie sacerdotală, dar nu știm mai nimic despre ea, anumite nuclee creștine zonale erau păstorite de horepiscopi (în limba română "piscupi"). Consolidarea organizării bisericilor (comunităților) extra-carpatice s-a înfăptuit prin întărirea legăturilor cu cele din Imperiu, în urma a două evenimente importante pentru istoria creștinismului nord-dunărean. În primul rând, recunoașterea prin deciziile conciliului IV Chalcedon (451) a jurisdicției arhiepiscopiei de Constantinopol asupra diocezei Thracia și a "ținuturilor barbare" teritoriile din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Românii au rămas legați de creștinismul răsăritean și de organizarea lui încă din vremea lui Justinian (527-565), arhiepiscopia Justiniana Prima își extindea autoritatea și asupra cetăților și satelor din nordul Dunării. Legarea creștinismului autohton (românesc) de răsăritul bizantin a fost înfăptuită încă înainte de venirea slavilor, iar după 602, aceasta a devenit definitivă. În concluzie, creștinismul daco-roman, de factură populară certă, s-a răspândit treptat de la o comunitate la alta, din om în om, prin preoți ori predicatori locali, rămași anonimi. Impulsul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
alte cuvinte (duminică, Crăciun, Cincizecime, a cumineca) ne duc la fixarea datei creștinării noastre în anii 375-450. Apoi, din contrastul dintre creștinismul urban și cel rural, rezultă caracterul misionar al începuturilor creștinismului românesc-episcopi și preoți din orașele provinciei Illyricum au înfăptuit, în secolele IV-V, creștinarea în masă a strămoșilor noștri. Misionarii latini ai daco-romanilor veneau din sud, deoarece orientarea Daciei romane a fost spre vest și sud-vest, adică spre Italia, Dalmația. Illyricum. Predicatorii creștinismului ne-au venit din Illyricul latin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
productivă constantă, în noile condiții și structuri sociale (obști) au fost "oamenii pământului"(N. Iorga) autohtonii. Migratorii au fost mereu (au rămas) niște enclave etnice dominante (stăpânitoare), stăpâni cu sabia în mână care trăiau cu precădere din ceea ce producea și înfăptuia pașnic obștea autohtonă de agricultori, crescători de animale (păstori) și meșteșugari cu vechi tradiții. Habitatul, cultura materială (civilizația), riturile funerare și practicile din secolele IV-VI reflectă fenomene social-economice, culturale, religioase din viața populației locale, dar sunt și influențe și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
surghiuniți în nordul Dunării au rămas aici până în vremea împăratului Teofil, când Bizanțul a trimis corăbii și, cu toată împotrivirea bulgarilor și ungurilor, au fost îmbarcați și aduși în Imperiu. Deportarea efectuată de bulgari în scopul lucrării pământului a fost înfăptuită în sudul Moldovei, într-o regiune apropiată de gurile Dunării, unde populația era redusă din cauza repetatelor invazii barbare. Omurtag (814-841), fiul și urmașul lui Krum, ajutat de aristocrația militară bulgară, a continuat politica de război și expansiune, dar a încheiat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dunării. Însă trebuie să mai fi rămas pe pământurile cultivate un mare număr de vechi locuitori, care trăiau în bună înțelegere cu goții și n-aveau nici un motiv să părăsească provincia. O părăsire completă nu s-ar fi putut, probabil, înfăptui decât după un nou război, însă goții n-ar fi consimțit la plecarea întregii populații civile, baza existenței (supraviețuirii) lor în nordul Dunării".17 Brătianu susține că populația autohtonă (daco-romană) nu avea nici un interes să treacă Dunărea ca să se așeze
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nici cantonarea în marginile lor a unor noi fenomene, consolidarea pe un anumit teritoriu a formelor flotante nu s-a putut face decât într-o formație politică, fie ea și numai de caracter popular. Dar aceasta nu s-a putut înfăptui în partea de sud a Dunării, veșnic tulburată și trecută oficial la supremația grecității bizantine, ci într-o lume închisă, de sine stătătoare, sub nominala suveranitate a triburilor barbare, trăind în lagăr (tabără) sau în hordă, ale noilor stăpâni-prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și altul transdunărean, deschis influențelor pătrunse pe valea Dunării, întâlnire din care a rezultat limba română (această idee revine, la Brătianu, și în Tradiția...). Trebuie să subliniem din nou ușurința cu care circulau termenii veniți de dincolo de Dunăre și fuziunea înfăptuită între graiurile de la nord și cele de la sud de Dunăre.50 La noi (în limbă română), elementul esențial a fost "unitatea organică a vorbirii populare" (S. Pușcariu), lipsită de influența centrelor urbane care rețin elementele particulare și separă dialectele. Starea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
personalitate charismatică, dotată cu însușiri alese de organizator și strateg militar. El era născut în 1155, după istoricii mongoli (preluați de Rașid ad-Din), sau în 1162, după cronicile chineze, la data de 16 aprilie. Sub conducerea lui Temugin, s-a înfăptuit unificarea grupului de triburi înrudite etnic și lingvistic, mongolii, care vor rămâne în istorie sub acest nume sau al unui trib contopit (asimilat) cu ei, tătarii. Unificarea triburilor mongole, după încleștări sângeroase, a fost consfințită la adunarea (kuriltai) reprezentanților nobilimii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ai stepei, turci sau turanici, tributari la rândul lor ideologiei civilizațiilor sedentare, chineză și iraniană, ca și influențelor creștine și budiste. Ca și predecesorii lor, mongolii se considerau (se credeau) chemați de o putere superioară (divină) "Cerul veșnic albastru" să înfăptuiască unitatea întregii lumi și a tuturor popoarelor sub stăpânirea lor. Ei spuneau: Există un singur Dumnezeu în cer, iar pe pământ un singur domn (stăpânitor), Gingis-han". Acest enunț a fost proclamat de însuși întemeietorul Imperiului mongol. El punea astfel temelia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
avut loc, de fapt, întemeierea țării ? Unificarea voievodatelor românești de la sud de Carpați s-a împlinit nu în 1290, cum scrie "Letopisețul cantacuzinesc", ci după această dată, și anume după moartea hanului Nogai, în 1299, deci actul întemeierii s-a înfăptuit între 1299-1324. Nu știm cu certitudine în ce an s-a făcut, după cum nu știm numele real al întemeietorului, Negru Vodă? Tihomir? Întemeierea nu putea avea loc imediat după moartea lui Nogai (1299), deoarece puterea mongolă la Dunăre nu s-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cucerit de la ei teritoriile din preajma Chiliei (la nord de gurile Dunării), numite apoi Basarabia. Cf. Cronici turcești (I, p. 36-37), Chilia era o cetate aflată la "granița Valahiei".17 Libertatea țării de sub stăpânirea mongolă, subliniază P. P. Panaitescu, a fost înfăptuită de Basarab cu ajutorul creștin al regelui Ungariei, suzeranul său. Acest fapt poate fi dedus din diplomele regelui Carol Robert, prin care acesta trimitea oști și soli peste munți. Trebuie examinate originile suzeranității regalității ungurești asupra Țării Românești: de ce au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aceasta trebuie pusă în legătură și cu căsătoria dintre noul domn Alexandru și Clara de Dăbâca (Doamna Clara!), prin care se stabilea o nouă legătură cu catolicismul și regatul Ungariei.21 Însă desprinderea domniei muntene de Ungaria nu s-a înfăptuit dintr-odată. În 1355, după ce Ludovic renunța la planurile sale italiene, Alexandru era privit (recunoscut) de rege ca un "vasal unguresc", reconciliat, adus la pace prin solia episcopului Dimitrie din Oradea. În anii 1355-1356, când la Severin stăpânea ca ban
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
distincte de cele ale domniei, "ocoale", "ținuturi", "cobâle", "câmpuri", precum "Câmpul lui Dragoș", în Neamț, ca și acele "republici țărănești", (amintite de Cantemir), Vrancea, Câmpulung Moldovenesc și Tigheci, de fapt, asociații de sate-confederații de obști.26 Întemeierea Moldovei s-a înfăptuit pe același substrat al unei boierimi, stăpâne pe pământul ei și al confederațiilor de obști. O primă asemănare cu întemeierea Țării Românești: și la est de Carpați, au fost la început voievodate locale (ținuturi), prin unificarea cărora s-a născut
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Dragoș putea, ca și "descălecător" venit din depărtări, să fie unificatorul tuturor formațiunilor statale românești de la est de Carpați. Sau să acceptăm că el a impus anumite schimbărei în aparatul politico-administrativ al statului est-carpatic, deja existent, indiferent dacă unificarea se înfăptuise anterior sau nu. Însuși faptul că el a pus capăt unui șir de voievozi locali, printr-o intervenție militară externă (străină) și a introdus schimbări în ierarhia și chiar în structura politică era de natură să capteze interesul întregii țări
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
suzeranității ungurești asupra vestului și nord-vestului Moldovei, pentru consolidarea neatârnării obținute prin luptă și 2. alungarea mongolilor din sud-estul țării, în scopul unificării teritoriale a noului stat de la Carpați până la Mare.38 Constituirea Moldovei, ca stat de-sine-stătător, nu s-a înfăptuit în același timp cu unitatea sa teritorial-politică. După înlăturarea suzeranității ungare, domnia Moldovei urmărea să se consolideze și în armătura ei instituțională laică și ecleziastică. Era necesar ca noul stat să recupereze sudul țării. Absența unor izvoare mai bogate nu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din teritoriul carpato-nistrean, era în stăpânirea Hoardei de Aur. Se impunea unificarea ei cu voievodatul din nord-vestul țării, ceea ce asigura ieșirea la Mare și la gurile Dunării. Unificarea politică a teritoriilor românești est-carpatice într-un singur stat nu se putea înfăptui decât prin izgonirea mongolilor din această regiune. Momentul încetării stăpânirii Hoardei de Aur la nordul gurilor Dunării se poate stabili pe baza analizei materialelor arheologice și numismatice. Prosperele centre urbane de la Orheiul Vechi, Orașul Nou și Costești au fost abandonate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și realele probleme ale creației puse unor autori condamnați la sterilitate și diletantism cronic, pentru care scrisul devine o activitate mecanică (Coja Ion, autorul piesei), sensul puterii și al responsabilității implicate în tentativa de a dirija destinele celor din jur, înfăptuită de un individ care se crede Dumnezeu (Jucătorul de table) sau perspectiva apocaliptică a sfârșitului lumii moderne, paralizată de dezvoltarea vertiginoasă și sufocantă a tehnicii (Adio, Julieta, adio). Interesate de alterarea valorilor prin stereotipii și formalizare, piesele, cu accente onirice
COJA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286323_a_287652]
-
e câteodată falsă, analistul găsind că arendașii străini ar fi vinovați de situația țărănimii, în schimb judecata asupra întregii „sisteme” care a dus la catastrofă e tranșantă, cu accente pătimașe, chiar virulente. Soluția preconizată e surprinzătoare: o lovitură de stat înfăptuită de rege. O pistă insolită în variabila gamă de opțiuni a scriitorului. Părerile lui C. despre artă și literatură nu trădează, orice s-ar spune, un spirit teoretic. Sunt reflexiile inteligente și de bun-simț ale unui om - „om vechi”, cum
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
completă, echilibrată și fiabilă asupra „postmodernismului”. Investigând - sub forma eseului de teorie literară aplicată, cu o amplă deschidere către „studiile culturale” - un subiect atât de pretențios și de fluid, C. dă una dintre cele mai bune sinteze de acest gen înfăptuite de cercetătorii români. Cartea este comparabilă, de altfel, chiar cu cele ale unor americani, pionieri și „legislatori” în materie de teoretizare a postmodernismului. Redactat în stilul universitar american, cu recurs masiv la o bibliografie amplă, cu exemple și citate numeroase
CONSTANTINESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286373_a_287702]
-
fericirea personală. Din peste douăzeci de piese, plus altele mai scurte și mult prea schematice, concepute pentru „teatrul de amatori”, autorul însuși, într-un bilanț din 1978, considera că au rămas valabile mai puțin de jumătate, și, în fața reînnoirii dramaturgiei, înfăptuită de Marin Sorescu, Dumitru Radu Popescu ș.a., afirma într-o profesiune de credință ambiguă, realist-clasică și artificial-estetică: „Acum, când în întreaga lume se practică un antiteatru furios, nutresc ambiția să realizez un pro-teatru alcătuit din limpezimi, dintr-o geometrie exemplară
BARANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285619_a_286948]
-
a năzuit totodată să elibereze limba română, nu în ultimul rând scrierile religioase, de caftanul greoi și învechit al slavonismului și să o aducă mai aproape de eleganța rezonanțelor ei originare, latine. Dintre aceste străduințe nu putea lipsi aceea de a înfăptui împlinirea oricărei literaturi religioase de oriunde: o nouă traducere și editare a Bibliei. Încă episcopul Petru Pavel Aaron, în jurul anului 1760, se încumetase la o traducere, fără a o fi putut publica. Misiunea avea să fie asumată și dusă la
BIBLIA DE LA BLAJ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285723_a_287052]
-
al editării Bibliei de la București, alăturând Vechiului Testament (tradus de Milescu și revăzut, cum s-a presupus, de Dosoftei) Noul Testament, tipărit în 1648 la Alba Iulia, apare îndoit motivat, la data respectivă, de temeiuri religioase, cât și de rațiuni politice. Înfăptuită sub patronajul lui Șerban Cantacuzino, ediția de la București, realizată cu vădită economie de timp și de mijloace, sugerând și o anume precipitare, urma să popularizeze numele domnului Țării Românești, care își asumase rolul de protector spiritual al creștinătății balcanice și
BIBLIA DE LA BUCURESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285724_a_287053]
-
Théâtre des Arts. Versiunea românească, Însetatul, deschide volumul Literare (1932), care mai include Ariadna fără fir, Vapoare în ceață, Satele lui Potemkin. Într-o țară nedefinită, un ins supradotat, Andrei, îmbătându-se de himere și clocotind de voința de a înfăptui, devine lider al unui partid dictatorial, după ce părăsise forțele de stânga. Stăpânit de beția de a se jertfi, pentru a dărui celorlalți bucurie, vizionarul nu izbutește să se facă înțeles în elanurile lui reformatoare. „Omul de mâine” suportă brutala respingere
BLANK. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285759_a_287088]
-
că, prin primele lui cărți, C. s-a manifestat ca unul dintre puținii „tel quel-iști” români. Ralierea la teoria textului și la tehnicile de comentariu literar, promovate, în Franța, de un Philippe Sollers ori de un Jean Ricardou, a fost înfăptuită de C. cu eleganță și naturalețe, cu „autenticitate” și legitimitate, fără „extremism”, fără intoleranța obsesională proprie uneori corifeilor francezi ai acestei orientări, însă cu o permanentă circumspecție și distanțare (auto)critică, și s-a materializat în texte agreabile la lectură
CIOCARLIE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286252_a_287581]