1,776 matches
-
cu căpățâna însângerată și spartă care lovește o bârnă atârnată de o frânghie și care e lovit de această bârnă cu atât mai tare cu cât el însuși lovește mai tare această bârnă, omul se chinuie și se irosește în înfruntarea veșnică a celor două suflete ale sale. Înfruntarea acestor suflete îl torturează și, orice soluție ar alege: să balanseze continuu bârna și să-și crape complet capul sau să oprească balansul sufletului și să trăiască în rațiune rece, în neomenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
bârnă atârnată de o frânghie și care e lovit de această bârnă cu atât mai tare cu cât el însuși lovește mai tare această bârnă, omul se chinuie și se irosește în înfruntarea veșnică a celor două suflete ale sale. Înfruntarea acestor suflete îl torturează și, orice soluție ar alege: să balanseze continuu bârna și să-și crape complet capul sau să oprească balansul sufletului și să trăiască în rațiune rece, în neomenie, în absența totală a ființei lui, blestemul tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
săi un adăpost sigur pentru vreo douăsprezece persoane, unde, în caz de pericol, se puteau ascunde femeile și copiii. Acesta era un vechi obicei beduin apărut din nevoia de a-i proteja pe cei mai slabi, într-o vreme când înfruntările între triburi și atacurile tâlharilor erau la ordinea zilei. Îi spuseseră Vizuina Fenecului, deoarece era o copie fidelă a ascunzătorilor micilor vulpi ale deșertului, cu o singură intrare, un spațiu mare și adânc în interior și o ieșire pentru cazuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
poți fi sigur că tuaregii născocesc întotdeauna ceva ca să ți-o tragă pe la spate când te aștepți mai puțin. Era clar că Bruno Serafian nu avea pic de încredere în tuaregi sau în modul lor foarte special de a înțelege înfruntarea armată; și era la fel de clar că avea destule motive să n-o facă, deoarece chiar în momentul în care îi avertiza insistent despre asta pe subalternii săi, „jegosul său dușman“, Gacel Sayah, tocmai băgase vârful cuțitului în jugulara celei mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
un luptător foarte puternic, căruia nu prea-i slăbea vigilența și, pe măsură ce trecea timpul, cauza tot mai multe pierderi. Așa că, cea mai bună tactică pe care puteau s-o folosească în continuare frații Sayah era să evite orice fel de înfruntare, să lovească scurt și rapid, și să lase natura nemiloasă să-și continue devastatoarea operă de degradare. Gacel știa foarte bine că acela era un război, care nu era încă nicidecum câștigat, și că se putea aștepta la orice surpriză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Sayah se gândi o clipă, apoi făcu un gest prin care-i arătă s-o ia spre un colț de stâncă ce dădea puțină umbră, unde să se așeze. — Ce ai de spus? îl întrebă. — Vrem să punem capăt acestei înfruntări nesăbuite... - începu sud-africanul cu calmul lui dintotdeauna. Cu puțină bunăvoință putem reuși ca nimeni să nu mai sufere. — Și ce propui? — Pace în schimbul apei. Nu avem prea multă apă. — Ne mulțumim cu atât cât să supraviețuim până vine avionul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
a III-a și a VIII-a. În simfonie, ca și predecesorii săi, el își axează atenția în special pe prima parte, ce folosește ca principiu muzical-constructiv forma de sonată. Dar la el substanța primei părți se concentrează îndeosebi în jurul înfruntării a două elemente tematice, iar caracterul dezvoltării lor pune amprenta pe caracterul întregii lucrări. De asemenea, în prima parte, centrul de greutate revine dezvoltărilor, în care de obicei, predomină procedeul fragmentărilor motivice; uneori apar și episoade făurite pa baza unui
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
ca de pildă, în prima parte a simfoniei a III-a. Un rol deosebit îl au părțile conclusive, codele și finalurile, menite să exprime sentimente izbânditoare și să le întipărească în mintea și în conștiința ascultătorilor, ca un rezultat al înfruntărilor dramatice la care a fost martor. Partea a II-a a simfoniilor beethoveniene nu se depărtează prea mult de la tradițiile simfoniilor lui Haydn și Mozart, în schimb partea a III-a, menuetul, suferă o importantă schimbare. Beethoven transformă vechiul menuet
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
și armonios ar fi, nu poate să se ia la întrece re cu arta sunetelor. Sunteți niște învinși glorioși, dar totuși învinși! Voi n-ați cunoscut ceeace noi numim astăzi melodie, armonie, îmbinarea diverselor timbre, coloritul instru mental, modulațiile, savantele înfruntări între sunete vrăjmașe care se luptă între ele înainte de a se contopi, îmbrățișându-se. Voi n-ați cunoscut uimirile auzului și acele stranii accente care fac să răsune cele mai adânci și mai necercetate zone ale sufletului nostru!”. (H. Berlioz
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
și completată de coarde, are aspectul unui marș de copii. După câteva alternări de accente, care duc la acorduri puternice, începe dezvol tarea. Tema I răsună în minor; energia ei pare încătușată acum, dar tinde să se afirme. Este prevestirea înfruntării eroice, a ciocnirilor de forțe, care, va fi zugrăvită mai târziu cu atâta patos în cea de a treia simfonie. Cu tot suflul primăvăratec al temei II, care este și ea supusă prelucrării, dezvol tarea păstrează un caracter încordat. Ea
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
la instrument tele de suflat: Dar căutările încordate care au făcut să scânteieze pentru o clipă această idee, nu au fost încă îndeajuns de rodnice. Revin accentele pătrunzătoare ale recitativului și, în sfârșit, după două acorduri care pun capăt dramaticei înfruntări, se aude la violoncele și contrabași o melodie caldă, cuceritoare. Cântecul se amplifică treptat, căpătând accente de marș. Revine, furtunoasă, mișcarea (presto) de la început. Ea nu poate stăvili însă decât pentru puțin timp afirmarea bucuriei. Ah! iată, bucuria este în
Simfoniile lui Beethoven by MIHAIL MANCIU [Corola-publishinghouse/Journalistic/449_a_930]
-
descoperă sub zâmbetul sarcastic al autorului o meditație tulburătoare asupra naivității cu care ne pregătim pentru moarte, lăsând responsabilitatea faptelor noastre în grija unei forțe exterioare: . Personajul are revelația finală a propriei existențe, apelându-se. Gestul semnifică lupta împotriva destinului, înfruntarea divinității, ca imanență, asumarea condiției individuale și, mai ales, recuperarea unui trecut resemantizat, din perspectiva căruia să conștientizeze rostul firii: în-Sine (eul socializat) și Pentru-Sine (eul reflexiv, conștiința-de-sine) reprezintă un întreg organic, soluția ultimă a transcenderii , despre care Nicolae Manolescu
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Dorina Apetrei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1380]
-
și elemente definitorii care au fiecare un rol specific, de a fi o piesă cu acțiune proprie. La început, când se deschide câmpul de luptă, mișcarea generală a pieselor de șah este dictată, ca necesară și obligatorie, în funcție de poziția de înfruntare: toate piesele nu fac decât să avanseze unele împotriva celorlalte. Deci, la începutul jocului, nimeni nu va putea da înapoi, n-are încă motiv să se retragă, așa cum se vor petrece luptele în a doua fază, mult mai imprevizibilă, a
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
dor degetele din cauza gerului, arată el fetiței mîna dreaptă. Dar îți trimit eu cîte o carte din fiecare, cu autograf. Promit! Bucuroasă, fetița ridică privirea spre mama sa. Ochii Simonei însă au rămas ațintiți asupra lui Mihai, obligîndu-l la o înfruntare plină de un calm abia stăpînit. Apoi, vocea ei se aude ca o rugă, tremurată puțin: Vreau să revii odată cînd e soțul meu acasă! Am putea discuta mai multe... Sîntem maturi și e bine să trecem prin viață demni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Eroii antici sânt sublimi prin persistența în limita care-i determină, și nu prin efortul de a o depăși. Conștiința nu se frânge aici în fața unei limite înfruntate și ea nu experimentează propria ei înălțare ca o consecință a acestei înfruntări și a căderii care o însoțește. Tragicul nu se naște aici din persistența cu care o conștiință ireductibilă încearcă să depășească o limită insurmontabilă. "Depășirea limitei" este un concept modern de tip romantic, care se naște în contextul unor înțelegeri
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
de picioare deasupra omenirii", cum îi plăcea lui Noica să spună, în plimbări care durau ore și, în orele serii, în cămăruța încălzită cu lemne, aveau loc cele mai fascinante discuții la care am luat parte vreodată, cele mai pasionante înfruntări de idei, se făceau cele mai subtile, aprige și prietenești observații pe marginea textelor proprii, supuse judecății celorlalți. Aceste câteva zeci de întîlniri au avut loc vreme de cinci ani, între 1977 și 1981, și îmi făcusem un obicei din
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
mai crâncenă și de neclintit severitatea pe care o va arbora în fața avansurilor celuilalt. Pe de altă parte, orice tehnică a ză-dărîrii este bună pentru a face ca prețul iubirii să crească. Cedarea, recunoașterea și dăruirea necondiționată sânt precedate de înfruntări subtile, de obstacole ingenios construite, de refuzuri, exasperări și pierderi trecătoare ale speranței. Așadar, fiul meu a sosit în cele din urmă. Distant, precaut, mefient. M-am grăbit să-l duc la Knoblauch. În fața valurilor de jucării a rezistat arborând
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
a lua În considerare viitorul? De parcă n-ar fi fost deja În plină tulburare, agitat, angoasat, Îngrozit... Nu poți străbate ani de descumpănire așa cum alții străbat Atlanticul Într-un vas cu pînze. Nu avea nimic Împotriva adepților navigației solitare, dar Înfruntarea inconștientului este altceva decît Înfruntarea stihiilor. De n-ar fi fost vorba decît de Înfruntarea propriului inconștient, poate că ar fi scos-o la capăt destul de ușor, dar, așa cum cineva adăpostește un cîine de pripas, el se crezuse dator să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
De parcă n-ar fi fost deja În plină tulburare, agitat, angoasat, Îngrozit... Nu poți străbate ani de descumpănire așa cum alții străbat Atlanticul Într-un vas cu pînze. Nu avea nimic Împotriva adepților navigației solitare, dar Înfruntarea inconștientului este altceva decît Înfruntarea stihiilor. De n-ar fi fost vorba decît de Înfruntarea propriului inconștient, poate că ar fi scos-o la capăt destul de ușor, dar, așa cum cineva adăpostește un cîine de pripas, el se crezuse dator să adăpostească robustul inconștient al tatălui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
angoasat, Îngrozit... Nu poți străbate ani de descumpănire așa cum alții străbat Atlanticul Într-un vas cu pînze. Nu avea nimic Împotriva adepților navigației solitare, dar Înfruntarea inconștientului este altceva decît Înfruntarea stihiilor. De n-ar fi fost vorba decît de Înfruntarea propriului inconștient, poate că ar fi scos-o la capăt destul de ușor, dar, așa cum cineva adăpostește un cîine de pripas, el se crezuse dator să adăpostească robustul inconștient al tatălui lui, ceea ce nu era chiar o nimica toată. Își Îndopase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
În primele două acte, el prezintă, în conformitate cu scenariul propus de Sofocle în Oedip la Colonos, sfârșitul suferințelor lui Oedip prin transformarea damnatului în garant al prosperității cetății care acceptă să-i adăpostească mormântul. În actul al III-lea, unde surprinde înfruntarea fatală dintre băieții lui Oedip, Eteokles și Polinikes, el urmează, în linii mari, cursul evenimentelor din tragedia lui Eschil Șapte contra Thebei. În ultimele două acte, el sintetizează, după modelul tragediei omonime a lui Sofocle, drama Antigonei, fiica lui Oedip
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Zevs și nici dreptatea făcut-au astă lege,/ Ci tu ! Nemuritorii își au porunca lor,/ Nu înfrunta, o, Creon, voința zeilor !/ Și eu îți spun, tirane, că-l voi înmormânta !/ Sunt ordine mai nalte decât voința ta ! (III, p. 201). Înfruntarea dintre cele două moduri de a se raporta la rânduielile civice și cele divine este prezentă la scriitorul antic și la cel modern, dar interpretarea acestei antinomii capătă inflexiuni diferite. Între tragedia din vechime și cea nouă se reduce ponderea
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
ai cetății, abandonați când troienii au trecut la cultul olimpienilor preluat de la greci, și vrea să afle taina viitorului rezervat neamului său. Conflictele între generațiile divine se răsfrâng asupra oamenilor. În Eumenidele lui Eschil, viața matricidului Oreste depinde de rezultatul înfruntării dintre Eriniile susținătoare ale legii talionului și Apolo, adeptul unei noi justiții. În piesa conservatorului Iorga, apărător al tradițiilor, adversar al modernismului, triumful sau prăbușirea Troiei sunt determinate de tranșarea rivalității dintre zeii autohtoni și cei străini. Doica arată de parcă
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
aceste două acte ca pe o dispută cu final dinainte știut între viață și moarte, între lumină și întuneric. Într-un decor pluvial și nocturn, cu arbori despletiți de vânt, s-ar spune, părul Eriniilor (I, p. 187), are loc înfruntarea inițială între umbra fatidică a îngerului morții (I, p. 191) cu aripi negre de vultur (I, p. 194) și zeul Apollon, floare înflăcărată, centru radios al lumii (I, p. 192), apariție de o luminozitate infinită (I, p. 194) : făpturile supranaturale
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
orice preț pe acest dușman subtil și perfid, înzestrat cu arme cu atât mai periculoase cu cât nu lasă urme de răni și de sânge (II, p. 398). Compromisul între viață și teatru fiind inacceptabil, singura soluție rămâne pentru Agamemnon înfruntarea deschisă. În ultimul act al piesei lui Iosif Naghiu, protagonistul caută să-l elimine fizic pe organizatorul spectacolului spre a restabili ordinea realității într-un spațiu invadat de ficțiunea dramatică. El pune la cale un plan de acțiune pentru a
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]