1,838 matches
-
care tocmai ieșea din cancelarie, o surprinse pe când ea căuta să se strecoare nesimțită. Îi veni să țipe de bucurie și totuși încremeni în fața ei, privind-o doar cu niște ochi lacomi și plini de spaimă. Și ea se opri, îngrozită, și se clătină puțin pe picioare... Astfel trecură câteva clipe, amestecate cu rugăciunile ordonanței din odaia ofițerului. Apoi Bologa șopti cu o lucire nouă: ― De ce te ascunzi de mine, Ilona? Fata, ca și cum n-ar fi înțeles întrebarea, păli și răspunse
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ca și când, fiecare în parte ar fi așteptat ivirea unui vrăjmaș pedepsitor... În curând zgomotul din tindă se potoli... "A fost Petre", se gândi Apostol ușurat, auzind îndată foșnet de fustă apropiindu-se... Fata se opri lângă pat, mereu nehotărâtă și îngrozită. Inima în piept i se zvârcolea atât de aprig, că Apostol îi auzea zvârcolirile... Apoi Apostol nu se mai putu stăpâni. Întinse brațul spre ea și degetele lui atinseră sânii strânși în laibărașul de catifea... Ilona scoase un țipăt înăbușit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mii de gânduri îi furnicau în minte, dar toate se îngrămădeau și se spărgeau, încît nu putea închega nici o "explicație". Sub vălmășagul gândurilor însă un puhoi năprasnic îi ducea sufletul departe, zdrobindu-i toate îndoielile și șovăirile. ― Ilona... Îngână dânsul, îngrozit că nu are ce să-i spuie. ― Eu cunosc munții mai bine, șopti deodată Ilona, ghicindu-i gândurile. Știu toate cotloanele, toate potecile, toate pâraiele... Am să-ți fiu călăuză! ― Nu, nu! tresări Apostol uimit. Tu nu trebuie să... Îi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
grele ce-i moleșea întreaga ființă. Avea privirile țintite spre vârfurile prunilor înfloriți ce se înălțau deasupra coperișurilor din fundul ogrăzii și astfel nu văzu pe groparul Vidor care, ieșind din casa primarului, se apropie cu capul gol, necrezând ochilor, îngrozit. ― Ce s-a întîmplat, domnule locotenent? bâlbâi groparul, la câțiva pași, cu glas plângător. Noi am crezut aseară că te-ai dus acasă, pentru Ilona... și iată că... Vai de mine, vai ce nenorocire! ― Da, pentru Ilona, rosti Bologa tresărind
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
discuta gesticulând cu un colonel. Plutonierul salută foarte țeapăn. Apostol simți bine privirea generalului, furioasă și indignată, dar nici nu se sinchisi. Trecând pe lângă casa primarului, întîlni în ușă pe groparul Vidor și pe primăreasă, amândoi cu ochii spre el, îngroziți și cu lacrimi de milă. Le răspunse cu un zînbet plin de credință, parcă le-ar fi spus că toate acestea n-au nici o importanță. Urcă treptele căsuței și văzu de-aproape soldatul încremenit în coridor: înalt, foarte slab și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
asupra lui toate privirile, întrebătoare și nedumerite. Urmară repede alte întrebări, din ce în ce mai aspre și mai poruncitoare, care i se înfigeau în inimă ca niște gheare ascuțite și-l strângeau de gât să-l sugrume. Când simți că se înăbușe, tresări, îngrozit, galben la față. Gulerul tunicii i se păru un laț nesuferit. Cu o smucitură disperată își rupse gulerul și strigă răgușit: ― Omorîți-mă!... Omorîți-mă!... Gestul și strigătul lui stârniră uimire și indignare. Colonelul se sculă în picioare, cu ochii fulgerători, și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la oamenii din preajma lui, gîndindu-se că generalul n-a venit și probabil că doarme... Lângă movila pretorului zări un doctor cu ceasul în mînă: "Nu-i doctorul Meyer... nu, nu..." La picioarele gropii recunoscu apoi pe Klapka, cu ochii plânși, îngroziți, care-l obosiră, încît întoarse capul. La doi pași, în stânga, stătea un țăran sprijinit în hârleț cu capul gol, cu părul asudat și lipit pe frunte, cu obrajii umezi de lacrimi. "Uite groparul... Vidor..." se gândi dânsul cu bucurie și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
avea un arcuș sprinten, dăruit de bunicul și care-l scosese de multe ori din încurcătură. Licuricii îl pândeau geloși aruncând scântei printre straturi! Deodată un fulger spintecă întunericul urmat de un tunet, care îl băga pe Radu sub cearșafuri. Îngrozit chemă ajutoare zbierând pițigăiat: - Bunico! Bunico! Pare că totuși furtuna se apropie și peste grădină se așternu acalmia... lansă câteva supoziții: - Greierii s-au ascuns în căsuța lor de sub pământ! Bunica îl contrazise, - Nu! S-au pitit după câteva frunze
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
nopții. Ședea cu ochii închiși, negîndindu-se la nimic, când simți deodată că cineva îi dă târcoale. Deschise ochii cu greutate. În fața lui stătea vrăjitorul Tela. Fața lui neagră cu ape alburii, lustruită și grasă sub părul creț, încărunțit ușor, părea îngrozită. - Tela?... Te-am recunoscut. Ce ai? Îți pare cumva rău că rămîi? - Nu... Am venit la tine pentru altceva. Mânia zeului se preface în urgie! Și Tela arătă cu o mână tremurătoare spre miazăzi. Auta nu pricepu. - Care zeu? întrebă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai ajungeți vii în țara blestemată în care plecați. Auta socoti că vrăjitorul urmărește să-l sperie pentru a-i stoarce vreo făgăduială sau vreun hatâr. Totuși, își ridică ochii spre fața lui și i-o urmări: arăta într-adevăr îngrozită. Tela urmă cu glas tulburat: - Dincolo de oază au stat ieri niște oameni și niște robi. Zeul a trimis atunci suliți de foc. Au căzut la două sute de pași de ei, nu i-au nimerit. Dar asta a fost numai o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
uite repede în locașul vâslașului din marginea punții. Hunanupu zăcea prăbușit într-o parte și tâmpla dreaptă îi era mânjită de sânge. Valurile i-o spălau unul după altul, dar sângele se ivea mereu la loc. Atunci Iahuben, cu ochii îngroziți, îl căută pe Auta, dar nu-l zări decât lângă catargul pânzei strânse, unde îl aruncase un val. Iahuben se întoarse atunci spre Hunanupu. Stătu în cumpănă o clipă, se uită în jur dacă nu-i vede nimeni, dar acum
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
unuia din robi. Robul gemu și, când lancea îi fu smulsă din rană, se prăbuși horcăind și muri în câteva clipe, apucând cu mâna văzduhul. Celălalt rob își aruncă uneltele și vru să fugă. Preotul privea. Atunci soldatul își înfipse îngrozit lancea udă de sânge în robul rămas viu. Apoi și-o trase îndărăt, cu mișcări încete, privind-o cu jale și groază. Preotul plecă fără a rosti vreun cuvânt, decât făcîndu-le robilor săi semn cu nuiaua. Iar soldatul se sprijini
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
lună. Sutașul pricepu abia acum că frica de pedeapsă îi luase toate gândurile prevăzătoare pentru care altădată îl lăudaseră de atâtea ori căpitanii. Căzut pe brânci, începu să pipăie înjur și dădu de un trup omenesc, apoi de altul. Înțelese îngrozit că erau străjile. Soldații aceștia însă nu se trezeau. Beți nu puteau fi, nici atât de somnoroși. Un gând fulgerător trecu prin mintea sutașului: erau morți. Dar cum? Între timp, unul dintre soldații care se deșteptaseră în peșteră o dată cu sutașul izbuti
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Cine știe ce putea fi! Nimeni nu mai pomenise în Atlantida asemenea îndrăzneală printre robi. Taina înceta să mai poată fi taină. Fără să mai stea în cumpănă, el scrise pe o bucată de papirus, singura pe care o avea, o scrisoare îngrozită slujitorului Zeului Puterii, preotului Tefnaht, și, pecetluind-o într-o cutie de aramă, trimise doi soldați de încredere și un ajutor de sutaș să i-o ducă în orașul cel mare al țării. Trebuia luate măsuri în fața cărora slujbașul singur
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mă minți. Un sclav fugit nu mai poate fi un ucis care este încă viu; trebuie ucis până la capăt, nu cu lancea, nici cu sabia. S-a încumetat să calce pământul Piscului Sfânt. Știi care-i legea! Auta îl privi îngrozit, murmurînd: - Rugul, stăpâne... - Cum îl cheamă? - Mpunzi, stăpâne... - abia putu rosti Auta. Bătrânul lovi globul de argint. Veni un slujitor, îngenunchind. Auta stătea mut, în picioare. Bătrânul își măsură sclavul cu privirea o clipă, apoi îi porunci slujitorului intrat: - Este
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
tot felul de minuni. Și sunt buni... - Atunci tot am zis mai bine la început: sunt zei! Auta, mulțumit că ajunseseră la o oarecare încheiere mai înțeleaptă, se sculă de pe stâncă și-l chemă pe arcaș: Dar Mai-Baka se scutură, îngrozit. Auta îi cuprinse umerii cu brațul: - Mă mir de tine, Mai-Baka. De Puarem nu te-ai speriat, de oastea atlantă nu ți-a fost frică, pe Muntele de Foc stai ca la tine acasă printre fum și scântei, și de
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a fost de folos. Soldații îl lăsară, depărtîndu-se câțiva pași și nelăsîndu-i loc pe unde să fugă. Nu mai avea cum să scape. Dar deodată zări un soldat prăbușindu-se la pământ. Apoi altul. Apoi încă doi. Ceilalți fugiră, zbierând îngroziți. Îndată Auta, își aduse aminte de arma albastră, și nemaivăzîndu-se înconjurat, alergă spre tufe. Nu era din neamul tibbu, dar știa să fugă minunat. Când îl văzu lângă ea, Nefert îi încolăci gâtul cu brațele. Tremura. - Hai să fugim de-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
El îmi cerea întruna lămuriri, strigă cârmaciul. Auta se opri înțepenit. Mintea lui se lumină. Strigă mînios: - Tefnaht a fost... numai el! Vorbeau în limba atlantă, anume. Auzind strigătul mânios al lui Auta și neînțelegînd nimic, Nefert începu să tremure îngrozită. Auta se uită la ea. În ochii lui scăpără ură. Zise răstit: - N-ai fost tu momeala din capcană, Nefert? Spune sau te ucid! Nefert izbucni în plâns. - Dar ai spus că știai că am să vin! spuse Auta mai
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vedea bine și din depărtare, iar apoi capătul de sus al acestui stâlp se umflă, alcătuind o ciupercă uriașă ce acoperi curând zarea. Apoi creasta muntelui se despică și din uriașa crăpătură (călătorii cunoșteau bine Muntele de Foc și priveau îngroziți, cu fălcile încleștate) începu să curgă un fel de apă de foc, când argintie și sticloasă, când ca arama călită. Se auzi zgomotul altei bubuituri îngrozitoare, tot surd, tot de departe. O bucată de munte se prăbuși în mare. Cele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
prăbușeau și îi aruncau la pământ; voiau să se urce în vârfurile copacilor, dar copacii îi scuturau de pe crengi; voiau să se ascundă în peșteri, dar peșterile își închiseră gura... Și toți care erau de față îl ascultau pe Mahukutah îngroziți. Vestea cotropirii Atlantidei de către potopul apelor se împrăștie, încet, pretutindeni. Oameni pe plute, pe sfărâmături de corăbii sau călare pe trunchiuri de copaci și pe bârne căutaseră să scape în cea din urmă clipă de urgie, și cei mai mulți dintre ei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
doi străini împreună cu Nefert și cu Auta își priviră cu grijă tovarășii de călătorie. Ntombi își dădu seama cea dintâi că se ridică în aer și când văzu pământul depărtîndu-se dedesubt și vârfurile copacilor sub podeaua străvezie a luntrei, țipă îngrozită, cerând zeilor să aibă milă de ea. Capul acum i se clătina, deși luntrea zbura mai lin decât fulgul în văzduhul nemișcat de vânt. Apoi capul i se lasă într-o parte; și femeia neagră care trecuse prin multe împrejurări
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
buni într-un turn de argint. Dacă tu ești zeu, tămăduiește-ne, pentru asta am îndrăznit să venim! Auta, zărind-o pe Nefert lângă el, o rugă să fugă după Maat. Venind după scurt timp, Maat se uită în jur îngrozită. Se uită apoi la Hor care tăcea, cu ochii aburiți. - Auta, ce au oamenii aceștia pe spinări? Sînge? întrebă ea. - Au fost bătuți, Maat. Și au cărat poveri prea grele... - Bătuți? De cine? - De stăpâni. - Adică de oameni? Cum pot
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
curgerea apei pe un șanț neavând nimic înfricoșător, cum este năvala Scamandrului îndârjit împotriva eroului, accentul cade pe scăparea de sub control a unei forțe, indiferent dacă mare sau mică, pe care tot tu ai provocat-o. În același context, Ahile, îngrozit, iese din apele înverșunate ale râului și caută să se îndepărteze, alergând: părea că e mai iute decât vulturul negru, care este, între păsări, cel mai puternic și cu cel mai iute zbor. Era atât de înfricoșat, încât i se
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
curgerea apei pe un șanț neavând nimic înfricoșător, cum este năvala Scamandrului îndârjit împotriva eroului, accentul cade pe scăparea de sub control a unei forțe, indiferent dacă mare sau mică, pe care tot tu ai provocat-o. În același context, Ahile, îngrozit, iese din apele înverșunate ale râului și caută să se îndepărteze, alergând: părea că e mai iute decât vulturul negru, care este, între păsări, cel mai puternic și cu cel mai iute zbor. Era atât de înfricoșat, încât i se
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
98%. Chiar în tabăra Aliaților, aceste bombardamente au trezit reacții diferite. Președintele Truman, care autorizase atacul atomic, a declarat: "This is the greatest thing in history". Căpitanul L. Lewis, copilotul avionului, în momentul în care a văzut "ciuperca", a exclamat îngrozit My God, what have we done? Un sondaj de opinie efectuat după bombardament arată că 72% dintre britanici au fost în favoarea bombardamentului, iar 21% l-au condamnat. ****************************** Cu ocazia logodnei sale cu prințul Philip al Greciei, prințesa Elisabeta a trebuit
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]