4,199 matches
-
mă gândeam decât la ea. Am încercat și să deschid fereastra, dar mânerul mi-a rămas în mână, așa că am lovit cu pumnul gemulețul, care s-a spart, m-am tăiat, sângele meu s-a amestecat cu al ei, am înjurat, am urlat pe stradă cu putere, ca și cum aș fi lătrat, cu furia unui animal bătut. S-au deschis uși și ferestre. Am căzut la pământ. Am căzut. Am căzut din nou. De atunci, trăiesc doar în această cădere. Mereu. XVII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în mână. Vocea, trebuia să-i auziți vocea, care nici nu mai era cu adevărat o voce, iar ceea ce spunea erau cuvinte care nu ma însemnau nimic, ci erau așa, învălmășite unele după altele, și apoi, la sfârșitul acestei litanii, înjură și țipă că el era vinovatul, că recunoștea tot, crima, toate crimele, că ucisese, ucisese cu adevărat... Nu-l mai opri nimeni. Despiaux pusese paharul pe masă. Privea pe fundul lui, ca pentru a găsi acolo forța de a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mirat, era bună și caldă, gemea, mi s-a părut că se transformase într-o femeie verde-argintie și că eu sug la țâța pădurii. Dacă auzeam vreun strigăt subțire, de căpriță, și încercam să ridic capul, ea mă apăsa înapoi înjurându-mă, mușcă, mă! Cu mici întreruperi, așa am ținut-o până la apus. Știi ce ziceau păsările în jurul nostru?, cântau ca la nuntă, era o slujbă, una zicea că m-am născut atunci, înțelegeam și nu înțelegeam... — Mâine este a treia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
flămânzi, cu o privire interesată. Amory i-a Întors intenționat privirea. — Urmăriți pe fața mea, gentlemeni, emoțiile primitive. Sfâșiind plicul, a ridicat fâșia de hârtie În lumină. — Ei? — Roz sau albastră? — Spune-ne ce e. — Suntem numai urechi, Amory. — Zâmbește, Înjură - fă ceva. A urmat o tăcere... a trecut o legiune de secunde... după care el s-a uitat din nou și Încă o cohortă de secunde a căzut În hăul timpului. — Albastră ca bolta cerească, domnilor. URMAREA Ceea ce a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
carpeta din fața sobei. Horațiu se ridică - era vremea să încălzească laptele. * - Completați formularul, vă rog. - Dar ăsta e un formular pentru furt, mie nu mi-a furat nimic. - V-a agresat? - În ce sens? - Adică v-a bătut, v-a înjurat, v-a... - Gata, știu! M-a răpit. Funcționarul se uită la domnul Popa ca la un nebun. În fiecare zi veneau pensionari cu tot felul de prostii, că le-a furat poștașul bibelourile, că le-a vopsit cineva pisica, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
cei fericiți vor fi și mai fericiți. Și Mișu, fericit, îi oferi o ultimă după-amiază de dragoste lui Popa. * La biserică totul fusese în regulă. Domnul Popa, emoționat, cu părul pieptănat peste chelie, o călcase pe picior pe mireasă, care înjură zdravăn exact când preotul se pregătea să înceapă slujba. În rest, rochia miresei a fost la mare înălțime. Ca și a nașei, care era portocalie, din supraelastic, bine întinsă peste burta de cinci luni și două halvale pe zi. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
alte cuvinte, în alte ritmuri și mirosuri ale vieții decât ea. - Futu-ți gura mă-tii, își rotunji Contesa gura, încercând să se gândească la altceva. Vezi? Nu-i nimic! Domnul Popa rămase trăsnit. O femeie n-ar trebui să înjure. Nu. - O femeie n-ar trebui să înjure! - Futu-ți gura mă-tii, futu-ți gura mă-tii, începu Contesa să cânte, plutindu-și mătăsurile pe sub nasul lui Popa. - O femeie cumsecade ar trebui să tacă din gură și facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
vieții decât ea. - Futu-ți gura mă-tii, își rotunji Contesa gura, încercând să se gândească la altceva. Vezi? Nu-i nimic! Domnul Popa rămase trăsnit. O femeie n-ar trebui să înjure. Nu. - O femeie n-ar trebui să înjure! - Futu-ți gura mă-tii, futu-ți gura mă-tii, începu Contesa să cânte, plutindu-și mătăsurile pe sub nasul lui Popa. - O femeie cumsecade ar trebui să tacă din gură și facă mâncare și curățenie și să crească copii. Oricât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
un oftat de durere, se întinse în pat, închise ochii și începu să numere contese mici care săreau goale peste gard. * Mișu își trase fermoarul la blugi. Îmbrăcă invers tricoul cu „I love New York”. Se uită în oglindă, se enervă, înjură, îmbrăcă tricoul bine. Se uită de jur-împrejur prin MaxiBar, se gândi puțin și se hotărî să ia cu el globul din ambalaje de ciocolată chinezească. Era prima manifestare a dorinței lui de a pleca în America. O să-l păstreze, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
literar, dar chestia era că tocmai el era inamicul public numărul unu al spectacolului. Mai vine și Gigi Trif de la Consiliul Culturii și Educației Socialiste cu chestii legate de Gogol, treaba era ca și făcută. Degeaba mă strofoc eu, strig, înjur, ameninț, totul părea pierdut. Trif îi dădea înainte că trebuie cenzurat spectacolul. Beligan se înfurie și strigă: ― Măi Gigi, mi se rupe mie de ce spui tu acolo, treaba este că mie nu-mi place spectacolul. Merg către casă, abătut cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
pâine și mă întreabă pișicher: ― Te-au pus șef la UTC? ― Îhî! ― Ce ne mai faceți? Râd eu, râd și ceilalți, dar Cosma zice mai departe: ― Măi fraților, mi-am cumpărat un radio, dar nu știu ce are, că tare-i mai înjură pe comuniști. Fratele Cosma nu asculta decât Europa Liberă și ne ținea la curent cu evoluția sistemului. Când s-a întors din America, au umblat ăia după el o bucată de vreme, că adusese un ziar în care declarase vrute și nevrute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
și chiar am fost, căci cronicarii au vorbit extrem de elogios despre spectacolul nostru, spunând cât e de tineresc față de vechitura lui Marceau. M-au durut teribil cronicile. Evident că mă bucura faptul că apreciau tinerețea Mantalei mele, dar să-l înjuri pe Marceau, asta era chiar o blasfemie. Mantaua este un examen pe care îl treci sau nu, așa că dacă ai avut curajul să te apuci de un astfel de text, înseamnă că ești suficient de bun sau de nebun să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
pianul, în funcție de ce i se spune, curăță trompetele, stivuiește partiturile cu aranjamentele deasupra și le răvășește iar la comandă, ridică și coboară scaune, le adună laolaltă, răstoarnă apoi tot ce a clădit până atunci cu atâta grijă numai fiindcă‑l înjură unul că ar fi făcut ceva anapoda, întreabă cât durează până înveți să cânți la flaut, saxofon, trombon, fagot etc. Pianul durează cu siguranță cel mai mult, la fel ca cinstea, căreia Rainer ăsta vrea să‑i pună capăt. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
fără chef), am să le citesc în franceză un pasaj porcos din de Sade sau Bataille, ceea ce n‑o să‑i șocheze, în schimb o să‑i amuze. Dar nu așa cum o face Schwarzenfels, care nu de mult, la club, și‑a înjurat într‑un mod ordinar partenerii de joc și a spart câteva pahare. S‑a aruncat așa îmbrăcat cum era peste o masă încărcată, de a zăngănit și a zornăit totul în jur. Lumea a tolerat chestia asta, deși e de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și Mariei Schell. Din când în când, face scandal câte un derbedeu, scuipă cu bere în jurul lui, ia la bătaie pe cineva, apoi pleacă acasă unde e bătut măr, ca să se creeze un echilibru și o stabilitate. Multă lume îl înjură pe drum, mai cu seamă din cauza hainelor murdare din piele, care lui tocmai de‑aia îi plac atât de mult și pentru care a strâns bani timp îndelungat. Știe că n‑o să pună mâna pe nici o Corny Collins, fiindcă aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
să‑l dea la o parte. Dar și funcționarii social‑democrați Waldbrunner (ministru al Energiei și delator), Tschadek (ministrul Justiției și acuzatorul muncitorilor) și mulți alți sindicaliști de frunte, care au târât în noroi propriul partid și tradiția acestuia, sunt înjurați vehement de mama, indiferent de persoană, rang sau poziție socială. Ca să nu mai vorbim de Olah, agentul secret. Hans spune că el se află deasupra vidului în care trăiesc cetățenii obișnuiți și în care te poți ușor sufoca. Mama taie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cele din urmă hotărî că nu era: — Are mereu o țigară în gură și ăsta îi adevăru’. — Păi, atunci asta trebuie să fie explicația. Cu atâta fum de țigară în jurul ei, pariez că nici măcar nu știe că ești aici. Mă înjură aprig și îmi trânti ușa în față. Am avut multe lucruri la care să mă gândesc în timp ce conduceam înapoi pe Kurfürstendamm spre centrul orașului. M-am gândit la cazul lui Frau Lange și apoi la mia de mărci de la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
eu am fost ăla care a sărit la interval pentru el. Eu am fost ăla care a considerat că, în ciuda lipsei lui bizare de entuziasm față de naziști, era încă un polițist bun. Am clătinat din cap cu amărăciune și am înjurat din nou. Când l-ai văzut ultima dată? — Aseară, pe la 8. L-am lăsat în parcarea din spate de la Metropol, în Nollendorfplatz. — Lucra? — Da? — Ce anume făcea? — Pândea pe cineva. Nu, ținea pe cineva sub observație. — Cineva care lucra la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
luă poziție de drepți: — Gottfried Bautz e mort. Omorât se pare. Proprietăreasa lui i-a găsit cadavrul în apartament azi-dimineață devreme. Korsch s-a dus acolo să vadă dacă e ceva pentru noi. Am dat tăcut din cap. — Înțeleg. Am înjurat și apoi mi-am ridicat privirea spre el. Stând acolo, în fața biroului meu ca un soldat reușea să arate foarte ridicol. — Pentru Dumnezeu, Becker, stai jos înainte să se instaleze rigor mortis și spune-mi de raportul tău. — Mulțumesc, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
șoferul n-o văzuse. Era dificil de înțeles de ce. Ai fi observat-o pe Hildegard Steininger și dacă ai fi avut un sac pe cap. Arăta de parcă ar fi locuit într-un salon de frumusețe. Din mașină, am auzit-o înjurând și, trăgând mai aproape, am lăsat în jos geamul de la scaunul din dreapta: — Aveți nevoie să vă duc undeva? Ea se uita încă în jur după un alt taxi când mi-a răspuns: — Nu, e în regulă, zise, de parcă aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
arătând cu degetul la cele câteva urme negre pe care le lăsaseră tocurile mele. Mi-am exprimat îngrijorarea pe un ton teatral: — Poate vei reuși s-o convingi să cumpere una nouă, i-am zis. Am fost sigur că a înjurat în șoaptă înainte de a-mi spune să o urmez. Am mers de-a lungul aceluiași hol întunecat până la ușile duble ale salonului-birou. Frau Lange, bărbiile ei și câinele mă așteptau în același șezlong, cu excepția faptului că acesta fusese retapițat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
pe profesorul ei de dans, unde lucrez eu, genu’ ăsta de lucruri? Ea suflă fumul prin ambele nări, ca un taur furios: — Nu în mod special, zise ea. Cel puțin nu până nu le-ați menționat. Lovi puternic bordul și înjură: — Dar dacă ar fi întrebat la ce școală merge Emmeline? Ce v-ați fi făcut dacă ar fi apărut acolo și ar fi aflat că adevăratul meu soț e mort? Asta aș vrea să știu. Nu s-ar fi dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
spre un lucru din cealaltă parte. Să îi dea târcoale un pic înainte de a vedea o portiță. — Așadar credeți că acest Rolf Vogelmann e suspect? — Da, cred. Destul încât să pun pe cineva să stea cu ochii pe el. Ea înjură din nou, mult mai tare decât prima dată. — Asta e a doua oară, i-am zis. Ce-ați pățit? — De ce să fi pățit ceva? Chiar deloc. Pe femeile singure nu le deranjează să-și dea adresa și numărul de telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
cu privirea. — Salam n-am, spuse el. — Vrei să chemăm directorul, nea Gică? ziseră roboții. — Vai, rău îmi pare că cine m-a programat nu m-a programat să vă și... și... cum se zice, măi? întrebă nea Gică. — A înjura, răspunseră veseli roboții tineri, mai complecși. — Așa, măi, zise nea Gică și, neavând ce face, indică unde se aflau toate cele trebuincioase. Roboții le luară și ieșiră. Șari-neni, marțiana, se apropie blândă de nea Gică și-l mângâie: — Nu fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
lunecat în brațe, ai desfăcut fuior Tot părul ca un galben, întins eter de miere... Și m-ai făcut c-un lucru de preț mai știutor: Ca două sunt, nu una, femeie și muiere. CÎNTEC DE RUȘINE El știa să-njure bine Și cântece de rușine. Anton Pann Stă un biet țigan turcit La un cap de pod, pe vine De toți dracii chinuit. Și la râu, drumeți, jivine Cu glas spart hodorogit Cântec zice, de rușine. Hee... miul biul gee
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]