2,895 matches
-
același sentiment. La ultima ei vizită, ne-am înțeles pentru prima oară ca două prietene - ne leagă teama de a-l pierde pe Hsien Feng. A început să accepte faptul că am devenit egale. Aerul ei de superioaritate s-a înmuiat și a început să folosească „ai vrea să...“ în loc de „Majestatea Sa împărăteasa crede că...“ Știm amândouă din istorie ce s-ar putea întâmpla cu soțiile și concubinele unui împărat după moartea acestuia. Amândouă ne dăm seama că nu ne putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
fi pure și sănătoase și că florile lor vor crea o imagine a armoniei în grădină? întreabă el. Incapabilă să-i răspund, mă uit lung la el. — Vorbesc despre semințele rele, continuă Majestatea Sa. Semințe care, în taină, au fost înmuiate în otravă. Ele zac dormind în solul fertil până când le trezește ploaia de primăvară. Cresc de dimensiuni uriașe și cu o repeziciune uimitoare, acoperind pământul și luând apa și soarele de la celelalte. Le văd florile grase. Crengile lor se întind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
aruncat cu ghemotoace din hârtie și mi-a dat jos ochelarii, îmi raportează profesorul cu dinți de iepure. Nu vrea să asculte. Ieri m-a obligat să mănânc o prăjitură cu gust ciudat. După aceea mi-a spus că o înmuiase în propria-i dejecție. Sunt șocată de felul în care Tung Chih conduce în sala de clasă. Însă ceea ce mă preocupă și mai mult este interesul său pentru cărțile cu fantome ale lui Nuharoo. Stă noaptea până târziu să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Peking în dimineața asta și trebuie să se întoarcă înapoi de îndată ce înregistrează ultimele cuvinte ale Majestății Sale. Barba albă a lui Kuei Liang îi atârnă pe piept. Stă în genunchi, ținând o pensulă de scris gigantică. Din când în când, înmoaie pensula în cerneală ca să o mențină umedă. În fața lui se află un teanc de hârtie de orez. Chow Tee, care stă lângă el, ia un băț pentru cerneală, la fel de gros ca brațul unui copil, și îl freacă de piatră. Ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
înving emoția, așa că spun: — Mă bucur. — Vă așteptați de la mine să spun că vă înțeleg sacrificiul și că sunt recunoscător? Aș vrea să spun nu, dar buzele mele nu se mișcă. Sunteți crudă, zice el. Știu că dacă m-aș înmuia, chiar și un pic, nu va dura mult înainte să-mi pierd controlul: — E timpul să mergi înapoi la îndatoririle tale. Las perdeaua jos. În zgomotul copitelor calului său care se îndepărtează, plâng. Îmi vin în minte cuvintele lui Nuharoo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
să spun. — De aceea am și îndrăznit... Focul gurii sale îmi atinge gâtul. Nu poate fi un păcat să împrumutăm o clipă din viața ta viitoare. Mâinile i se îndreaptă spre roba mea, dar este prea strâns încheiată. Mi se înmoaie membrele și simt cum încep să leșin. Aud porumbeii din înaltul cerului trimițînd muzica fluierelor pe care le poartă. — Este amiază, mă aud spunând. — Și suntem în mormântul tău, răspunde el, îngropându-și fața la pieptul meu. — Ia-mă! Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Trafulică, în sacul ăla?" " Păi niște pîine", zice. Cine ți-o dete?" "Păi, Pantazi." "Păi mie îmi spune că n-are." " Păi de, i-am dat și lui zece lei." "Și ce dracu faci cu atâta pîine?" " Păi de, o înmoi, zice, și o dau la vacă." Merg eu mai încolo, mă întîlnesc cu al Mizdri. Venea și ăsta cu un sac în spinare. "Ce-ai, bă, acolo în sacu-ăla? îl întreb. Te pomenești că ai și tu pîine." "Am", zice
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
puneam aceste șiruri la soare pe un soi de suporți de lemn, construiți special, umpleam toată bătătura cu ei, ba chiar le întindeam și prin grădină, și apoi, după ce se scorojeau, luam șirurile și le urcam în pod, unde se înmuiau la loc de frig și atunci ne apucam de păpușit. Păpușitu-ăsta era dandana mare, nu se mai termina, intram în iarnă cu el... Pe urmă venea tata de-acolo de unde se ducea să-l predea în baloturi mari, înjurînd. Nu
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
cu putere ciolanele de piatră ale drumului și striveau prundul, făcându-l pulbere. Înainta Încet și sătenii Își dădeau seama că se apropie numai după zgomotul care creștea din ce În ce. Peste trei zile, deși le Înfundaseră cu bumbac Înmuiat În ceară de albine, urechile tuturor erau Însângerate. Nea Mitu Păcătosul, cel ce câștigase prinsoarea, se gândi să-și ceară dreptul și căpătă o vadră de vin Într-o găleată din tablă zincată cu care ăl de pierduse Își adăpa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
castron de porțelan plin cu icre negre de morun; cârnați fripți, brânză, păstrugă la grătar, purcel de lapte, măsline grecești, cozonaci, tava cu spinarea de cerb, plăcinte cu brânză și cu vișine, ouă crude de prepeliță pentru Îndepărtat mahmureala, baclavale Înmuiate În sirop de miere de salcâm, alune, fistic și mieji de nucă prăjiți. Soldații izbutiră să mănânce tot, În afară de bobițele alea negre, lucioase și alunecoase din castron. Crezuseră că era un soi de dulceață de afine, Însă erau sărate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
tare. Când Îi venise rândul să intre la fete, pășise cam cu șovăială În baracă. Cel care icnea și zgâlțâia patul celălalt nu apucase să-și dezbrace decât un picior, așa că jumătate de pantalon se bâțâia peste margine și se Înmuiase În ligheanul cu apă de clătit. Aproape că Îi venise să se lase păgubaș. Fata care Îl aștepta Întinsese mâna și-i luase prosopul. Îl așternuse peste cearceaful boțit. Se așezase pe el și o clipă picioarele Îi atârnaseră peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
falnicul conac ce dăinuie și astăzi). Disperarea bietului prizonier de război - fost oștean al lui Mihai Viteazul - era cu totul și cu totul Îndreptățită, căci bătrânul Spiridon se arăta de o zgârcenie fără pereche. De aceea, fiul căuta să-i Înmoaie inima și-i spunea că moare de dorul familiei, că-l mănâncă păduchii, că Îmbătrânește, a făcut o barbă până la brâu și că poartă, În loc de straie, numai o amărâtă de cămașă. Tatăl, Însă, chiar și după rugămințile muierii sale, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
uscați, mere, gutui, nuci Învelite În poleială păstrată de la ambalajele de ciocolată și un fel de mici icoane pictate În acuarelă și Înfățișând nu neapărat sfinți, ci ființe și lucruri blânde și naive, care pe Director Îl mișcaseră și-l Înmuiaseră, tăindu-i toate avânturile de răzbunare și prefăcându-le Într-o duioșie aproape de lacrimi. Înainte să-l acopere cu o pătură vărgată și plină de găuri pe bărbatul gras ce sforăia Întins sub pomul de Crăciun furat, răzbunătorul apucase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să le arate cu orice prilej că avea putere asupra lor. Într-o zi, Biberu și Monstrulică ieșiseră din posturile lor de pe lângă depozitul de muniție și se Îndreptau spre corpul de gardă, Înșiruiți regulamentar În spatele caporalului de schimb. Vremea se Înmuiase puțin și, fiind duminică, părculețul de la intrarea În unitate era plin de părinți Încotoșmănați ce veniseră să-și viziteze și să-și hrănească odraslele aflate sub arme. Biberu și Monstrulică o cotiseră brusc spre grămada pestriță de civili și soldați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Ectoraș. Peste ani, cu puțină vreme Înainte de a i se răspândi prin sat numele de Repetentu, nepotul ascultase fără să vrea sporovăiala femeilor care, după datină, scăldau trupul Înțepenit al bătrânului ce murise de dimineață, pe când aștepta să i se Înmoaie sub clăbuc barba crescută anapoda. Una dintre femei apucase bogatele podoabe bărbătești ale mortului și se arătase copleșită de mărimea lor, arătându-le, În vorbe către celelalte femei, o admirație plină de respect neprefăcut, iar viitorul Repetent nu se dumirise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În burta autobuzului cu vopseaua sărită ori cojită, apoi, când Îl văzu pe bătrân că urcă scara, Îl Înjură cu voce tare pentru palma primită. „E-he!” - constată aproape cu bucurie o femeie așezată pe prima banchetă - „te-ai cam Înmuiat, moșule! Ții minte când m-ai pocnit În cap c-un linguroi când ți-am spus că n-ai tocat destulă ceapă În perișoare? Acuma nu mai ești puternic? Ți s-a stafidit bărbăția?” Tatapopii mormăi ceva din care femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
povestească despre ale casei, despre cum mergeau vânzările, fabricatul rachiului În fundul grajdului ori al dulciurilor În odăița dosită de ochii lumii. Îi punea Întrebări la care răspundea tot el și din când În când Îi ștergea gura cu o batistă Înmuiată În apă. După câteva ore se hotărî să plece. Se ridică de pe pat, Își Îndreptă veșmintele boțite și căută În buzunarele largi și adânci ale șorțului. Scoase două mere verzi și câteva nuci pe care le așeză lângă femeia care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de acolo, vioi, purcelul din neamul leneș și iubitor pe care Florea Cucu și-l târguise ca În fiecare an, după care, ca să-l ducă mai lesne, Îl Îmbătase și-l adormise dându-i să mănânce un codru de pâine Înmuiat În rachiu. În timp ce oamenii se opinteau să salte trupul mort și ghemuit În sanie, purcelul grohăia nehotărât și Întrebător și tremura din toate Încheieturile. Încercară În zadar să-i Închidă lui Florea Cucu ochii albaștri, cu luciri de gheață, Încălziți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cizmele de cauciuc ale lui Repetentu. Anchetatorii, fără să dea o soluție oficială, presupuseră drept cauză a disparițiilor dublul suicid prin Înecare. Deodată, poveștile și Întâmplările Își Încetară Învârtejirea, iar contururile lor tari, ce puteau fi simțite cu trupul, se Înmuiară și se topiră ușor. Se lăsă liniștea. * * * Înaintaseră desculți, prin zăpada Înaltă și groasă, Însă nu simțiseră nicidecum răceala. Ba chiar, Într-un timp, maestrul Foiște Își scosese din nămete o labă a piciorului goală și i-o arătase cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fusese dor să-l vadă, dar acum, când erau față în față, nu prea putea alerga la el. — Ai auzit că Hanbei a murit? — Da. — Trebuie să te resemnezi cu gândul. N-am putut face nimic. Inima lui Oyu se înmuie ca zăpada topită, cu trupul zguduit de suspine convulsive. Nu mai plânge; nu se cade. Hideyoshi își pierdu calmul, aproape neștiind ce să facă. Cu toate că nu mai era nimeni de față, vasalii se aflau imediat lângă cort și se simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hanbei de sub brad. — Oyu, ți-am pregătit ceva acolo. Mă îndoiesc că voi mai auzi vreodată fermecătorul sunet al koto-ului tău, după seara asta. Demult, erai împreună cu Hanbei la asediul Castelului Choteiken din Mino. Ai cântat la koto și ai înmuiat inimile soldaților care deveniseră asemenea demonilor, și, în cele din urmă, au capitulat. Cântând acum, ai aduce o ofrandă pentru sufletul lui Hanbei, cred, și, totodată, ai deveni o amintire pentru mine. De asemenea, dacă vântul ar purta notele muzicale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
consfătuirii. Prezența lui Hideyoshi, însă, era dificil de contestat, iar schița propusă îi fu înaintată, în cele din urmă, și lui. Nu putea să se finalizeze înainte de a se cere și opinia sa. — Aduceți-mi un penel, ceru Hideyoshi. Și, înmuind penelul în cerneală, trase, fără delicatețe, o linie peste trei sau patru clauze și scrise propriile lui păreri. Cu această modificare, trimise ciorna înapoi. Încă o dată, planul îi fu predat lui Katsuie, care păru nemulțumit. Un timp, stătu tăcut, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
patrulea, soarele pălea la apus. Bătrânul războinic, Ota Kuranosuke, vasal veteran și aghiotant personal al lui Katsuie, vorbi îndelung. Totuși, se referi mai mult la relația dintre unchi și nepot, decât la ordinul propriu-zis și-și dădu toată străduința să înmoaie poziția rigidă a lui Genba. — Ei, ei. Îți înțeleg îndârjirea, dar, dintre toți membrii familiei dumitale, Seniorul Katsuie este cel care te stimează cel mai mult, motiv pentru care acum e atât de îngrijorat. Îndeosebi acum, când ai distrus o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fier vechi și o aruncară în apă pentru a o încălzi. În sfârșit, așternură în jurul gropii scânduri și înconjurară locul cu perdele. — Ah, apa e minunată. În acea baie simplă în aer liber, stăpânul unui trup nu tocmai perfect se înmuie în apa caldă, privind stelele de pe cerul înserării. „E cea mai mare desfătare din lume,“ își spuse el, în timp ce-și dădea jos jegul de pe piele. Începând de anul recut, degajase terenul din jurul orașului Osaka și pusese în mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
abundent și urla spre masa ginecologică pe care stătea tânăra Elena Băsescu: "Ieși afară, minunăție rară!". Dar de ore întregi, copilul încăpățânat refuza să apară pe lume. Moașa, atunci a procedat la un tertip, ce s-a dovedit salvator. A înmuiat un pansament steril, în paharul cu whiskey a directorului maternității și l-a fluturat la o distanță sigură, de circa 15-20 de cm. În nici măcar un minut, micuțul era deja afară, urlând ca de mama focului, după o dușcă. Se
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]