2,073 matches
-
și aceeași inventivitate lexicală care fac parte din atuurile sale, o face cu agresivitatea lui specifică, combinată cu șarm și viclenie, și mai ales o face folosind sintagme percutante, cu forța unei ștampile sau a unei dangale, instrumentul ce se înroșește în foc pentru a se însemna vitele. Cu alte cuvinte, președintele înfierează, în sensul originar al cuvântului, iar semnul dangalei prezidențiale rămâne bine imprimat. Așa a fost cazul cu sintagma „ziariști-tonomat“, adresată de Traian Băsescu presupușilor jurnaliști ce slugăresc diverse
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
un restaurant de lux chiar în acea seară. Ne-am îmbrăcat repede și ne-am dus acolo, fără să vorbim nimic pe drum. Am așteptat într-un salon plin de flori și lumini. Când au apărut părinții mei m-am înroșit. Nu puteam să îmi explic de ce îmi era rușine de părinții mei. În realitate nu știam nimic despre ei, niște străini, două ființe ciudate pretinzând că le aparțin pentru totdeauna. Mama mergea foarte dreaptă, aproape ca o pană, îmbrăcată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
certurile furibunde dintre mamă și fiică. - Dar cine e fericitul tată? întrebase un răutăcios. - Tatăl ar putea să fie oricine, răspunsese Nina calm. - Nu mai spune, exclamase barmanul. Când spui „oricine“ îl pui în cuvânt și pe Dudu? Dudu se înroșise până la marginea capișonului. Bărbații râdeau în hohote. - E nostim barmanul! Se spunea că piticii aparțineau unei rase străvechi care nu se înmulțea, născându-se din corpuri de femei normale. - Da, sigur, se auzise glasul bâlbâit al lui Dudu, confirmând faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cobora pe caftanul negru și apoi pe borurile pălăriei de catifea. Erau gesturi de om îngrijorat de faptul că Blanca, îmbrăcată în roșu, cu o blană de vizon pe umeri, băuse, ca să se încălzească, nepermis de mult și uneori tușea, înroșindu-se cu un roșu diferit de cel al fustei care cădea în falduri pe treptele înghețate ale marii catedrale. Oleg și Blanca m-au luat în mașina lor până la Triebschen, nu departe de Lucerna, acolo unde locuise Wagner un timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
întrețin cu noutăți din marele pat al lumii! Vedeam clar ochii lui „Eros“ - se uita la mine deschis, cu o privire seducătoare. S-a apropiat de mine, m-a luat în brațe și m-a sărutat pe gură. M-am înroșit plină de surpriză, apoi m-am îngălbenit. Tot sângele parcă mi se strânsese în inima care amenința să se spargă. Îmi mușcam buzele - îl recunoscusem și eu pe Mikael Woltz. Nu-mi găseam vocea ca să spun câteva cuvinte care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
fustangiu! Chiar și rabinul râdea, povestind despre ghetele lui pe care nu și le mai scotea din picioare pentru că era încălțat cu ele când o întâlnise pe o fată cu care dorea să se însoare. - Ha, ha, ha! Natanael se înroșise din cauza râsului colectiv. Apoi se retrăsese tulburat, dar hotărât să nu se mai ducă niciodată la sinagogă. Dar nu se întâmplă niciodată exact așa cum planifică oamenii la furie. Natanael s-a căsătorit cu Tua și într-un fel cu toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
vântul în sufragerie, lumânările fluturau puternic și ceara albă curgea, făcând figuri ciudate pe masă. Mă simțeam sfâșiată de durere. Dar soțul meu era neobișnuit de vesel, cu părul lui proaspăt spălat lucind ca paiul de spice. Fața i se înroșise de bucurie - dansa acum „dansul păsării“ în genunchi, bătând mâinile în aer, caligrafiind cu ele munți înalți. Un fel al șamanilor de a chema în prezent lăcașuri sfinte. Deschisesem ferestrele să văd ca de obicei culoarea zorilor. Corbii se strânseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
că făcea concursuri, serbări, biblioteci de cartier, le povestea cărți - amintiri de elevi, care acum sunt pensionari. Ce m-a impresionat a fost respectul, dragostea cu care vorbeau de ea. Mi-au spus că era poreclita „babă Cireașă” pentru că se înroșea ușor, dacă se emoționa, îi tremurau buzele și se îmbujora când le interpreta cărți, povestiri din programa și din lectură suplimentară și făcea că gramatică să fie o distracție, nu un chin. Era spirituală, făcea glume potrivite, îi antrena, făcea
Sunt un moș burghezo-moșier by Jorj-Ioan Georgescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1264_a_2119]
-
plângea de umilința de a se curăța mereu, de a nu fi în stare nici la o singură mână din miile pe care le juca să ia banii celorlalți. Stătea acolo, pe scândura verde, o mână de om cu ochii înroșiți de conjunctivită. Nu, mi-e imposibil să vorbesc despre el la modul realist. Cum să înfățișezi realist o parabolă vie? Orice tertip, orice întorsătură sau automatism stilistic care aduce cât de cât a proză mă deprimă, mă îngrețoșează. Să mai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ne prindea steluțe de gheață în gene. Gina era ninsă, sclipitoare în lumina vitrinelor de autoservire, decorate cu beteală, copii pe săniuțe de carton, becuri și globuri colorate. Părul și fața ei, sub spicul delicat al căciuliței de vulpe, se înroșeau brusc de la staniolul purpuriu al veșmântului vreunui Moș Crăciun tronând, cu barba de vată, între băuturi și conserve; în holul casei, când am prins-o în brațe, m-a întrebat dacă n-aș vrea să stăm puțin în camera ei
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de becuri colorate, ghirlande de toate culorile, pachete mari de carton învelite în poleială aurie, purpurie, albastră, globuri cât un cap de om, beteală groasă ca mâna. În vârf, bradul avea o stea roșie în cinci colțuri care reușea să înroșească zăpada din tot Bucureștiul cu lumina ei. Pe alei se aflau oglinzi strâmbe și oameni înalți de vreo trei metri, făcuți din zăpadă artificială, în pieptul cărora se deschideau vitrine cu mașinării complicate. Se vindeau peste tot acadele răsucite, citronadă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
voit copilărești, pentru că nimic nu ne plăcea mai mult decât să ne alintăm ca niște mâțe. Pe seară, după ce fetele s-au dus, străbătând aerul vinețiu, plin de zmee, pe la casele lor, am privit înspre câmpul care începea să se înroșească de amurg și i-am văzut venind. Erau două siluete incredibil de lungi și de subțiri. Păreau, de departe, niște oameni pe catalige sau niște stafii fragile și lugubre. Parcă se născuseră din ceața de pe câmp, care se îndesea necontenit
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
creață, așa că nu puteam fi văzută. După un timp, conversația a încetat și-a început să se audă, intermitent, zgomotul mașinii de cusut. M-am trântit atunci pe pat și m-am apucat să citesc din Comandantul Cetății-de-zăpadă. Aerul se înroșise bine în cameră când, ridicîndu-mi ochii de pe cartea cu file roze, am izbucnit într-un urlet: tânărul alungit deschisese încetișor ușa și-acum înainta ca un somnambul înspre mine. Creștetul îi atingea tavanul, iar pe fața ușor asimetrică, spălăcită, cutată
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
venit tata. I-am auzit vocea înainte de a mă fi trezit cu-adevărat. Am ridicat-o pe Zizi de pe podea și am strîns-o la piept. Nu știu de ce mi-a fost întotdeauna frică de el. E drept că uneori se înroșea la față și începea să urle cu acea voce de la mânie a bărbaților, care îți chircește viscerele ca urletul lupilor sau mârâitul profund al unui tigru. Deși nu m-a bătut niciodată, pentru mine tata era Fiara, în stare să
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
scaun de la catedră, până am ridicat în mijlocul sălii un morman de gunoaie, căruia țigăncușa i-a dat foc cu chibritul pe care-l purta permanent la ea. Flăcări orbitoare se înălțară trosnind, purpuriu-șofranii, răspândind deodată în jur o lumină pâlpâitoare, înroșind pereții și pictîndu-ne fețele în culorile cele mai vii. Strigătele noastre erau acuma de bucurie, de triumf. Liliecii, derutați, nu mai nimereau să iasă mai repede, se încrucișau între ei, treceau prin fumul negru care se ridica spre tavan, se
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să mă trezesc. M-am lăsat să cad pe pământ și am început să mă zbat, am încercat să mă izbesc cu palmele peste față. Și brusc m-am trezit cu adevărat. M-am regăsit în camera mea, în patul înroșit de amurg. Dormisem vreo patru ore și mă simțeam mai departe foarte rău. Un timp am rămas culcată pe spate, privind dungile roșii de pe tavan, prelinse prin perdeaua de la fereastră. Aveam crampe, simțeam în josul pântecelui o durere lemnoasă, uscată. Nu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
el. Aici înăuntru nu se poate sta! Și ce-ați vrea să fac cu el? — Să-i tai o mână. Tuaregul se gândi o clipă fără să-și ia ochii de la acea zdreanță umană murdară, rău mirositoare și cu ochii înroșiți de plâns, ce părea că e cât pe ce să sufere un atac de isterie, și care nu semăna deloc cu atotputernicul și agresivul Marc Milosevic, care într-o zi îl amenințase cu o armă. Pilotul, care oprise motoarele, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
-vă morții mă-sii dă golani, n-aveți casă”. Neant-Oică, pe lângă faptul că era un răzvrătit politic al sorții, era un talentat meseriaș, foarte priceput în specialitatea tinichigerie, lipind prin cositorire metalele cu apă tare îțipirig), cositor și un fier înroșit în foc, învățând mai mulți ucenici arta tăblăritului, cei mai apropiați fiindu-i Mașinuță și Miți-Mihai Lupuleac zis Paulencu, colegul de clasă pe care-l înjur ori de câte ori plouă la Vama, implicit în holul meu de la intrarea în locuință. Tata m-
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
Caucia lui Pascal, cel mărinimos cu sportivii, aflată în drumul nostru spre stadion, ne era locul de întâlnire dinaintea mult doritelor antrenamente sau meciuri. Toți căscam gura la curățatul copitelor de unghiile crescute în exces, cu o lamă de oțel înroșită în forjă, la fixarea potcoavelor incandescente cu caiele bătute oblic în copite. Aici am avut un conflict spontan cu colegul meu de clasă Nicușor Leontieș, poreclit Buzăul, ce s-a materializat cu o bătaie de pumni, iar la sfârșit a
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
prefera, în ocurență, amnezia. — Știți, dom profesor, zise Carmen Carpen, cum își recruta Caesar combatanții? Îi punea-n situații-limită... Vorba lui Sartre, adăugă Nora Aron. — Iar cei ce se împurpurau la față erau admiși în detrimentul celor ce se împalidau. — Eu, înroșindu-mă la față, simt, paradoxal, că mă fac palid, palid pe dinăuntru, cel puțin, făcu Vasile Elisav, cu glasul strangulat, acum, de o emoție perceptibilă cu greu. Ca să adauge numaidecât în cvasi-șoaptă, ca, mai degrabă, într-un aparté: Pe mine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2178_a_3503]
-
nu vine!... Pedeapsa celor vii Pe timpul odioasei dictaturi și a sinistrei sale soții, pe când era director general la IPRS Băneasa, Anton Vătășescu a rămas înțepenit în scaun din aceleași motive. Piatra nu alege, nu ține seama de funcție. Secretara a înroșit telefonul. Peste patru ore, după o injecție cu papaverină, directorul cobora în grabă scările să meargă la o ședință. Pe lângă el, urcau de zor o asistentă de la Salvare și doi flăcăi țapeni, cu targa pe lângă balustradă. “Unde vă duceți?” “Am
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
încremenit și galbenul amar din florile de corn. Imaginația o ia la goană și aud tropote... mai departe nu pot să ajung. Mi-aș fi dorit să am viziunea acelei zile cumplite. Oare cum a fost atunci de s-au înroșit apele Pârâului Alb, cum spune cronicarul? Tăcerea pădurii este singurul răspuns. Aici a fost un adevărat Termopile al românilor fiindcă 10.000 de viteji au luptat cu turcii până la ultima picătură de sânge. Pe timpul regimului comunist, s-a înălțat o
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
unui smârc, cu deosebirea că adevăratul heleșteu era mai întunecos și lucios. Smocurile rare de buruieni înfipte ca niște gheare întoarse în sus semănau cu ierburile din iconografia bizantină. Și, ca și acolo, un soare uriaș de aramă se lăsa înroșit pe zare. Priveliștea era sinistră și grandioasă. În apropierea heleșteului, pământul începu să se înnoroieze și să se crape în câteva mici râpe. Apa se întindea neagră, liniștită, sprijinindu-se în fund pe un pâlc de sălcii și, la margini
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pierde din nou?! - Dar nu e vorba de nume.Otilia sări de gâtul lui Pascalopol. - Știu că ești un om bun, dar eu și cu papa ne-am răzgândit. Nu e așa, papa? Costache aprobă cu vioiciune, dar Pascalopol se înroși. - Cum, Costache, și tu ești de părerea asta? - Da, da, se-ncurcă Costache, dacă ea zice așa, poateare dreptate. Pascalopol lăsă capul în jos și bătu cu degetele în masă, vădit rușinat de situație. Îi păru rău că se amestecase
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
care dădea mereu semne de plictiseală, încercă să reteze discuția: - Nu înțeleg de ce ne pierdem vremea cu astfel de nimicuri.Otilia nici nu ne este rudă, nu e fata lui moș Costache, e o... N-apucase să sfârșească. Moș Costache, înroșindu-se brusc, bâlbâi violent: - Să-să-să nu spui prostii, de-despre fa-fa-fata mea!Stănică își însuși indignarea bătrînului: - Vezi ce comedii faci, iubito? Cum poți să spui asemenea prăpăstii, când nu cunoști lucrurile? Așa e, o scuză Stănică față de ceilalți, când
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]