1,931 matches
-
unui smârc, cu deosebirea că adevăratul heleșteu era mai întunecos și lucios. Smocurile rare de buruieni înfipte ca niște gheare întoarse în sus semănau cu ierburile din iconografia bizantină. Și, ca și acolo, un soare uriaș de aramă se lăsa înroșit pe zare. Priveliștea era sinistră și grandioasă. În apropierea heleșteului, pământul începu să se înnoroieze și să se crape în câteva mici râpe. Apa se întindea neagră, liniștită, sprijinindu-se în fund pe un pâlc de sălcii și, la margini
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pierde din nou?! - Dar nu e vorba de nume.Otilia sări de gâtul lui Pascalopol. - Știu că ești un om bun, dar eu și cu papa ne-am răzgândit. Nu e așa, papa? Costache aprobă cu vioiciune, dar Pascalopol se înroși. - Cum, Costache, și tu ești de părerea asta? - Da, da, se-ncurcă Costache, dacă ea zice așa, poateare dreptate. Pascalopol lăsă capul în jos și bătu cu degetele în masă, vădit rușinat de situație. Îi păru rău că se amestecase
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
care dădea mereu semne de plictiseală, încercă să reteze discuția: - Nu înțeleg de ce ne pierdem vremea cu astfel de nimicuri.Otilia nici nu ne este rudă, nu e fata lui moș Costache, e o... N-apucase să sfârșească. Moș Costache, înroșindu-se brusc, bâlbâi violent: - Să-să-să nu spui prostii, de-despre fa-fa-fata mea!Stănică își însuși indignarea bătrînului: - Vezi ce comedii faci, iubito? Cum poți să spui asemenea prăpăstii, când nu cunoști lucrurile? Așa e, o scuză Stănică față de ceilalți, când
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
privi cu mare dispreț, ceilalți cu felurite grade de placiditate. Numai Stănică părea aci distrat de spectacol, aci străbătut de milă. Cuprins de agitație, Simion începu să se plimbe prin casă, gesticulând și privind la hainele lui. Nasul îi era înroșit ca de ger, și mucozitățile se prelingeau pe mustăți. Vorbi repede: - Ereticii îmi fură banii, s-au unit toți să-mi chinuie hainele,uitați-vă la pantaloni (erau scurți) cum mi i-au decolorat, mi-au bătut hainele pe cruce
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ia de nevastă pe Georgeta! În același timp, Felix se cobora de sus și intra în sufragerie. Fu foarte uimit când auzi numele Georgetei. - Georgeta voia să se mărite cu Titi? Vezi, asta n-am știut! exclamă Pascalopol. Felix se înroși, crezând că fusese vorba și de dânsul și, prefăcîndu-se că are treabă, plecă de asemeni. - Îl vezi? zise Stănică, cu aere confidențiale, și Felix aavut o combinație cu Georgeta, fată faină, mie-mi spui?! Pascalopol bătu palmele a mirare, râse
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
smârc, cu deosebirea că adevăratul heleșteu era mai întunecos și mai lucios. Smocurile rare de buruieni înfipte ca niște gheare întoarse în sus semănau cu ierburile din iconografia bizantină. Și, ca și acolo, un soare uriaș de aramă se lăsa înroșit pe zare. Priveliștea era sinistră și grandioasă." Surprinzătoare este aici apropierea dintre termenii populari și cei neologici (colbos, heleșteu, smoc și iconografia bizantină, sinistră, grandioasă, sol. Romanul lui G. Călinescu Enigma Otiliei reprezintă tipul de roman total, atât ca formă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
strugure minunat de viță de vie. „Soră” spuse țăranul, „știi cui vreau să-i fac cadou acest strugure, cel mai frumos din via mea?” „Probabil superioarei sau unei surori din mănăstire”. „Nu, ție!” „Mie?” Sora care era la recepție se înroși de bucurie. „Vrei să mi-l dai chiar mie?” „Sigur, deoarece m-ai tratat mereu cu prietenie și m-ai ajutat ori de câte ori ți-am cerut acest lucru. Vreau ca acest strugure să-ți aducă puțină fericire”. Bucuria simplă și umilă
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
fost necesar să-mi fi mărturisit totuși nedelicatețea de-a nu mai fi predat, în ultimii cinci ani, acest incomparabil obiect de învăță... Apoi tăcu brusc, înțepenind o secundă cu gura căscată, făcu profesional, ochii ei delicioși, mari și se înroși violent. Toată această paradă arăta că unii bărbați o interesau, măcar cât negru sub unghie. Gabriela împrăștie pe cheresteaua gălbuie chesele cu gemuri, fructe glasate, zaharisite, pișcoturi. Apoi boluri fumegânde, cu ceaiuri verzi ca otrava, talgere cât lacrima, cu pălăriuțe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vecinătățile Casei de Comenzi, să vâneze vreun barosan și-o vânase pe Gabi, escrocînd-o și oferindu-se s-o ajute să-i descarce marfa direct prin debaralele din Perone. Stăpâna plătind, cîntărindu-l din ochi și plăcîndu-l și pe noul șofer. Înroșindu-se, bătu genele puțin, făcu ochii mari de mirare 206 DANIEL BĂNULESCU de bumbac și lenjeriei aparținând ucenicelor (în sezonul acela, întîmplător, nu erau rubedenii feminine în ospeție, doar un băiat). Navigară atenți printre burțile prosoapelor, pe jumătate ridicate din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
note mari de la 8 în sus. Cei trei s-au hotărât. - Nu ne mai tundem deloc, ce o să ne facă? Corijenți nu are curaj să ne lase suntem clasa a XII-a! Ora următoare când intră în clasă s-a înroșit până în vârful urechilor, însă nu a mai zis nimic. Neacșu venise pregătit! Îl scoate pe Kemi la tablă și îi dictează un exercițiu complex. Stani își dă seama că era mortal pentru cei trei, poate și pentru el care
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
sub bocanci, -la lovit o dată cu sete: -Na! Javra a icnit, dar omul nu s-a îndurat decât după ce-a rupt prăjina pe el. Aglaia ieșise din bordei și se ruga de bărbat să nu-l ucidă. Degeaba, sângele câinelui înroșise zăpada. - Ce făcui? scuipase gunoierul. Și, de necaz, a plecat la Stere să se îmbete. Altfel, nu făceau nici un rău jigodiile. Mai croiau vreun crac de pantalon, mai murea câte unul otrăvit, și cum venea februarie, dădea strechea în ei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
toate acele manifestări de viață ale națiunei - etern unice în felul lor - și apoi ne-am întors la locul turbure a studiilor noastre. Dar cine mai putea studia ceva! Capetele noastre prinsese foc, fața cea palidă a lui Ioan se-nroșise de-un roșu ofticos și bolnav, căci în inima lui fierbea amorul cel mare al națiunei. Mă dusei la Poesis. Noaptea era lucie și dalbă, aerul părea nins de razele cele argintii și înamorate * ale lunei, cari se pierdeau prin
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mormântul de jar. Întreaga moară părea un bătrân și bolnav balaur de foc care scormolea urlând, cu aripile lui, valurile roșite de foc ale apei. Moara nota repede, dusă și de-nvîrtitura roții, și de repeziciunea apei. Dumbrăvele de pe maluri se-nroșeau pe unde trecea palatul arzător și deschideau cărările lor de pădure ochilor ce urmăreau spectacolul... Norii cenușii ai cerului se roșise de foc, fumul cel greu și gros ce-l lasa în urmă moara ce fugea ni-neca răsuflarea. - Am
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
așa se sună clopotul”, am spus. L-am prins de lanț și l-am tras. Sunetul clopotului a fost atât de puternic, Încât m-a speriat și pe mine. Biata Renee se făcuse de toate culorile. Ceilalți din departament se Înroșiseră și ei de rușinea lui Renee. „Ce păcat de săraca Renee”, păreau să spună. Ei, de acolo a Început totul. A doua oară când au sunat clopotul, au făcut-o un pic mai bine. Apoi și mai bine. Nu după
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
se aplică generalizarea respectivă. Expresii de genul de obicei sau pentru cea mai mare parte semnalează acest tip de limitare și indică faptul că vorbitorul este conștient de limitele generalizării sale. Lory, de pildă, ne spune cât de ușor se înroșește, adăugând: „Dar de obicei doar oamenii naivi roșesc, iar eu nu mă-ncadrez în categoria asta”. Pentru a afla dacă există sau nu diferențe în ceea ce privește capacitatea de a gândi diferențiat la nivelul celor două grupe, le-am comparat după următoarele
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
Un elev care prelungește cuvintele, care accentuează în mod neobișnuit unele vocale, care vorbește în grabă și cu prea multă emfază, are, probabil, unele elemente de ascuns. Concomitent cu vocea trebuie observat dacă elevul nu are tendința de a se înroși, de a deveni palid sau de a respira greu; toate acestea sunt elemente ale unui stres, care poate indica o minciună latentă. Și mai este vorba și despre anumite gesturi, pe care profesorul Ekman le denumește „ilustratoarele vorbirii”, adică acele
Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională by Romiță B. Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
mișcare, toate imaginile tăriei și ale rezistenței sînt convocate: „pardoși de la Lipneț”, „vultani din Războieni”, „zimbri fioroși din codrii Racovii”, „aprigi zmei din Soci, din Catlabuga...”. Pardoșii, vultanii, zimbrii formează cu pieptul lor „un zid, hotar de țară”, sîngele lor Înroșește Nistrul, Prutul și Dunărea... După această retorică a forței, urmează În abilul discurs o retorică a suferinței: „țara e-n nevoie”, românii mor „sub chinuri”, „fetele mor sub silă”, „pruncii mor În sînuri”, În zare ard sate, „feare dară nume
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poate că nici eu nu sunt cel ce credeam că sunt. Apoi începe delirul. Nu-i așa că tatăl tău era un ticălos?... Nu era, răspunzi... O dată, de două ori, întrebarea îți bate în tâmplă, ca pe o nicovală. Fierul e înroșit, sar scântei. Ba da, strigi disperat dintr-odată, era un ticălos, un trădător. Și maică-ta era o curvă... Da... Și nici măcar nu ești fiul lui taică-tu, maică-ta te-a făcut cu te miri cine. Nu sunt, nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ghemui genunchii la piept. Poate că aștepta ceva. Poate că el nu știa ce așteaptă. Bărbatul cerea, parcă, o răsplată pentru furia care îl cuprinsese, ea aștepta să se întâmple ceva care să-i arate că, de fapt, în ciuda fierului înroșit pe care îl simțea încă în pântece, lucrurile se petrecuseră altfel. Și atunci, în locul lor, combina muzicală începu iar să cânte, moartea săltă, când pe un picior, când pe celălalt, ca un mandarin miraculos. Fata își întinse cu greutate picioarele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să asculte. Dar Coltuc nu îi spusese niciodată Melaniei ce îi mărturisea poștașul. Poate că făcuse rău, se gândea, privind-o cum se căznește cu surcelele pentru a înteți focul în sobă. Melania își întoarse fața spre el, avea obrajii înroșiți de dogoare. Cu ochii ei verzi, cu părul moale și lung, strâns la spate cu un ciorap, cu rochia de casă abia acoperindu-i genunchii și umerii, era foarte frumoasă și Coltuc îi zâmbi. Ia zi, frate-miu, a ce
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ardeau. Mâna uriașă continua să-l strângă de gât. — Cine te-a adus aici, mă ? Coltuc încercă să scoată o vorbă, dar prin menghina degetelor celuilalt nu ieși niciun sunet. — Îl aduce soru-sa dimineața, răspunse Ologu, văzând cum flăcăul se înroșește, cu ochii holbați, de strânsoare. — Soru-ta, ai ? Și cu cine lucrează soru-ta ? — Cu nimeni, interveni orbul. Îl aduce că n-au din ce trăi... sunt oameni necăjiți... — Zău, cârtiță ? N-au din ce trăi... Și, dacă toți care n-au
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca ruginitura aia de motocicletă pe care abia dacă ești în stare s-o încaleci... Asta era mai mult decât putea îndura Maca. Brațul porni fără el, palma căzu fulgerătoare. Fata tăcu instantaneu. Pe urmele degetelor, obrazul începu să se înroșească. Fața i se schimonosi, ca privită într-o apă măcinată de ploaie. Porni să plângă, scâncind. Cum nu știa ce să spună în fața acestei bruște schimbări, Maca întinse brațele. Ea se adăposti între ele și continuă să plângă înăbușit. Își
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și pe urmă să mă dați în vileag. Dacă vor să mă concedieze, s-o spună de-a dreptul, să nu umble cu vicleșuguri din astea. Iar dumneata, păcat că te pretezi să le faci jocul... Se opri, gâfâind. Se înroșise la față și se bâțâia pe scaun. Dar tăcu, încurcat, căci străinul aștepta, răbdător, să termine. — Așa crezi deci... Dacă nu ai deloc încredere în norocul dumitale, cine să aibă ? Jenică își pierduse aplombul de adineaori, se mărgini doar să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Pomponescu consimți din cap că lucrul este dintre cele mai posibile), dar că în cele din urmă va izbândi asupra dușmanilor, că va avea un succes excepțional și o mare satisfacție în dragoste (Pomponescu se apără cu mâinile, dar se înroși sensibil). Emoția lui Pomponescu nu era o simplă mișcare de societate. De câtăva vreme tindea către o relație oficioasă cu Ioana, sub protecția doamnei Valsamaky-Farfara. Deși căsătorit, Pomponescu avea un cămin foarte întunecat. Nevastă-sa, de o vârstă cu el
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
pete de sânge coagulat, și un cetățean arăta cu piciorul un fel de pumnal cu plăselele de bronz foarte ornamentate, înfipt în spate, spre șale. În răsturnarea trupului, mânerul era acum înclinat în jos sub pardesiu, și sângele, prelins, îl înroșise în cea mai mare parte. Gulimănescu, în culmea emoției, alergă înapoi acasă, să anunțe pe doamna Bogdan. Sergenții nu mișcaseră într-adevăr trupul din locul său, în așteptarea autorității superioare, prin urmare nu știau cine este mortul. După constatările făcute
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]