2,199 matches
-
În lume gustul este Împărat... Amorul este, aici, În ipostază de observator moral. În Iubitul și Urîtul Îl vedem, cum se zice, la lucru. Adică la vînătoare de suflete tinere. Amor culege flori pe cîmp și, zărindu-l, Aglaia se Înspăimîntă „de atîta haz cu nuri”, apoi, amăgită, pierdută, fata cade În brațele pruncului (Amor apare sub Înfățișare de prunc) Înșelător. Agentul de corupție este și aici privirea, iar zîmbetul e primul semn al seducției: „Îl privește, Îl numește și să-nșală
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vedere Îmi lipsăște! Soarele, ce eu cu plînsul Îl Întîmpin cînd răsare, Și luna ce mă găsăște În suspin și În oftare, Pentru mine nu colindă decît În cerc de durere. Pămîntul tot În cutremur și stihiile-n perzare Sămăna Înspăimîntate de atîtea pătimiri...”. De aici pînă la ideea că există o conjurație a „rălelor” din univers și că omul Îndrăgostit a devenii, prin chiar intensitatea pasiunii lui, o jucărie În mîinile sorții nu este o cale prea lungă. Conachi ridică
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
zicîndu-ți de viață al doilea Dumnezeu”... Fuga lui Conachi cuprinde patru etape. a) Amenințarea cu fuga. Un scenariu anticipativ, un proiect de Îngropare benevolă În pustiu Însoțit de un reproș moderat și de o propunere de reconciliere. Scopul este a Înspăimînta (citește: șantaja) o ibovnică mîndră și greu accesibilă. Seducătorul amenință cu exilul În imaginar și cu o moarte (tot imaginară) din care să tragă profituri. Avansează viziunea unei catastrofe personale și a unei generozități (mile) seducătoare: .,De-acum nădejdile toate
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fie un filozof al amorului conjugal, ca Aristot sau Plutarc. Familia este, și pentru el, o uniune În care utilul Întîlnește agreabilul. Amorul este philia și philia trebuie să Înainteze mereu pe calea virtuții. Pe autorul CÎntecelor de lume Îl Înspăimîntă mania (erotică): „Înfricoșatele săvîrșiri ale zuliii femeiești”. Intervine, apoi, muierea rea și orice idealitate se pierde. Dar, la Început, amorul este o dulceață. Ce devine mai tîrziu este altă poveste. Roada este, Încă o dată, dulce cînd dorul e tînăr și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vinele-mi slăbesc, Niște sfîrșituri Îmi vin, De nici nu poci să suspin pînă de tot amorțesc.” Erotocritul a fost sedus prin vedere, Areti este sedusă pin cîntec. Neștiutoarea fată ascultă șase seri la rînd cîntecele Întristatului Orfeu și se Înspăimîntă, somnul Îi piere. Insomnia este, știm bine, primul semn al dulcei maladii. O comparație mai puțin obișnuită În poezia epocii arată nașterea sentimentului erotic: „De inima-i se lipise ca văscul de copaci chiar.” Al șaselea cîntec este un salut
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe drum, la poalele unui copac, sau în mărăciniș. Având un alt nume, el n-ar mai fi fost același și nimeni nu l-ar mai fi recunoscut, nici măcar în sat. Se uită jur împrejur, biblioteca avea rafturile pline, îl înspăimântă: și-ar fi putut oare închipui vreodată că există atâtea cărți? Acolo înlăuntru mânăstirii îl înfricoșa mai puțin; singurătatea dispărea ca prin farmec. Reluă lectura, dar încă nu pricepea fraza, miezul ei: ca și cum literele alfabetului i-ar fi dansat în fața
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
foi de hârtie. Noaptea doarme bine, nu mai e trezit de păianjenul care luni în șir i-a otrăvit somnul. Se trezește cu mintea limpede și ușurată, iar gândurile își găsesc ordinea într-o perfectă armonie. Este perioada în care, înspăimântând și scandalizând întreaga comunitate a confraților, se apucă să recitească poezie și începe el însuși să scrie: acea clipire a genelor cerului când soarele-l trezește-n zori. Poezia îi slobozește fantezia, dându-i iluzia că sustrage o parte din
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
în fața ta. Se temeau să nu te molipsesc cu păduchii mei sau să ți se facă greață de viermii care uneori noaptea mi se urcă până la buze și mi se pitesc pe după urechi. Vrei să mă emoționezi sau să mă înspăimânți? Ceri ajutor sau și asta e tot o formă de aroganță și de trufie? Ești cumva pregătit să iversăm rolurile? Au trecut o mie șase sute de zile de când sunt ținut în mocirlă ca o insectă puturoasă și acum îmi pretinzi
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
dimineața nu reușesc niciodată să le găsesc. Ce-ți zic? Că agresorii vor fi pedepsiți, și-mi cer ajutor. Și tu? Eu făgăduiesc, și te asigur, o să mă țin de cuvânt, dar nu voi ucide pe nimeni deoarece sângele mă înspăimântă. În timpul procesului te-ai apărat vreodată? N-ai strigat că ești nevinovat poate că o să fi auzit? Voiau să știe dacă acela era șarpele ce-o ispitise pe Eva în raiul pământesc. Cum aș fi putut eu să știu? Tu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
capăt, într-un astfel de spațiu nu atingi niciodată limita, mereu ai sentimentul că nimic mai cumplit nu poate fi și mereu te înșeli. Cele difuze făceau parte din categoria zgomotelor copleșitoare, ce te acoperă, te înăbușă. Altele însă te înspăimântau, și acelea erau zgomotele prevestitoare. Sau, mai exact, cum e ușor să-ți închipui, zgomotele rău-prevesti toare. Zidurile închisorilor sunt astfel construite încât zgomo tele să treacă prin ele fără nicio opreliște. Ba chiar mai rău de-atât. Dacă strigi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
i-a chemat. Știam că nu trebuie să mă ating de nimic, dar i-am închis totuși ochii. Nu-ți poți imagina cum erau... Ieșiți din orbite, uriași și, mai ales, plini de groază. Oare ce a putut să-l înspăimânte așa ? Parcă ar fi murit de spaimă, înainte ca treapta de jos să-i rupă gâtul. Nu pot să-i uit privirea. Tu ai fost ultimul cu care a vorbit despre lucrurile astea, trebuie să știi. Spuneai că ușa era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Polițiștii au socotit că nu intrase nimeni, bătrânul a căzut pe scară, la vârsta asta se întâmplă. Cosmina clătină din cap. — Groaza din priviri nu era din cauza a ceva ori a cuiva necunoscut. Numai ceva ce cunoști deja te poate înspăimânta în felul ăsta. — Vorbind... spusese Ionuț Penescu de dimineață. — Cam asta e, explică Pantelimon. Omul tău a început să capete chef de vorbă. Cum încă nu prea poate să se miște, vorbește, ca să se convingă că n-a murit. Dar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
alți clienți sincronici, pierdea prea multă vreme cu o consultație în cabinet, uitând pe alții afară, nu știa să se smulgă sentimentelor momentane, să fie indiferent. Deși diagnosticele și curele sale erau excelente, Hergot, în fazele critice ale boalei, se înspăimînta, recomanda familiei să aducă un medic cu reputație, ceea ce asupra unora făcea impresie rea și, în ciuda faptului că doctorul chemat găsea că totul e în regulă, Hergot asculta smerit verdictul și respira cu o vădită bucurie. Din fericire, specialistul chemat
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
că s-a dus în Germania nu-i nici o crimă. Dar de ce să nu-mi spună? Și cu ce bani? De unde valuta? Și apoi, când și-a scos pașaportul? Abia a venit cu mine de la țară. Tăcerea băiatului ăsta mă înspăimîntă." Ioanide era un om care, o dată hotărât într-o direcție, mergea drept înainte. A doua zi se duse la Prefectura Poliției și întrebă dacă s-a făcut pașaportul domnului Tudor Ioanide. - Dar l-a ridicat! zise domnișoara care consultase registrul
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ce zici? - Când aș ști, tată, că ar fi adevărat ce spui tu, aș renunțala cele mai scumpe sentimente. - E adevărat! - Tu ții prea mult la noi, poate exagerezi. Tu, tată, trăiești în lumea imaginației, ca toți creatorii, și te înspăimînți de viața de toate zilele. - Imaginația, iubita mea fiică, este organul prin careoamenii ce se ridică deasupra vulgului văd mișcările fundamentale ale vieții. Dar să lăsăm asta. Eu, Pica, aprob tot ce faci tu, dar cer de la afecția ta să
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
să jucăm Julius Caesar de Shakespeare, în special pentru scena asasinării lui Caesar în Senat. Eu luasem rolul lui Brutus, căruia Caesar îi zice: "Et tu, Brute?" După căderea lui Caesar aveam să vorbesc calm poporului, rugîndu-l să nu se înspăimînte, să nu fugă, întrucît ambiția plătise. Îmi plăceau și strigătele lui Cinna către popor: Liberty, Freedom! Tyranny is dead! Run hence, proclaim, cry it about the streets.1 Ca să mă obișnuiesc cu mânuirea pumnalului, am lovit de două ori perna
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
un preț foarte mic fugea îngrozit, nereținut de nici o scădere. "Aceștia, își zicea Demirgian, s-ar fi speriat și dacă aș fi zis cinci mii." Când clientul rămânea în prăvălie și după proferarea sumei, era semn că cifra nu-l înspăimînta în sine și nici n-o găsea cu totul disproporționată. "Te pomenești, gândea Demirgian, că se pricepe, și covorul meu costă mai mult." Îi lăsa deci treptat, se arăta intratabil până ce clientul se îndrepta spre ușă. - Cum, întreba Demirgian surprins
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
care și-o face despre acest eveniment. Când Ioanide era copil, înrîurit de mitologia religioasă, avea credința că a muri înseamnă a te preface imediat într-o ființă volatilă, luată în primire de diavoli sau de îngeri. Trupul mort îl înspăimînta ca un demon plin de malignitate, luând viclean poziție culcată și rigidă, putând oricând face o farsă, a zvârli dantura sau a se mișca brusc. Pe urmă, pe măsura studiilor pozitive din școală, reprezentarea monstruoasă dispăru, dar acum Ioanide nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a României, puțin înainte și în timpul izbucnirii celui de al doilea război mondial. Cei care au remarcat lipsa suportului epic al romanului n-au observat că tocmai timpul istoric, riguros determinat de romancier, imprimă cărții ritmul lui. Mulți s-au înspăimîntat de compoziția stufoasă a cărții, dar intelectul e turburat să descopere dincolo de aparențe schematismul clasic al marilor romane. Cartea nu e un acvariu, un posibil dosar de existențe, ci pinacoteca umanității unei epoci, o incursiune monografică în sufletul unor oameni
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
aristocrat care, fără să aibă nici un aport social, trebuie să se bucure de toate privilegiile unei vieți îmbelșugate. Tuturor acestor paraziți în goană după sinecuri grase și exemplare tipărite în ediții rare, tuturor acestor inși pe care orice efort îi înspăimîntă, arhitectul Ioanide le opune o cu totul altă viziune. În accepția sa, cultura e, în primul rând, un act de creație. El nu vede în cultură un depozit de cunoștințe, o bibliotecă sau un muzeu, ci un laborator în care
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
dezproba America din cauză că povara noastră este aceea "de a aduce modernitatea celor care o doresc și o critică în același timp, de a reprezenta și a întruchipa atât de mult ceea ce lumea își dorește și ceea ce în același timp o înspăimântă." Dar el se înșală atunci când trage concluzia că "americanii nu trebuie să-și facă griji în privința inimilor și minților din țări străine."36 Situația descrisă de el a rămas constantă ani la rând și prin urmare nu poate explica traiectoria
Puterea blândă by Joseph S. Nye, jr. () [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
sistemului judiciar american, care îi dă socoteală doar lui... Dl. Bush a avut dreptate să prezinte idealurile americane ca pe o lumină plină de speranță pentru mulți alții din întreaga lume. Compromițând acele idealuri, dl. Bush nu numai că îi înspăimântă pe prietenii Americii, dar chiar năruie una dintre cele mai puternice arme ale Americii împotriva terorismului."96 După publicarea lor peste tot în lume, imaginile ilustrând abuzul asupra prizonierilor în închisoarea Abu Ghraib din Irak au devenit reprezentative. Rămâne de
Puterea blândă by Joseph S. Nye, jr. () [Corola-publishinghouse/Science/1027_a_2535]
-
opera Masca de Alexandru Macedonski identificăm un fantastic apărut pe neașteptate în viața cotidiană, un fantastic al artificialului, cu schimbări de identitate, dublate, cu o ficțiune terifiantă introdusă subtil în planul realității. Răufăcătorii aflați în misiune, la o spargere, sunt înspăimântați de un tânăr care se pregătea să plece la un bal mascat. Nu ar fi reacționat așa, dacă în imaginația lor nu ar fi persistat credința superstițioasă în posibilitatea unor intervenții diabolice. Fantasticul simbolist este reprezentat în literatura română de
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
Spânul din Povestea lui Harap-Alb al lui Creangă; când este neutralizat, ca Aghiuță din Kir Ianulea, care a primit o misiune precisă din partea lui Dardarot, apare și mai uman și chiar de compătimit, fiindcă satanismul femeii, de natură congenitală, îl înspăimântă și-l înfrânge. Fantasticul vizionar este rar la Caragiale, lipsește din cele mai multe basme, iar viziunea din Calul Dracului are o intensitate neterifiantă a luminii, care dă cavalcadei vrăjitorești calmul feeriei. Putem remarca faptul că nuvelele fantastice ale lui I. L. Caragiale
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
de potențare din perspectiva fantastică a comportamentului personajelor vădește aceeași priză la cotidian. Episodul ,,tranzacției’’ ‚ dintre kir Ianulea și Negoiță încântă și derutează, în același timp, prin joviala stare de spirit a eroilor. Nearătând în nici un fel că l-ar înspăimânta sau măcar surprinde adevărata identitate a lui Kir Ianulea, mucalitul și lacomul țăran nu se dă în lături de la propunerile necurate care i se fac. Ideea, de mare subtilitate, este că satanismul, formă a cunoașterii mitic-populare, nu exprimă altceva decât
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]