1,506 matches
-
aparatura electronică din camera înaltă și m-am înfipt în ușa dublă a dormitorului. Am înșfăcat ambele mânere rotunde - și am tras... Fielding stătea nemișcat lângă pat, îmbrăcat cu un halat negru. În spatele lui, întins gol pe pat, cu fața întoarsă, trupul de abanos al unui băiat. Eram cât se poate de șocat, ca atunci când descoperi adevăratele obsesii ale altcuiva, dar eram deja furios de-a dreptul și mi-am spus; Deci, și ăsta-i curist, nu-i așa? Corect. — Vino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
dat seama destul de repede că fata era Butch Beausoleil. Ceva mai târziu am realizat că bărbatul - bărbatul era John Self. Eu, cu alte cuvinte. Așa cum te-ai așteptat, așa după cum deja știi, Butch își repeta rolul. Ochii închiși și fața întoarsă dezvăluiau camerei un extaz fabricat: aparatul de filmat. Am calculat unghiul și m-am întors spre dreapta. Uite obiectivul camerei, nasul lui roșu, pus chiar la vedere pe măsuța de sub fereastră. Pe ecran, cuplul își schimba poziția des și plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de bine, dar în nici un caz lucrul cel mai fericit pentru igiena mea personală. Mi-am ridicat mâna - doar ca să-l avertizez, nu mai mult - dar Shadow s-a retras târându-se și s-a rostogolit pe spate, cu capul întors și picioarele încovoiate într-o expresie de implorare și spaimă. Atunci am înțeles că lui Shadow îi fusese frică de cineva care îi semăna, cineva mare, încordat și alb. Am îngenuncheat și l-am mângâiat pe pântecul fierbinte. Adulmecă tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
unei aventuri pe care o anticipasem în gând, dar brusc m-au cuprins îndoielile. Dacă n-am să pot ține pasul cu ea, în joaca de-a v-ați-ascunselea cu timpul? Mătușa îmi oferise un subiect de aur, de care acum, întoarsă acasă, mi se făcea din ce în ce mai teamă. După câteva săptămâni de șovăială, am deschis calcu latorul și am privit îndelung ecranul alb, ca o zăpadă lumi noasă, pe care nu se zărea încă nici o urmă. Am stat așa, așteptând să mi
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
aproape, era opera lui. Și stepa, ca-n palmă, curățată de orice urmă de viață. Și batista aceea inertă, scoasă pe fereastra mașinii, la peste o sută douăzeci de kilometri pe oră, și „ștergerea” șoselei, pentru a face imposibilă calea întoarsă... Cei trei au tăcut multă vreme. Regizorul a ridicat de câteva ori din umeri, apoi și-a privit unghiile. Într-un târziu, a zis: „Douăzeci și opt de minute... Ceva mai mult de un minut pentru fiecare zi...” Și a tăcut iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
uleiului spre terasamentul autostrăzii. O berlină mare, condusă de o doctoriță stomatolog de vârstă mijlocie, derapase prin parapet și se răsturnase în grădina abandonată de jos. L-am urmat și m-am uitat de la balustrada ruptă cum coboară la mașina întoarsă acum cu roțile în sus. Se plimbă prin iarba înaltă până la genunchi din jurul mașinii și ridică de jos o bucată de cretă albă aruncată de polițiști. Pipăi cu mâinile marginile tăioase ale sticlei sparte și ale tablei perforate, se apăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
iluzii, conștientă de propria impopularitate, dar decisă a nu face nici un fel de concesii. Gerontocrația, spiritul mercantil, demagogia politicianistă sînt denunțate ferm. Desemnat drept victimă potențială a burgheziei, publicul larg trebuie „educat” spre a se opune manipulării politice. Tot elitismul întors al atitudinii avangardiste este deja aici... „Aforismele politice“ ale lui N. Porsenna vin să sublinieze atitudinea exprimată în articolul-program, printr-o pledoarie pentru valorile rațiunii individuale: „Opinia publică este totalitatea incompetenților acestui neam. Denumirea de «opinie» publică este improprie, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
brusc”. Răsturnarea valorilor dezvăluie caracterul de butaforie al lumii „de fetișuri” în criză. Apocalipsa umanului este însă una veselă, carnavalescă: „...întreaga priveliște ar fi de carnaval. Suferința rostogolită în cascade de rîs. Veselia isbucnită în suspine și întreg rostul firei întors. O lume croită pe-o muche de gîndire. Sinteza rece a acțiunilor omenești laolaltă, pe cari nu le poți confrunta cu fiecare fără să simți o revoltă dureroasă și-o teamă ciudată de nebunie. Ciudat lucru această extrem de complexă glandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
artelor decorative au avut loc sub egida sa. Iar „motorul” acestor realizări a fost pictorul, decoratorul și arhitectul Marcel Iancu. Ca și în cazurile Simbolului și al primei serii din Chemarea (1915), revista își datorează apariția sprijinului financiar al acestuia. Întors, după un lung periplu dadaisto-constructivist prin țările Europei Centrale (Elveția, Franța, Germania), conferențiar - pentru o vreme - la o catedră de „artă nouă” din Bavaria, în timpul guvernului revoluționar postbelic, Iancu a adus cu sine entuziasm pragmatic, experiență, talent organizatoric și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
La Mateiu Caragiale însă dominanta e dată de bizantinismul arhaizant, de armonia compozițională, „heraldică”, și de limpezimea frazei baroce, în vreme ce la Ion Vinea primează sondajul psihanalitic, disonanța și nota experimentală, amestecul derutant de formule narative. De o parte - o modernitate întoarsă, voit vetustă, „reacționară” (dar, paradoxal, valorizată drept radicală în ultimele decenii, după ce fusese considerată de un decadentism vetust), de cealaltă - o modernitate strident-novatoare, scindată totuși între impulsul avangardist și rafinamentul liric, elegiac (și percepută, în consecință, ca fiind tributară balastului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
anume dispoziție la lunecarea pe gheața formulelor verbale” (op. cit. pp. 90-91). „Fabulismul” ne trimite cu gîndul - evident - la morala vidă, tautologică a fabulei urmuziene „Cronicari“. Nu este însă vorba de așa ceva: morala textelor lui Costin nu e absentă, ci doar întoarsă și paradoxală. Nu atît „natura umană” este însă în chestie aici, ci mai degrabă natur-cultura umană și lenea de a gîndi. Varianta „corectă” la „Broasca și Boul“ este „autentificată” parodic printr-o cerere către autoritatea politico-administrativă - Ministrul Instrucțiunii Publice - cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai persuasivă decît orice argumentație. Poezia populară, de asemeni, cînd nu e corectată și adăogată de colecționari, e cea mai scutită de subiect și de logică narativă, dar cea mai construită și mai plină de atmosferă dintre poezii. Iată-ne întorși, din pivnițele capitalului, pe căi simple și depărtate, la vatră” („Modernism și tradiție“). Idee similară - pînă la un punct - celei formulate în același an de un pictor „gîndirist”, Francisc Șirato: „Arta țăranului român e de invențiune, de concentrare, pătrunzînd prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
părea că au greșit, deci trebuiau să plătească! Sunt orientați într-un birou micuț unde văd un tânăr îmbrăcat în civil în spatele unui birou care a rostit autoritar: - Goliți-vă buzunarele! El nu are ce să scoată, îi arată buzunarele întoarse; Gavri avea vreo 15 lei și o monedă de câțiva peny; Magi, 35 de lei, un flacon subțire cu parfum bulgăresc, din trandafiri și un pachet mototolit aproape gol de țigări. - Ce clasă sunteți și la ce școală? - Suntem în
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
pe ușa facultății. Victor intră și el în universitate, pe ușa din colț, urcă un etaj și apoi încă unul și, văzând că nicăieri nu era nici o mișcare, renunță să mai caute pe cineva și vru să facă repede cale întoarsă. Dar jos, în holul de la intrare dădu nas în nas cu portarul și cu încă doi inși îmbrăcați civil, apăruți nu se știe de unde. Ei îl somară să se oprească și îi cerură să se legitimeze. Ăsta e!... zise unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de revoltă. O dată mai mult, se simțea respinsă, izolată de ai ei. Privirile lor erau schimbate, deveniseră parcă inaccesibili. Ce anume Îi transforma În halul ăsta? Cătă spre Loïc, se uită la el cum stătea prăvălit pe scaun, cu fața Întoarsă. - Ai spus: o să crăpăm cu toții... De cine vorbești? - Tu vorbești cu mine ca un polițist, nu ca o soră! azvîrli el cuvintele. Nu vrei să-mi pui și cătușe, să mă bagi la pîrnaie? O sfida cu o căutătură urîtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
mult vederea, luptă ca să țipe, să-i țipe lui Lucas să nu cumva să facă asta... El nu auzi decît un suflu sugrumat, aproape imperceptibil. - Nu... Lucas... Se Întoarse la timp ca s-o vadă pe Marie clătinîndu-se, cu privirea Întoarsă parcă spre Înăuntru, fără urmă de sînge În obraji. Uluit, nici măcar n-avu vreme s-o prindă Înainte ca ea să se prăbușească peste tumulus, unde se chirci În poziție fetală. - Marie! Marie, deschide ochii! Uită-te la mine! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nu-i mai încapă în gură printre cuvinte. Apoi, își îndreaptă ochii șerpești spre masă, unde zace un ou lucios verde, asemănător oului de bibilică, cu coaja lipită, pusă cap la cap ca un puzzle. Întinde degetul arătător cu unghia întoarsă înăuntru și arată către ou: Este oul de cocoș bătrân, clocit de o broască țestoasă, din care s-a zămislit strămoșul meu, primul Vasilisc. Aripile lui erau adevărate, ale mele nu mai servesc decât ca podoabă explică el efectul imprevizibil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
degetul mare de la picior linii curbe: ovalul feței, ochii bulbucați, nasul mare și coroiat, buzele enorme și vălurite, bastonul milițienesc ce-i iese din gură ca un trabuc. Mama mea se mișcă grațios prin nisipul neînceput, ridică piciorul cu vârful întors, ca balerinele, între două elemente ale feței. Omul cu banderolă se apropie de ea, tiptil, pe la spate, și deodată se năpustește asupra ei cu bastonul ridicat amenințător în aer, gata s-o trosnească. Păi așa de urât mă vezi, cucoană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ochii pierduți în zare. Doar umerii bogați, depărtați și strălucitori îi zâmbeau din mulțime, doar ei păreau s-o recunoască printre pasagerii îngrămădiți la apus, pe punte. Ochii lui de azur, statuari, văzuți mereu din profil, ca cei ai iguanelor, întorși parcă de la lume, priveau absent peste întinderile de ape. Santiago este precum Lonely George, un exemplar rar, uitat în timp și proiectat în modernitate. El nu se poate lipi de nimic și de nimeni pentru că nimic ce ține de timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Poate că și meșterul din Como luase parte la acele rituri. Dante mai făcu câțiva pași. De acum, era sigur că misteriosul vizitator fugise pe acolo. Dar era prea târziu ca să-l mai urmărească. Tocmai se pregătea să facă cale Întoarsă când băgă de seamă că un lucru se mișca În fața lui. De-a lungul pereților și rezemate de pilaștrii arcurilor zăceau niște grămezi fără formă, asemănătoare unor legături de boarfe, care, Încetul cu Încetul, se ridicau de la pământ. Se lipi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
oaia pierdută În noapte, chiar pe furtună și În pustie. Însă dacă oaia se preschimbă În lup și se preface că s-a rătăcit pentru a-l atrage pe păstor departe de turmă, atunci păstorul trebuie să facă grabnic cale Întoarsă și să se Înarmeze. Alegoria dumitale e sinistră, frate. Oare eu să fiu oaia În straie de lup? Sau Întreaga Florență, pe care eu o reprezint? — Dumneata nu reprezinți nimic, messer Alighieri. Iar foarte curând vei avea măsura exactă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Du-te la dracu’, messer Duccio, cu tot cu ureea dumitale! Treci cu bereta, dacă vrei să strângi ceva! strigă Dante exasperat, Împingându-l Într-o parte și Îndreptându-se spre ieșire. După câțiva pași, se opri brusc și făcu grabnic cale Întoarsă. — Supune-i proiectul lui messer Lapo Salterello, colegul meu. El a adunat multă uree, la viața lui, iar acum ar avea prilejul să o strângă și pe cea comunală. Apoi se grăbi să iasă din Palat, trecând printre polițaii speriați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Cântări În grabă dacă era cazul să se Întoarcă În stradă și să Încerce să ajungă la Porta Romana. Dar se temea că ceilalți mercenari, călăuziți de mistreț, se puseseră pe urmele sale. Dacă primul grup ar fi făcut cale Întoarsă, el s-ar fi pomenit Încolțit pe ulița de cărămizi, fără putință de scăpare. În clipa aceea, zări o umbră În spatele său. Se răsuci dintr-o dată, gata să lovească. În beznă, recunoscu chipul lui Cecco Angiolieri. Cum era posibil? Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
semn cu mâna, și porni la drum. Ajunsese departe, când se opri din nou și privi, pe colină nu mai era nimeni. Daru șovăi. Soarele se înălțase acum de-a binelea și începea să-i ardă fruntea. Învățătorul făcu calea întoarsă, la început cu pas nesigur, apoi cu hotărâre. Când ajunse pe colină, era lac de sudoare. Urcă povârnișul aproape în fugă și se opri gâfâind, în vârf. La miazăzi, întinderile de piatră se desenau limpede sub cerul albastru, dar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
împlinită, că vor cumpăra ei în locul lor. În schimb, îi dădeau o mână de ajutor Louisei, mai cu seamă pregătind ceaiul pentru vizitatori. Ceștile treceau din mână în mână, străbăteau coridorul, de la bucătărie până în încăperea cea mare, făceau apoi calea întoarsă și aterizau în cele din urmă în micul atelier în care Jonas, în mijlocul unui mic grup de prieteni și de vizitatori care umpleau camera, continua să picteze, până în clipa în care era nevoit să lase jos penelul și să ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]