KorAP: Find »[drukola/base=țărănesc & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...52 53 54 ...258 >

6,446 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

și chiar după aceea. După retragerea stăpânirii romane din Dacia, populația autohtonă "nu s-a strâns în obști sătești", ci ele au continuat să dăinuie în noile condiții. Așa-numiții "deditici" din Dacia nu erau coloniști aduși aici, ci populația țărănească autohtonă din provincie, de unde existența unei țărănimi provinciale, organizată în obști. Sub romani, ca și înainte de ei, Dacia a rămas o țară de obști, care n-a cunoscut sclavagismul, nici colonatul prefeudal. După părăsirea Daciei, obștea și-a continuat în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de ascendentul cel mai depărtat (vechi) al obștii, sat (în forma arhaică fsat) din latinul fossatum, loc întărit cu un șanț, din vremea când satele se apărau, cătun, termen autohton cu același înțeles ca și sat. Aceasta înseamnă că obștea țărănească la noi s-a continuat fără întrerupere, de la obștea primară (primitivă) la cea dacică, sub stăpânirea romană, și, în sfârșit, la cea din vremea migrațiilor, prefeudală, obștea clasică, ce a dăinuit o mie de ani (secolele III-XIII), până la întemeierea statelor

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o mie de ani (secolele III-XIII), până la întemeierea statelor medievale. Dar, subliniem, obștea s-a împotrivit și adesea a reușit, chiar și după întemeierea statelor, în secolul al XIV-lea, încercărilor de supunere ale boierilor și mănăstirilor.13 Structura obștii țărănești. Satul românesc medieval este rezultatul așezării unei obști, reunită prin legături de sânge, pe un hotar ce dă putința îndeplinirii tuturor îndeletnicirilor străvechi: păstorit, agricultură, pescuit, vânătoare, ocupații casnice (olărit, tors, țesut). Satele sunt așezate pe un teritoriu alcătuit prin

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de muncă (agricultură). Astfel, satele aveau parte la munte, parte la pădure, pentru lemne și vite, parte la apă (râu sau baltă-iaz), la izlaz (pășune), la livezi (pomi fructiferi), la câmpul de cultivat (pământul arabil), la vatra satului-casele și curțile țărănești, precum și zone speciale: vie, grădină cu legume, livezi. Locuitorul (sătean), făcând parte din ceata de neam a satului, are drept de folosință la toate părțile componente ale moșiei sale (obște-sat). Teritoriul obștii astfel structurat este locuit, lucrat și, într-o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
satului (moșneni, răzeși, frați de ocină) este complexă: sunt părți individuale care aparțin unor familii, cum este casa cu curtea ei, livezile și pometurile, curăturile. Alte părți ale pământului obștei sunt folosite în comun: pădurea, pășunile, apele. La obștile sătești (țărănești) mai evoluate se disting părți rezervate pentru biserică și pentru conducătorii obștei. Cea mai importantă parte a moșiei (terenului), care se dezvoltă în decursul veacurilor și pe măsura creșterii producției, este câmpul cu ogoarele oamenilor. Câmpul alcătuiește o stăpânire individuală

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
medieval românesc a păstrat, din dreptul obștilor, ancheta prealabilă a oamenilor locului, "oamenii buni și bătrâni", precum și sistemul stăpânirii colective a pământului. Stăpânirea boierească era tot o stăpânire gentilică, a ginții boierești cu frați, fii și nepoți, așezată deasupra celei țărănești. Statul medieval (feudal) a mai păstrat și dreptul de preemțiune rezervat, în caz de vânzare a pământului, membrilor obștii și ai obștilor înrudite. Apoi s-a mai păstrat responsabilitatea penală colectivă (dușegubina) pentru ucideri și responsabilitatea fiscală a satului.16

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pe bătrâni se poate urmări prin ființarea unor sate mai simple ca organizare. În locul împărțirii pe bătrâni și pe curele, satul se divide în părți ce corespund drepturilor fiecărei familii. Fără a intra în alte detalii referitoare la organizarea obștei țărănești, se poate spune că satele umblătoare pe bătrâni s-au organizat mai târziu, printr-o reglementare a drepturilor, deși nu toate obștile au suferit această transformare. Erau sate agricole sau agricole-păstorești care nu erau împărțite pe bătrâni, drepturile la folosirea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
distribuite inegal între locuitori, fixate prin moștenire și care n-au păstrat tradiția unui moș comun. Numeroase sate de acest fel se află în diferite părți ale țării, de pildă în Țara Făgărașului. Dintre formele de sate, ctitorite de obștile țărănești, acestea din urmă, prin structura lor primordială, reprezintă forma cea mai veche a satului românesc, sate ce descind direct din cele dacice și daco-romane. Satele acestea, cu tradiția stinsă datorită vechimii, trebuie să-și aibă originea în satele dacice sau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și slave. În mod concret, locuințele din cadrul așezării de la Udești (jud. Suceava) și Budureasca (jud. Prahova) aparțin unor elemente înstărite din obște, conform dimensiunilor și inventarului descoperit. Ei sunt conducătorii acelor uniuni de obști, "autonomii rurale", "romanii populare" sau "democrații țărănești", după N. Iorga, sau "obști de obști", conform documentelor medievale. Raporturile dintre organismele social-politice ale populației autohtone și autoritatea politică și militară a migratorilor au luat forma unor raporturi de dominație politică asupra populației autohtone, cu menținerea formelor de organizare

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de milenii (secolele VIII-XI), București, 1983; idem, Agricultura la est și sud de Carpați în secolele IX-XIV, în Muzeul Național, 1, 1974, p. 35-57. 9. Istoria Românilor, vol. III, p. 64-65. 10. Ibidem, p. 66-68. 11. P. P. Panaitescu, Obștea țărănească în Țara Românească și Moldova. Orânduirea feudală, București, 1964; H. H. Stahl, Contribuții la studiul satelor devălmașe românești, vol. I-III, București, 1958-1965; idem, Introducere la istoria culturii românești, București, Editura Științifică, 1969, p. 156-157. 12. P. P. Panaitescu, Introducere

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
provocat "bejenii" și momente de panică, dar nu s-a produs un transfer de populație de la câmpie la munte. În anumite zone românești de la începutul evului mediu existau "cetățile" Cetățuia (84 cu acest nume), Grădiștea (80), locuri de adăpost, cetăți țărănești pentru vremuri tulburi. Acestea nu erau fortificații lipsesc armele din incinta lor ci mai ales locuri de adăpost pentru oameni, pentru animale, unde se depuneau vasele (oale) cu produsul recoltelor. În ceasul primejdiei, oamenii apelau la adăpostul ridicat de obștea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pentru vremuri tulburi. Acestea nu erau fortificații lipsesc armele din incinta lor ci mai ales locuri de adăpost pentru oameni, pentru animale, unde se depuneau vasele (oale) cu produsul recoltelor. În ceasul primejdiei, oamenii apelau la adăpostul ridicat de obștea țărănească. Localnicii de la deal și câmpie pe vremea migrațiilor erau retrași în cetățile de pământ locuri de refugiu pentru oameni și animale, în vremuri de primejdie.23 Vremea așezării slavilor la Dunărea de Jos (a doua jumătate a secolului al VI

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
23 Vremea așezării slavilor la Dunărea de Jos (a doua jumătate a secolului al VI-lea și începutul secolului al VII-lea) este o perioadă de semiizolare legăturile intense cu Imperiul din secolele anterioare slăbesc, deoarece slavii duceau o viață țărănească simplă și se limitau la schimbul în natură, iar legăturile lor comerciale erau orientate spre nord și apus, nu spre sud (Imperiu). Astfel, tezaurele de monede romane sunt tot mai puține pe măsura întăririi dominației slave la nord de Dunăre

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
adică dijma. În istoriografia românească, într-o anumită perioadă, s-a crezut că la noi n-ar fi existat o stratificare socială, în momentul întemeierii statelor medievale toți locuitorii ar fi fost atunci oameni liberi, am fi avut un regim țărănesc, o stare patriarhală, idilică, fără stăpâni și supuși. Este o concepție romantică, în afara realității istorice. Astfel, documentul Diploma cavalerilor ioaniți (1247) vorbește despre acei "majores terrae" (mai marii pământului), adică aristocrația boierii, care beneficiau de o serie de privilegii. Funcțiile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ca a celor din nord. Alungați în primul rând de slavi, ei au început să rătăcească din loc în loc, ca păstori, în timp ce la nordul Dunării, daco-romanii au putut rămâne, măcar în parte, agricultori. Ar trebui studiat, în acest sens, limbajul țărănesc din cele două dialecte, daco-român (nord) și aromân (sud). Apoi, rămâne de explicat de ce latina a înlocuit în asemenea măsură și atât de rapid limba autohtonă (dacă), încât în limba română nu se mai păstrează nici un cuvânt autohton (au rămas

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
latină.6 Creșterea animalelor era a doua ocupație fundamentală a economiei românești medievale. Există o interdependență între cele două ocupații-agricultura (cultura pământului) și creșterea animalelor, ocupație larg răspândită la români (cf. Miorița). Creșterea animalelor presupunea păstoritul sedentar, integrat în gospodăria țărănească, și păstoritul itinerant cu diferitele lui forme-precum transhumanța. Păstoritul sedentar era larg practicat în gospodăria țărănească, de pildă, creșterea oilor. Păstoritul itinerant practicat exclusiv de păstori însemna pendularea turmelor pentru pășune și în vreme de iarnă. Pentru istoria agriculturii, avea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
între cele două ocupații-agricultura (cultura pământului) și creșterea animalelor, ocupație larg răspândită la români (cf. Miorița). Creșterea animalelor presupunea păstoritul sedentar, integrat în gospodăria țărănească, și păstoritul itinerant cu diferitele lui forme-precum transhumanța. Păstoritul sedentar era larg practicat în gospodăria țărănească, de pildă, creșterea oilor. Păstoritul itinerant practicat exclusiv de păstori însemna pendularea turmelor pentru pășune și în vreme de iarnă. Pentru istoria agriculturii, avea însemnătate creșterea sedentară a cornutelor mici (oilor), specifică majorității populației și care depindea în mare măsură

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pentru exportapoi pescuitul, în bălți și iazuri, pentru pește, și vânătoarea, pentru vânat (carnea și blănurile). S-au aflat în așezări și unelte de grădină: săpăligi, rame de hârleț, cosoare, undițe, harpoane. Ocupațiile menționate atestă caracterul stabil, sedentar, al gospodătriei țărănești, economia agrară variată. Terminologia legată de creșterea animalelor este tot latină.7 Mineritul-exploatarea bogățiilor subsolului, a minereurilor-a constituit o importantă ocupație în perioada aceasta. Valorificarea resurselor minerale, mai ales a metalelor de bază, fierul și arama, ca și a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
o formă comună cu aceea din țările Europei de răsărit, neatinse de cucerirea romană, în care n-a existat sclavagismul și nici instituția colonatului. În aceste țări a avut loc o trecere directă de la obștea gentilică (autohtonă) la feudalism. Obștea țărănească (vezi cap. IV) a fost o verigă între vechea societate primară și cea feudală, și în această formă de evoluție socială se încadrează și originile feudalismului românesc. Stăpânirea romană în Dacia, în ciuda importanței romanizării, nu a fost decisivă pentru schimbarea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dacia, în ciuda importanței romanizării, nu a fost decisivă pentru schimbarea organizării sociale. Străvechea obște autohtonă (dacică) s-a menținut și sub stăpânirea romană (după 106) și după încetarea ei, în 275. Vreme de mai multe secole, în timpul migrațiunii popoarelor, obștea țărănească a fost singura formă de viață socială pe teritoriul de la Dunăre, Carpați și Mare. Abia târziu, în secolul al X-lea, se ivește o diferențiere socială în obștea țărănească românească, apariția relațiilor de dependență între fruntașii obștei și membrii de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în 275. Vreme de mai multe secole, în timpul migrațiunii popoarelor, obștea țărănească a fost singura formă de viață socială pe teritoriul de la Dunăre, Carpați și Mare. Abia târziu, în secolul al X-lea, se ivește o diferențiere socială în obștea țărănească românească, apariția relațiilor de dependență între fruntașii obștei și membrii de rând ai ei. Atunci aflăm despre existența "jupanilor", termen slav care desemnează stăpânul feudal, conform inscripției slave de la Basarabi (Dobrogea), din 943. Constituirea noii clase feudale românești a avut

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
unii comandanți militari, care nu se bucurau încă de drepturi ereditare, dar care răspund nevoii de apărare a obștilor împotriva dușmanilor dinafară. Concret, în Viața Sf. Sava, din secolul al IV-lea, se arată că în câmpia Munteniei erau obști țărănești care lucrau pământul și plăteau dijme aristocrației goților. Menander Protector, vorbind despre războiul bizantinilor cu slavii, amintește despre fruntașii militari și de "ighemonii" comandantului slav (voievodului), adică membrii aristocrației tribale. Strategicon-ul împăratului Mauriciu, de pe la anul 600, vorbește despre triburile slave

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
voievodate, în tot spațiul carpato-nistrean. Cronicarul polon Dlugosz face referire la "Țara Șepenițului", un voievodat situat în nordul Moldovei, în partea sudică a regatului polon, iar D. Cantemir, în Descriptio Moldaviae, vorbește despre trei ținuturi vechi ale Moldovei, adevărate republici țărănești, în Câmpulung, Vrancea și Tigheciu. Alte posibile formațiuni erau în estul Moldovei, în părțile Orheiului și Lăpușnei. După invazia mongolă din 1241, întreg spațiul estic dintre Carpați și Nistru a intrat sub dominația lor politică pentru un secol. Ca și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
1972, 3, p. 375-415 ; I. Sabău, Circulația monetară în Transilvania secolelor XI-XIII în lumina izvoarelor numismatice, în SCN, 2, 1958, p. 269-301; Istoria Românilor, vol. III, p. 205-209. 10. Istoria Românilor, vol. III, p. 210-212. 11. P. P. Panaitescu, Obștea țărănească în Țara Românească și Moldova. Orânduirea feudală, București, 1964; idem, Introducere la istoria culturii românești, București, Editura Științifică, 1969, p. 174-175. 12. H. H. Stahl, Contribuții la studiul satelor devălmașe românești, vol. I-III, București, 1958-1965; P. P. Panaitescu, Introducere

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de văi stăteau în legătură cu asociațiile de obști prestatale. Alte forme de târguri primare și locale sunt așa-numitele "orașe-obștii", precum Huși, Fălticeni, Botoșani, Rădăuți, Pitești, București. Rezultă, așadar, că unele orașe s-au constituit prin trecerea pe cale economică de la obștea țărănească la o comunitate liberă orășenească, este o formă, încă una, de creație socială românească medievală. Obștea țărănească se diferențiază din interior, transformându-se în oraș pe baza dezvoltării meșteșugurilor și dobândirii, ulterioare, a privilegiului domnesc. Pe baza datelor istorice putem

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]