2,758 matches
-
reparator, însă excitația provocată de ideea care îi venise, amintirea statuetelor sub cenușa caldă, și, de ce să nu mărturisim, precipitata informație anterioară că n-adormise din nou, toate astea la un loc l-au făcut să dea la o parte așternuturile și să alunece repede pe podea, la fel de proaspăt și de agil ca și în anii tinereții. Se îmbrăcă fără zgomot, ieși din cameră ducându-și ghetele în mână și, pe vârfurile picioarelor, se îndreptă spre bucătărie. Nu voia să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
plăcut deloc Martei, Vrei să spui că nu ne putem lua lucrurile cu noi, Pe unele da, cele de decorație a casei, de exemplu, dar nu mobilele, nici vesela, nici sticlele, nici tacâmurile, nici fețele de masă, nici perdelele, nici așternutul de pat, apartamentul are tot ce ne trebuie, Vasăzică mutare, ceea ce se numește mutare, nu vom avea, spuse Cipriano Algor, Se mută oamenii, asta înseamnă mutarea, O să lăsăm casa cu tot ce are înăuntru, spuse Marta, Vezi bine că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
era. Se așteptase ca strigoii Lumii Vechi să-l readucă la viață, dar nu-l dinamiza decît firea neliniștită a Marianei. Era la fel de neliniștită precum America. Europa era precum o bătrînă doamnă, măturîndu-și la nesfîrșit trotuarul din fața casei și călcîndu-și așternuturile. Într-o după-amiază, la Cadiz, bînd Jim Beam cu gheață - Mariana nu voia nimic altceva - Îl apucă nostalgia de propria lui țară, lipsită de nostalgie și deloc complexată de asta. CÎnd vom ajunge acasă, Își spunea În gînd, În timp ce Mariana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
sînt luate și duse departe și umbre Înalte și subțiri aduc alți și alți clienți. Wakefield Își ia o cameră la motelul din vecinătatea sălii de joc, un cub mic, Întunecat, fără ferestre, cufundat În fum acru și borîtură spălăcită. Așternutul rudimentar de pe pat miroase a sudoare. Aude prin somn, noaptea Întreagă, clinchetul aparatelor de poker și gîngăveala difuzoarelor. Se complace În mizerie, așteaptă să moară. CÎnd se trezește, se simte mai puțin Încrezător: nu este suficient de puternic ca să moară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cicatrice lungă pe unul dintre genunchi. Am căzut de pe bicicletă la zece ani. Își lipi buzele de pielea încă încrețită, iubindu-l pentru această mică imperfecțiune. — A sărutat-o mama ta ca să treacă? Laurence se încruntă și încercă să tragă așternutul. — Cum poate cineva atât de chipeș și plin de succes să se simtă atât de nesigur? îl tachină Fran, trăgând de cuvertura de bumbac și râzând. — Trebuie să simți că ești iubit ca să te vezi în oricare din aceste feluri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
face griji. Ce era uimitor la Laurence era că părea cu adevărat netulburat. Jack, care era cu mult mai puțin cavaler, s-ar fi înfuriat la culme. Fran nu observă perdelele cochete de creton de la patul dublu sau faptul că așternutul fusese desfăcut și cămașa ei de noapte așezată pe pernă în formă de floare. În schimb, stinse toate luminile și alunecă în lumea ispititoare a viselor, unde rămase nouă ore bătute pe muchie. Când se trezi în sfârșit în dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
pe pernă. — Ești sigură că ești pe deplin conștientă acum? o întrebă încet. Fran îl trase din nou lângă ea. Nici unul din ei nu mai șovăi după asta. Reușiră cumva să se dezbrace de haine și să se strecoare în așternut, iar ea simți căldura trupului lui Jack, lipit de al ei. Îi săruta pielea catifelată de la baza gâtului, o mângâia, îi alunga durerea cu dorința lui pătimașă. Îi simțea deja erecția, însă el se abținu, amânând momentul, iar mâna îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
despre el. Până acum. Dovedind un simț infailibil de coordonare, Fran își dădu seama că trebuia să se ocupe de o problemă mai importantă chiar decât părerea ei greșită despre Jack. Avea nevoie la baie. Neapărat. Se strecură afară din așternut, observând pentru prima oară cât de plină de personalitate era camera. Nu l-ar fi asociat pe Jack cu pereți roșii și picturi vii în ulei, dar Jack se dovedise plin de surprize în mai multe privințe. — Unde te duci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Ei dau povestea, eu le aduc marfa. Nu negociez. Nu zâmbesc. Râd nervos la vreo poveste. Râd, fiindcă descopăr eroii unor povești din copilăria mea. Văzându-mă înveselit, Mihai Cosmescu, comandantul plin al secției, glumește: „Domnule reporter, vă pregătesc un așternut?“. Doar Carmen Mihail, comandantul Penitenciarului Rahova, repetă: „Domnule, acești oameni au omorât!“. Mi-e frică de ei. Ceea ce mi se întâmplă înțeleg numai dacă poveștile ating culpele mele. M-aș putea agăța de foame, dar nu mi-e foame. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
țestoasă, și se bucura de căldura culcușului, când îi răsună în urechi vocea nemiloasă a surorii sale mai mici, Tomoe, care striga de jos: Nu mai lâncezi atâta! E ora zece. Tocmai mă sculam, răspunse Takamori, scoțându-și capul din așternut. — Parcă și acum jumătate de oră spuneai același lucru. — Chiar îmi îmbrac cămașa... Bineînțeles că mințea, dar Takamori știa din experiență că mai avea câteva minute până ce sora lui va urca în cameră și va trage pătura de pe el, obligându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de oră spuneai același lucru. — Chiar îmi îmbrac cămașa... Bineînțeles că mințea, dar Takamori știa din experiență că mai avea câteva minute până ce sora lui va urca în cameră și va trage pătura de pe el, obligându-l să iasă din așternut. În fiecare duminică dimineața, Tomoe îl asalta de vreo trei ori. Mai întâi un asalt asupra timpanului: țipa la el de jos, din hol. Încă pe jumătate adormit, nu-i deslușea cuvintele. Atacul acesta putea fi parat cu un simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
dos, repetă ea. Nici nu-i de mirare că nu-ți găsești nasturii. — Nu trebuie să-mi spui tu. Complet zăpăcit, a încercat să-i distragă privirile întorcându-și capul spre fereastră. — Takamori! — Da. — Te căsătorești? Cu picioarele încrucișate pe așternut, și-a întors capul pe jumătate ca s-o privească. Zărindu-i ochii negri și nasul în vânt, arogant, a avut senzația că-și bate joc de el. — Cine e Haruko Hona? — Haruko? Să fiu al naibii dacă știu. — Adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Yokohama, Gaston Bonaparte. În sfârșit! exclamase Shizu, emoționată, cu o seară înainte. Aveai impresia că își aștepta propriul copil să se întoarcă dintr-o călătorie lungă. În ultima săptămână făcuse pregătiri serioase pentru primirea musafirului: a reparat plăpumile, a cumpărat așternuturi noi, s-a tot gândit la un meniu potrivit. — Tomoe, parcă trebuia să cumperi fețe de pernă noi, nu? — Da, mamă, am cumpărat, dar cred că nu e cazul să te omori atâta. În primul rând, nu avem nici cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ca acasă. „Nu-i nici o glumă“, îi venea lui Tomoe să țipe cât o ținea gura. Gândindu-se că e obosit după călătoria cea lungă și că poate vrea să se odihnească puțin, i-au pregătit lui Gaston camera și așternutul. După ce i-a mai trecut furia, Tomoe a coborât la ora trei în bucătărie să o roage pe Mă-chan să pregătească ceaiul și prăjiturelele pentru musafir. — Domnișoară Tomoe. — Da. — Musafirul nostru e într-adevăr rudă cu Napoleon? — Se pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
lor că aceasta fusese ofensa. A, deci asta era! Fața i s-a luminat într-un zâmbet și a dat din cap, înțelegător. Ca și bărbatul de alături, femeia avusese nevoie la toaletă, dar neputând să se mai abțină, udase așternutul. Asta-i mare rușine pentru o femeie. Și-a amintit că și el pățise la fel, în copilărie, atrăgându-și disprețul fraților săi. Gaston înțelegea acum groaza de pe chipul femeii și disperarea din priviri. — Pe acolo. Și-a dus degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
fură, nu glumă! Gaston a urcat scara îngustă în urma lui Endō. Mirosul de animal care îi izbise nările de cum a coborât din mașină se simțea în cameră, pe coridor, peste tot. Rogojinile înnegrite de vreme, pereții mâzgăliți de foștii ocupanți, așternutul îngrămădit într-un colț... Nu mai exista nimic altceva în acea încăpere de trei rogojini. Lui Gaston i s-a părut că arăta ca o celulă. E adevărat că nici camera bătrânului Higurashitei nu era mai mobilată, dar cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și dormi cu ele sub cap. Altfel... ți le fură peste noapte, străine. Endō s-a rezemat de perete și, tușind de se cutremura din toate mădularele, a început să șteargă pistolul cu batista. — Ne culcăm? După ce-au întins așternutul pe rogojini, Endō și-a scos haina, cămașa și pantalonii, le-a împăturit și și le-a pus sub cap, după cum îl sfătuise pe Gaston. Apoi s-a întins pe saltea. Îmbrăcat, părea un bărbat înalt și slab. În lenjeria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pe Gaston. Apoi s-a întins pe saltea. Îmbrăcat, părea un bărbat înalt și slab. În lenjeria de corp, arăta mai solid. Dacă te uitai la el, nu-ți venea să crezi că scuipă sânge. A pus pistolul chiar în mijlocul așternutului, dând dovadă de precauția ce-i caracterizeazâ pe cei care trăiesc de pe urma pistolului. În cazul în care ar fi fost surprins de vreun dușman în somn, aceasta era cea mai bună poziție. Putea pune rapid mâna pe pistol. — Străine, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cazul în care ar fi fost surprins de vreun dușman în somn, aceasta era cea mai bună poziție. Putea pune rapid mâna pe pistol. — Străine, nu te culci? E ora două noaptea, spuse Endō în șoaptă, îngropându-și bărbia în așternut. Fii cu băgare de seamă. Eu dorm ușor. Te aud dacă încerci să pleci din cameră. Gaston zâmbi trist. Încă mai tremura de frică și neliniște, dar ceva îi spunea că trebuia să rămână aici. Gaston a stins lumina și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
seamă. Eu dorm ușor. Te aud dacă încerci să pleci din cameră. Gaston zâmbi trist. Încă mai tremura de frică și neliniște, dar ceva îi spunea că trebuia să rămână aici. Gaston a stins lumina și s-a vârât în așternut. Picioarele-i lungi ieșeau mult de sub cuvertură. În plus, așternutul era îmbibat de un miros straniu de transpirație și tutun. Nu numai așternutul mirosea, ci și tavanul și pereții. Totul în jur emana un miros greu. Gaston a închis ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
din cameră. Gaston zâmbi trist. Încă mai tremura de frică și neliniște, dar ceva îi spunea că trebuia să rămână aici. Gaston a stins lumina și s-a vârât în așternut. Picioarele-i lungi ieșeau mult de sub cuvertură. În plus, așternutul era îmbibat de un miros straniu de transpirație și tutun. Nu numai așternutul mirosea, ci și tavanul și pereții. Totul în jur emana un miros greu. Gaston a închis ochii și asculta picăturile de ploaie ce băteau în fereastră. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ceva îi spunea că trebuia să rămână aici. Gaston a stins lumina și s-a vârât în așternut. Picioarele-i lungi ieșeau mult de sub cuvertură. În plus, așternutul era îmbibat de un miros straniu de transpirație și tutun. Nu numai așternutul mirosea, ci și tavanul și pereții. Totul în jur emana un miros greu. Gaston a închis ochii și asculta picăturile de ploaie ce băteau în fereastră. Se auzea o femeie râzând, dar râsul ei părea trist și forțat. Ploaia s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
spui? Ei bine, nu-mi spune! Oricum nu mă privește. — Slujba ta? — Slujbă? rânji Endō. Cred că tot „slujbă“ se cheamă și când ucizi pentru bani. — Ucizi oameni? Percepând tremuratul din vocea lui Gaston, Endō bătu ușor cu degetele în așternutul străinului. — Să nu-ți fie frică. Dacă nu faci vreo mișcare necugetată, nu te omor. Vreau să mă ajuți. — La ce anume? — Vreau să omor un bărbat... dar nu pentru bani de data asta. Endō nu a mai scos nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Străzile erau mărginite de clădiri numite, eufemistic, „hanuri“, aliniate ca niște cutii de chibrituri.Erau cam o sută cincizeci. După cum aflase cu surprindere Gaston, aici poți găsi cameră peste noapte cu nu mai mult de patruzeci de yeni pentru un așternut într-o sală comună și maximum trei sute de yeni pentru o cameră individuală. Existau și hanuri de o sută de yeni, unde ți se putea oferi un pat de campanie pentru o sută de yeni. Dormitoarele comune erau înțesate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
pistol. Gaston mai ațipea câte un pic, apoi deschidea iar ochii și îi arunca o privire bărbatului de lângă el. Începură să se ivească zorile în Sanya. — Unde mergi? Deși Gaston nu făcuse nici cel mai mic zgomot când ieșise din așternut, Endō s-a ridicat imediat și a strigat la el. Apoi, înțelegând despre ce-i vorba, a dat din cap. — Aha! La toaletă. Să nu-ți dea cumva prin cap să fugi! — Non. Non. Eu... Dacă fugi, o încurci. Clădirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]