1,798 matches
-
internet. Sau chiar în realitate. Își întinde mâinile și depărtează fesele Sophiei în timp ce vocea de la te lefon vorbește necontenit, cu încăpățânarea unui alergător extenuat ce vede ca prin ceață linia sosirii. Dar el n-o mai aude. Stă cu ochii ațintiți pe anusul imaginar al Sophiei. Un anus brăzdat de zece riduri fine, săpate în carnea cea intimă. E ca un soare mic, anusul ăsta. Iar pielea roz se întunecă ușor în preaj ma lui. Se apropie încet cu gura de
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
privesc cum se așază pe un pat identic cu cel în care doarme Sophia. Lumina veiozei nu-l avantajează. Îi adâncește ridurile de pe frunte. Un timp, mă uit doar la fruntea lui. Nu-i pot vedea ochii. Ochii lui sunt ațintiți spre podea. Două găuri negre, care se uită la un punct imaginar de pe podeaua din lemn masiv. Aș putea să-i vorbesc, chiar acum. Aș putea să-i vorbesc și să-l fac să mă audă. Dar nu scot nici un
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
și roșu. - Liniște! tună Mișu, dar în aceeași clipă mâinile sale slăbiră din cauza tensiunii nervoase și-și scăpă halterele pe piciorul drept. Într-adevăr, se făcu liniște. Toate privirile din sală, plus ale telespectatorilor principalelor trei posturi de televiziune, erau ațintite asupra lui Nexus. - Comunicatul! - Nu! Mișu, cu toată durerea din picior, realiza că de răspunsul lui atârnau viitorul, America, Sharon Stone, toată viața pentru care muncise din greu. - Nu? - Nu! - Stimați spectatori și telespectatori! Heruvim, Romeo și Nexus deopotrivă, Horațiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
ce treceau printre frunze. Era deja întuneric și brațul său obosise. Mergea poticnindu se. Picioarele lui se afundau tot mai mult în noroiul de sub frunze. Prin rafalele de ploaie se zărea în depărtare o pată cenușie. Pentru câteva clipe își aținti privirea într-acolo, apoi începu să alerge. Îl dureau genunchii și gambele de la izbiturile cu arbuștii din calea sa. În timp ce alerga, pata murdară se mărea vizibil. Emoția îi bătea în piept și nu mai întoarse capul. În spatele său, șuvoaie de
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
le deviase traiectoria. Așteptau să fie găsită o soluție. Părea imposibil ca tehnica modernă să nu îi ajute în nici un fel și să fie astfel puși în situația să se declare naufragiați. Stăteau cât era ziua de lungă cu privirile ațintite spre linia orizontului în speranța că vor vedea ceva prinzând o formă reală. De fiecare dată imaginația le juca feste și rămâneau în aceeași mare în care parcă se învârteau într-un cerc. Turiștii au început să vorbească, mai întâi
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
auzit, simțindu-se vizat; și, zi, așa, domnule: tot cu privirea mai mult În pământ! Și - tot preocupat!; și - tot grăbit, ca de obicei. Tot, a tresărit, el, fără să se mire, desigur, pentru că, deși, pentru alții, privirile Îi erau ațintite spre pământ, pentru el, nu era același lucru; el, de fiecare dată, pe sub sprâncene, dincolo de acestea, admira, și se fericea, de tot ce merita a fi admirat și a te ferici, În oricare moment al vieții. Și, Își continuă urcușul
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
mare-mare grijă. Valsul acesta printre lucruri o făcea să se simtă, În ciuda corpolenței și chiar a vârstei sale, Încă tânără și grațioasă. „Ce umbli ca o lebădă?“, o apostrofa de multe ori bunica ei, apărând În tocul ușii cu privirea ațintită-n gol. „Mai bine ai face curat prin toată casa, decât să te Învârți de colo-colo fără rost... Nu vezi că peste tot e numai praf?“ „Dacă ar fi umezeală sau mucegai, ar fi mai bine?“, răspundea În glumă Mașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
se afla și acum În stăpânirea lor. Avea Înălțimea de un cot, era Îmbrăcat În haine vișinii, purta pinteni și vipușcă și, pe creștet, o creastă de cocoș. Umbla În cerc prin podul casei, cu mâinile la spate și ochii ațintiți În gol, consultându-și din vreme În vreme ceasul de buzunar cu lanț de argint, ce indica mereu aceeași oră: 12. Nu refuza borșul de sfeclă, nici păhărelul de horilcă - și Îi plăceau nespus scrumbia afumată și castraveciorii murați. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
plecându-se până la pământ și ridicându-se apoi În aer. Poleite cu o lumină aurie, frunzele sclipeau orbitor În lumina lunii. Satul părea adormit. Nicăieri nu se auzea nici un zgomot. Câinii Încremeniseră ca niște sfincși, cu urechile ciulite și ochii ațintiți În zare, cocoșii Își Învârtoșară crestele și, plecându-și capul pe o aripă, stăteau și ei În așteptare. Satul părea cufundat Într-o liniște mormântală, de rău augur. Și doar frunzele mesteacănului continuau să fiarbă, cuprinse de o furtună nevăzută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ei. Prin fața ochilor i se perindau chipuri cunoscute: mama ei Îmbrăcată Într-un palton lung, cu pliuri largi, purtând pe umeri șalul de cașmir, tatăl ei, În costum maro cu dungi și pălărie de fetru, stând În cerdac, cu ochii ațintiți În gol, babulea Tatiana, Înveșmântată În cele douăsprezece fuste ale ei, zăcând pomădată și rujată În celebra sa cutie de violoncel, cu mâinile Încleștate pe mătănii, bătrânul Darmedont, cu barba colilie revărsată peste piept; apoi chipuri de prieteni, de vecini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
să reconstituie călătoria magilor, cumpărând doi asini și plecând dinspre Golgota spre Betleem. Moartea o surprinse În Nazareth, În timp ce bătrâna se așezase la o masă și ceruse o cafea. Muri cu zâmbetul pe buze, cu ceașca În mână și privirea ațintită-n depărtări. De pe buzele sale, rujate strident, se desprinse o frază, pe care o rostise cândva și Împăratul Nero: „Ce mare artist piere odată cu mine...“. Cine știe, poate că Bertha avea dreptate: Înlăuntrul ei sălășluise un artist, căruia destinul, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
dansând În jurul celor doi stâlpi de lemn ce sprijineau tavanul grajdului. Curând ritmul deveni mai dens, transformând valsul Într-o bătută care, la rându-i, se Încheie c-un cazacioc. În interiorul Mașei-ou stătea Mașa-Mașa, așezată pe un trepied cu ochii ațintiți la ugerul Evlampiei, și cele două capete umane, unul de bărbat și altul de femeie, care o priveau, la rândul lor, cu o oareșicare curiozitate. Ceea ce i se păru foarte ciudat era faptul că Mașa din afara sa avea dimensiuni extrem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
De când Îi venise oaspetele din alte galaxii, toate se Întorseseră În casa ei cu susul În jos... Ba chiar și mintea sa gândea anapoda. „Pesemne, Își spuse ea, În lumea lui orice-i posibil...“ Mașa stătea pe trepied cu privirea ațintită În gol. Ce se Întâmpla totuși cu ea? Nu cumva tot ce se petrecea În jur era rodul unui vis urât? Mașa se ciupi, ca să se convingă că nu visează. Nu visa. Între timp, pistoanele Își Încetiniră și ritmul, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
afla-n cerdac. - Mulțumesc. - Poftiți, vă rog, am pus și eu ce am găsit mai bun, adăugă Mașa, văzând că musafirul Începe să cedeze În fața rugăminților ei... Am uitat de ceai, dădu ea să plece. Desprinzându-și cu greu privirea ațintită-n depărtări, Extraterestrul spuse, zâmbind ca pentru sine: - Nu te mai deranja cu samovarul. Nu am timp să mai aștept. Prefer să ciocnim la despărțire câte-un păhăruț, și pentru vii, și pentru morți... Văzându-l că se Îmbunează, Mașa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
replică el, ridicându-și semnificativ degetul arător la rădăcina sprâncenelor. Se adresa nu numai unui singur interlocutor, ci avea În vedere pe toți cei aflați În Încăpere. „Vasăzică nevastă“, răspunse un glas. „Consoartă e una, iar nevasta alta, mugi el, ațintindu-și privirea sa cruntă spre interlocutorul ce avusese curajul să-l Înfrunte. Poate pentru un dobitoc ca tine e același lucru, pentru mine nu. Consoarta Înseamnă, adăugă el modulându-și glasul, entitatea cu care Îți Împarți soarta. Nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Își Întinseră gâturile privind cu Îngrijorare mulțimea de fulgere tăcute ce brăzdau Înălțimile. Clămpănitul lor straniu spărgea din când În când liniștea ce se Întinsese ca o umbră peste ulițele satului. - A sosit ora, spuse oaspetele cu privirea sa Întunecată ațintită În depărtări... - Plecați? Îl Întrebă cu sufletul strâns Mașa. - Timpul meu a expirat de mult, spuse oaspetele. Dar m-am Întins cu vorba și am uitat... - Și cu misiunea cum rămâne? Îndrăzni să-l Întrebe Mașa. - Care misiune? făcu nedumerit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
biroul său, Olrik adnota febril, marcând utilizarea regiunilor cucerite de Borduria. Acolo unde orașele se ridicau acum, vor fi întinderi agricole și lagăre de muncă. În câteva decenii și generații, amintirea Pământului trecut se va fi șters. Privirea se va aținti către o Terră virgină, modelată de visele sale și de puterea Borduriei. Viitorul căpăta chip, iar ora răzbunării lui Orlik se apropia. Conspiratorul era demiurgul propriei sale lumi. Capitolul 12, în care o revoltă din adâncuri izbucnește Sosirea doctorului Maketero
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
a călători și pentru a muri, șoptește Corto, în vreme ce în urechi îi susură vocea de orhidee și de miresme a lui Bouche Dorée. Iar Corto își vede propriul său trup înălțându-se în aer, până ce ajunge alături de șoimul ce își ațintește privirea asupra lui, și știe că zborul este cel ce urmează, ore și zile de înălțare și de plutire, liniștite ca un somn în brațele fecioarelor despre care Cush îi povestea în nopțile lungi sub luna deșertului. Și Corto se
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
nu mai are nici o valoare. Nu părea indicat să dezvăluie că acesta era sistemul de coordonare în care - se credea - super-creierul lui Gilbert Gosseyn opera transferul de similitudine dodecimală. Deși Gosseyn fusese cât se poate de precaut ochii săi erau ațintiți pe fața lui Patru căci fața aceea reflecta reacțiile individului aceluia solid. Pe fața aceea Gosseyn aproape că putu citi felul în care individul evalua dedesubtul incredibil al spuselor sale. Lua în considerare toate datele. Ajunse, în final, la enigme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
creierului lui Gosseyn. Normal, era numai o posibilitate, nu o certitudine. Așadar, Gosseyn ocoli întrebarea: - Nu sunt mai inteligent decât eram atunci. Apoi adăugă: - Cine ar fi bănuit că te obosești să ții casa asta amărâtă sub supraveghere? Ținu privirile ațintite pe fața netedă cât rosti cuvintele cu substrat de laudă. Și fu încântat să observe o ușoară mulțumire de sine în expresia celuilalt. Dar Blayney nu spuse nimic; nu oferi nici o explicație pentru prevederea de care dăduse dovadă. Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
spuse, să-mi imaginez acest sistem de conducere în relație cu problemele importante. De pare că acolo, în galaxia voastră, autonumitul comandant suprem menține o continuă stare de război împotriva ființelor umane Dzan. Iarăși o pauză. Ochii celorlalți Troog erau ațintiți asupra șefului lor. Gosseyn așteptă, în timp ce un umăr al trupului voluminos de dedesubtul capului acela făcu o mișcare care putea fi descrisă ca un ridicat din umeri. Gura mică rosti: - Mai Marele Nostru, spuse comandantul navei, a ordonat raselor inferioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
lui speciale. Vocea lui Gosseyn Doi se auzi din nou: - Mai sunt alte comentarii sau informații? întrebă el. Tăcere. - Atunci, spuse Gosseyn Doi, Leej, dă-ți toată silința. Tăcere. Apoi - un fel de fâșâit. Și o lumină. Enro avea privirea ațintită pe podea, lângă perete. În timp ce Gosseyn Trei continua să stea liniștit, văzu că zona luminoasă nu era nici tocmai ovală, nici tocmai rotundă sau pătrată, ci de o formă între cele trei. Super-creierul său reacționa la pata luminoasă; și iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
și haine groase pentru sezonul cald, când Lawrence, nu se știe din ce pricină, suferea de frig. Iarna, masterandul o suporta relativ ușor, fiind obișnuit să meargă, chiar și pe viscol, În pantaloni de pijama și În tricou. Cu ochii ațintiți În ochi și bărbile revărste peste halbe, cei doi tovarăși de beție ai lui Noimann, Oliver și pictorul Bikinski, măsurau cantitatea de adevăruri supreme ce se afla În ei. Când adevărul unuia se Înălța cu o palmă deasupra adevărului celuilalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
În același mod, ei se plimbau Însă liniștiți pe bulevard, conversând pașnic Între ei, ca și cum ar fi trăit Într-o lume În care totul, inclusiv sufletul omenesc, ar fi trecut mult dincolo de stadiul perfecțiunii... Arar câte unul se oprea În loc, ațintindu-și ochii În direcția câinelui, pe care Oliver Îl boteză Benedict Spinoza, din pricina că uneori acesta apărea În balcon Înarmat cu un telescop. Ceea ce emitea Spinoza prin mârâituri erau concepte pure. Nimeni nu-și bătea Însă prea mult capul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
să miște din urechi, iar celălalt avea posibilitatea să scoată mult fum pe nas. Aceasta era singura deosebire. În rest, adevărurile ultime coincideau. De aceea, nu era de mirare că la miezul nopții, proptindu-și labele de balustradă, cu ochii ațintiți la cer, cei doi urlau la lună plină. Pornind de la această revelație și mergând din treaptă În treaptă, Oliver descoperi și calea, sau mai bine zis, scara ce duce spre adevărata mântuire. Scara se afla În el, rezemată de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]