1,444 matches
-
a fost urmat ca abate de "Fericitul Walter de Mondsee" (decedat la 17 mai 1158), amintit o lungă perioadă de comunitate ca un model pentru exemplara sa luptă pentru virtuți. El a fost înmormântat în capela Sf. Petru din biserica abației. În 1389 abatele de Mondsee a primit de la Papa Bonifaciu al IX-lea Legea Pontificală. În 1506 (sub împăratul Maximilian I) posesiunile din "Mondseeland" au trecut din statul Bavaria în statul Austria. În 1514 abatele Wolfgang Haberl a înființat o
Abația Mondsee () [Corola-website/Science/327190_a_328519]
-
În 1506 (sub împăratul Maximilian I) posesiunile din "Mondseeland" au trecut din statul Bavaria în statul Austria. În 1514 abatele Wolfgang Haberl a înființat o școală în complexul mănăstirii. După o perioadă de declin în timpul Reformei și a turbulențelor ulterioare, abația a intrat într-o nouă perioadă de prosperitate. Sub conducerea abatelui Bernhard Lidl (1727-1773) și în special în legătură cu aniversarea în 1748 a unui mileniu de la fondare, a avut loc o reconstruire a bisericii și a anexelor mănăstirești. I-a urmat
Abația Mondsee () [Corola-website/Science/327190_a_328519]
-
special în legătură cu aniversarea în 1748 a unui mileniu de la fondare, a avut loc o reconstruire a bisericii și a anexelor mănăstirești. I-a urmat abatele Opportunus al II-lea Dunkl (1773-1784), care a fost ultimul abate de Mondsee. În 1791, abația a fost dizolvată de către împăratul Leopold al II-lea. Începând din 1625 și până la desființarea sa, abația a fost membră a Confederației benedictine din Austria. În timpul perioadei napoleoniene regiunea "Mondseeland" a revenit Bavariei pentru câțiva ani. În acest timp, în
Abația Mondsee () [Corola-website/Science/327190_a_328519]
-
și a anexelor mănăstirești. I-a urmat abatele Opportunus al II-lea Dunkl (1773-1784), care a fost ultimul abate de Mondsee. În 1791, abația a fost dizolvată de către împăratul Leopold al II-lea. Începând din 1625 și până la desființarea sa, abația a fost membră a Confederației benedictine din Austria. În timpul perioadei napoleoniene regiunea "Mondseeland" a revenit Bavariei pentru câțiva ani. În acest timp, în 1810, feldmareșalul bavarez Prince Karl Philipp von Wrede a dobândit abația abandonată de la Mondsee (împreună cu abațiile din
Abația Mondsee () [Corola-website/Science/327190_a_328519]
-
din 1625 și până la desființarea sa, abația a fost membră a Confederației benedictine din Austria. În timpul perioadei napoleoniene regiunea "Mondseeland" a revenit Bavariei pentru câțiva ani. În acest timp, în 1810, feldmareșalul bavarez Prince Karl Philipp von Wrede a dobândit abația abandonată de la Mondsee (împreună cu abațiile din apropiere de la Suben și Gleink) și a folosit-o ca un castel nobiliar propriu. Wrede a rămas proprietar chiar și după revenirea teritoriului la Austria și a dezvoltat în mod semnificativ localitatea prin construirea
Abația Mondsee () [Corola-website/Science/327190_a_328519]
-
sa, abația a fost membră a Confederației benedictine din Austria. În timpul perioadei napoleoniene regiunea "Mondseeland" a revenit Bavariei pentru câțiva ani. În acest timp, în 1810, feldmareșalul bavarez Prince Karl Philipp von Wrede a dobândit abația abandonată de la Mondsee (împreună cu abațiile din apropiere de la Suben și Gleink) și a folosit-o ca un castel nobiliar propriu. Wrede a rămas proprietar chiar și după revenirea teritoriului la Austria și a dezvoltat în mod semnificativ localitatea prin construirea de drumuri și înființarea unei
Abația Mondsee () [Corola-website/Science/327190_a_328519]
-
închiriază” ~ "louer" [lwe] „a închiria”, "tue" [ty] „omoară” ~ "tuer" [tɥe] „a omorî”. Semivocalele și vocalele corespunzătoare formează unele perechi minimale: "și elle" [si.ɛl] „dacă ea” - "ciel" [sjɛl] „cer”, "pays" [pɛ.i] „țară” - "paye" [pɛj] „plata”, "abbaye" [a.bɛ'i] „abație” - "abeille" [a.bɛj] „albina”, "tu aș" [ty.a] „ai” - "tua" [tɥa] „omorî” (perfect simplu). În procesele de conjugare și de derivare se observă multe alternante între sunete. Mai sus s-au văzut alternante vocală ~ semivocala corespunzătoare. Cele mai multe alternante sunt vocalice
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
model "Grota de la Lourdes". Ulterior, grota naturală a fost lărgită prin excavații și dinamitări; actualul sistem de incinte datorându-se acestor lucrări subterane. Preotul Jenő Gyula Besnyő, împreună cu mai mulți confrați de ai săi, s-au hirotonit călugări paulini la abația din Czestochowa și la solicitarea generalisului ordinului, arhiepiscopul de Esztergom, cardinalul Jusztinián Serédi, în calitatea sa de administrator arhidiacezal, a aprobat instalarea călugărilor paulini în mănăstirea construită pentru ei, în stâncile dealului Gellert de pe faleza Dunării. La 8 mai 1934
Biserica-Grotă Sfântul Gerard din Budapesta () [Corola-website/Science/330156_a_331485]
-
fost conte de Winzenburg, iar din 1122 până la moarte și conte de Reinhausen. El a mai fost landgraf de Thuringia între 1111 și 1130, ca și markgraf de Meissen între 1124 și 1130. A îndeplinit și funcția de bail al abației de Corvey. Herman era fiul contelui Meginhard al IV-lea de Formbach și al soției acestuia, Matilda, fiică a contelui Elli al II-lea de Reinhausen. De la o vârstă fragedă, el s-a alăturat unchiului său pe linie maternă, episcopul
Herman I de Winzenburg () [Corola-website/Science/328556_a_329885]
-
trimis la Roma, ca membru al unei misiuni diplomatice. În 1111 sau 1112, el a devenit primul landgraf de Thuringia, după ce aceasta a fost desprinsă din Ducatul de Saxonia. El și-a îndeplinit pentru o vreme obligațiile de bail al abației de Corvey. Atunci când fiii contelui Widekind I de Schwalenberg au atacat abația, Herman a rămas pasiv. În cadrul luptei pentru învestitură, Herman a luat partea papei. Din acest motiv, el a fost nevoit să abandoneze regiunea în care se născuse, pe
Herman I de Winzenburg () [Corola-website/Science/328556_a_329885]
-
1112, el a devenit primul landgraf de Thuringia, după ce aceasta a fost desprinsă din Ducatul de Saxonia. El și-a îndeplinit pentru o vreme obligațiile de bail al abației de Corvey. Atunci când fiii contelui Widekind I de Schwalenberg au atacat abația, Herman a rămas pasiv. În cadrul luptei pentru învestitură, Herman a luat partea papei. Din acest motiv, el a fost nevoit să abandoneze regiunea în care se născuse, pe cursul superior al Innului. El a făcut o largă donație abației de
Herman I de Winzenburg () [Corola-website/Science/328556_a_329885]
-
atacat abația, Herman a rămas pasiv. În cadrul luptei pentru învestitură, Herman a luat partea papei. Din acest motiv, el a fost nevoit să abandoneze regiunea în care se născuse, pe cursul superior al Innului. El a făcut o largă donație abației de Göttweig. În 1122, unchiul său Herman al III-lea de Reinhausen a murit la Formbach, drept pentru care linia masculină a conților de Reinhausen s-a stins. Din poziția de ruda cea mai apropiată, Herman I a moștenit Reinhausen
Herman I de Winzenburg () [Corola-website/Science/328556_a_329885]
-
Herman al III-lea de Reinhausen a murit la Formbach, drept pentru care linia masculină a conților de Reinhausen s-a stins. Din poziția de ruda cea mai apropiată, Herman I a moștenit Reinhausen și a devenit totodată bail al abației de Reinhausen, pe care strămoșii săi pe linie maternă îl întemeiaseră. La finele aceluiași an, a murit și tatăl său, iar Herman I a preluat și moștenirea asupra Windberg și Formbach, devenind și conte de Leinegau. În 1130, Herman a
Herman I de Winzenburg () [Corola-website/Science/328556_a_329885]
-
eliberat și însărcinat cu diferite misiuni cu caracter defensiv în Holstein. El a fost comandant al fortăreței din Segeberg, unde a murit în 1137 sau 1138. Moartea sa a fost menționată într-un document referitor la familia care a întemeiat abația de Reinhausen, scris de abatele Reinhard cândva între 1153 și 1156. Reinhard însuși a murit în 7 mai 1156 și a fost înmormântat în biserica acelei abații. Herman a fost căsătorit în două rânduri. Prima sa soție a fost o
Herman I de Winzenburg () [Corola-website/Science/328556_a_329885]
-
sa a fost menționată într-un document referitor la familia care a întemeiat abația de Reinhausen, scris de abatele Reinhard cândva între 1153 și 1156. Reinhard însuși a murit în 7 mai 1156 și a fost înmormântat în biserica acelei abații. Herman a fost căsătorit în două rânduri. Prima sa soție a fost o contesă de Everstein, al cărei nume nu s-a păstrat. Cu aceasta, el a avut doi copii: Cea de a doua soție a fost fie Hedwiga de
Herman I de Winzenburg () [Corola-website/Science/328556_a_329885]
-
deveni episcop de Merseburg în 1204. Deși Dietrich se autointitula "markgraf de Landsberg", o entitate politică care să corespundă acestei regiuni nu a fost stabilită înainte de 1261, odată cu markgraful Henric al III-lea de Wettin. În 1165, Dietrich a întemeiat abația de Dobrilugk. El a fost un ferm susținător al împăratului Frederic I Barbarossa în cadrul campaniei din 1157 împotriva ducelui Boleslav al IV-lea Kedzierzawy de Polonia, ca și în timpul conflictului cu dinastia Welfilor, condusă de Henric Leul. Dietrich a murit
Dietrich I de Luzacia () [Corola-website/Science/328557_a_329886]
-
sprijnit alegerea că arhiepiscop de Trier a lui Fulmar, care se numără printre oponenții împăratului Frederic I Barbarossa. Henric a trebuit să facă față nepotului său de frate, ducele Henric I de Brabant, conflictul izbucnind de pe urma poziției de apărător al abației de Sint-Truiden. Ducele din Brabant emitea pretenții asupra acesteia, ca parte a zestrei mamei sale. O înțelegere a pus capăt conflictului în 1191, iar ducele de Limburg a devenit vasal al ducelui de Brabant. În continuare, cei doi duci au
Henric al III-lea de Limburg () [Corola-website/Science/328588_a_329917]
-
Luxemburg, lui Henric i s-a conferit și comitatul de Luxemburg de către împăratul Lothar al III-lea, care astfel a prevenit trecerea aceluia în posesia contelui francez de Grandpré. În același timp, el a preluat și poziția de apărător a abațiilor Sfântului Maximin din Trier și Sfântului Willibrord din Echternach. Acest gest a constituit cauza multelor conflicte avute cu arhiepiscopii de Trier. Trei ani mai târziu, Henric a moștenit și Comitatul Namur de la tatăl său. În 1141, el i-a acordat
Henric al IV-lea de Luxemburg () [Corola-website/Science/328589_a_329918]
-
cucerească Bouillon alături de contele Reginald I de Bar. În 1147, Henric a renunțat la Saint-Maximin, însă l-a recuperat imediat după moartea arhiepiscopului Albero de Montreuil din 1152. Noul arhiepiscop de Trier, Hillin de Fallemanien, a schimbat drepturile sale asupra abațiile cu orașul Grevenmacher, în 1155. În 1157, Henric s-a căsătorit cu Loretta (d. 1175), fiică a lui Thierry de Alsacia, conte de Flandra. Cei doi s-au separat în 1163. Neavând copii, Henric l-a desemnat pe cumnatul său
Henric al IV-lea de Luxemburg () [Corola-website/Science/328589_a_329918]
-
pe care fosta contesă Adela le oferise Bisericii. Egilbert l-a somat să restituie acele proprietăți, însă Henric a refuzat, drept pentru care a fost excomunicat. Egilbert a luat armele și i-a administrat o gravă înfrângere. Ca apărător al abației de Sint-Truiden, titlu pe care l-a moștenit de la tatăl său, Henric a intervenit în afacerile interne ale abației. Abatele Herman, numit de către episcopul Poppo de Metz și sprijinit de către contele Godefroy de Bouillon și de Henric, a intrat în
Henric de Lorena Inferioară () [Corola-website/Science/328581_a_329910]
-
refuzat, drept pentru care a fost excomunicat. Egilbert a luat armele și i-a administrat o gravă înfrângere. Ca apărător al abației de Sint-Truiden, titlu pe care l-a moștenit de la tatăl său, Henric a intervenit în afacerile interne ale abației. Abatele Herman, numit de către episcopul Poppo de Metz și sprijinit de către contele Godefroy de Bouillon și de Henric, a intrat în conflict cu împăratul Henric al IV-lea, iar abația a fost transferată sub autoritatea contelui Arnold de Loon. Arnold
Henric de Lorena Inferioară () [Corola-website/Science/328581_a_329910]
-
de la tatăl său, Henric a intervenit în afacerile interne ale abației. Abatele Herman, numit de către episcopul Poppo de Metz și sprijinit de către contele Godefroy de Bouillon și de Henric, a intrat în conflict cu împăratul Henric al IV-lea, iar abația a fost transferată sub autoritatea contelui Arnold de Loon. Arnold i-a forțat pe Henric și pe Godefroi să se retragă din zona mănăstirii. După ce mulți nobili locali au plecat în Prima cruciadă, printre care și Godefroi de Bouillon, puterea
Henric de Lorena Inferioară () [Corola-website/Science/328581_a_329910]
-
Sf. Petru a existat în epoca carolingiană, probabil cea mai veche din oraș alături de Biserica Sf. Rupert. Ea a fost fondată în 800 de Carol cel Mare. O nouă biserică a fost construită în 1137, îndeplinind funcția de biserică a Abației scoțiene. Această biserică are trei nave, iar absida de sud a fost reconstruită în secolul al XIV-lea și în secolul al XVII-lea. Biserica actuală a fost construită în secolul al XVIII-lea. Arhitectul italian Gabriele Montani a realizat
Biserica Sfântul Petru din Viena () [Corola-website/Science/328618_a_329947]
-
diocezei din Salzburg. András Róna-Tas, Gyula Kristó și consideră că toponimele "Várkony" din nordul și nord-estul Bazinului Panonic sunt o dovadă a prezenței avarilor în zonă până la sosirea ungurilor aici. Un document emis în anul 860 de către Ludovic Germanul pentru abația Mattsee face referire la „mlaștinile wangarilor" "(marcha uuangariourum)" din extremitatea vestică a Bazinului Carpatic. Numele "wangar" pare să reflecte forma slavă a etnonimului onogurilor, un alt popor de origine turcică, care ar fi fost la rândul lor prezenți în regiune
Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic () [Corola-website/Science/328578_a_329907]
-
din Kelheim. Crima nu a fost niciodată elucidată din cauză că asasinul a fost pe loc linșat. Ca urmare a aversiunii care a urmat din partea familiei Wittelsbach, orașul Kelheim și-a pierdut statutul de rezidență ducală. Ludovic a fost înmormântat în cripta abației de Scheyern.
Ludovic I de Bavaria () [Corola-website/Science/328642_a_329971]