3,746 matches
-
însăși nebunia cuvântului Crucii (I Cor. 1, 18). Însă cum evoluează polemica sa în această privință? Consta tă că Marcion, aparent cu bun simț, gândește „nașterea [Dom nului] fie cu neputință, fie nepotrivită pentru Dumnezeu“ (III, 1). Îi va răspunde abrupt, urmând un loc din Matei (19, 26): „Însă lui Dumnezeu nimic nuI este cu neputință, decât dacă nu voiește.“ Simțul logic al lui Marcion nu cedează ușor: dacă Dumnezeu s-ar fi întrupat realmente, „ar fi încetat PARADOX ȘI NONSENS
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
dacă paradoxul absolut poate deveni concept. Cu alte cuvinte, această întrebare nu ar trebui pusă, iar dacă totuși e pusă, nu ar trebui să i se răspundă. Dacă totuși i se răspunde, cu riscul deja semnalat mai sus, răspunsul sună abrupt și elementar. „Sigur că intelectul nu poate să-l gândească, nu șil poate închipui, iar când acesta este vestit, nul poate înțelege, ci doar presimți că acesta i-ar putea însemna pieirea.“<ref id="170">Ibidem, p. 64.</ref> Deși
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
tul zice că paradoxul este absurdul, ceea ce nui decât o maimuțăreală, fiindcă paradoxul e paradox, quia absurdum. Ofensa rămâne în afara paradoxului și păstrează probabilitatea, în timp ce paradoxul este cel mai improbabil.“ Cam același lucru afli și astăzi, chiar în forme mai abrupte. Înțelegerea față de acest quia absurdum este deja adusă între granițele logice ale corectitudinii. Ca și altădată, sunt destule minți care, „din milă pentru paradox, voiesc să l ajute să se lămurească“. Sau care, din venerație pentru rațiune, caută să-l
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
potrivit al povestirii pare să fie pânza de păianjen. Lectura ei nu se încheie întrun loc sau altul, la o dată sau alta. Nimeni nu ar trebui săși propună, așadar, săi afle un sens ultim. În același timp, ni se spune abrupt că „rezolvarea misterului este, întotdeauna, inferioară misterului ca atare“. Sentința cade tocmai atunci când vorbește despre minotaur, acel monstru ce așteaptă acolo unde se presupune a fi însuși centrul labirintului. Când nu înseamnă un alt chip al morții, acesta face ca
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
însăși nebunia cuvântului Crucii (I Cor. 1, 18). Însă cum evoluează polemica sa în această privință? Consta tă că Marcion, aparent cu bun simț, gândește „nașterea [Dom nului] fie cu neputință, fie nepotrivită pentru Dumnezeu“ (III, 1). Îi va răspunde abrupt, urmând un loc din Matei (19, 26): „Însă lui Dumnezeu nimic nuI este cu neputință, decât dacă nu voiește.“ Simțul logic al lui Marcion nu cedează ușor: dacă Dumnezeu sar fi întrupat realmente, „ar fi încetat PARADOX ȘI NONSENS 151
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
dacă paradoxul absolut poate deveni concept. Cu alte cuvinte, această întrebare nu ar trebui pusă, iar dacă totuși e pusă, nu ar trebui să i se răspundă. Dacă totuși i se răspunde, cu riscul deja semnalat mai sus, răspunsul sună abrupt și elementar. „Sigur că intelectul nu poate săl gândească, nu șil poate închipui, iar când acesta este vestit, nul poate înțelege, ci doar presimți că acesta iar putea însemna pieirea.“<ref id="170">Ibidem, p. 64.</ref> Deși nu poate
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
tul zice că paradoxul este absurdul, ceea ce nui decât o maimuțăreală, fiindcă paradoxul e paradox, quia absurdum. Ofensa rămâne în afara paradoxului și păstrează probabilitatea, în timp ce paradoxul este cel mai improbabil.“ Cam același lucru afli și astăzi, chiar în forme mai abrupte. Înțelegerea față de acest quia absurdum este deja adusă între granițele logice ale corectitudinii. Ca și altădată, sunt destule minți care, „din milă pentru paradox, voiesc să l ajute să se lămurească“. Sau care, din venerație pentru rațiune, caută săl arate
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cu o pereche de cai de tracțiune robuști, fiul cel mai mic, încă adolescent, ca să o lege cu o funie și să o remorcheze înapoi. Ajuns dincolo de fluviu, grupul își continuă marșul către miazăzi, iar cărările, tot mai aspre, mai abrupte, se pierdeau în văi împădurite, unde primăvara deja îmbrăcase primele ramuri ale copacilor. Atunci când străbăteau zone deschise, însă, puteau vedea luciul alburiu al zăpezii ce încă stăruia pe înălțimile muntoase. întrucât erau nevoiți să ocolească satele și punctele fortificate - adesea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vorbiseră în dialectul lor, Audbert intuise ce își spuseseră și îi răspunse lui Balamber: — La apusul soarelui vom fi la piscul de care mi-ai vorbit. îl poți vedea și de aici - e acolo, vezi? întinse degetul înspre o stâncă abruptă ce se ivea deasupra pădurii, în vecinătatea lacului. Hunul privi printre pleoape, cu mâna streașină la ochi, după care încuviință cu o strâmbătură de satisfacție, fără să spună nimic. Audbert dădu din cap, înghițindu-și nemulțumirea și spunându-și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și, răsucindu-se, putu chiar să întrezărească sub el, mișcându-se repede printre coroanele copacilor, bluza portocalie a lui Odolgan. Avantajul lui era neînsemnat, dar avea mai multă experiență în a se mișca prin pădure. Gâfâi din greu, urcând coasta abruptă, care era calea cea mai rapidă, dar ajunse în sfârșit pe creastă și își dădu drumul la vale pe celălalt versant, mai repede chiar, fiindcă, în mai multe rânduri, căzu și se rostogoli prin mărăcinișul prăfos. Apoi, doi dintre urmăritori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de furtună. întorcându-se, îl văzu pe Odolgan cum se apropia cu repeziciune și își scotea deja o săgeată din tolbă; în spatele lui venea Khaba, masiv ca un bivol, strângând în mână un buzdugan. începu să alerge febril pe buza abruptă, căutând un drum care să-i permită să ajungă mai în adâncime, și i se păru că întrevede o ieșire într-o îngrămădire de stânci și arbuști spinoși. își luă avânt și se aruncă într-acolo, reușind să coboare până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
baie cu prietenii săi în torentele înspumate ce străbăteau Selva Nera. Rhonul însă era altfel. Pricepu repede că nu putea face altceva decât să încerce să plutească și să se lase dus de curent, care-l purta vijelios printre malurile abrupte, acoperite de o vegetație abundentă. începură să-l părăsească puterile, când își dădu seama că râul, învârtejindu-se printre stânci și lespezi cenușii și netede, făcea un arc, cotind către stânga. Ocoli ca prin minune câteva vârtejuri primejdioase și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de la capătul unei cărări prăfuite și adâncituri imprimate în noroi de copitele unui cal. Porniră hotărâți pe cărare, dar descoperiră repede că se bifurca; doi dintre burgunzi o luară la stânga, însă fără prea multă convingere, întrucât drumul se dovedi foarte abrupt și, cel puțin pe porțiunea de început, părea prea strâmt ca să poată trece un cal. Balamber, cu ceilalți trei, o luă la dreapta, afundându-se într-o vale laterală, unde găsiră alte urme și din nou pete de sânge pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aude un nechezat și încă un țipăt, ascuțit, de femeie. Trase atunci de frâe, se întoarse, traversă torentul și împinse calul către celălalt mal; ajunse iute la cărarea pe care dispăruse Rutger și își îmboldi animalul, parcurgând în întregime traseul abrupt și întortocheat, aplecându-se atent, din când în când, ca să se ferească de ramuri. în vreme ce urca, îl auzi pe Rutger vorbind pe un ton scăzut și căutând, parcă, să fie convingător; nu-i fu, însă, cu putință să înțeleagă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de puternică, încât îi cotropea mintea cu totul. Căută instinctiv să ajungă la apă. Parcă era un torent prin apropiere... După alți câțiva pași, la fel de nesiguri, își recăpătă echilibrul; ținându-și brațul opărit, își făcu loc printre arbuști, regăsind cărarea abruptă pe care urcase până la Rutger. înnebunit de durere, se năpusti spre apă, împiedicându-se și ridicându-se în mai multe rânduri. Ajunse la mal aproape în patru labe, se bălăci câțiva pași și căzu în genunchi pe pietrișul de pe fundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ce curgea pe fundul ei, pe lângă care șerpuia un drumeag bătătorit. Un loc izolat, așadar, înconjurat amenințător de munții Jura, ale căror coaste, îmbrăcate în desișuri de conifere și mesteceni, coborau în vale aici în pante line, mai încolo povârnite, abrupte și neliniștitoare. în cerul cutreierat de vânturi al Sapaudiei, nori mari se vălătuceau continuu, încet și maiestuos, deasupra acelei văi uitate de lume. Aerul era curat, adesea rece, chiar și în lunile de vară. întinderea domoală acoperită de iarbă oferea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
năvală în casele ce ardeau, cu speranța că vor putea pune mâna pe ceva. Dar era o osteneală inutilă, căci populația fugise la timp, ducând de acolo lucrurile cele mai prețioase și căutând scăpare în munții împăduriți ce se înălțau, abrupți, de jur împrejur. Mulți dintre burgunzii ce scăpaseră în luptă se amestecaseră, probabil, cu localnicii fugari din vale, alții căutau, cu siguranță, să ajungă la Noviodunum; trupurile tovarășilor lor mai puțin norocoși zăceau risipite cu sutele prin noroiul vadului sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Chemă un războinic și-i porunci să se ocupe de el, apoi se îndreptă către capul coloanei. Cărarea era suficient de largă încât să poată trece pe-acolo doi oameni pe cal, unul lângă altul, dar era toată o șerpuire abruptă și pietroasă. Urcând împreună cu războinicii săi, Balamber vedea deschizându-se sub el valea îngustă, doar puțin mai largă decât o uliță, întortocheată, înghesuit între stânci și pâlcuri de conifere. Deasupra lor atârnau piscuri imense de ardezie, la baza cărora îngrămădiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lumineze, lăsând să se filtreze raze aurii ce cădeau ca o ploaie, împrospătând mantia verde a munților. Păsările începeau iar să zboare în înălțimi, nerăbdătoare, desenând misterioasele lor traiectorii pe fundalul norilor. Cărarea se lărgea și devenea tot mai puțin abruptă, pe măsură ce se apropiau de capătul urcușului. Dintr-odată, totuși, coloana se opri. Atunci, Balamber veni în față pe lângă războinicii săi, care priveau cu nerăbdare către înălțime. Trecând de cel din urmă pinten stâncos, se găsi pe ultima porțiune de drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Frediana, Sebastianus se trezi aproape pe neașteptate pe buza unei văi adânci, unde vegetația se îndesea: o încrengătură de stejari, sălcii și soc, prin care se auzea gâlgâitul unui curs de apă. Puteai coborî acolo, aventurându-te pe o cărare abruptă și abia vizibilă ce putea fi străbătută numai în șir indian și nu fără a pune caii în primejdie, însă Frediana nu șovăi să-l îndemne pe al său într-acolo; Sebastianus fu obligat să o imite și își îndreptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
între mărăcini și o porni într-acolo cu hotărâre, deschizând drumul întregului grup. Curând, terenul deveni mai dur și mai aspru, iar prefectul și tovarășii săi începură să urce printre lespezi de gresie acoperite de mușchi, mergând către un perete abrupt, ale cărui contururi rămâneau neclare în întunericul acelei ore. Cățărându-se cu greutate, Sebastianus înțelese de ce barcagiul îi adusese chiar acolo: panta era într-adevăr atât de abruptă, încât hunii nu supravegheau acel punct. Deși focurile din turnuri abia se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
urce printre lespezi de gresie acoperite de mușchi, mergând către un perete abrupt, ale cărui contururi rămâneau neclare în întunericul acelei ore. Cățărându-se cu greutate, Sebastianus înțelese de ce barcagiul îi adusese chiar acolo: panta era într-adevăr atât de abruptă, încât hunii nu supravegheau acel punct. Deși focurile din turnuri abia se vedeau, intui că se găseau acum sub bastionul de la miazăzi, iar când bătrânul se opri, putu chiar să atingă cu mâna zidul. Barcagiul scoase pietrele din plasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu păreau nicidecum să aibă intenția să se oprească. Dimpotrivă, își biciuiau caii cu furie și-i împungeau cu pintenii, iar acestora se vedea că le era greu să înfrunte urcușul, căci, constată imediat Sebastianus cu ușurare, panta era mai abruptă pe acel versant, iar micile îngrămădiri de arbuști nu le permitea cailor să înainteze prea repede. Oricum se gândi că nu avea de făcut decât un singur lucru. Desfășurarea! strigă. Lărgiți rândurile! Faceți loc arcașilor! Cu toată tensiunea momentului, ordinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mâncând pământul, Sebastianus trebui să strige din răsputeri pentru a domoli avântul alor săi și a-i aduce înapoi, în dispozitivul de pază al colinei. Zeci de oameni și cai zăceau risipiți prin mărăcini, iar ilirii săi, în timp ce urcau panta abruptă, îi terminau pe răniți cu lovituri iuți de suliță. Când ajunseră din nou în poziție, Sebastianus se întoarse să privească dușmanul. Mingan-ul înfrânt se regrupa în dezordine la poalele pantei, însă alte unități, ridicând nori de praf, se desprindeau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
stocheze memoria ca și cele vechi, dar tot ce poți stoca în ele, înainte de a fi și ele înlocuite, vor fi impresiile culese de mintea dumitale într-o perioadă de, să spunem, o săptămână, poate puțin mai mult. Doctorul termină abrupt: - Numele dumitale pentru evidență va fi Peter Smith, încercă să ții minte asta, da? El examină în sine numele. - Smith, spuse în cele din urmă, tare. Stătu, lăsând ritmul acestuia să i se imprime în minte, apoi repetă: Peter Smith
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]