1,350 matches
-
noncomunicarea are în piesa lui Sorescu alte cauze și alte funcții. Chiar dacă remanența ecourilor caragialiene persistă prin replici care traversează instantaneu distanțele prin aluzii intertextuale directe, de pildă în paralogismul din "balcoanele reprezintă încununarea unor sudori vărsate"90, similitudinile cu absurdul conversațional din schițele lui Caragiale sunt de suprafață. Personajele nu se mai îmbată cu vorbe, nu-și umplu așteptarea cu balastul flecărelii, al discuțiilor fără miez în care vârtelnița banalităților, a clișeelor și a nonsensurilor diluează esența comunicării, sugerând falimentul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în acest fel existența în datele concrete, recognoscibilă în ciuda depersonalizării personajelor reduse la simple funcții dramatice. Condiționat de nevoia de supraviețuire, eroul sorescian nu se poate totuși sustrage frământărilor metafizice. Lucid și extrem de abil în manevrele ironice de adaptare la absurdul terorii prin sluj verbal și plecăciune sfidătoare, eroul sfârșește prin a întrevedea mai-răul dintr-un univers fără speranță, în care omul este condamnat la un statut derizoriu: "Sandwich, ăsta sunt eu! Sandwich! Rană pe sare și sare pe rană. Stau
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
adresată mamei: "naște-mă mereu"95 veritabilă culme a obstinației și a perseverenței absurde. Astfel că, deși nu putem susține că se produce prin această piesă o resuscitare a tragediei, Iona se înscrie printre răspunsurile originale date problematicii legate de absurdul metafizic, încă actuală în dramaturgia din deceniul al șaptelea al veacului trecut. Prezența unui personaj arhetipal pus într-o situație cu valoare simbolică, abstractă, de mare generalitate, conflictul redus la așteptarea inutilă sau la efortul derizoriu de evadare din viața
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în care irumpe ca o săgeată spre cer edificiul pustiu al Domnului, Paracliserul își dedică viața transformării noii catedrale într-un veritabil lăcaș al credinței, prin patina dată de fumul lumânărilor sale, care suplinesc prezența rugăciunilor dintr-o biserică obișnuită. Absurdul se întrevede în autoasumarea unei sarcini derizorii, simbolică, totuși, pentru destinul fiecăruia dintre noi, și în metamorfozarea inexplicabilă a Paracliserului, pe măsură ce se înalță spre cupola catedralei, dintr-un credincios umil, dispus la sacrificiu, într-un titan blasfemiator: (Pe un ton
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
destinului absurd, și, pe de altă parte, personajul central din Matca. Deși "coconită" și singulară prin abilitatea de rememorare a fericirii intrauterine, Irina va perpetua moștenirea de filosofie stenică transmisă din generație în generație și va persevera în "lupta cu absurdul", prin procura transferată pe umerii fiului. Astfel că, în pofida aparențelor, Irina, mai mult decât Iona și Paracliserul, devine "eroul" absurd în cel mai deplin înțeles camusian. Absurdul și comicul absurdului a stârnit așadar și interesul unor scriitori remarcabili din literatura
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
filosofie stenică transmisă din generație în generație și va persevera în "lupta cu absurdul", prin procura transferată pe umerii fiului. Astfel că, în pofida aparențelor, Irina, mai mult decât Iona și Paracliserul, devine "eroul" absurd în cel mai deplin înțeles camusian. Absurdul și comicul absurdului a stârnit așadar și interesul unor scriitori remarcabili din literatura română din cea de a doua jumătate a secolului trecut, însă nici în proporție covârșitoare și nici ca formulă estetică urmată îndeaproape în scopul afilierii la o
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în ipostaza lui Ismail, hidosul personaj care își satisface numeroase vicii "la adăpost de orice răspundere penală"56. Comportamentul anormal al acestui bizar travestit, zoofil și canibal cu influență și imunitate, este unul potrivit în "lumea pe dos" a politicii. Absurdul activităților sale diurne și nocturne poate fi eclipsat de interpretarea într-o cheie alegorică ce servește rechizitoriului antipoliticianist. Urmuz este foarte apropiat aici de Caragiale din perioada de debut, autor al Cronicelor fantastice, ușor de decriptat ca alegorii. Ismail apare
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
un vagonet de gunoi de-al primăriei și cărați cu o iuțeală vertiginoasă pănă sus la Ismail."62 Acolitul său, Turnavitu, cunoaște o ascensiune remarcabilă prin politică, avansând la statutul de "ventilator de stat", într-un mod care amintește de absurdul situației lui Mitică, promovat să dea "muștele afară din Cișmigiu". Din această poziție, care i-a facilitat întâlnirea crucială cu Ismail, Turnavitu ajunge asistentul personal al binefăcătorului său, îndeplinind sarcini derizorii precum aservirea cultului personal al superiorului, prin ritualul care
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
scrierile prestigioase la modă. 6.1.7. De la comic la absurd Paradigma comicului urmuzian diferă de cea caragialiană prin plasarea în poziție supraordonatoare a absurdului burlesc, în detrimentul ironiei. Dintr-un statut marginal pe care îl ocupa în comicologia lui Caragiale, absurdul burlesc glisează la Urmuz într-unul central, epidemic, întrucât contaminează toate aspectele comicului identificabile în paginile sale "bizare", respectiv caricatura, grotescul, ironia, satira, parodia și paradoxul. Pentru că sunt invariabil marcate de semnul supralicitării, al ducerii la extrem, toate acestea converg
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
percepeau și cei doi scriitori români din care se revendica, astfel: "Comicul, fiind o intuiție a absurdului, mi se pare mai deznădăjduitor decât tragicul. Comicul nu oferă vreo ieșire"146. Deși nu atât de ușor de stabilit, distincția esențială între absurdul caragialian și cel de factură urmuziană este, în esență, similară cu cea de la nivelul operelor lui Caragiale și a lui Eugen Ionescu. Astfel, dacă la Urmuz, absurdul pare căutat cu orice preț, stârnit prin devierile bruște de la logic la ilogic
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
vreo ieșire"146. Deși nu atât de ușor de stabilit, distincția esențială între absurdul caragialian și cel de factură urmuziană este, în esență, similară cu cea de la nivelul operelor lui Caragiale și a lui Eugen Ionescu. Astfel, dacă la Urmuz, absurdul pare căutat cu orice preț, stârnit prin devierile bruște de la logic la ilogic, de la real la ireal etc., provocat prin transgresarea limitelor pe care până și denaturările caricaturale, grotești și parodice le presupun, la Caragiale absurdul este, în primul rând
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Astfel, dacă la Urmuz, absurdul pare căutat cu orice preț, stârnit prin devierile bruște de la logic la ilogic, de la real la ireal etc., provocat prin transgresarea limitelor pe care până și denaturările caricaturale, grotești și parodice le presupun, la Caragiale absurdul este, în primul rând, cel pe care, descoperindu-l cu stupoare în realitate, îl transpune transfigurat artistic și îl evidențiază prin contrastul clar dintre ordinea internă a operei și dezordinea surprinsă în extratext. Spirit clasic, avid de armonie și claritate
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cel pe care, descoperindu-l cu stupoare în realitate, îl transpune transfigurat artistic și îl evidențiază prin contrastul clar dintre ordinea internă a operei și dezordinea surprinsă în extratext. Spirit clasic, avid de armonie și claritate, Caragiale nu generează deliberat absurdul, ci îl supune atenției ca pe un corp străin, nociv și înlăturabil. Prin revelarea lui, Caragiale scoate în evidență, de fapt, cancerul social, exteriorizat în declinul limbajului și al comportamentului, descoperit nu doar ca imoral și ilogic, ci și ca
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în evidență, de fapt, cancerul social, exteriorizat în declinul limbajului și al comportamentului, descoperit nu doar ca imoral și ilogic, ci și ca inuman, în sensul reificării și al marionetizării. Exploatat cu mult mai multă îndrăzneală în paginile lui Urmuz, absurdul ia forma unui joc cu o singură strategie manierismul, deconcertarea, deturnarea orizontului de așteptare prin deconstrucția formală cvasitotală al cărui scop aparent de delectare, este dublat de cel grav, de tragere a unui semnal de alarmă cu privire la lipsa de sens
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
zicem, convențiile literare sterile, la comportamentul social tabuizat și denaturant de norme, și, până la urmă, la viața însăși, redusă la o mecanică repetitivă, supusă absurdului. Deosebirea dintre cei doi autori iese mai ușor la iveală la nivelul limbajului, mai precis, absurdul caracterizează discursul auctorial urmuzian și pe cel al unor personaje caragialiene țăranii din Flăcău, Cum se înțeleg țăranii, Domnul și Feciorul din Căldură mare, Leonida, gazetarii, polițaii care întocmesc Procese-verbale niciodată, însă, pe cel al lui Caragiale însuși, ale cărui
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Urmuz absurdul guvernează acțiunile singulare sau iterative, motivațiile acestora și consecințele lor, în timp ce la Caragiale, chiar și în cele mai absurde schițe, precum Căldură mare, comportamentul bizar, ilogic, poate fi pus pe seama unei cauze concrete, firești, ceea ce, de fapt, pune absurdul între paranteze. O excepție poate fi cazul lui Anghelache din Inspecțiune, a cărui sinucidere rămâne absurdă chiar prin lipsa motivației, sau prin disproporția între aceasta, frica, de pildă, cum credea G. Călinescu, și soluția aleasă. Cu toate acestea, dacă acordăm
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
constatat, de exemplu, că pe plan dramatic, comediograful roman introduce numeroase inovații formale și de conținut, ca expresie a nonaristotelismului 147 asumat și, de altfel, teoretizat, care îi apropie profetic "pseudo-farsele"148 de farsa tragică a secolului trecut. De asemenea, absurdul este prefigurat la nivelul personajului caragialian, care ilustrează avant la lettre "noneroul"din dramaturgia lui Eugen Ionescu sau Beckett. Prin inconsecvență, cinism și cabotinism, Coriolan Drăgănescu, Cațavencu, Leonida, "moftangiii" etc. anticipă personajul "lichefiat"149, Pristanda, Trahanache, Farfuridi etc. sunt exemple
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pe cât de infatuate, pe atât de agramate, limbajul este sufocat de șuvoaie nestăpânite de incoerențe, inadvertențe, paralogisme, poncife, sintagme prefabricate inserate mecanic, etc. toate generatoare de eșec nu doar al comunicării, ci chiar al viețuirii autentice. Nu în ultimul rând, absurdul se întrevede la Caragiale în intuiția nonsensului existenței, revelat atât prin "tăcerea" grăitoare a lui Anghelache, cât și prin absolutizarea rolului hazardului, al contratimpului sau al capriciului unei instanțe metafizice care penalizează categoric orice hybris. Este drept că nici victimele
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
veritabilă "farsă tragică", prin reprezentarea simbolică a condiției umane. Clară ilustrare a concepției fataliste caragialiene, obsesia legată de culmea nenorocului și a contratimpului, conduce însă la un fel de epifanie a absurdului existenței. Putem spune astfel, parafrazând teoria camusiană, că absurdul se instalează în prăpastia deschisă între nevoia de rezonabilitate a omului caragialian și caracterul implacabil, imuabil al sorții acestuia. În ceea ce privește raportul dintre opera lui Urmuz și literatura absurdului, termenul de "precursor" se potrivește întrucât paginile sale "bizare" transpun nu doar
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ia în derâdere propria sa tragedie"152, răbufnește orgolios împotriva sorții, dar nu izbutește să transforme gestul în act, stadiul latent, provizoriu, de "cadavru viu"153 este depășit chiar de creatorul lui. Paradoxal, acesta continuă să trăiască, deci să înfrunte absurdul, prin opera sa, devenind, astfel, el însuși, eroul cel mai absurd, în termenii lui Camus.154 În universul fictiv urmuzian, deși cauza revoltei prin autoizolare și abandon este întotdeauna mundană, banală și nu de natura confruntării cu iraționalul, Stamate gonind
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
bine, și ne cunoaștem, totuși, numai o clipă, în treacăt, pentru a ne grăbi înainte, neștiind nici noi unde, acolo unde capriciul sau inconștientul întâmplării ne duce pe fiecare în mod fatal..."157 În privința limbajului, nu doar jocul de-a absurdul din discursul auctorial îi marchează la Urmuz agonizarea, ci și privarea totală a personajelor de intervenții discursive proprii, substituite de mecanica gesturilor aberante. Aparent opus desfrânării lingvistice surprinse la personajele caragialiene stăpânite de morbul verbiajului, procedeul de insonorizare urmuzian, are
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
I, ed. cit., pp. 20-22. 106 Ibidem. 107 Ibidem. 108 Romul Munteanu, op. cit., p. 62. 109 Idem, p. 63. 110 Romul Munteanu, op. cit., p. 84. 111 Eugene Ionesco, Note și contranote, ed. cit., p. 191. 112 Nicolae Balotă, Lupta cu absurdul, Editura Teora, ed. a II-a, București, 2000, p. 418. 113 Diane Blakemore, Understanding Utterances, Blakwell, Oxford, U.K. &Cambridge U.S.A., 1993, p. 25. 114 Nicolae Balotă, op. cit., p. 411. 115 Idem, p. 416. 116 Eugène Ionesco, Note și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Note și contranote, Editura Humanitas, București, 1992, p.224. 6 Pe urmele lui Martin Esslin (The Theatre of the Absurd, 1969), Nicolae Balotă dedică un întreg capitol acestui traseu al absurdului în istoria literaturii, în celebra sa lucrare Lupta cu absurdul,1971, reeditată în anul 2000 la Teora sub titlul de Literatura absurdului. Sunt identificate ipostazele literare ale absurdului sub forma satirei din arhaicul cômos, din mimusul roman care va trece în farsa medievală, continuată de commedia dell'arte care va
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
of the Absurd (1961) cel al Genevievei Serreau, L'histoire du Nouveau Téâtre (1966) monografiile consacrate principalilor reprezentanți ai dramaturgiei "absurdiste" și, de ce nu, în spațiul cercetării românești, lucrări de sinteză ca cea a lui Nicolae Balotă, intitulată Lupta cu absurdul (1971) sau ambițiosul demers de configurare a unei poetici a teatrului absurd din lucrarea lui Romul Munteanu, Farsa tragică (1970), ca să nu mai vorbim de sutele de articole pe tema absurdului încă neepuizată până astăzi. 8 Așa cum, pornind probabil de la
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a absurdului. Este vorba de Matei Vișniec, dar și de L. M. Arcade, autor al unor piese precum Ultima cauză a marelui Just (La Crypte et la Chèvre) scrisă în 1971, Scrisorile lui Condurică, Revoluția oarbă în care grotescul și absurdul devin instrumente de încriminare a marxismului. 1 O sinteză a presupozițiilor legate de influența acestor scriitori asupra creației urmuziene sau a similitudinilor dintre aceștia și obscurul scriitor român poate fi desprinsă din paginile studiului Urmuziana, inclus de Nicolae Balotă, în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]