2,021 matches
-
Și al doilea motiv ? A.M.P. : Ei, al doilea nu e integral independent de pri‑ mul, e motivul social. De lehamite e poate prescurtarea cea mai bună care explică de ce nu am lăsat totul baltă măcar șase luni, deși cu actorii m-am împăcat bine. Eu nu joc jocul social românesc, după cum am mai spus ; găștile, relațiile, cluburile de admirație reciprocă îmi repugnă. Evangheliștii a ajuns cea mai bună piesă a anului trimisă anonim prin poștă, că așa era la începutul
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
să cunoască un reviriment, grație unor autori tineri care scriu piese de calitate. Poate că cea mai mare problemă pentru dramaturgia islandeză este că autorii nu au multe ocazii să intre într-o relație mai strânsă cu teatrul și cu actorii. - Einar, vorbește-mi despre activitatea ta literară și publicistică. Ești prozator, jurnalist și dramaturg. Cum „te împarți” între aceste preocupări? - În legătură cu primii mei pași ca autor, trebuie să spun că am scris o vreme pentru cel mai citit ziar din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
În 1921 pe Ion Barbu, poetul. Am fost foarte buni prieteni. Ne vizitam, luam masa Împreună, ne plimbam Împreună. Soția lui Constantin Beldie, Eugenia, era o gospodină exce lentă. Fusese actriță la Teatrul Național din Iași, dar se lăsase de actorie. O dată pe an, Beldie invita toată redacția Ideii Europene la el acasă, la un ștrudel. În fiecare duminică venea cu mașinuța lui și ne invita la o plimbare. Mergeam pe la șosea, pe la periferie; Beldie găsea câte un mic local unde
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
o alesese. Dezocupat cum mă aflam, i-am îndeplinit rugămințile cu plăcere. — Dar dumneavoastră de ce nu încercați? mă întrebă dânsul la un moment dat. — Să încerc ce? — Să dați la secția de regie film, căci vârsta maximă pentru secția de actorie este de douăzeci și cinci de ani, pe când la regie se poate intra până la treizeci... Or, eu aveam douăzeci și șapte. De ce este nevoie pentru asta? — De o cerere scrisă de mână. O duc eu și o depun la secre tariat chiar
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
din clădire. Până la urmă am găsit-o prin pivniță: un geamlâc care dădea în curtea Teatrului Municipal. Întoarcere pe zăpada proaspătă care cădea... 22 ianuarie 1955 Încep să revin la o existență mai normală. O bucurie: reușita la examenul de actorie! Azi și mâine mai am treabă, dar mai puțină. Ieri-seară, împreună cu Florino la concertul de muzică veche italiană al Artei Florescu: un fel de muzică de curte foarte frumoasă, dar scrântită până la urmă cu un Puccini dubios... A fost totuși
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
după „scena de la han“ din Don Quijote (încă un spaniol ilustru). Eu și colectivul pe care mi l-am ales, cel mai bun posibil, cu toate că format din neprofesioniști, adică din propriii mei colegi de la regie film (iar nu din studenții de la actorie, care ne-au fost interziși), printre care Paul Barbăneagră în rolul titular și Harry From în Sancho (cred că aceștia doi au fost marcați pentru toată viața de aceste roluri), lucram însă exact ca orbii din tabloul lui Bruegel cel
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
meseria de traducător ca atare. Despre pariurile ei, despre noblețea ei, despre eventualele frustrări pe care le poate aduce o asemenea ocupație. A.R. Aici mă tem că nu pot fi decât subiectivă. Nu știu, când întrebi un actor despre actorie sau un muzician despre muzică, nu te aștepți la judecăți nemiloase. În ce mă privește, până la urmă traducerile s-au confundat cu pasiunea mea, cu viața mea, cu tinerețea mea. Cu țelul meu. Sigur că, pentru mine, meseria de traducător
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
un fel de scorțoșenie, de inadecvare în epitetul vital, deși el înseamnă fix același lucru. Ca să revin la întrebarea ta, aș zice că a avea viață este condiția definitorie, cine-qua-non a artei cinematografice : este singura artă făcută cu oameni adevărați (actorii) ! încapsulează pe celuloid, în bobine viață (sau vieți). Și, deși Cocteau a numit cinematograful la mort au travail, cred că nu era (încă) un paradox de-al său : fiind Viață, e firesc ca el, Cinematograful, să fie pândit de Moarte
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
viață (sau vieți). Și, deși Cocteau a numit cinematograful la mort au travail, cred că nu era (încă) un paradox de-al său : fiind Viață, e firesc ca el, Cinematograful, să fie pândit de Moarte... măcar pentru faptul că (și) actorii mor și că, de multe ori, în clipa în care-i vedem, ei nu mai sunt vedem niște fantome... Dar n-aș merge până într-acolo încât să consider vitalitatea o categorie estetică. “i nici să o asociez neapărat cu
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ne așteptam : un amestec de teatru radiofonic și Un august în flăcări (Surpriza este că până și scenele de luptă par citate !) Redundant acolo unde s-ar fi impus elipsa (ce rost au, de pildă, imaginile de la început, în care actorii își rostesc replicile ca pentru un public de surzi ?), tautologic acolo unde ne-am fi așteptat la ”panaș” (petrecerea cu conga e ruptă parcă din Serata Malvinei Urșianu !). Sau pur și simplu inadvertent (Hitler vorbește germana, stafful german de la București
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
ca impact emoțional cu care se deschide filmul : după ce vezi un asemenea cinØ-veritØ, nu poți decât să simți o revoltă surdă față de cei ce l-au condamnat Filmul nu se oprește însă aici, ci reconstituie în film scena execuției cu actorii ! Vedem așadar de două ori moartea Mareșalului Antonescu. Pe lângă această lovitură, restul e floare la ureche : Mareșalul apare demn în fața lui Hitler, are replici ”memorabile”, ”vede viitorul” (mai bine decât Iuliu Maniu și ceilalți politicieni democrați la un loc) etc.
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Tribunalul Militar Galați la 4 ani închisoare. O parte din detenție la penitenciarul Târgșor și apoi în lagărul Peninsula. Eliberat în 1956. Fuge la Viena. PALADE, Costache, profesor și compozitor; PALCU, Carmen (n. 1976), actrița, absolventa Facultății de arte, secția actorie, din cadrul Universității Hyperion din București. Joacă o serie de roluri în stagiunea Teatrului Ion Creangă. PAMFIL, Eugen (n. 1948), inginer conferențiar universitar la Facultatea de Construcții a Politehnicii din Iași. PAMFIL, Carmen-Gabriela (născută Toma, în 1950), doctor, cercetător la Institutul
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
cel Mare) că, în 1966, Romînia putea să se asocieze la depravarea asta franțuzească. Nu numai că s-a asociat (ca țară coproducătoare), dar a mai și punctat (mai ales prin căpitanul echipei sale, Florin Piersic), atît la proba de actorie (împotriva lui Marais și a lui Sidney Chaplin), cît și decisiv la proba de sărutat gagici golașe. Inutil de precizat, șapte băieți și o ștrengăriță e debil și libidinos, o aberație, dar măcar e o aberație de libertate, cum ar
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
autocompătimire, care, de la Luminile rampei al lui Chaplin la All That Jazz al lui Bob Fosse, a stricat testamentele atîtor monștri sacri. OToole nici nu se prezintă ca un monstru sacru ; personajul său nu prea mai ia în serios actoria și, dacă a avut cîndva abilități și realizări excepționale, nu se insistă pe ele. Dacă Venus e un testament, el ne spune că realizările de genul ăsta nu sînt atît de importante și că singurele abilități actoricești care contează pînă
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
un cîrciumar rus numit Ivan. E evident că, aici, recursul la stereotipuri nu e inocent (cum e, de pildă, în Titanic) ; ele sînt folosite ca stereotipuri (iar hocus-pocusul șamanesc e folosit ca hocus-pocus) Luhrmann le scoate în evidență caraghioșenia punînd actorii să îngroașe la prim-plan. Dar e la fel de evident că Luhrmann nu le folosește doar pentru efectul ăsta de caraghioșenie (termenul tehnic pentru el e camp) ; e și nostalgic după naivitatea lor, pe care o asociază cu magia filmelor de
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
gestul după cuvânt, cuvântul după gest, ținând seama mai ales de un lucru: să nu întreci măsura lucrurilor firești”. (Hamlet - W. Shakespeare). Cred că pe frontispiciul oricărei instituții teatrale ar trebui scris cu litere de aur această primă lecție de actorie pe care Marele Will, prin intermediul Prințului Danemarcei, ne-a lăsat-o moștenire. „Cu ce pot fi asociați următorii termeni: frica, politica, gazeta, prostia? Frica ar putea fi asociată cu prostia. Și din asta s-ar naște lașitatea. Politica ar putea
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
adus „Sisiful”. Mi se pare lucrul cel mai potrivit pentru Alexander, acest „Sisif” al teatrului, capabil să urce de fiecare dată chiar dacă prăbușirea este brutală. Spectacolul nostru nu se prăbușește. Spectacolul nostru se află pe umerii lui Hausvater, iar noi actorii, pe care el oricum îi consideră pe culmi, permanent trebuie să-i întindem mâinile pentru a-l aduce sus. Mai sus decât noi. ... în fond... toți știm că oricât de chinuitor ar fi urcușul, suntem capabili să o luăm de la
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
jucate un secol sau mai mult, continuă să trăiască latent undeva într-un spațiu pe care un actor devotat, cândva cu noroc, și cumva cu perseverență, le va aduce în atenția publicului. Noi actorii nu dăm viață unor neînsuflețiți. Noi actorii redăm pofta de viață unor rătăciți? Miercuri, 2 iunie 2004 - acasă Astăzi Liviu mi-a făcut un cadou deosebit pentru ziua mea. Un cadou anticipat dar care va fi reînnoit timp de zece ani de acum înainte. Mi-a deschis
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
a încântat cu magistrala sa artă inimile multor generații de spectatori, punând în fiecare rol pe care l-a jucat câte o picătură din căldura și generozitatea sufletului ei, obișnuit mai mult să dăruiască decât să primească. Pentru Ada Suhar, actoria a fost exercițiul nesfârșit al umilinței asumate prin care a dobândit înălțarea. Dincolo de toate, cred că cel mai dificil rol al ei a fost cel al vieții de familie, pe care l-a jucat însă excepțional - ca soție a unui
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
Dincolo de faptul că nu cunoșteam mai pe nimeni, mai luam de la Teatrul Național un salariu atât de mic, încît abia reușeam să țin piept unui trai decent. Ada m-a adus la facultatea de teatru, în calitate de asistent, la orele de actorie. Foarte repede am aflat că nu voi fi plătit pentru această muncă, fiindcă actele mele de emigrant nu erau încă în regulă. Ada a insistat să rămân, totuși, la facultate. Și aproape un an de zile, în fiecare lună, în
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
dar am refuzat. Nu exista secție de Regie În anul când am dat la Teatru și, deși nu credeam În talentul meu de actor, după ce am luat „meditații“ cu domnii Cojar, Giurchescu și Todea, m-am prezentat la examenul de Actorie. Erau sute de candidați, se intra foarte greu. Am recitat „Noi vrem pământ“ și un poem de Nina Cassian, așa mi s-a spus că va prinde bine: „ceva patriotic și ceva mai militant“. În comisie erau Finteșteanu și asistenta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cu o oarecare ironie. El ar fi preferat să devin scriitor. Ce bucuros ar fi Papago acum să știe că În sfârșit Încerc să devin ceea ce, după părerea lui, trebuia să fiu... Anii formării - Institutul de Teatru Prima lună la actorie a fost o lună de miere. M-am Îndrăgostit nu numai de școală, dar și de o colegă din clasa maestrului Finteșteanu. Era fata unui actor celebru și prima dintr-o serie lungă de romanțe amoroase provocate de vibrația scenei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
nu și colegii, nu atât cei de clasă, care erau mai de comitet, cât „rivalii“ de la clasele lui Moni Ghelerter și Loghin: „Ce păcat de fata asta, ce talentată e și Își pierde timpul cu unul care e lemn la actorie!“. (Trebuie să spun de la bun Început că, În acest context, voi rezista tentației de a dezvălui nume, din mai multe motive: nu mă simt obligat, cum am declarat la Început, să spun tot adevărul. Există În viața fiecăruia anumite suprafețe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
la Regie, am simțit că de acum puteam să lucrez cu adevărat. Aterizând la clasa lui Penciulescu, ceva În mine s-a calmat brusc și am Început să am Încredere, ca și cum În sfârșit călcam pe pământ ferm. Când eram la Actorie, aveam senzația de ceva nesigur, parcă navigam pe o plută Într-un curent iute, care la orice cotitură mă putea destabiliza. Din panică, eram mereu În căutare de cârje care să mă susțină. Ajuns la Regie, găsindu-mi locul, totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
iute, care la orice cotitură mă putea destabiliza. Din panică, eram mereu În căutare de cârje care să mă susțină. Ajuns la Regie, găsindu-mi locul, totul venea natural, iar nevoia de cârje dispăruse de la sine. GB: Ca student la Actorie, tu erai foarte conceptual În exercițiile pe care le făceam și propuneai de fapt imagini globale, făceai deja mai degrabă exerciții de regie decât de actorie. Îmi amintesc de un exercițiu cu o corabie pierdută În larg și un măr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]