2,458 matches
-
Cui vrei să telefonezi?” (O. Paler) „Ce fiară ciudată mă umple de sânge / oprind vânătoarea mistrețului meu?” (Șt.Aug. Doinaș) • adverbe interogative: unde, când, cum, cât, încotro, de câte ori: „Unde te duci? Când o să vii?” (M. Eminescu) Rămâne în afara vreunei funcții sintactice adverbul interogativ oare, caracteristic ambelor categorii de interogative, expresie în același timp și a unei atitudini subiective față de conținutul mesajului. În enunțurile interogative parțiale, însoțește elementul interogativ principal: „Meștere Ruben, oare când voi ajunge să pricep adâncimea ta?” (M. Eminescu) „Dintre
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
În enunțurile interogative parțiale, însoțește elementul interogativ principal: „Meștere Ruben, oare când voi ajunge să pricep adâncimea ta?” (M. Eminescu) „Dintre sute de catarge / Care lasă malurile Câte oare le vor sparge / Vânturile, valurile?” (M. Eminescu) În enunțurile interogative totale adverbul oare este singurul element interogativ: „Putut-au oare-atâta dor / În noapte să se stângă Când valurile de izvor / N-au încetat să plângă?” (M. Eminescu) În limba veche avea același rol adverbul au, prezent și în poezia eminesciană, pentru
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
valurile?” (M. Eminescu) În enunțurile interogative totale adverbul oare este singurul element interogativ: „Putut-au oare-atâta dor / În noapte să se stângă Când valurile de izvor / N-au încetat să plângă?” (M. Eminescu) În limba veche avea același rol adverbul au, prezent și în poezia eminesciană, pentru caracterul său modalizator: „Au la Sybaris nu suntem lângă capiștea spoielii?” (M. Eminescu) Cel mai adesea, enunțurile interogative totale se disting de cele asertive numai prin intonație: „Îmi aduc aminte, poate / Că făcui
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
toate subiective (exclamative). În planul expresiei, interogativa retorică prezintă în general aceleași mărci ca enunțurile interogative. Uneori intervin, însă, unele particularități în organizarea enunțului care-i fixează identitatea de interogativă retorică: • însoțirea elementelor interogative cu adjectivul altul (alta) sau cu adverbe compuse pe baza lui, eventual concomitent cu situarea verbului la potențial-optativ, prezent sau mai ales perfect, sau cu prezența în context a unor comparative sau superlative adjectivale sau adverbiale: „Care e mai mândră decât tine între toate țările semănate de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I. Creangă) și mai rar ca enunțuri negative: „Ce semeț erai odinioară, dragul meu, de n-ai mai fi fost.” (T. Arghezi) În planul expresiei, sunt marcate numai enunțurile (sau componentele acestora) negative; mărcile distinctive principale ale acestor enunțuri sunt adverbul de negație nu și conjuncția copulativă nici, întrebuințată în mod frecvent adverbial: „Nu-i vina mea, nu-i vina nimănui / că sufletul ca țărna mi-i bogat, că pătimaș și bun ca dânsul nu-i / un altul sau ca dânsul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
că sufletul ca țărna mi-i bogat, că pătimaș și bun ca dânsul nu-i / un altul sau ca dânsul neîmpăcat.” (M. Isanos) „Căci unde-ajunge nu-i hotar, / Nici ochi spre a cunoaște.” (M. Eminescu) În enunțurile asertive sau imperative adverbul negativ nu poate fi întărit de locuțiunile adverbiale deloc sau defel: „Ea era ca trunchiul și nu se mișca deloc.” (M. Eminescu) sau poate fi însoțit de adverbul cumva, care nuanțează stilistic negația: „Nu cumva era un om care imita
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Nici ochi spre a cunoaște.” (M. Eminescu) În enunțurile asertive sau imperative adverbul negativ nu poate fi întărit de locuțiunile adverbiale deloc sau defel: „Ea era ca trunchiul și nu se mișca deloc.” (M. Eminescu) sau poate fi însoțit de adverbul cumva, care nuanțează stilistic negația: „Nu cumva era un om care imita un câine?” (O. Paler), „Numai tu să nu cumva să te răsufli cuiva, ca să prindă el de veste.” (I. Creangă) În stilul conversației, atât adverbul nu, cât și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fi însoțit de adverbul cumva, care nuanțează stilistic negația: „Nu cumva era un om care imita un câine?” (O. Paler), „Numai tu să nu cumva să te răsufli cuiva, ca să prindă el de veste.” (I. Creangă) În stilul conversației, atât adverbul nu, cât și locuțiunile adverbiale deloc și defel pot constitui și singure enunțuri negative: „- Ai treabă? - Deloc.” (I.L. Caragiale) „- Nenea Anghelache n-a venit? - Nu!” (I.L. Caragiale) Aspectul negativ total sau parțial al enunțului se manifestă, adesea, și prin aspectul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Caragiale) „- Nenea Anghelache n-a venit? - Nu!” (I.L. Caragiale) Aspectul negativ total sau parțial al enunțului se manifestă, adesea, și prin aspectul negativ al termenilor prin care se realizează diferite funcții sintactice sau componente ale acestora; pronume: nimeni, nimic, niciunul, adverbe: niciodată, nicăieri, nicicând, niciunde, locuțiunea adverbială nici că, sau prin care se realizează el însuși ca enunț sintetic: ba: „Ieși ca dintr-o cameră unde nu era nimeni...” (M. Preda), „N-ai avut niciodată presimțirea că vor putea să fie
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nu aduc nimănui nici o supărare.” (I. Creangă), „- Da’ bani ai adus?/ - Ba!... zice că să scrii.” (I.L. Caragiale) Realizează în ele înseși enunțuri negative unele interjecții: „Fugi, nene, că mustul strică stomacul! zice unul. - Ei, aș! răspunde Costică.” (I.L. Caragiale) Adverbul nu își pierde caracterul de marcă distinctivă în enunțurile în care se instituie o contradicție între aspectul negativ al planului expresiei și caracterul pozitiv al planului lor semantic. Prezintă această contradicție între planul expresiei și planul semantic, trei tipuri de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
exclamative cu rol afirmativ: „- Tu spui asta?/ - De ce nu?” (O. Paler) • enunțuri asertive cu caracter restrictiv: „Pustiul nu-l poate înțelege decât cine l-a trăit.” (O. Paler) Natura pozitivă a acestor enunțuri este fixată în planul expresiei prin însoțirea adverbului negativ nu cu adverbul restrictiv decât, în cazul enunțurilor restrictive: „... Toți nu facem decât a gândi până la capăt, ceea ce altul a gândit în mod embrionar.” (M. Eminescu) sau de imposibilitatea însoțirii adverbului nu cu adverbul sau conjuncția nici, în cazul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Tu spui asta?/ - De ce nu?” (O. Paler) • enunțuri asertive cu caracter restrictiv: „Pustiul nu-l poate înțelege decât cine l-a trăit.” (O. Paler) Natura pozitivă a acestor enunțuri este fixată în planul expresiei prin însoțirea adverbului negativ nu cu adverbul restrictiv decât, în cazul enunțurilor restrictive: „... Toți nu facem decât a gândi până la capăt, ceea ce altul a gândit în mod embrionar.” (M. Eminescu) sau de imposibilitatea însoțirii adverbului nu cu adverbul sau conjuncția nici, în cazul enunțurilor interogative retorice: „Au
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
enunțuri este fixată în planul expresiei prin însoțirea adverbului negativ nu cu adverbul restrictiv decât, în cazul enunțurilor restrictive: „... Toți nu facem decât a gândi până la capăt, ceea ce altul a gândit în mod embrionar.” (M. Eminescu) sau de imposibilitatea însoțirii adverbului nu cu adverbul sau conjuncția nici, în cazul enunțurilor interogative retorice: „Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer? N-o să aflu între-ai noștri vre un falnic juvaer?” (M. Eminescu) În opoziție cu enunțurile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în planul expresiei prin însoțirea adverbului negativ nu cu adverbul restrictiv decât, în cazul enunțurilor restrictive: „... Toți nu facem decât a gândi până la capăt, ceea ce altul a gândit în mod embrionar.” (M. Eminescu) sau de imposibilitatea însoțirii adverbului nu cu adverbul sau conjuncția nici, în cazul enunțurilor interogative retorice: „Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer? N-o să aflu între-ai noștri vre un falnic juvaer?” (M. Eminescu) În opoziție cu enunțurile negative, marca enunțurilor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
enunțurilor interogative retorice: „Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer? N-o să aflu între-ai noștri vre un falnic juvaer?” (M. Eminescu) În opoziție cu enunțurile negative, marca enunțurilor pozitive poate fi considerată absența adverbului de negație: „Ritmul și rima sunt dușmani răi, dacă-i pronunți cu prea multă grijă.” (M.Eminescu) „De prin adâncul nopții vin cocorii / Pe care i-am văzut plecând.” (T. Arghezi) Aspectul pozitiv al enunțurilor sintetice este implicit în termenii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
rima sunt dușmani răi, dacă-i pronunți cu prea multă grijă.” (M.Eminescu) „De prin adâncul nopții vin cocorii / Pe care i-am văzut plecând.” (T. Arghezi) Aspectul pozitiv al enunțurilor sintetice este implicit în termenii prin care se realizează: • adverbe (locuțiuni adverbiale) de afirmație: da, așa, bine, desigur, firește, bineînțeles, fără îndoială, de bună seamă etc.: „Fără îndoială, zise el pentru sine.” (M.Eminescu) „- Să le dai la toți! - Bine, dar...” (I.L. Caragiale) „- Da, domnule, asta e!” (I.L. Caragiale) • interjecții
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
el pentru sine.” (M.Eminescu) „- Să le dai la toți! - Bine, dar...” (I.L. Caragiale) „- Da, domnule, asta e!” (I.L. Caragiale) • interjecții: „Iată lacul. Luna plină / Poleindu-l îl străbate.” (M. Eminescu) „Apoi începe să comande:- Înainte! marș!” (I.L. Caragiale) Absența adverbului de negație nu marchează totdeauna o identitate de enunț pozitiv. Pe lângă interogativele retorice cu aspect negativ și sens pozitiv există și o subcategorie de interogative retorice cu aspect pozitiv în planul expresiei și caracter negativ în plan semantic: „Cum ar
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
adăpostul pentru noapte. b. Predicatul analitictc "b. Predicatul analitic" Sub aspect structural, pentru predicatul analitic este definitorie realizarea predicației printr-un constituent analitic, cu organizare bipolară: un component verbal - un verb copulativ și un complement nominal (nume: substantiv/adjectiv/pronume, adverb sau propoziție - dezvoltare a planului semantic al unui nume): verb copulativ + nume predicativ. Sub aspect funcțional-semantic, predicatul analitic se realizează în două variante, determinate de planul semantic al verbului copulativ, potrivit cu apartenența lui la categoria copulelor absolute sau la categoria
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
noastră și vremurile sunt șugubețe.” (N.D. Cocea) • substantiv (locuțiune substantivală): „A cunoaște-nseamnă iarnă / A iubi e primăvară.” (L. Blaga) • pronume: „El nu mai era el.” (M. Eminescu) „Cine ești / De vii mut și nevăzut ca-n povești?” (T. Arghezi) • adverb: „Iar noi locului ne ținem, / Cum am fost așa rămânem.” (M. Eminescu) • infinitiv: „A vorbi de mizeria materială a lui Eminescu însemnează a întrebuința o expresie nepotrivită cu individualitatea lui.” (T. Maiorescu) • participiu: „În seara aceea părea chiar scârbit de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Este târziu. Se face târziu. Mi-e teamă. Mi se face teamă. Mi-e frig. Mi se face frig. Tot la nivelul verbului se dezvoltă și opoziția realitate/aparență: Este duminică. Pare duminică. Este târziu. Pare târziu. La nivelul numelui (adverbului) se dezvoltă opoziția categoriei gramaticale a intensității (grade de comparație, în terminologia gramaticii curente): Este târziu / mai târziu/foarte târziu. Pare târziu / foarte târziu. Caracteristicile semantico-sintactice comune cu predicatul analitic nu fac din predicatul stării o variantă de realizare a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se face) și un substantiv în nominativ: a-i fi foame (frig, dor, teamă etc.), a (nu) fi nevoie, a fi păcat, a nu fi chip, a fi duminică (toamnă, primăvară, seară etc.) sau din verbul a fi și un adverb: a fi târziu (devreme etc.); • locuțiunile verbale a-i părea bine (rău); • verbe dezvoltând diferite sensuri în relație obligatorie cu un pronume personal (formă atonă) în dativ: a (nu)-i arde (de glumă etc.), a i se acri, a i
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un dor cuprins.” (G. Bacovia) • participiu (în interiorul unui predicat dezvoltat): „Și trebuiesc luptate războaiele aprinse.” (M. Eminescu) • supin; când predicatul se realizează printr-un verb (sau expresie) impersonal(ă) relativ(ă): „Cum fusese Curtea era lesne de închipuit.” (M. Caragiale) • adverb; pot realiza funcția de subiect adverbele altfel, altminteri și așa când se constituie în substitute de propoziții-subiect: „Curta crezu că turismul are să depășească sanatoriul, era chiar curios dacă are să se întâmple așa, dar mașina opri la poartă...” (P. Sălcudeanu), „Noroc
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în interiorul unui predicat dezvoltat): „Și trebuiesc luptate războaiele aprinse.” (M. Eminescu) • supin; când predicatul se realizează printr-un verb (sau expresie) impersonal(ă) relativ(ă): „Cum fusese Curtea era lesne de închipuit.” (M. Caragiale) • adverb; pot realiza funcția de subiect adverbele altfel, altminteri și așa când se constituie în substitute de propoziții-subiect: „Curta crezu că turismul are să depășească sanatoriul, era chiar curios dacă are să se întâmple așa, dar mașina opri la poartă...” (P. Sălcudeanu), „Noroc că amintirile, ca și visele, n-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
curios dacă are să se întâmple așa, dar mașina opri la poartă...” (P. Sălcudeanu), „Noroc că amintirile, ca și visele, n-au durată reală, altfel ar însemna că tac de cel puțin o oră.” (Ileana Vulpescu) Observații: Subiectele realizate prin aceste adverbe au nuanță circumstanțială (așa: modală, altfel și altminteri: condițională). b. dezvoltat; se realizează prin: • construcții infinitivale relative; intră în relație de interdependență numai cu verbele devenite predicat a avea și, mai rar, a fi: „Ai să te duci în fundul iadului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nehotărât toți: „...Care dintre cai a veni la jăratic să mănânce, acela are să te ducă la împărăție...” (I. Creangă) În limbajul popular este în mod frecvent reluat subiectul inclus sau subînțeles. Pronumele personal este atunci precedat, cel mai adesea, de adverbul și, care are doar valoare stilistică: Încerc și eu să înțeleg ceva din ceea ce se întâmplă, dar nu reușesc. Multiplicarea funcției sintactice de subiect se situează între varianta lingvistică și varianta stilistică prin dezvoltarea unei relații de apoziție: „Când deodată
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]