KorAP: Find »[drukola/base=afunda & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...52 53 54 ...77 >

1,915 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605

ei, netrebnica, și mergea mai repede ca toți. Când o văzu, Enkim Își Înăbuși râsul și-mi trase un cot, dar nu-l băgai În seamă. Așteptarăm până ce Îi văzurăm Încotro o iau - grăbiți, fără să scoată un zgomot, se afundară În pădurea de la poalele muntelui. - Vinas știe și ea de apa care duce la Marea cea mare și vrea să ne taie calea, scrâșni Runa și se lăsă să alunece Înapoi. Dacă ne Întoarcem, dăm de pândarii pe care, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
numai că el o ținea pe a lui, că să-l lăsăm acolo, că ne Încurcă, că puteam să scăpăm dacă fugeam doar eu cu Runa. - Ești un prost, am spus amândoi și l-am săltat de jos. Ne-am afundat și mai mult În pădure, până ce-am ajuns În dreptul unor crengi răsucite și uscate, aduse de ploi, de-a valma, printre copaci. Am ciulit urechile, dar n-auzeam nici cel mai mărunt susur de apă. Am adulmecat, dar nici măcar mirosul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
urmă, aveam și noi puțin noroc. - Ușor. M-am strecurat primul În mărăcinișul des și am tras de culcușul lui Enkim, În timp ce Runa, roșie la față, Îl Împingea din toate puterile. Îl Îndesarăm pe Enkim În mărăciniș, după care ne afundarăm și noi printre spinii ascuțiți, fără să ne pese de zgârieturi - eram rupți de țepi, bătuți peste față și peste mâini de crengile uscate, În timp ce colbul stârnit din pământul sfărâmicios ne umplea nările și ochii. O stâncă. Încă o tufă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Îndărătul nostru. Încerca din răsputeri să ne ajungă dar, din rarele vorbe buimace pe care le rostea În minte, mi-am dat seama că nu mai voia să pună mâna pe noi. Simțea cum Îl Învăluia Umbra, atâta tot. Se afundă sub spume. Răsări din nou și ne făcu semn, de parcă am fi putut să-l așteptăm. Sau să uităm că dorise să cheme Umbra peste noi. Răcni din străfundul piepților. Dacă ar fi fost pe mal, l-aș fi ucis

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
ce-i trecuse Runei prin minte, copacul ăla se ducea de acum la vale, luând calea culcușului lui Enkim. Pfuuh, Vinas! - Ți-am zis eu că e bine dacă se roagă Krog de Ta’su... - zise Enkim, râzând. Apoi ne afundarăm În pădurea ce străjuia apa. Găsirăm o peșteră și ne trântirăm În ea. Nu trecu mult și auzirăm zgomot de glasuri venind dinspre apă, dar acestea se duseră alene la vale, Încet-Încet, până ce iar nu se mai auzi zgomot făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
se umplu de fire de apă ce se repezeau la vale. Apoi, stropi grei și deși de ploaie prinseră să cadă asupra noastră, de parcă Tatăl dorea să ne Înece. Pământul s-a făcut clisă. Pășitorii au Început să ni se afunde În noroiul moale, sorbecăind. - Nici maică-mea nu mi-ar da de urmă pe o ploaie ca asta, zise Runa. Hohoti, nepăsătoare, căci nimeni n-ar fi auzit-o pe potopul ăla. Am râs și eu: - Ți-am spus eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
de apă din ierburi tari dacă dăm azi ochii cu ei. Am mers multe zile fără să dăm ochii nici cu ei, nici cu altcineva. Prundișul a luat locul nisipului, dar apa mării era la fel de sărată. Când și când, ne afundam În pădurea din apropiere după vânat, dar nu dădeam decât peste animale mici: un fel de chițcani și, mai rar, niște păsări grase care nu zburau și care erau ușor de vânat. Enkim ne spuse că păsări ca astea trăiau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
cu tot cu blană, Într-o groapă plină cu tăciuni pe care o acoperiseră cu pietre Încinse, iar femeile tăiau bucăți mari de brânză și le cufundau În uleiul fructelor-boașe ce creșteau În copaci. Undeva mai Încolo, În apa care curgea mereu, afundaseră niște burți pe care le bănuiam a fi pline cu vin. - O să ne ne așezăm la sfat, cei care știm cel mai bine vorbele minții, ne spuse Minos. Să vedem ce hotărâm. Luăm, sau nu, partea lui Moru? Cei ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
palma Într-a lui, cu putere. Apoi le făcu semn alor săi și făcură cale Întoarsă, fără să mai privească Îndărăt. 22. Am mers nopți În șir peste dune. Enkim și cu mine făceam potecă pe rând pentru Runa - când afundându-ne picioarele În nisipul mai fin decât zăpada, când tăindu-ne tălpile În stâncăria ascuțită. De cum se crăpa de ziuă, căutam un bolovan mai mare ca să ne dea umbră, ne ridicam la adăpostul său casa din piei, beam din licoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Ne acoperirăm fețele cu pieile fine date de Aban, doar-doar am reuși să răsuflăm. Unu Începu să tușească. Curând, nisipul mărunt prinse să ne Îngroape de vii, așa că am luat-o spre o Înălțime apropiată, numai că picioarele ni se afundau din ce În ce În pulberea care se aduna de zor În jur. Cu chiu cu vai, am găsit un bolovan lângă care ne-am ghemuit precum caprele În viscol, și am așteptat. Furtuna s-a oprit la fel cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
chiar mai puțin, erau Întortocheate și aveau, ici-colo, niște crăpături deschise afară, prin care adia aerul. Unele dintre peșteri șerpuiau, apoi urcau ca să se deschidă În case, sau coborau ca să se Încrucișeze cu alte peșteri, iar altele, În sfârșit, se afundau și mai mult sub pământ, acolo unde era cu adevărat răcoare. Dogonii le Întortocheaseră astfel Încât, oriunde te aflai, să se stârnească o boare plăcută ce adia ușor Între o casă și alta, chiar dacă văzduhul de afară era fierbinte și nemișcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
așa de ușoară, Încât nu mai ține nici o luntre și nici chiar pe cel mai bun Înotător. Și, dacă scapi și de apa asta, te așteaptă sorburile uriașe, În care Marea cea mare se face pâlnie În jurul tău și te afundă de viu. - Cât de departe să fie puntea aia care duce spre Apus, Tuni? Nu știa să-mi spună. Ce rost ar fi avut să plece vreodată de pe pământul călcat de Dogon? Nu-mi rămânea decât să mă las dus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
suratele o așteaptau: se năpustiră asupra ei, care mușcând-o de coadă, care de burtă, care chiar de botul Însângerat, rămas căscat. O azvârliră În sus, Îi smulseră solzii groși, o ridicară din apă ca pe un fulg și-o afundară apoi În adânc. Iar apărură cu ea, tot sfârtecând-o bucăți În timp ce o pasăre măruntă și neagră le dădea roată, de parcă le-ar fi Îndemnat să Încheie o dată. Am plecat de-acolo de-a-ndaratelea, cu inima cât un purice. La mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
multe-multe care se ridicau din toate părțile. Ne-am așezat astfel Încât Runa și Unu să se afle În mijlocul nostru și, tiptil, am prins să ne strecurăm printre frunzele grele și copacii groși. Deodată, dădurăm peste o potecă Îngustă care se afunda În desiș. Runa, care știa cel mai bine să vadă urmele, ne făcu semn să așteptăm. - Sunt tot copii, pufni ea, neîncrezătoare, privind la crengile din jur. Numai copii. Ne uitarăm și noi, cu luare aminte - crengile și frunzele erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
deasupra, aștepta alături, pe jumătate Îngropată În nisip. - Știi Încotro e Marea cea mare? l-am Întrebat pe N’jamo. Făcu semn că nu. Dar știi unde apune soarele? Ridică o mână și făcu un gest larg, care parcurgea cerul, afundându-se apoi Între copaci, către Apus. - Acolo, spuse. - Atunci, uite-te bine la asta, i-am arătat eu acel lucru făcut de Enkim. Când vom pleca, unul dintre oamenii mei va pune piatra de jos, deasupra celorlalte, ațintind-o de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
știi tu să te cațeri printre stâncile cele mai Înalte ca să privești capra neagră, dacă mai faci cumva asta. Se făcuse noapte când am ajuns noi pe Gemeni. Era un ghețar atât de mare! Unul dintre povârnișurile lui molcome se afunda blând În apă, precum un mal de baltă cuminte și, până și Marea cea mare părea să se potolească În preajma lui. Cei ce ajunseseră Înaintea noastră aprinseseră deja primele focuri, iar câțiva ridicau adăposturi din blănuri În timp ce oamenii aceia ciudați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
pe toți afară, cu gesturi blânde. Ne așezarăm pe o piatră rotundă, În mijlocul satului. Oamenii Încercau să nu ne bage În seamă, dar nu reușeau să-și ia ochii de la noi. Între timp, vânătorii noștri se răspândiseră de jur Împrejur, afundându-se În pădure, urcându-se sus pe stânci sau ascunzându-se prin tufișuri. - Voi nu numărați zilele pruncului? Întrebă Gupal după o vreme. Până și eu știu că trebuie să treacă două sute și optzeci de zile pentru ca sorocul pruncului să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
beat. M-am repezit asupra lui, l-am Împuns cu sulița În burtă, după care l-am terminat, răsucindu-i vârful suliței În măruntaie. - Tot ai să mori pân’ la urmă! mă blestemă vrăjmașul cu ochi pieziși. Of, of! Îi afundasem sulița prea adânc În burtă și, până să apuc s-o scot din carnea lui, mă simții luat pe sus de o pereche de brațe vânjoase. Cerul se răsuci deodată și fu cât pe ce să cad În cap și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
răsuflarea lor dar, așa fuseseră mereu bătrânele noastre. - Ea e Siloa, mumă-mea! se făli Zarge cu una dintre ele. Cică tare frumoasă mai era când era tânără. - Lasă măi Zarge, măi, se apără bătrâna, cu glas răgușit, și-și afundă chipul mai adânc Între blănuri. Am privit-o, cum să n-o privesc. Pielea de pe picioare Îi atârna, iar vinele cafenii de pe mâini Îi făcuseră gîlci. Era aplecată de spate și gura Îi duhnea. Mâna stângă Îi tremura, iar din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

gheață, bodogănind. Ce spune? Ce spune? Dar șoptește atât de încet și nedeslușit încât nu se poate înțelege. Mai face un pas și galoșii crănțăne trecând prin pojghița subțire de gheață ce acoperă câmpul de zăpadă. Și picioarele i se afundă în zăpadă, se afundă și parcă n-are fund, stratul de zăpadă. Și? Și? Și gata. Părinte, cred că bărbatu-meu a murit, spune femeia. Părintele Ieronim nu zice nimic. ─ Azi e săptămâna de când n-a mai dat pe-acasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Ce spune? Dar șoptește atât de încet și nedeslușit încât nu se poate înțelege. Mai face un pas și galoșii crănțăne trecând prin pojghița subțire de gheață ce acoperă câmpul de zăpadă. Și picioarele i se afundă în zăpadă, se afundă și parcă n-are fund, stratul de zăpadă. Și? Și? Și gata. Părinte, cred că bărbatu-meu a murit, spune femeia. Părintele Ieronim nu zice nimic. ─ Azi e săptămâna de când n-a mai dat pe-acasă și ieri seară cineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

jurându-se că în viața vieții lor nu văzuseră un stejar în locul acela, la răscrăcare, cum spuneau ei. Și chiar mă simțeam nespus de singură. Cei doi cățelandri se hârjoneau pe buza Dunării. Cheiul, nepietruit acum, mâncat de ploi, se afunda lin în apă. Cățelandrii îi urmăriseră de la stână și acum, cu pași împleticiți, se alergau pe buza apei. Se avântau să intre în luciul nemișcat, aici, între pietroaie, și în aceeași clipă se retrăgeau speriați. Schelălăiau întărâtați, speriați. - Nu cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

fără să scoată un sunet. Samuel lăsă din mână telecomanda, concentrându-se asupra unei pensule de pe podea, pe jumătate acoperită cu o bucată de plastic. Vinovăția începea să-i dea târcoale. Cu cât se gândea mai mult, cu atât se afunda într-o mare de remușcări. Nu procedase corect. De atâta vreme n-o mai văzuse doar pe Margareta. Dormise ani în șir, iar acum, la trezire, o forțase să continue firul vieții de acolo de unde el singur îl întrerupsese. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
i se întâmplă. Timp de câteva clipe, urmărind atent mâna bătrânului alunecându-i pe trup, Magda mi-a părut mai grasă decât mi-o închipuiam. În lumina palidă a unui felinar, vedeam cum degetele acoperite cu bube și păr se afundă în cutele puloverului ei mulat, cum sapă șanțuri moi în carnea șoldurilor și-i modelează coapsa, care parcă era o bucată de lut. M-am așteptat ca Magda să înceapă scandalul și am făcut din prudență un pas mai în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
propriilor gânduri ar face-o să se lase influențată de ele. Dacă se gândește la ceva trebuie neapărat să-l pună în practică. Așa încât e mai bine să nu gândească nimic. Cu fiecare secundă petrecută în mijlocul lor simțeam că mă afund în nisipuri mișcătare. Nu pricepeam nimic și știam că sunt sute de aspecte pe care ar trebui să le investighez, dar care îmi scăpau pe moment. Trebuia să sun acasă. Asta în primul rând. Deodată, chiar în momentul în care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]