1,532 matches
-
făcut scrum scaunul w.c.-ului, scrum farfuriile, scrum paturile. Nu mai există nici o urmă a trecerii noastre, parfumul familiei mele a dispărut pentru totdeauna. Ce caut eu aici? mă gândesc. Mă agăț de închizătoare, singurul lucru rămas, micul mâner de alamă... mă urcam pe scaun să ajung la el. Mă uit afară. Și perspectiva privirii este diferită. Noi construcții au micșorat orizontul, curtea este identică, dar plină de mașini. — Mulțumesc. — Pentru puțin. Suntem din nou în stradă, se simte din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ocă, o iconiță mică din argint suflată cu aur, două cădelnițe de argint în greutate de 400 dramuri, o tipsie de argint, un serafim de lemn, suflat, o cruce mare pe care stă Sfântul Trup al Mântuitorului, opt sfeșnice de alamă, mari și mici, o cutie de alamă pentru păstrarea sfintelor, cinci sfeșnice de lemn, două mari și trei mici, o strană în mijlocul bisericii, suflată, pentru Maica Domnului, două strane de lemn, una arhierească și una domnească, suflate, un analog, 35
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
cu aur, două cădelnițe de argint în greutate de 400 dramuri, o tipsie de argint, un serafim de lemn, suflat, o cruce mare pe care stă Sfântul Trup al Mântuitorului, opt sfeșnice de alamă, mari și mici, o cutie de alamă pentru păstrarea sfintelor, cinci sfeșnice de lemn, două mari și trei mici, o strană în mijlocul bisericii, suflată, pentru Maica Domnului, două strane de lemn, una arhierească și una domnească, suflate, un analog, 35 strane de lemn vopsite, 14 feloane cu
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
de protosinghelul Theodosie Bonteanu, în 1932, fiind stareț al mănăstirii. Pictorul ei nu-l cunoaștem. Icoana are 110 x 70 cm și este pictată în stilul renaștere. În fața Sfântului Altar de o parte și de alta sunt două sfeșnice din alamă făcute în anul 1862. Policandrul mare din naosul bisericii este al „bisericii Sfântul Nicolae Domnesc, s-a prefăcut, adăugându-i-se 620 de Kg. de alamă, în total având 1540 de Kg., și a costat 424 franci. S-a făcut
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
renaștere. În fața Sfântului Altar de o parte și de alta sunt două sfeșnice din alamă făcute în anul 1862. Policandrul mare din naosul bisericii este al „bisericii Sfântul Nicolae Domnesc, s-a prefăcut, adăugându-i-se 620 de Kg. de alamă, în total având 1540 de Kg., și a costat 424 franci. S-a făcut cu cheltuiala robului lui Dumnezeu Dimitrie Suceveanul și soția sa Ecaterina spre veșnica lor pomenire. Anul 1880, Martie 30, Iași. Din 30 martie 1880”<footnote Inscripția
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
argintat; alta din 1833, iar alta din 1884. Tot din aceeași perioadă avem o Sfânta Evanghelie, tipărită la Moscova, în anul 1852. Are aplicații din email, care este deteriorat, iar în centru are icoana Învierea Domnului. Alta are coperți din alamă argintată și aplicații email deteriorat în cele 4 colțuri, din anul 1857. O altă Sfântă Evanghelie este tipărită în 1896, și are coperți din catifea cu aplicații metalice. Lucrări manuscris, una din 1794 și alta din 1875, Sfânta Evanghelie au
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
dinspre stradă. Deși în inventar e trecută banal „baracă“, clădirea are tot ce-i trebuie: aer condiționat, WC, chiar și o bucătărioară în care domnește o ordine desăvârșită. Lionel e șeful de șantier, așa cum o indică o frumoasă plăcuță de alamă așezată pe biroul lui. Fereastra din spatele lui Lionel dă spre stradă, așa că lumina cade exact cum trebuie peste planurile clădirii rezidențiale pe care compania la care e angajat a început s-o construiască înainte de căderea pieței imobiliare. E după-amiază și
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
să râdă, crezând că a început să se bată pe burtă cu șeful. Neînțelegând nimic din ce se petrece, Lionel continuă dialogul ionescian în franco-română: — De la bancă? Între timp, cei doi racheți au ajuns lângă birou. Grișa ia plăcuța de alamă de pe birou și silabisește: — Li-o-nel Frunza. Zi așa, Ionele, ai uitat româna? Vaniușka (pe care prietenii nerusofoni îl strigă „Ionele!“) e cât pe-aci să răspundă „Nu!“, dar un gest al lui Grișa spre subsuoara mâinii stângi, unde ține pistolul
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Și așa, sistemul nostru sanitar stă să crape. Să nu întârziați. La revedere, domnule Lionel. — La revedere, madame Agnès. E ora 10.50. Lionel se plimbă agale pe Quai René Bazin. Pe fațada unui imobil somptuos, vede o placă de alamă pe care scrie: Prof. Laurent Delacroix, chirurg plastician. Lui Lionel îi trece prin cap o idee nebunească: dacă și-ar schimba fața ca să nu-l mai recunoască destinul? Când mai ai câteva zile de trăit, merită să încerci orice. Intră
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
Prezent, răspunde Clovis, considerat cel mai în măsură să coordoneze operațiunile specifice. — Jandarmeria? — Prezent, răspunde un căpitan jignit că a fost strigat după Clovis. — Pompierii? — Prezent, răspunde un domn fără nici un grad la vedere, dar cu o strălucitoare cască de alamă. — Serviciile secrete? întreabă subprefectul cu o voce ușor scăzută. Cinci indivizi, despre care toată lumea se întrebase până acum ce căutau acolo, toți fiind deghizați în boschetari, lasă capetele în jos. Subprefectul numără capetele plecate: — Unu, doi, trei, patru, cinci. Toate
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
frânează, oprește, stinge farurile, să se dezmeticească. Strada dispare. Tăcerea aceeași, fără sfârșit. Învârte din nou cheia de contact, motorul pornește, lumina pornește. Hodoroaga pornește, șoferul își freacă, nervos, sprânceana, negul de la coada sprâncenei. Trosnesc pârghii gheare șuruburi, pocnesc bășici alămuri arcuri. Dinozaurul se târăște îndărăt, apoi spre dreapta, până în bordură, reușește întoarcerea. Reintră pe ulița moartă. Ușa larg deschisă. In rama de lemn vechi, nimeni! Șoferul privește încordat, prin geamul murdar al cabinei. Nu, în ușă nu e nimeni. Stinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Dumnezeule, o fi vreun incendiu sau ceva de genul ăsta ? Katie și cu mine Împingem ușile grele turnante de la intrare și, ne privim nedumerite. Toată lumea parcă a intrat În vrie. Oamenii se foiesc În toate direcțiile, cineva lustruiește balustrada de alamă, altcineva lustruiește plantele artificiale, iar Cyril, directorul administrativ, Îi gonește pe toți, făcându-i să intre În lifturi. — Toată lumea În birou ! Nu vrem să vă vedem că ardeți gazul pe la recepție. Ar trebui să vă aflați deja la voi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Le șterge În grabă, rușinându-se de propria slăbiciune. Sforăitul lui Kawabata i se așează pe creier, și pe gânduri. Cinci ,,Mă numesc A. A. și sunt manechin la o fabrică de confecții care produce mantale militare cu nasturi de alamă, pentru o țară africană care are mai multe războaie decât ploi. De vreo cinci-șase ori pe an, vin să inspecteze producția și calitatea mantalelor, patru bărbați Îmbrăcați În costume de haine cu croială impecabilă. Jeep-ul din care coboară este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
lunile care se scurg până la venirea jeep-ului, deși În contractul cu fabrica sunt trecut manechin, fac de toate cu o conștiinciozitate de care mă mir eu Însumi: sunt curier, supraveghetor de secție, mânuitor al rotativelor care scuipă nasturii de alamă ca pe niște sâmburi de cireș, aranjez baloturile de materiale textile În rafturi, și...mai sunt și contabil de ocazie. Fabrica este o cădire veche, mohorâtă, cu ferestre uriașe, un fost liceu dezafectat, În urma construirii unuia modern, după ultimele norme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
nu am poșetă nouă și tu dai banii pe vechituri!!!... „«Pendula» este stâlpul casei”,spunea regretatul Andrei Ivanciu. De atunci dl.Pogon a mai achiziționat 2 pendule mai vechi. Nici una nu funcționează perfect.Dar în schimb dau un concert de alămuri la oră fixă.Deasemeni,a colecționat săbii diferite din mediul rural și le-a expus pe mai multe panoplii pe hol și în living-room.Poate cu astfel de săbii au luptat vitejește oștenii lui Ștefan cel Mare sau pandurii lui
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
PAȘI NEFÅCUȚI Era ceasul aproape douåsprezece din noapte Timpul când stihiile negurilor își arată dinții sclipind în lună și liniștea se unduiește agale printre păduri peste pământul încolțit după lunga înfrigurare a iernii Și ticăitul sec al secundarului de alamă tăia în felii egale repetat monoton ca un clopot spart disperând spiritul ce-și așază în lada de zestre îndoieli întrebări născute din întrebări din întrebări încolțind răspunsuri iscoditoare de noi îndoieli până când pleoapele închideau cortina dinspre o lume spre
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1647]
-
orice instituție cu aspirații serioase. De bună seamă, avea o barbă demodată, tunsă până deasupra omușorului, dar totuși. Așa am ajuns să fiu unul dintre amfitrionii Muzeului Național sau, mai exact, singurul, celelalte fiind doamne. Cu o placă lucioasă de alamă pe costumul meu de culoare închisă, rătăceam cu pași lungi, măsurați, prin sălile sacre. Țineam brațele și mâinile la spate, iar privirea mea se rotea cu o sensibilitate intimă printre vizitatori și opere de artă. îmi cumpărasem taloane pentru pantofi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
e autentic la tine, mi-a spus el, este tocmai maniera ta de a te preface. Vă rog să mă iertați pentru ochii mei înroșiți, am spus. E din cauza unei inflamații cronice, nimic altceva. Și mi-am scos plăcuța de alamă lucioasă de pe reverul costumului, punând-o pe biroul lui. De fapt ce e scris pe ea? am întrebat. Paznică de muzeu, a spus el. Greșeala ne aparține. Așa m-am întors încă o dată aici, pe muntele Ava. Purtam cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Riche? Da, și într-o după-amiază l-am întâlnit pe stradă pe intendentul de la Muzeul Național. îmbătrânise. Semăna cu bătrâna mea învățătoare atunci când am văzut-o ultima dată. Dar m-a recunoscut imediat, deși eu îi dădusem înapoi tăblița de alamă. Era încovoiat și cu părul alb. Nu, nu numai că îmbătrânise, ci se și apropia de sfârșit. Preț de o clipă mi-a fost puțin rușine pentru vigoarea mea tinerească și pentru spiritul meu de inițiativă, care trebuie să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
de simț materialist. Tocmai mă trezisem returnat de la frontieră. Pe promontoriul cu petice de iarbă înălțat la zece-cincisprezece metri deasupra plajei, tipul în uniformă pare să aibă o viață monotonă. La apariția mea începu să sufle înveselit în fluierul de alamă, iar un câine albinos prinse a coborî în salturi mari, hiperbolice promontoriul, care de aici pare greu accesibil. Eu plecasem de-a lungul plajei, să caut ghiocii aceia spectaculoși pe care Marea îi aducea la țărm, de obicei sparți. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de tălpile picioarelor, lăsându-și brațele libere, aleargă prin holul cu oglinzi mari spre camera ei, la o oră a dimineții când nu se simte amenințată s-o surprindă cineva - tata și frate-su la serviciu, bucătăreasa cea bătrână zdrăngăne alămurile în bucătăria de iarnă... Geamul camerei Jacobinei dă spre grădină și nu aduce prea multă lumină în cameră, din cauza salcâmilor bătrâni ca într-o pădure, mai bătrâni ca ea. Paul abia se ține pe ramurile negre alunecoase ale pomului din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
noiembrie, un drum lung cu autobuzul de am crezut c-o să ieșim din București. Fâșii de iarbă mustind de apă înconjurau din toate părțile colonia de rulote cu perdele colorate. Trupa venise în Capitală de peste o lună, fără reclamă zgomotoasă, alămurile lor nu reușeau să treacă de distracția mahalalei. Aurolacii ajutau la toate, descărcau-încărcau, puneau oglinzile să prindă, să amplifice lumina, ridicau panourile casante cât un stat de om, le strângeau când începea să plouă, adică tot mai des trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
se elibereze de o putere care-l ținea prizonier. Dar care anume era această putere și ce drum avea să urmeze eliberarea lui rămâneau întrebări fără răspuns. Fiecare dintre noi este singur pe lume, e închis într-un turn de alamă și nu poate comunica cu semenii săi decât prin semne, iar aceste semne nu au o valoare comună, așa că sensul lor rămâne vag și nesigur. Încercăm în mod jalnic să le transmitem altora comorile inimii noastre, dar aceștia nu au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
rana, penele și am așteptat din nou. Nimic. Nu s-a mișcat ore întregi. Atunci am apucat puiul mort, am dat cu el de pământ și am ieșit din pivnița aceea plină de sânge. M-am ghemuit în patul de alamă de sub icoană și mi-am băgat mâinile murdare între picioare. Îmi amintesc cum becul de pe stradă lumina rama ovală de deasupra mea. Simțeam o palpitație caldă. O palpitație ce nici cu o cărămidă ciobită nu putea fi oprită. Stăteam acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
fac nu-i propriu-zis o reparație. Primusul nostru nici nu-i cu adevărat stricat. Doar abandonat. Și mi-era prea drag ca să-l las să zacă în părăsire. Plăcerea cea mare pentru mine a fost să-i redau rezervorului de alamă luciul galben de odinioară, așa cum mi-l aminteam de pe vremea când mama îl folosea zilnic pentru gătit. Cu asta am început cu luciul. Rezervorul a redevenit nu doar rotofei și plăcut la atingere, ci și plin de prosperitate. Cele trei
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]