1,519 matches
-
42 și 46% - informație deloc de neglijat, date fiind și cazurile ascunse la care nu am avut acces în cadrul investigației noastre. În același timp, variabile sociodemografice precum statutul ocupațional al părinților sau situația familială par să influențeze frecvența cazurilor de alcoolism. Astfel, atunci când unul sau ambii părinți nu mai au o ocupație zilnică (sunt șomeri, pensionari sau pur și simplu nu lucrează), există o disponibilitate ridicată de timp care poate fi asociată cu un consum mai sporit de alcool. Pe de
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
noi nu are pretenția de a fi lipsită de anumite limite metodologice. Dezvoltarea testului CAST printr-un studiu sistematic de adaptare constituie una din condițiile sine qua non pentru care acesta să poată furniza date obiective despre incidența cazurilor de alcoolism într-o anumită populație. Apoi, identificarea și ameliorarea acelor întrebări la care copiii pot oferi răspunsuri false, astfel încât statistica elaborată pornind de la ele să nu reflecte realitatea, constituie alte priorități. Bibliografie American Psychiatric Association (2000), Manual de diagnostic și statistică
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
ele să nu reflecte realitatea, constituie alte priorități. Bibliografie American Psychiatric Association (2000), Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor mentale.DSM IV (trad.), Asociația Psihiatrilor Liberi din România, București, p. 182. Driga, O.; Postelnicu, C.; Cosmovici, N. (1999), „Definiția alcoolismului”, în Alcool - alertă maximă, Grupul Academic de Medicină-Adictologie, Iași, 15, 3.. Hodgins, D.C.; Shimp, L. (1995), „Identifying adult children of alcoholics: Methodological review and a comparison of the CAST-6 with other methods” în Addiction, 90, pp. 255-267. Hodgins, D.C.; Maticka-Tyndale
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
stradă Majoritatea copiilor afirmă că au plecat de acasă din proprie inițiativă (57,8%), în timp ce 12,6% afirmă că au fost alungați de acasă. Aceste date confirmă faptul că dezorganizarea familiei este un factor important în ajungerea lor în stradă. Alcoolismul părinților, abuzul fizic, sexual, emoțional, neglijarea, pe fondul unui mediu familial alterat sau al unei familii dezorganizate, constituie de multe ori cauze ale ajungerii copiilor în stradă. De asemenea, nu trebuie omis că unii copii sunt trimiși de familie în
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
Specializarea diferitelor discipline științifice a lăsat un vid între ele, ceea ce a avut ca rezultat separarea substantivului de adjectiv”. „A examina fenomenul biologic fără referire la contextul său social înseamnă a nu te interesa decât de o față a medaliei... Alcoolismul nu este numai un fenomen sociologic, ci și un fenomen fiziologic” (Dogan, Phare, 1993, p. 213). Medicina modernă nu poate ține pasul cu pericolele care ne amenință astăzi sănătatea. Cele mai multe boli moderne - accidente vasculare cerebrale, boli de inimă, cancer, diabet
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
îngrijirea de sine, dorința de autorealizare, încrederea în propriile forțe etc. Pe de altă parte - concluzionează studiul prezentat în Alcohol Alert, 9/1990 - din cauza unor probleme/limite metodologice sau a numărului insuficient de studii comprehensive, concluziile cu privire la efectele provocate de alcoolismul părinților asupra personalității și comportamentului copiilor nu pot fi generalizate pentru toate cazurile de copii care cresc împreună cu cel puțin un părinte alcoolic. Pentru metoda de estimare a unei proporții la nivelul unei populații, pornind de la valoarea cunoscută pe un
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
dornice să se modernizeze și să se dezvolte, sunt de luat în calcul valori ca inovația, spiritul între-prinzător sau progresul. În faza de descompunere, Gorbaciov s-a ocupat mai întâi de ceea ce a considerat el ca fiind contravalori, spre exemplu alcoolismul și birocrația. În faza de recompunere a pus accent pe două valori-cheie: glasnost și perestroika. A încurajat valori ca eficacitatea, autonomia, responsabilitatea, meritocrația. În sfârșit, a ajuns la concluzia că socialismul sovietic era de nereformat și a fost obligat să
by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
auto-spațiu care se poate „dilata” dincolo de câmpul perceptiv printr-un mecanism de proiecție. Prin aceasta își depășește atributele sale anatomice devenind un spațiu al experiențelor sufletești. Această manifestare apare în mod deosebit de pregnant în situațiile descrise și analizate de psihopatologie (alcoolism, intoxicații cu droguri psihotrope, psihodisleptice, halucinații, delir, stări ipohondriace, aure epileptice, vis, hipnoză, stările crepusculare isterice, stările de extaz, derealizare, anorexie mintală etc.). J.P. Sartre afirmă că de regulă în condițiile de normalitate „corpul este trăit în tăcere”. H. Tellenbach
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
corpul (soma) este limitat la suportul biologic și fiziologic al acestuia. Important este însă rolul pe care trupul îl joacă în patologia psihiatrică, ca sediu „resimțit de bolnav” al simptomatologiei unor boli psihice: isteria, ipohondria, halucinații, suicid, nevroze, automutilări, cenestopatii, alcoolism, toxicomanii etc. În cazul acesta lucrurile se diferențiază din nou. Corpul extern este în raport cu prezentificarea persoanei ca acțiune, a lui „a-fi-în-lume” în cadrul comunicării. Corpul intern este sediul instinctelor și al afectivității pe care le trăiește ca pe o experiență sufletească-corporală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
lumea, cu societatea, izolarea la care sunt condamnați. Acest fapt este trăit ca o experiență penibilă în cazul nevrozelor, ca o experiență dureroasă, sfâșietoare, în cazul depresiilor, al melancoliei, ca pe o situație de marginalizare, de excludere socială, în cazul alcoolismului și al toxicomaniilor, ca pe o stare de apăsare tensională interioară în cazul situațiilor conflictuale și a complelor, ca pe o confruntare directă cu o „lume ostilă” considerată astfel de paranoicii revendicativi și cverulenți, ca pe o izolare morală și
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
alterare tipică, severă a personalității ca în cazul schizofreniei, sau procese cu evoluție cronică, progresivă, care duc la o deteriorare gravă a personalității așa cum apar ele în cursul evoluției sindromului demențial abiotrofic sau a altor sindroame psiho-organice cerebrale (traumatisme cranio-cerebrale, alcoolism, PGP etc.). 6. Semnificația epistemologică a procesului psihic morbid Delimitarea și cadrul problemei Tulburarea psihică se înfățișează ca o schimbare a naturii ființei umane. Ea modifică persoana prin înlocuirea, în diferite grade de intensitate și forme de prezentare, viața sufletească
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cu ceilalți, comportament și acțiuni, randament școlar etc.). 3) Antecedentele patologice ale bolnavului privesc următoarele aspecte: a) boli ale copilăriei care pot genera tulburări în dezvoltarea psihică (convulsii febrile, traumatisme cranio-cerebrale, meningite sau meningoencefalite etc.); b) alte afecțiuni (TBC, sifilis, alcoolism, toxicomanii, aberații sexuale, tulburări endocrine, boli psihice etc.); c) tipul de relații (comunicare, conduită și acțiuni, retras-necomunicativ, comunicativ-deschis, activ, cu inițiativă, inactiv, dependent, lent, dinamic, complexe, frustrări, acte de suicid etc.). 4) Istoria bolii actuale privește cunoașterea modalității de apariție
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fiind de fapt vorba de o regresiune funcțională fără a afecta integritatea organizării structurale a sistemului personalității. Aceasta are un caracter reversibil și poate fi corectat. Acest model psihopatologic este ilustrat de sindroamele nevrotice, fobic-obsesive, anxioase, isterice, de dependență (toxicomanii, alcoolism) etc. Din punct de vedere psihanalitic este considerată ca expresia unor mecanisme de apărare ale Eului, ca o formă de retragere narcisică a persoanei respective. 4) Dizarmonia Dizarmonia este consecința unei dezvoltări defectuoase a sistemului personalității privind echilibrul funcțional dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
d) Grupa de vârstă cuprinsă între 31...40 ani prezintă următoarele caracteristici: interese legate de viața socială, profesională și familială. Acestei perioade de stabilitate în viața individului, îi sunt caracteristice următoarele tipuri de tulburări psihice: psihopatiile, nevrozele și stările reactive, alcoolismul, psihozele endogene. e) Grupa de vârstă cuprinsă între 41...50 ani prezintă următoarele caracteristici: interese sociale, familiale și profesionale. Ea corespunde instalării crizei de involuție psiho-biologică și datorită acesteia prezintă o vulnerabilitate particulară, extrem de crescută față de bolile psihice. Acestei perioade
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de două feluri: heteroagresivitatea (orientată către un obiect sau către altă persoană) și autoagresivitatea (orientată către sine ca în cazul automutilărilor sau al suicidului). Potențialul agresiv se mai poate descărca prin forme de conduită de tip sublimativ, cum ar fi alcoolismul sau toxicomaniile. Spre deosebire de agresivitate care este o stare psihică potențială, violența este o formă de conduită agresivă „învățată” prin adoptarea unor „anti-modele” de comportament de tip deviant sau sociopatic. Ea are un caracter distructiv, antisocial, prezentând prin aceasta un mare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și a obiectivului”. În acest caz pot să apară modificări în comportamentul subiectului de tip anxios sau tulburări de depersonalizare sau de interpretare. Sindromul Korsakow Korsakow a descris în 1887 asocierea unui tablou clinico-psihiatric specific cu polinevrite, în cazurile de alcoolism cronic, pe care l-a denumit „psihoza polinevritică”. Ulterior Marckand și Courtois extind observațiile clinice, descriind o encefalomielită parenchimatoasă cu leziuni difuze, iar J. Delay și S. Brian notează o leziune la nivelul corpilor mamilari. Sindromul descris de Korsakow constă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
intelectuală. Le vom analiza în continuare. Deteriorarea mintală reprezintă un deficit mintal global, tranzitoriu sau definitiv, consecutiv oricărei atingeri funcționale sau organice a creierului, fie prin procese ireversibile cum sunt atrofiile corticocerebrale, fie prin crize tranzitorii de tip epileptic sau alcoolism (A. Porot). Deteriorarea mintală se pune în evidență prin teste de inteligență sau prin testul vocabularului. Slăbirea intelectuală constă într-un deficit dobândit și definitiv al diferitelor componente ale inteligenței bolnavului. Ea poate interesa și se poate fixa la anumite
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
următoarele tipuri de tulburări mintale: 1) Vesaniile sau nebunia propriu-zisă (mania, melancolia, monomania, demența). 2) Nebuniile asociate între ele (mania cu melancolia, monomania cu demența, melancolia cu demența, mania cu demența), 3) Vesanii asociate cu tulburări motorii (epilepsia, isteria, coreea, alcoolismul, pelagra). 4) Stări patologice congenitale (idioția, imbecilitatea, cretinismul). Se poate remarca în cazul nosologiei lui Baillarger, o tendință de a clasifica bolile psihice după caracteristicile exterioare care le apropie prin asemănare și mai puțin după criterii etiologice. Un model interesant
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
două sub-grupe: a) nebunia morală: mania și melancolia, b) nebunia impulsivă: suicidul, homicidul, dipsomania, cleptomania, piromania. 4) Nebunii secundare în care sunt incluse următoarele forme clinice: nebunii nevrozice (epilepsia și isteria), nebunii infecțioase (puerperale și sifilisul), nebunii toxice (pelagra, saturnismul, alcoolismul, morfinomania). 5) Paralizia generală progresivă, sau neurosifilisul. 6) Demența primitivă, secundară și senilă. 7) Stările morbide congenitale reprezentate prin imbecilitate, idioție și cretinism. Dincolo de aspectele „modelelor clinico-nosologice” mai sus prezentate și discutate, teoria care marchează profund concepția clinico-psihiatrică a secolul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
primare, cu leziuni organice cerebrale ale țesutului nervos nobil (neuroni și nevroglie) de tip presenil (Pick și Altzheimer) și de tip senil (demență senilă și presbiofrenia). b) Demențele secundare unor leziuni organice cerebrale de tip vascular, infecțios (luetic), traumatic, toxic (alcoolismul) etc. II) Tulburări mixte, psihosomatice, în cadrul cărora tabloul clinic este dominat de tulburările somato-viscerale, ca o consecință a „conversiunii somatice” a tulburărilor psihice, așa cum sunt ele întâlnite în următoarele situații: a) Conversiunea somatică din cursul isteriei. b) Afecțiuni clinice sine
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
care caută în mod permanent să atragă atenția celorlalți asupra lor. 6) Psihopații cu dispoziție labilă Ei sunt, de regulă, persoane cu o dispoziție fie excitabilă, fie depresivă, cu un caracter permanent oscilant. Le sunt caracteristice fugile, excesele episodice de alcoolism (dipsomanie), stările impulsive subite, în forme diferite. 7) Psihopații explozivi Aceștia sunt indivizii care explodează din orice, la orice motiv anodin. Sunt susceptibili, iritabili și irascibili. Reacțiile acestei categorii de indivizi au un caracter primitiv. 8) Psihopații reci În această
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Dupré afirmă că viața psihopaților se înfățișează ca o suită neîntreruptă de bizarerii, extravaganțe, neregularități, fugi, delicte și crime, internări repetate în spitalele de psihiatrie, expertize medico-legale psihiatrice, dezertări, simularea unor afecțiuni în scopul realizării unor interese, parazitism social, vagabondaj, alcoolism, toxicomanii, diferite conduite de refugiu etc. Psihopații sunt personalități perverse moral și caracteriopatice din punct de vedere psihopatologic, incorigibile, imposibil de a putea fi ameliorate sau schimbate, imprevizibili, cu tendință la recidivă. 21. REACȚII, CONTRA-REACȚII ȘI DEZVOLTĂRI ANORMALE LA EVENIMENTELE
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
defect Leziunile cerebrale „difuze” interesează zone întinse ale creierului și ele apar de regulă în cursul evoluției clinice a unor afecțiuni de natură degenerativ-abiotrofică, așa cum sunt întâlnite în demențele presenile (Pick și Altzheimer) sau în demențele senile și presbiofrenie, în alcoolismul cronic, în epilepsie etc. J.M. Burchardt a sintetizat aceste sindroame psiho-organice cerebrale în următoarele cinci tipuri: secțiunea medulară cu tetraplegie; starea de comă de diferite grade și intensitate ca gravitate; sindromul apatic (Kretschmer); sindromul Korsakow; sindromul psiho-organic cerebral (epilepsie, PGP
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Delirul se referă la diferitele grade de tulburare incluzând răspunsuri verbale, creșterea activității psihomotorii care capătă un caracter agitat, dezorganizat, haotic, tulburările de afect, apariția iluziilor și a halucinațiilor. Exemplul tipic este oferit de starea de delirium tremens din cursul alcoolismului. Spre deosebire de confuzia simplă în care sunt tulburate procesele cognitive, în cursul delirului, apar tulburările mai sus menționate tot pe fondul tulburări stării de conștiință. 5) Stările crepusculare sunt caracterizate de K. Bonhoeffer prin următoarele aspecte psihopatologice principale: halucinații, manifestări epileptiforme
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
deosebit de dificilă, antrenând forțe sociale multiple. Ea constituie, în primul rând, o problemă medico-socială și de igienă mintală colectivă. Din punct de vedere psihopatologic, în grupa psihozelor toxice sunt incluse două mari categorii de manifestări, legate de natura toxicului utilizat: alcoolismul și toxicomaniile, înțelegând prin acestea din urmă utilizarea de droguri de origine naturala (alcaloizi) sau de sinteză (substanțe psihotrope). Le vom prezenta în continuare. Alcoolismul Alcoolismul este o formă de toxicomanie majoră foarte răspândită, constând în utilizarea regulată și progresivă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]