5,281 matches
-
Inchiziția numără deja printre procedurile În curs manuscrisul cărțuliei dumitale, Fiore, cu indecentele sale luări În derâdere la adresa fețelor bisericești. Dante rămase impasibil. În fond, se așteptase ca, mai devreme sau mai târziu, cineva să coreleze acele sonete care făceau aluzii la el, cu toate că avusese grijă să le pună În circulație doar În copii anonime. Însă dinaintea acelor ipocriți blestemați nu avea să retracteze nimic. — Se vede treaba că ai mei concetățeni au În privința mea o părere ceva mai măgulitoare, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cufundat În iubirea esenței dumnezeiești este aceea care le determină rotirile, voind ca În fiecare punct al său să experimenteze infinita bucurie a iluminării, zise Dante distrat, ca și când ar fi repetat o lecție. Se gândea la Antilia. Jocul acela de aluzii Îl deranja. Deschise gura pentru a-l pune la punct pe spițer, Însă acesta i-o luă Înainte. — Și totuși, messer Durante, nu crezi că Algos este zeul care stăpânește peste Pământ? Nu pentru el luptăm, iubim, construim și murim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
proporțiilor anatomice ale ființei create de Dumnezeu după chipul și asemănarea sa. Ca o mică paranteză: În pofida a ceea ce crede domnul Dan Brown, În nici una dintre cele zece cărți despre arhitectură ale lui Vitruviu nu se face nicicând măcar o aluzie la „numărul de aur”! Cel care l-a numit astfel este un român, prințul Matyla Ghica, iar botezul s-a Întâmplat abia În deceniul patru al secolului al XX-lea. Strict matematic, „numărul de aur” este egal cu rădăcina pătrată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
cel Mare sau continuăm să ne tachinăm? - Qui s’aime, se taquine zice francezul, și știe el ce zice. Hopaa! Promițător, ca să nu sper mai mult. Tactica ideală În astfel de situații este să te faci că n-ai prins aluzia și să-ți obligi adversarul să repete sau să pluseze. - Nu mi-aș permite să te contrazic pentru nimic În lume: la experiența ta franco-erotică... - Touchèe. La capitolul delicatețe se mai putea lucra, dar... treacă de la mine de data asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
noul lucru făurit de Creator, atâta vreme cât el este singurul lucru existent pe lume? Dați-mi voie să vă contrazic: „bine În sine” este un nonsens, o aberație. - Mă consolez că nu-i, totuși, cea mai mare din câte există... - Înțeleg aluzia, Însă refuz să răspund la provocări. Prefer să vă mai semnalez ceva privitor la decalajul uriaș dintre durata vieții Celorlalți și cea a pământenilor care suntem. Se pare că el a variat pe parcursul experimentului: inițial, timpul alocat vieții cobailor umani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
la slujbă la sinagogă și să preacurvești cu nevasta celui mai bun prieten! În fața lui Dumnezeu, e același lucru! - Cinstite rabi, răspunde tânărul, te contrazic: eu am făcut și una, și alta, dar nu e deloc același lucru... - Am Înțeles aluzia, Însă... Suntem oameni, nu ne putem dedubla, nu putem eluda, În exercițiile noastre intelectuale, propriile trăiri și sentimente, experiența de viață, perioadele traversate și Încercările prin care am trecut. Sau care au trecut prin noi. Eu, unul, sunt Înclinat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
lui Zoran și am mimat naivitatea: - Dacă Înțeleg bine, vreți să mă convingeți că Eveline mi-a făcut un serviciu, nu? Am folosit intenționat numele Eveline, și nu oficialul doamna Fontaine, În semn de asumare a apropierii la care făcuse aluzie. - Se poate spune și așa, este la latitudinea dumneavoastră să Înțelegeți ce doriți. Omul rămâne o ființă liberă să rateze În orice după bunul său plac, și nu pentru a mă amesteca În opțiunile dumneavoastră mă aflu eu aici, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
salutat, am schimbat câteva fraze convenționale și m-am retras: Întrerupsesem o discuție care Îi interesa pe amândoi deopotrivă, nu s-au ostenit nici măcar să schimbe vorba. Au tăcut, pur și simplu, sugerându-mi că deranjam, și eu am Înțeles aluzia, nu foarte delicată, de altfel. Am ieșit și l-am lăsat acolo. Asta se Întâmpla marți; de atunci, nu-mi aduc aminte să ne mai fi intersectat pașii. - În ultimele trei zile, cumva...? - Absolut sigur nu, aș fi reținut... Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
palmă peste frunte și a exclamat fericit: „Domnule, nu mai am nevoie de nici un sfat, mi-am dat seama singur ce e de făcut!”. La care poetul a surâs candid și a zis: „Așa mă gândisem și eu”. - Am Înțeles aluzia: repetiția e mama Învățăturii de minte, a acceptat fără entuziasm Eveline. Dacă ții neapărat... Premisa de la care am plecat a fost simplă și, cred, imbatabilă: fiind vorba despre conturi bancare, e clar că În spatele literelor se ascund, de fapt, cifre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
colțul imensei catedrale, o construcție grea, dar nu imposibil de egalat, se ivi cardinalul Damiani, purtând în mâini o tavă de argint pe care se găseau patru farfurioare cu faguri tăiați doi în cruce simplă, iar doi - ca o binevoitoare aluzie la cultul răsăritean al oaspeților - în formă de cruce dublă, grecească. Pe tavă mai abureau patru pahare cu apă rece limpede, laică. — Cardinalul Damiani, un suflet ales al micii noastre împărății - spuse Grigorie al XV-lea, făcând prezentările - și frații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Iată partea stîngă, obrazul rotunjit, adipos, ochiul iscoditor, lacom, colțul gurii ridicat de un Îndemn la plăcere, o față capabilă de mobilitate, gata să acționeze, să fie practică, atrăgătoare, senzuală. Priviți acum partea dreaptă; un obraz alungit, rigid, fără nici o aluzie carnală, colțul gurii lăsat În jos disprețuitor, sceptic, ochiul iradiind o lumină rece, privind departe, dincolo de ceea ce se vede imediat. Într-un singur chip două persoane: comunul, majoritarul, Întreprinzătorul și deosebitul, minoritarul, pasivul. Da, această carte este conformă cu fotografia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
statului tânăr și puternic. Apoi a dansat cu doar două mici greșeli tot actul al doilea, iar colegii lui au început să intre la bănuieli doar atunci când, în loc să se ducă la club, s-a dus direct la hotel. „Eberhart face aluzii cinice la inegalitatea de șanse!“ - a apărut în ziarele de dimineață, pe care a trebuit deja să i le citească Edit. „Acum, în pragul războiului, nu putem fi atât de generoși, încât să nu considerăm drept trădare de țară toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pline de pământ - spunea Engelhard. Doar a fost înmormântat acum doi ani. Asta pe ea nu o interesează, dar dacă are ceva de comentat la pâinea ei, n-are decât să i-o spună frumos în față, nu să facă aluzii la răposatul brutar. Iar atunci ea își face bagajele. Mama ei mai trăiește, poate să i-o coacă și ei. Aștepta un pic să o reținem și, dacă nu o rețineam, din glumă, făcea o pâine și mai bună, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
frivol și se ascunde. Noi suntem prea puțin pentru el; chiar și eu. Cu toții ar trebui să-i urmăm pilda. Engelhard m-a lăsat de capul meu, dar eu am vorbit câte puțin cu fiecare. Igor Gherasimov a făcut niște aluzii la lună, iar doctorul Egon a spus că eu mă dezvolt frumos din toate punctele de vedere și că sigur voi trăi mult. Și a venit adeseori vorba despre Baár Andor, tânărul pictor despre care nu știam de ce nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
neștire, glumind, aruncându-și chiar unul altuia cuvinte pline de nerușinare din cauza băuturii și a confuziei în care se aflau. Alții încercau să facă lumea să râdă. Cu măști grotești pe față, găsiseră un bun prilej să atace politicienii, făcând aluzie la scandaluri recente, la nedreptăți flagrante, imitând felul lor de a vorbi când promiteau ce nu vor realiza niciodată. Se aplauda frenetic, ca în fața unui tribunal al gheții care promitea dreptate pe aripile aerului. Toată lumea parcă uitase de ce se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
nedreptate strigătoare la cer, revoltătoare chiar: neconcordanța dintre calitățile unui om și situația lui, neconcordanță care-i îmbrăca pe unii în blănuri de sobol, iar pe alții în zdrențe. Asta în trecut. Cât despre prezent, colegul nostru nici măcar nu făcea aluzie la el, știind, chipurile, cât de bine, cât de temeinic cunoșteam noi acest prezent. Dar pânza de păianjen era deja gata țesută. Pe firele ei încâlcite, rezistente, parcă de oțel, pășeam cu toții încrezători - căci nu puteam să nu-l urmăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
din partea casei. Foarte bine, spuse Cristian, dacă e din partea casei, mulțumesc! Ăștia sunt pentru tine, e bacșișul pentru serviciul prompt, zâmbi Toma amintindu-și de peripețiile de la început, când intrase pe terasă. Hai, nu fiți supărat! răspunse Maricel care pricepuse aluzia. A fost o neînțelegere regretabilă. Fii pe pace, nu sunt supărat. Gata, trebuie să plec. La revedere! Maricel îl conducea pe Cristian spre ieșire, mergând la jumă tate de pas în urma lui, cerându-și scuze fără încetare. Vă mai așteptăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
-l pună în gardă. Cu o voce cu accent puternic pe care nu izbutise să-l identifice, îi spusese că afacerea pe care tocmai o pune la cale nu este lipsită de pericole. După ce se pierduse într-o mulțime de aluzii îi ceruse să renunțe și, ca să nu fie în pierdere, îi făcuse chiar o ofertă de cumpărare a mărfii. Prețul era infim și Mihailovici se simțise de-a dreptul ofensat la auzul sumei. Nu reușea să-și acopere nici măcar cheltuielile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era cumplită“ (spunea domnul Benedek În Aradi Napló). Doar din considerație pentru cititor, ne vom abține să expunem starea deplorabilă În care se găseau victimele. Domnul Brener era literalmente decapitat, cu un pumnal sau satîr, iar fetițele... Se făcea o aluzie prudentă la faptul că fetițele fuseseră violate de doi bărbați, apoi Îngrozitor mutilate. Făptuitorii Îngrozitorului masacru (relatăm cele publicate În Aradi Napló) nu fură greu de depistat, Întrucît fetița Îi văzuse pe ucigași În oglindă. Unul era un oarecare Fuchs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
va elibera, așadar, manuscrisul de acele micimi În care s-ar fi reflectat ca pe luciul unei bălți, chipul cu obrazul ciupit al lui Jeshua Krohal, cearcănele sale vineții ca și trupu-i trîndav; apoi va tăia dintr-un condei orice aluzie răutăcioasă la adresa unor stări de lucruri ca și unele degresiuni biblice ca aceea despre femeia lui Lot, În care se recunoștea nemțoaica roșcovană din crîșma „Corona“ (care nemțoaică roșcovană avea o tainică legătură cu Lot prin pata albă de nădușeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
țară. Dar cum oamenii iubesc mai degrabă siguranța nelibertății decît nesiguranța datorată schimbărilor, primul om care va deschide cartea (și se parte că ar fi fost un modest slujbaș de la poștă, „sindicalist activ“), auzind dialogul din Împărăția umbrelor, va pricepe aluziile la adresa suveranului și va azvîrli cartea cît acolo, „cu groază și scîrbă“. Nădăjduind că va fi promovat În slujbă, va denunța cazul poliției. CÎnd agenții poliției vor deschide cutia cu cărți, contrabandistul de tutun, sincer mirat, va jura că acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
În care se presimte sentimentul culpabilității“! Sărmanul Mendel Osipovici s-ar Întoarce În groapă dacă ar citi toate astea. Nu atît din pricina banalității joase sau poate tocmai de aceea. Niciodată, domnule, M.O. nu a făcut nici cea mai palidă aluzie În opera sa la acel copil, pentru că ar fi simțit că ar comite un sacrilegiu. Eu, domnule, eu sînt sărmana partenogeneză“, eu sînt mein Kind din poeziile sale, cu toate că diferența dintre noi era de numai șapte ani. Cu asta cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sentimentul culpabilității, de veșnice mustrări de conștiință. Din anii noștri de conviețuire, din acele vremuri „aspre și tandre“ datează creația cea mai valoroasă a lui M.O. În privința dramelor sale de inspirație biblică nu trebuie uitat, domnule, că ele conțineau aluzii periculoase, care În acea „vreme a lupilor“ te expuneau riscului fatal, chiar dacă acele texte erau sortite literaturii de sertar. Citind comentariile doamnei Nina Roth-Swanson - scuzați-mă, dar În mod involuntar mă ciocnesc de dînsa ca de un dulap pus În mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ignoră aceleași lucruri eludate și În opera sa. Despre bucuria creației și despre criza creației, despre stări sufletești, despre orașe, despre hemoroizi, despre peisaje, despre motivațiile scrisului, despre deosebirile dintre proză și poezie. Scrisorile sale Îmbină suspine de dragoste și aluzii erotice cu teorii literare, impresii de călătorie cu poezii. Îmi amintesc ca acum descrierea unui trandafir, a unei treziri În zori, apoi acele variații asupra ploșnițelor, ca și unele considerații asupra posibilității existenței de dincolo de mormînt. Apoi, comparația dintre țîrÎitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
fie cunoscut de către profesorii liceelor, colilor normale din Bârlad, Piatra Neamț, Bacău și Iași. Gheorghe Postoi era 256 conștient de valoarea sa și cu oarecare notă de umor, dar și de satisfacție, spunea despre sine: „Sunt din ținutul lui Ion Creangă (aluzie la talentul lui de a povesti) și l-am avut profesor pe Calistrat Hogaș”, fiind el absolvent al Școlii Normale din Piatra Neamț. coala din Lunca, școala lui Postoi, era cunoscută în județul Bacău sub numele de „Fabrica de învățători”. După
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]