11,066 matches
-
să scurteze comunicarea care s-ar fi înfiripat în acest sens, o să mă duc la gară numai eu ca să încapă în mașină părinții, sora ta și soțul ei. Pe urmă a sărutat mâna mamei. Tatălui i-a strâns degetele, a aplecat corect fruntea și, dintr-odată a observat papucii din picioarele Carminei, s-a încruntat și a avut o mișcare din umeri. Nu ești gata, a întrebat cu ton stăpânit, fără nici o nuanță și s-a întors spre fereastră. Puiul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ar fi venit cu totul întâmplător acasă. Fana l-a auzit urcând treptele, a sărit din fotoliu vioaie, i s-a postat în cale ca un paznic, cerând vama ce-i făcea liberă trecerea: un sărut pe obraz. Mulțumită, a aplecat capul și s-a dat la o parte din ușă. L-a poftit să intre, l-a condus ceremonios către Carmina. Era un bărbat prezentabil, cu tâmplele cochet albite, cu sprâncene dese, cu colțurile ridicate în sus amintind de fălnicia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
doar și poate. A sărutat mâna Carminei, și-a luat rămas bun de la Ovidiu. Fana și Ela îl așteptau la ușă, și una și alta cu obrazul întins: cereau vama plecării. Pe mâine, s-a mai adresat el oaspeților și aplecându-se de la ușă le-a făcut cu mâna. Da, pe mâine, a spus Ovidiu. După plecarea lui, Fana și-a regăsit încet, încet vivacitatea. Avea și ea, după cum spunea, o mulțime de treburi, să încălzească boilerul, să se îmbăieze, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
acesta-i adevărul adevărat. Ovidiu își terminase cafeaua. A așezat ceșcuța cu farfurioara pe masă. Trebuie să mergem și noi, s-a adresat el Carminei. Mai avem o mulțime de treburi. S-a ridicat, s-a apropiat de Fana și aplecându-se, i-a sărutat obrazul. Mulțumim pentru masă, iubita, a fost delicioasă. Habar nu aveai tu ce talente de gospodină zac în mine. Apropo: Îți mai amintești de cartea copilăriei noastre: Habarnam în orașul soarelui? Ce s-o fi întâmplat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
va înțelege, n-o va înțelege... Reveni în cameră. Îi așeză cafeaua la îndemână, se așeză și ea în fotoliul din fața lui. El îi zâmbi, mulțumindu-i. Un gest automat. Avea o expresie tulbure. Apucă toarta ceștii de cafea, se aplecă să soarbă. O șuviță i se desprinse din pieptănătură, se încruntă, îl auzi cum șoptea iritat și grăbit: Hai, zi o dată! Zvâcni genunchiul a enervare. Ce-ai vrea să-ți zic, întrebă obosită femeia, doar ne-am văzut de curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
desprinsă mai înainte din pieptănătură se zbătea pe frunte. Pe urmă chipul i se schimonosi de-o umbră de descurajare. Se opri lângă ea, îngenunche serios în fața fotoliului, își sprijini de genunchii ei pieptul, cu palmele îi cuprinse spatele, o aplecă spre el, până când reuși să-și așeze pe umărul ei fruntea. Stătu acolo, în tăcere, învins. Pe urmă se îndreptă ca să o poată privi. Îl simțea vibrând, adulmecând cu degetele îndepărtate, cu buzele întredeschise. Tot nu înțelegi nimic! Clătină capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ca lumea, mai era și tatăl meu, ruda prin alianță care îți strica dosarul și o mulțime de alte neajunsuri. Fleacuri, fleacuri, fleacuri, Carmina. Toate astea sunt fleacuri. Au fost, s-au dus, s-au spulberat. Ea respiră adânc și aplecă aprobativ capul. Își așeză a împăcare mâna în părul lui. Se arăta încurcată, nu voia să mai scormonească trecutul, era încă șocată de acea forță paralizantă a voinței lui Ovidiu, atât de disonantă și de neașteptată, în disproporție cu lentoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de soare apune, da, da, da, da. Tata socru zâmbește, plimbarea îi face foarte bine, îi arată Elei o lăcustă pitită între două fire de iarbă, abdomenul i se mișcă repede deși pare calmă, se crede bine camuflată, Ela se apleacă spre ea, o studiază cu atenție, nu pare a avea ace, nici clești, nu pare a fi periculoasă, Întinde mâna s-o prindă dar, la secundă, lăcusta sare la jumătate de metru depărtare de noi, își încordează picioarele lungi, dindărăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pășea încetișor pe lângă ea, se îndreptau către o mașină cu portiera deschisă, parcată lângă trotuar. Era duioșie în gesturile bărbatului, atâta delicată grijă. Într-o parte tivul rochiei era întors în sus, se vedea dantela furoului. El observă și se aplecă să-i așeze rochia. Câtă afecțiune! În mașină era o femeie, privea cu atenție, o atenție rece, mai mult mirată; aceea era desigur nora bătrânei. Bărbatul a ajutat-o răbdător să se așeze în mașină, a închis portiera, probabil o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
rezolvă pe toate. Își petrecu palma peste față. Ce simplu e, doar să întinzi mâna. Ovidiu reveni după opt zile bronzat, placid, încurcat. Pielea îi era aurie, lucioasă. Lăsă în hol, lângă frigider, micul geamantan de voiaj, și, în timp ce se apleca să-și deznoade șnururile de la pantofi, lăsă să-i scape un oftat slobozit cu zgârcenie. Împietrită lângă ușă, Carmina ședea cu respirația tăiată, avea o ușoară senzație de ireal. Rosti mecanic cinci vorbe, uimite, de a căror stupiditate se miră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
înainte să apese pe butonul soneriei. Câtă pace, își spuse Carmina, cât timp stopat, ireal. Ovidiu dispăruse în interiorul hanului. Din pădure se auzeau glasuri răzlețe de păsări. Îl urmări pe bărbat străbătând înapoi aleea de pietriș. Ovidiu deschise portiera, se aplecă spre ea. Am închiriat o cameră la primul etaj, cu balcon. Din păcate nu ne poate servi decât cu o conservă de pește, pâine și bere. Haidem! Era încântat. O ducea de umăr. Pietricelele scrâșneau sub tălpile lor, făceau un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
soția lui venea să spele mozaicul subsolului și cele câteva mese înalte, tejgheaua, interiorul chioșcului. La urmă ea se așeza la una dintre mese și cerea o cafea. El o servea cu cea mai mare seriozitate, o urmărea cum își apleacă fruntea să soarbă din ceașcă. I se albise părul, lumina artificială din subsol o făcea să pară obosită. Dar era soția lui și asta însemna foarte mult. Sidonia își aprinse o țigară și căzu pe gânduri. Încruntată, cu gura strânsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu se va face nici un partaj. Credeam că ai înțeles. Se încruntase, trepida de nervi. Dintr-odată se urni din fotoliu și porni să umble de colo, colo prin cameră. Carmina îl urmărea surprinsă, nu înțelegea ce dorește. Ovidiu se aplecă brusc spre ea și-i atinse cu două degete obrazul. E plăcută libertatea, doamnă? Vocea lui plină de ironii difuze. Gesturile precipitate. O libertate pe care tu mi-ai oferit-o, cu multă generozitate, să nu uităm asta. Mă îngrozesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a transformat în scrum, mai trebuia doar o boare de vânt ca s-o risipească de parcă nici n-ar fi fost... Faceți cunoștință. Ovidiu întinse foarte corect mâna, avea un zâmbet în colțul gurii, de presupus că era ironic, își aplecă și fruntea, puțin, milimetric. Avea o eleganță în el băiatul acesta ceva de speriat! Încântat. Fana, rămasă în contemplație, se fâstâci. Maaamă, ce bărbat, exclamă în sinea ei. În cele din urmă îi întinse și ea mâna lui Dimitrie. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de serviciu, încercă să ghicească dacă avusese succes ori ba, acolo pe unde fusese, probabil că da, altfel nu i-ar fi telefonat sau chiar dacă ar fi făcut-o, ea i-ar fi sesizat nemulțumirea, ori el era relaxat, se aplecase către sine cu destulă minuțiozitate, acum ajunsese cu relatarea la viața lui de zi cu zi, îl auzi spunând: Dimineața roua e foarte rece. Și vorbele lui sunau ca o parolă. Ce minunat să poată exista o zi ca aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
câteva ori, îl scutură, cu ochii lăsați, cu figura pătrunsă de plăcere, scoase din buzunar o clamă, ținută cu siguranță special acolo și începu să-și scormonească urechea din ce în ce mai excitată, o plăcere ce-i schimonosea trăsăturile, o făcea să se aplece în scaun. Se simți dintr-odată privită și deschise reflex ochii, împietri, își strecură clama la loc în buzunar, și murmură, scuzându-se parcă: O să plouă. Apoi săltă andrelele din poală și începu să lucreze repede, repede, se auzea pocnetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Carmina nu-l mai aștepta, sâmbăta Ovidiu n-o vizita niciodată. Spre deosebire de celelalte dăți, sună la ușă și așteptă să i se deschidă, sprijinit cu o mână de perete. Intră în hol, își privi papucii aliniați lângă cuier, oftă, își aplecă fruntea și rămase un timp în fața femeii. Apoi o rugă să-l însoțească la mașină. Arăta neguros, cu cearcăne adânci, vineții săpate sub ochii de culoarea mierii. Rămase sprijinit de tocul ușii din sufragerie, cât timp Carmina, pitită în dosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fotoliului mototolită pe jos, lucrurile ei răvășite, trântite pe parchet, lănțișorul de aur rupt, așteptând într-o cută a cearceafului. În timp ce-și făcea în pripă bagajul, cineva sunase la ușă lung, insistent. Nu știa cine este. Împietri acolo, aplecată deasupra geamantanului și inima-i zvâcni cu putere. Nu era Ovidiu, el avea cheie, se putea reîntoarce oricând, era altcineva. În momentul acela avea credința că de peste tot o pândește o primejdie. Așteptă nemișcată până când persoana din fața ușii renunță și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să dea socoteală. Va spune că drumurile lor trebuiau să se despartă de mult. În felul acesta nu s-ar fi ajuns niciodată la asemenea poveste. Ce mai vreți de fapt unul de la altul, va întreba, ce naiba mai vreți și aplecându-și fruntea va rosti: Oh, copchiilor, voi o să mă scoateți din minți. Și Ovidiu, Ovidiu, băiatul acesta al meu? Niciodată n-o să scap de ideea că-i sunt mamă și trebuie să-i port de grijă? Va aduna de pe covor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ridicat în picioare. Nu avea rost să mai întârzie. Și-a luat de pe scaun poșeta, nu se grăbea deloc, a deschis fermoarul, s-a uitat înăuntru, nici ea nu știa bine după ce. Mulțumesc, sărut mâna, i-a răspuns bărbatul. A aplecat capul și apoi s-a grăbit să muște din plăcintă. Bună seara, a mai spus femeia și apoi s-a îndepărtat enervată. S-a oprit pe o bancă lângă hotel. Se simțea istovită de efortul de a se închipui altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a clor... Fanny nu-l contrazise. — Zău așa, englezii habar n-au cum se face o sauna, spuse Adrian. Îți vine să le plângi de milă, nu altă... — Și cum se face, mă rog frumos? îl întreba Fanny. Adrian se aplecă înainte și vorbi cu patimă adeptului convins: — Mai întâi faci un duș cald. Apoi îți usuci bine pielea. Pe urma îți îmbăiezi bine labele picioarelor și gleznele în apă caldă, pentru o mai bună circulație a sângelui. Apoi intri în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
la fel de încântătoare că și Milton Keynes, si o sedinta de sauna tradițională, cu fum, pe malul unui lac din apropiere. Eu am ales sauna cu fum. — Ce-nseamnă asta? îl întreba Fanny, întinzând mâna ca să-și deschidă reportofonul. Adrian se aplecă spre aparatul miniatural și anunță pe un ton ironic-protocolar: — O Sauna cu Fum. Apoi continuă pe un ton normal: — Se încălzește cabană cu un foc de lemne și este lăsată să se umple cu fum. Pe urma se deschide o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
articolul despre Șam Sharp, n-ați simțit - pe langă compasiune și furie oarbă și tot ce mai trebuie să simtă un prieten într-o astfel de situație - și un fel de plăcere nemărturisita? Vreau adevărul. „Fără măști, fără ipocrizie.“ Se aplecă înainte, sfredelindu-l cu privirea, și îl sili s-o privească în ochi. — Bine! Fie! Recunosc că da. Fanny se destinse și ofta satisfăcută. — Mulțumesc. — Dar ce cumplită mărturisire mi-ai cerut, zise Adrian. Tare te mai urăsc pentru că m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
zis să trec să-mi iau vasul de ceramică dacă v-ați sculat. Și văd că v-ați sculat. — Ziceai c-o să stai acolo o lună, îi aminti Eleanor. — Mi-am schimbat planurile. Și, altfel, ce mai faci? întreba el, aplecându-se s-o sărute pe obraz, insă Eleanor îi întoarse spatele și se așeza la masă. — Nu-mi arde să te sărut, Șam. Șam o privi nedumerit. — Ah! făcu el, trecându-și dosul palmei peste bărbie. Am țepi? Sau îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
cântec monoton.” Mihai Eminescu - O zi de vară Furtuna ,,Furtuna, odată, m-a prins la căsuța din poiană. Parcă voiau să-și smulgă rădăcinile din pământ, așa se frământau plopi cenușii de la marginea poienii. Fagii bătrâni se cutremurau mânioși, se aplecau prelung și iar se îndreptau. Printre ei, din inima codrului, zvâcnea cu vârtejuri, cu frunze spulberate, cu găteje, mânia furtunii. Un zvon greu creștea între nourii negri. Învăluiri dese de stropi se zbătură și duduiră ușurel, apoi se depărtară. Deodată
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]