2,765 matches
-
dovedesc caracterul pseudoautentic al corpusului sunt zdrobitoare. Autorul citează ca Sfinte Scripturi cărțile care vor forma Noul Testament mult după secolul I; iar dacă îi scrie Sfântului Ioan ca unui contemporan, asta nu-l împiedică să citeze Evanghelia după Ioan și Apocalipsa ca și cum ar fi vorba de o „veche tradiție”. I se adresează lui Timotei, care devenise colaborator apropiat al lui Pavel cu mult înainte de discursul din Areopag când s-a convertit și Dionisie, și îi vorbește ca unui tânăr discipol (pais
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ed. îngrijită de A. Garzya, cu o prefață de W. Wolska-Conus și o postfață de R. Maisano, D’Auria, Napoli, 1992. 8. Ecumenius din Tricca Acesta e un personaj aproape necunoscut; informații despre viața sa găsim într-un Comentariu la Apocalipsă care-i aparține și a fost descoperit acum șaptezeci de ani. Aici, autorul declară că scrie la aproape cincizeci de ani după viziunea lui Ioan. Totodată, referirile legate de doctrinele creștine, mai exact la cristologie și la doctrina origeniană a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Isus Cristos „provine din două naturi” și nu că „există în două naturi”, așa cum precizase Conciliul de la Calcedon. Comentariul la Apocalipsă este precedat de o prefață în care autorul, invocând autoritatea Sfinților Părinți dinaintea lui, apără caracterul canonic și autenticitatea Apocalipsei, contestate adesea în Orient. Opera este împărțită în douăsprezece tratate și e structurată ca un adevărat comentariu nu ca o catenă de citate. Observațiile au forma unor note pe marginea diverselor fraze din testul sacru, după ce acestea au fost citate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
au caracter lingvistic sau se referă la conținut. Pot apărea însă și considerații mai ample care uneori sunt dezvoltate și ajung până la dimensiunea unor scurte tratate dogmatico-polemice. Ecumenius este adeptul exegezei de tip origenian. Scriitorul nu menționează nici un comentariu la Apocalipsă anterior operei sale, chiar dacă citează diverși exegeți, iar printre autorii pe care pare să-i fi folosit este și Josephus Flavius. Alte opere ale lui Ecumenius sunt cunoscute de multă vreme, însă cât anume din ele îi aparțin într-adevăr
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și, din acest motiv, continuă autorul, este extrem de greu să faci exegeza acestei cărți. În epoca în care comentatorul însuși scria, viața în această lume era plină de dificultăți și de lipsuri, iar acest lucru putea constitui o prevestire a Apocalipsei sau, mai degrabă, începutul acesteia. Mai frecvent decât o face Ecumenius Andrei îi citează pe exegeții care l-au precedat și în special pe cei mai vechi cum sunt Papias, Iustin, Irineu, Ipolit și Metodiu. Numai de două ori el
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de la Păltiniș, în speță în „portretele” și „scenele” din scrisorile către Alexandru Paleologu, în unele texte publicistice - preponderent de natură civic-moral-politică - din Apel către lichele (1992), în breviarul biografic dedicat lui Emil Cioran (Itinerariile unei vieți. E.M. Cioran urmat de Apocalipsa după Cioran. Trei zile de convorbiri - 1990, 1995), ca și în pateticele „exerciții de admirație” care alcătuiesc Declarație de iubire (2001), adresate lui Mihail Sebastian, Cioran, Virgil Ierunca, Monicăi Lovinescu, lui Andrei Pleșu ș.a. Mai puțin în lucrarea Tragicul. O
LIICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287808_a_289137]
-
cultura umanistă, București, 1983; Dialoguri de seară (în colaborare cu Părintele Galeriu, Andrei Pleșu și Sorin Dumitrescu), București, 1991; Apel către lichele, București, 1992; Cearta cu filosofia, București, 1992; Despre limită, București, 1994; Itinerariile unei vieți. E. M. Cioran urmat de Apocalipsa după Cioran. Trei zile de convorbiri - 1990, București, 1995; Declarație de iubire, București, 2001; Ușa interzisă, București, 2002. Ediții: Epistolar, București, 1987; Constantin Noica, Jurnal de idei, București, 1990 (în colaborare cu Thomas Kleininger, Andrei Pleșu și Sorin Vieru), Introducere
LIICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287808_a_289137]
-
cele mai frumoase poeme de dragoste ale românilor, pref. edit., București, 2003. Repere bibliografice: Poantă, Radiografii, I, 312-313; Felea, Aspecte, II, 263-267, III, 143-146; Nițescu, Atitudini, 152-15154; Mincu, Eseu, 52-55; Ulici, Prima verba, III, 15-16; Țeposu, Istoria, 94-96; Ioan Holban, Apocalipsa într-o lume de hârtie, CRC, 1994, 1; Poantă, Scriitori, 90-92; Dicț. analitic, I, 213-214; Marin Mincu, „Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii române”, LCF, 2001, 44; C. Rogozanu, Cele mai frumoase poezii, RL, 2001, 44; Popa, Ist.
ROMOSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289365_a_290694]
-
sale către marele critic. Două lucrări ale lui R. se situează la granița dintre lingvistică și folcloristică. În Colindele religioase la români (1920) el opinează că textele colindelor religioase își au originea în Noul Testament, Viețile sfinților, în apocrife și în apocalipse. În Limba descântecelor românești (1975) relevă bogăția, inventivitatea și frumusețea lexicului și a formulelor incantatorii din această specie arhaică și analizează mult mai multe unități decât Ovid Densusianu în Limba descântecelor, studiu apărut în anii ’30. Umanismul este termenul ce
ROSETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289380_a_290709]
-
LA, 1988, 37; Ioan Holban, [„Linia de plutire”], „Moldova socialistă”, 1988, 212; Constantin Cubleșan, „Vămile”, ALA, 1991, 91; Mihai Cimpoi, Fenomenologia inerției, RL, 1991, 26; Dan Mănucă, Un romancier și trei personaje, LCF, 1991, 32; Nicolae Popa, Între Potop și Apocalipsă, „Sfatul Țării”, 1992, 220-224; Ioan Adam, Dincolo de oceanul Prut, „Vocea României”, 1994, 122; Laurențiu Ulici, Un prozator basarabean, RMB, 1994, 1 323; Vladimir Beșleagă, Linia Serafim, „Contrafort”, 1995, 5-6; Victor Teleucă, Cine suntem?, „Moldova suverană”, 1995, 43-44; L. Dorian, „Basarabia
SAKA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289438_a_290767]
-
patru imperii sub stăpînirea cărora trăiseră evreii pînă în vremea Macabeilor: babilonian, mezic, persan și macedonean. Ulterior, intervenția Romei în istoria evreilor a făcut ca Roma să ia locul macedonenilor și să fie interpretată ca al patrulea imperiu. Chiar și Apocalipsa lui Ioan reia această simbolistică, care s-a menținut alte trei secole, pînă cînd imperiul a devenit creștin. Astfel, Ieronim, bazîndu-se pe Demonstrația evanghelică a lui Eusebiu, comentînd Cartea lui Daniel în jurul anului 407, a considerat că cele patru imperii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
stă sub Lege și perioada ce stă sub Har (de aici și împărțirea în trei cărți); a treia epocă se prelungește în eshatologie, divizîndu-se în „perioada scurtă”, despre care se vorbește în Daniel 7, 25 și 12, 7, și în Apocalipsa 12, 14, cînd va avea loc venirea Anticristului, și perioada slavei și a împărăției sfinților. Potrivit convingerilor epocii, în operă este prezent simbolismul numeric. Quodvultdeus folosește multe pasaje din Scriptură (el citează din una dintre vechile versiuni latine existente în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Nestorie. Dovada ar fi, poate, un mic tratat Despre doctrinele Bisericii (De ecclesiasticis dogmatibus), care a fost atribuit atît lui Augustin, cît și lui Isidor de Sevilia. Ghenadie ar fi scris și un Tratat despre mileniu, cu dovezi luate din Apocalipsa Sfîntului Ioan care, potrivit unora, ar putea fi pseudoaugustiniana Expunere despre Apocalipsa Sfîntului Ioan, formată din optsprezece sau nouăsprezece omilii. în sfîrșit, merită amintită o Epistolă despre propria credință, trimisă Preafericitului Gelasie, episcop al orașului Roma. Bibliografie. Texte: De viris
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ecclesiasticis dogmatibus), care a fost atribuit atît lui Augustin, cît și lui Isidor de Sevilia. Ghenadie ar fi scris și un Tratat despre mileniu, cu dovezi luate din Apocalipsa Sfîntului Ioan care, potrivit unora, ar putea fi pseudoaugustiniana Expunere despre Apocalipsa Sfîntului Ioan, formată din optsprezece sau nouăsprezece omilii. în sfîrșit, merită amintită o Epistolă despre propria credință, trimisă Preafericitului Gelasie, episcop al orașului Roma. Bibliografie. Texte: De viris illustribus, TU 14, 1, Leipzig, 1896; PL 58 (De ecclesiasticis dogmatibus). Studii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
făcut să ne parvină unele din interpretările lui Tyconius. Comentariul lui Primasius este foarte alegorizant, autorul intenționînd să stabilească o legătură între textul profetic și Biserica din vremea sa ori cea de la începuturi. Spre deosebire de Tyconius, Primasius nu descoperă în textul Apocalipsei evidentele referiri la Imperiul Roman. Scriitorul își încheie opera cu un rezumat, de teamă să nu se întindă prea mult. Primasius a mai scris o operă, care însă n-a ajuns pînă la noi; aceasta ar fi trebuit să fie
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în această categorie nu intră nici una din cărțile biblice. în a doua categorie sînt incluse unele cărți din Vechiul Testament (Paralipomena, Tobit, Ezdra, Neemia, Iudita, Estera, Macabei, Pildele, Cîntarea Cîntărilor) și din Noul Testament (Iacob, 2 Petru, Iuda, 2 și 3 Ioan, Apocalipsa). După cum se vede, e vorba de o critică radicală care, potrivit unor cercetători, prin scrierea lui Pavel din Nisibi, ne trimite de-a dreptul la canonul scrierilor biblice al lui Teodor de Mopsuestia. Acest manual a fost foarte citit în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
reelaborare a textului prin eliminarea unui comentariu al lui Pelagius pe marginea epistolelor pauline: Cassiodor s-a ocupat personal de revizuirea Epistolei către Romani, lăsînd în sarcina călugărilor celelalte epistole; un Rezumat al epistolelor apostolilor, al Faptelor lor și al Apocalipsei (Complexiones in epistolis apostolorum et actibus eorum et Apocalypsi), care, așa cum spune și titlul, respectă criteriul dimensiunilor reduse și este compus mai ales din adnotări pe marginea textului. îmbinarea preocupărilor sacre cu activitatea culturală profană, mai ales retorică, practicată la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
secolului al V-lea, care a fost condamnat la sinodul de la Orange în 529, după cum am spus. Recent, lui Cezar i-a fost atribuită o operă care figura printre cele ale lui Augustin, dar care nu i-a aparținut - Explicarea Apocalipsei (Expositio in Apocalypsim), formată dintr-un ansamblu de omilii. Acestea sînt menite mai ales să atenueze accentele eshatologice ale textului sacru și să elimine din el polemicile antiromane care, de altfel, în vremea lui Cezar din Arles nu mai interesau
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
însoțit moartea Domnului și pe care Dionisie putuse să le observe de la Heliopolis (în Egipt), unde se găsea în acel moment. A zecea îi este adresată evanghelistului Ioan, exilat în insula Patmos (conform tradiției creștine, bazate pe primul capitol al Apocalipsei): scrisoarea prezice eliberarea sa iminentă și întoarcerea în Asia. Deși autenticitatea corpusului a fost contestată de Ipatie în 532 și de alții în perioada Antichității tîrzii, operele lui Dionisie au fost aproape în mod unanim considerate autentice și au exercitat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care dovedesc caracterul pseudoepigrafic al corpusului sînt zdrobitoare. Autorul citează ca Sfinte Scripturi cărțile care vor forma Noul Testament mult după secolul I; deși îi scrie Sfîntului Ioan ca unui contemporan, aceasta nu-l împiedică să citeze Evanghelia după Ioan și Apocalipsa ca o „veche tradiție”. I se adresează lui Timotei, care devenise un colaborator apropiat al lui Pavel cu mult înainte de discursul din Areopag, cînd s-a convertit și Dionisie, și îi vorbește ca unui tînăr discipol (pais: Ier. Ecl. 1
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ediție îngrijită de A. Garzya, cu o prefață de W. Wolska-Conus și o postfață de R. Maisano, D’Auria, Napoli, 1992. 8. Ecumenius din Tricca Acesta e un personaj aproape necunoscut; informații despre viața sa găsim într-un Comentariu la Apocalipsă care-i aparține și a fost descoperit acum șaptezeci de ani. Aici, autorul declară că scrie la aproape cincizeci de ani după viziunea lui Ioan. Totodată, referirile la doctrinele creștine, mai exact la cristologie și la doctrina origeniană a apocatastazei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Isus Cristos „provine din două naturi” și nu că „există în două naturi”, așa cum precizase Conciliul de la Calcedon. Comentariul la Apocalipsă este precedat de o prefață în care autorul, invocînd autoritatea Sfinților Părinți dinaintea lui, apără caracterul canonic și autenticitatea Apocalipsei, contestate adesea în Orient. Opera este împărțită în douăsprezece tratate și e structurată ca un comentariu propriu-zis, nu ca un catenar. Observațiile au forma unor note pe marginea diverselor fraze din textul sacru, după ce acestea au fost citate împreună cu întreaga
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
au caracter lingvistic sau se referă la conținut. Există însă și considerații mai ample, care uneori sînt dezvoltate și ajung pînă la dimensiunea unor scurte tratate dogmatico-polemice. Ecumenius este adeptul exegezei de tip origenian. Scriitorul nu menționează nici un comentariu la Apocalipsă anterior operei sale, cu toate că citează diverși exegeți și, dintre autorii pe care i-a folosit, pe Josephus Flavius. Alte opere ale lui Ecumenius sînt cunoscute de multă vreme, însă cît anume din ele îi aparține într-adevăr lui este greu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
semnificația anagogică și, din acest motiv, continuă autorul, este extrem de greu să faci exegeza acestei cărți. în epoca în care scria comentatorul, viața în această lume era plină de dificultăți și de lipsuri, fapt ce putea constitui o prevestire a Apocalipsei sau, mai degrabă, începutul ei. Andrei îi citează mai frecvent decît Ecumenius pe exegeții care l-au precedat, și în special pe cei mai vechi, ca Papias, Iustin, Irineu, Ipolit și Metodiu. Numai de două ori el se lasă în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
puse de-o parte” pentru cititori (etimologic, aforism din greacă, de la infinitivul aforizein: a alege, a pune de-o parte, a distinge/ a face distincție), în timp, de multe nume celebre (între care, de pildă, la noi: Anton Pann, ... XIV. APOCALIPSA, de Teodor Dume , publicat în Ediția nr. 2265 din 14 martie 2017. vine pe scara 7 Richter din interiorul tău singura dată când ai tăria să-l privești pe Dumnezeu fix în ochi și-i promiți că te vei schimba
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381219_a_382548]