1,351 matches
-
, cunoscută și sub numele de Protoevanghelia lui Iacob sau Evanghelia Copilăriei lui Iisus, este o evanghelie apocrifă, scrisă probabil în jurul anului 145 e.n, ce dezvoltă descrierea copilăriei lui Iisus relatată în evangheliile lui Matei și Luca și prezintă o relatare a nașterii și copilăriei Mariei însăși. Este cea mai veche sursă care susține fecioria Mariei nu
Evanghelia după Iacob () [Corola-website/Science/323796_a_325125]
-
sa "The Universal Sherlock Holmes" (1995), listează peste 25.000 de producții adaptate după povestirile și romanele cu Sherlock Holmes. Detectivul a făcut obiectul mai multor adaptări pentru benzi desenate, fiind adaptări ale aventurilor scrise de Conan Doyle, ale aventurilor apocrife referitoare la "canonul" holmesian sau pastișe și parodii legate de acest mit. Personajele secundare au avut și ele ocazia de a-și trăi aventurile în benzi desenate. O jumătate de pagină de benzi desenate cu Sherlock Holmes a apărut zilnic
Adaptări ale aventurilor lui Sherlock Holmes () [Corola-website/Science/325574_a_326903]
-
persoană pe nume „Allen” i-a spus că Poe a lucrat „într-o cărămidărie în toamna anului 1834”. Această sursă a fost identificată ca fiind Robert T. P. Allen, un student de la West Point, fost coleg cu Poe. O legendă apocrifă susține că subiectul de inspirație pentru „Balerca de Amontillado” provine dintr-o poveste pe care Poe a auzit-o la Castle Island (South Boston), Massachusetts, pe când era soldat acolo în 1827. Potrivit acestei legende, în timp ce staționa la Castle Island în
Balerca de Amontillado () [Corola-website/Science/325714_a_327043]
-
Nu se știe cu certitudine dacă Poe și Reynolds s-au întâlnit vreodată, dar se povestește că, doar cu puțin timp înaintea morții misterioase a lui Poe, acesta ar fi strigat numele „Reynolds” în timp ce delira; deși incidentul poate fi considerat apocrif, există o teorie care susține că Poe se referea la Jeremiah Reynolds, reflectând astfel influența exploratorului. Într-o notă de subsol la Capitolul XIII, Poe face referire la "Polly", o epavă care a plutit în derivă în Oceanul Atlantic timp de
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
toate acestea, marea majoritate a americanilor nu au trăit în New York City, iar factorii de decizie care locuiau acolo, probabil, s-au bazat mai mult pe ziare ca Times, The Sun sau Post. Un celebru exemplu de cerere este povestea apocrifă pe care Frederic Remington i-a telegrafiat lui Hearst spunându-i că era liniște în Cuba și " Nu va fi nici un război". Hearst a răspuns "Vă rugăm rămâneți. Veți furniza pozele și noi vom furniza războiul." Istoricii nu cred nici
Jurnalismul galben () [Corola-website/Science/325082_a_326411]
-
Lancelyn Green și "The Final Adventures of Sherlock Holmes" editat de Peter Haining. Aceste lucrări au analizat mai multe titluri și locul lor în cadrul canonului. Mai recent, volumul final Sherlock Holmes Reference Library al lui Leslie Klinger conținea și scrierile apocrife. Toate aceste lucrări au cel putin conținuturi ușor diferite. În plus față de scrierile canonice, Conan Doyle a scris (ocazional cu un co-scenarist) un numar de viniete, piese de teatru și eseuri în care a fost implicat Holmes, și două povestiri
Canonul lui Sherlock Holmes () [Corola-website/Science/324728_a_326057]
-
cerești, cum ar fi îngerii. În general autorii apocaliptici au încercat să adune și să ordoneze informațiile care circulau în tradiția orală creștină, dezvoltând aspecte pe care Evangheliile canonice nu le pomeneau deloc sau doar le sugerau. În calitate de cărți istorice, apocrifele umplu anumite lacune și completează datele lipsă din scrierile canonice; prin aceasta ele se aseamănă cu apocrifele Vechiului Testament. Ca și acestea, ele aduc uneori mărturii referitoare la cursul unei întregi tradiții, sprijinindu-i în bună măsură supozițiile. Apocalipsele apocrife
Apocalipse apocrife ale Noului Testament () [Corola-website/Science/326225_a_327554]
-
care circulau în tradiția orală creștină, dezvoltând aspecte pe care Evangheliile canonice nu le pomeneau deloc sau doar le sugerau. În calitate de cărți istorice, apocrifele umplu anumite lacune și completează datele lipsă din scrierile canonice; prin aceasta ele se aseamănă cu apocrifele Vechiului Testament. Ca și acestea, ele aduc uneori mărturii referitoare la cursul unei întregi tradiții, sprijinindu-i în bună măsură supozițiile. Apocalipsele apocrife prezentate în acest corpus pot fi considerate dovezi ale modului de gândire predominant într-o epocă hotărâtoare
Apocalipse apocrife ale Noului Testament () [Corola-website/Science/326225_a_327554]
-
apocrifele umplu anumite lacune și completează datele lipsă din scrierile canonice; prin aceasta ele se aseamănă cu apocrifele Vechiului Testament. Ca și acestea, ele aduc uneori mărturii referitoare la cursul unei întregi tradiții, sprijinindu-i în bună măsură supozițiile. Apocalipsele apocrife prezentate în acest corpus pot fi considerate dovezi ale modului de gândire predominant într-o epocă hotărâtoare pentru dezvoltarea creștinismului. Ele sunt importante atât din această perspectivă istorică, cât și din aceea a influenței puternice avute asupra literaturii și artei
Apocalipse apocrife ale Noului Testament () [Corola-website/Science/326225_a_327554]
-
apocalipticii pe seama literaturii sapiențiale, și nu a celei profetice. Alții au argumentat că apocaliptica ar putea proveni din cultul regal al dinastiei davidice care se celebra în templul din Ierusalim. Cea mai frecventă întrebare care se pune referitor la corpusul apocrif este dacă aceste scrieri sunt tot atât de demne de interes că și cele canonice. Probabil că răspunsul cel mai bun care poate fi dat unei astfel de întrebări este de a face cunoscute scrierile respective și a le lăsa să își
Apocalipse apocrife ale Noului Testament () [Corola-website/Science/326225_a_327554]
-
de interes că și cele canonice. Probabil că răspunsul cel mai bun care poate fi dat unei astfel de întrebări este de a face cunoscute scrierile respective și a le lăsa să își spună propria lor poveste. În calitate de cărți religioase, apocrifele erau menite să consolideze masa credințelor creștine, să exalte anumite virtuți și să întărească credința în anumite învățături sau evenimente relatate în Noul Testament. Pentru toate aceste scopuri, scrierile acestea invocă cea mai înaltă autoritate; ele se vor lucrarea unor martori
Apocalipse apocrife ale Noului Testament () [Corola-website/Science/326225_a_327554]
-
este un text apocrif al "Noului Testament", atribuit Sfintei Fecioare Maria și, care a circulat în paralel cu textele canonice recunoscute de instituția Bisericii. Sunt cunoscute două variante ale textului, una scrisă în limba greacă și una etiopiană de proveniență arabă. Textul Apocalipsei Fecioarei
Apocalipsa Fecioarei () [Corola-website/Science/326230_a_327559]
-
Există două cărți apocrife care se referă la Pavel, ambele menționate de autorii din vechime: pe de o parte, este "Înălțarea lui Pavel", adoptată de cainiți și de gnostici (Epiphanius ne spune că acești cainiți au falsificat o carte plină de scorneli de negrăit
Apocalipsa lui Pavel () [Corola-website/Science/326226_a_327555]
-
oameni; 11-18. Moartea și judecata celor drepți și a celor păcătoși; 19-30.Vedenia raiului; 31-44. Iadul. Pavel obține odihnă pentru cei osândiți în ziua Învierii Domnului. 45-51. A doua vedenie a raiului. Nu se cunoaște data primei traduceri a acestui apocrif în limba română. Din secolele XVI-XVIII se păstrează cinci versiuni, aflate în următoarele miscelanee: "Codex Sturdzanus", "Codicele Todorescu", "Codicele Marțian" (acesta reproduce întocmai versiunea anterioară), "Apocriful Iorga" și "Ms. rom. BAR 4988". Cercetând aceste texte, filologul Gheorghe Chivu a ajuns
Apocalipsa lui Pavel () [Corola-website/Science/326226_a_327555]
-
45-51. A doua vedenie a raiului. Nu se cunoaște data primei traduceri a acestui apocrif în limba română. Din secolele XVI-XVIII se păstrează cinci versiuni, aflate în următoarele miscelanee: "Codex Sturdzanus", "Codicele Todorescu", "Codicele Marțian" (acesta reproduce întocmai versiunea anterioară), "Apocriful Iorga" și "Ms. rom. BAR 4988". Cercetând aceste texte, filologul Gheorghe Chivu a ajuns la concluzia că ele nu descind din versiunea slavă publicată de Božidar Vuković la Veneția în 1520, ci dintr-o altă redacție slavă manuscrisă, deci traducerea
Apocalipsa lui Pavel () [Corola-website/Science/326226_a_327555]
-
este o carte apocrifă a Noului Testament. Textul în limba greacă al apocalipsei "Adormirea Maicii Domnului" (I, II, III) a fost tradus în diferite limbi atât din Răsărit cât și din Occident și este editat pentru prima dată de Tischendorf. Acesta datează documentul nu
Cartea lui Ioan despre adormirea Mariei () [Corola-website/Science/326228_a_327557]
-
secolul al XI-lea. Prima formă latină este editată pe baza a trei manuscrise italiene, cel mai vechi fiind din secolul al XIII-lea. A doua formă latină provine dintr-un manuscris venețian din secolul al XIV-lea. "", în "Apocalipse apocrife ale Noului Testament", Traducerea textelor și îngrijire ediție: Gheorghe Fedorovici, Monica Medeleanu, Editura Herald, Colecția Manuscris, București, 2007, ISBN 978-973-7970-62-6, pp. 117-165.
Cartea lui Ioan despre adormirea Mariei () [Corola-website/Science/326228_a_327557]
-
de sărbătoare specifice creștinilor din această zonă pe Sfanțul Apostol Andrei și pe Sfanțul Apostol Filip, ca propovăduitori ai Evangheliei în Scythia Minor, Dobrogea de astăzi. Faptele celor doi misionari se regăsesc și în alte documente mai târzii, precum "Scrierea apocrifa a lui Abdias" și "Martirologiul lui Adon", ultimul alcătuit între anii 855-860. Nu se știe cu exactitate câți episcopi au fost rânduiți în Scythia de către Sfinții Apostoli, dar, la un anumit moment al istoriei, conducerea ierarhică a provinciei s-a
Arhiepiscopia Tomisului () [Corola-website/Science/322849_a_324178]
-
eliberează din criptă pe Iisus Hristos. Perioada ebraică veche nu sugerează nico ierarhie, ci numai, cu timpul, o delimitare a atribuțiilor (uneori confundate). Gabriel (ebr. Dumnezeu (El) e războinic) este înger al Edenului, asigurând paza militară (în Cartea lui Enoh, apocriful etiopian, e răspunzător de Paradis, de dragoni și Heruvimi ; apoi, reluat de Coran: Djabrail- devine unicul crainic al lui Allah), dar uneori și transmiterea mesajelor divine ( profetului Daniel îi interpretează o vedenie). Mihail , voievodul îngerilor păzitori’’ (Dan. X, 13 ), este
Îngeri în mitologie () [Corola-website/Science/322844_a_324173]
-
îi cere numele ; , Atunci îngerul lui Yahweh i-a răspuns : De ce întrebi tu de numele meu? Căci el este minunat’’(Jud.XIII,18). A existat în mitologia ebraică totuși și un înger aparte : Uriel, patronul luminii, care e însă, în apocriful etiopian Cartea lui Enoh, și ,Îngerul Infernului’’ . O categorie amplificată de mitografi și teologi ebraici și creștin este a îngerilor căzuți (damnați), inițial făpturi angelice pozitive care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, dorind să-i ia locul : Lucifer, ajungând
Îngeri în mitologie () [Corola-website/Science/322844_a_324173]
-
Conform acestei credințe, Fecioara Maria a fost și a rămas întotdeauna fecioară (în greaca veche: ἀειπαρθένος "aeiparthenos"), pentru întreaga ei viață, Iisus fiind singurul ei fiu biologic, concepția și nașterea lui fiind considerate miraculoase. Această doctrină este susținută de evangheliile apocrife și de tradiția bisericilor creștine - ce au fost una până în 1054 și două până la Reforma protestantă (1517), inclusiv în timpul reformei protestante, chiar numele Mariei primind acest atribut: Fecioara Maria sau după cum este denumită în biserica ortodoxă. Până în secolul al IV
Pururea Fecioară Maria () [Corola-website/Science/328049_a_329378]
-
să analizeze notele originale ale lui Brentano din biblioteca personală a acestuia cu cărțile pe care le-a scris. Analizele făcute în biblioteca personală a lui Brentano după moartea acestuia de către experții germani au scos la iveală diferite surse biblice apocrife, hărți și ghiduri de călătorie printre lucrările sale ce ar fi putut să fie folosite pentru a îmbunătăți relatările lui Emmerich. În 1923 în tezele sale teologice, preotul german Winfried Hümpfner care a comparat notele originale luate de Brentano cu
Ana Ecaterina Emmerich () [Corola-website/Science/328153_a_329482]
-
I fiind rare, în secolul IV s-a încercat falsificarea acestor „Rapoarte” ale lui Pilat. Faptul că sunt false reiese și din faptul că sunt adresate lui Claudius, nu lui Tiberius. Faptele lui Pilat ("Evanghelia lui Nicodim") este o evanghelie apocrifă care zice despre sine că ar fi un document oficial scris de Pilat, un raport al evenimentelor din Iudeea către împăratul Tiberiu (ar fi fost astfel printre "commentarii principis"). El este comunicat de Iustin Martirul și Filozoful, în a sa
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
Cu excepția lui Tertullian, , iar Tertullian afirma că Tiberiu a dezbătut detaliile vieții lui Isus în fața Senatului roman, eveniment confirmat de Eusebiu din Cezareea și de asemenea susținut de traducerea din Apologia lui Tertullian a scriitorului britanic William Reeve. Există un apocrif târziu cu acest nume și deși se crede în general că acesta a fost inspirat de referirea lui Iustin la el (datând prin urmare ulterior Apologiei sale) este posibil ca Iustin să fi menționat acest text, deși asta ar data
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
frate mai mare ia numele după tată al lui Iosif(tot Iacob, "Iakobos", conform genealogiei lui Isus din evanghelia lui Matei), în timpurile biblice nepoții uneori fiind botezați cu numele bunicului. Totuși, conform protoevangheliei despre copilăria lui Isus sau evangheliei apocrife , Iacob nu era cel mai mare dintre frați, ci cel mai mic, fiind și motivul pentru care copilul Isus ajunge în grija sa. Termenul „frate” ("adelphos") se deosebește în greacă de “văr”("anepsios"), iar cronicarul creștin Hegesippus face distincție între
Frații lui Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/327994_a_329323]