1,435 matches
-
asupra "imaginii primare" "casă" al cărei nucleu existențial este format de ființarea celor patru elemente arhetipale apa, pământul, focul, aerul Fie că semnifică " adăpost", "familie", "neam" 47, "casa", ridicată la rangul de categorie semantică, reprezintă o devenire: de la imaginea primară, arhetipală, ca ființă a universalului și individualului, manifestându-se sub forma unui construct psihologic, la întruparea mitică a trecerii înspre alt stadiu existențial ( din colindele românești), spațiul ultim al semnificațiilor fiind meta-imaginea. Etimologic, "casa" provine din latinescul "casa" care s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a-i fi casa casă și masa masă", "piatra din casă", "casă de veci", "a ține casa (de casă) cuiva", "a ține casă cu cineva", "a strica casa cuiva", "a face (a duce) casă bună cu cineva". 50 1. Imaginea arhetipală Prima formă umană de domesticire a universului este casa 51. Construită după chipul și asemănarea omului, casa sălășluiește în universal ca ființă. Liantul cognoscibil dintre ființa cosmică și ființa umană devine el însuși ființare prin rit. Diversitatea termenilor specifici casei
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
anticipând coexistența microcosm-macrocosm în care universalul, supus resemantizării prin ceremonial, capătă imaginea omului trecut prin furcile caudine ale cunoașterii. Prin arhetip și mit, omul se desăvârșește în spațiul meta-imaginii, ca microcosm, ca alter ego al universalului. Meta-imaginea valorifică semnificațiile imaginii arhetipale și ale imaginii mitice, construind pecetea umanului ca purtător de anima catholica. Interdependența om-casă însoțește întregul complex ritualic al pragurilor de trecere nașterea, nunta, înmormântarea. În Bucovina, copilul, care vine pe lume, a avut "casa" lui, astfel că, a treia
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ritualul , generând nucleul artisticității ceremonialul. Universaliile ontologice apa, pământul, focul, aerul ca entități structurante ale mitului, se află într-o continuă metamorfoză, de la elementul primar, static, prins în mrejele rostirii și rostuirii, prin rit, al lumii dintru început, la funcționalitatea arhetipală a procesiunii ritualice, până la dimensiunea simbolică a creației artistice. Reprezentarea grafică a mitului ca discurs polifonic este următoarea: LEGENDA: * mitul, ca discurs polifonic, este reprezentat de sfera circumscrisă unui cub; * laturile cubului înscris în sferă reprezintă universaliile ontologice apa, pământul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
coincidentia oppositorum). Supus prezentificării continue, mitul re-semantizează constant înțelesurile primare, pe baza binarității continuitate / discontinuitate. Muzica, " acea meta-erotică a cărei funcție este de a împăca, întotdeauna, contrariile" 106 creează, împreună cu dansul, un alt ritm cosmic, generând pulsația lăuntrică a formelor arhetipale care se lasă în voia sorților unui prezent etern, dominat de năzuința uniunii cu lumea simbolurilor. De-a lungul timpului, în cultura universală, "muzica" a avut propriul destin, în deplină concordanță cu natura umană, făuritoare de istorie. Jean Jacques-Rousseau a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a împăca sufletul animalului doborât sau pentru înmulțirea vânatului." 123 Prin mișcări ritmice ale corpului, picioarelor, brațelor și capului, omul primitiv își exprima sentimentele. Dansurile rituale au fost clasificate, după structură, în dansuri mitologice care sunt reconstituiri ale "marilor acte arhetipale, în scopul menținerii continuității lumii și vieții" și dansuri magice care "programează ritual actele vitale ale omului în raport cu mediul, cu fenomenele însoțitoare, cu existența socială și cu lupta pentru existență." 124 Recuperarea ontologică a sacrului este posibilă prin sincronizarea semnificațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Alimori (Transilvania și Banat), când se rostogoleau "roți de foc" pe dealuri. De Paști, se aprind focuri peste care sar flăcăii satului. La unele etnii englezi, bulgari, sârbi, albanezi, huțuli, "buturuga de Crăciun" simbolizează "focul viu", având caracter apotropaic. Focul arhetipal, din legendele românești, este transcendent, învestit cu puteri demiurgice, desăvârșind destinul uman: Focul e sfânt, e însuși Dumnezeu. Pe foc să nu-l blastămi, căci blastămi pe Dumnezeu. Foc! Foc! Aista-i foc? Focul acesta ce-l avem noi e
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ritualice și spațiul intern, ala limbajului poetic, în care elementul acvatic este tabu, rostirea ar distruge echilibrul dintre pragurile de trecere. Apa ritualică se înfățișează dual, ca "sânge al pământului" 194, dar și ca ființă a lumii, alături de celelalte elemente arhetipale (focul, aerul, pământul): Focu-i împărat și apa împărăteasă(...). Sunt așa împărați că soarele e împăratul focului și luna e împărăteasa apei!" 195 Ca ființă a lumii, apa reface legăturile cu originarul, transgresând limitele profane ale materialității: "Apa simbolizează suma universală
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
o altă femeie toarnă o doniță cu apă pe mormântul primului bărbat, "ca să-i trăiască cel de-al doilea și să stingă focul c e arde pe mort pe lumea cealaltă" 225. c. Înmormântarea Despărțirea de pământesc și reintegrarea în arhetipal este săvârșită prin apa care eliberează și primenește drumul Marii Treceri. "Apa tulbure", care apare în vis, este un semn al morții cuiva apropiat. Atât în Bucovina, cât și în Moldova, după ce omul a trecut la cele veșnice, se acoperă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
nu spurce apa și din acel urcior.403 În calendarul tradițional, apa este un element proteic, ca parte integrantă ritualului propriu-zis, renăscând forțe magice pentru a sacraliza destinul individual sau colectiv al comunității sătești. II. PĂMÂNTUL Element congenere celorlalte forme arhetipale ale cunoașterii universale, pământul, ca temelie a umanului, convertește materia originară la subtanțialitate pură. Interdependența ontologică dintre formele arhetipale ale cunoașterii este foarte bine ilustrată într-o legendă românească despre Sfântul Spiridon care demonstrează existența Sfintei Treimi, în fața lui Arie
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ritualului propriu-zis, renăscând forțe magice pentru a sacraliza destinul individual sau colectiv al comunității sătești. II. PĂMÂNTUL Element congenere celorlalte forme arhetipale ale cunoașterii universale, pământul, ca temelie a umanului, convertește materia originară la subtanțialitate pură. Interdependența ontologică dintre formele arhetipale ale cunoașterii este foarte bine ilustrată într-o legendă românească despre Sfântul Spiridon care demonstrează existența Sfintei Treimi, în fața lui Arie: "Măi Spiridoane! Iaca, dacă-mi dovedești că este Sfânta Treime, să știi c-ai câștigat rămășagul și eu mă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
forța primordială a flăcării. Pe plan microcosmic, focul are rolul de a transforma virtualitățile materiei în stare manifestă care să pună în mișcare potențialitățile gnoseologice ale umanului. Caracteristica principală a focului, de punere în act a puterilor latente ale elementelor arhetipale, face posibilă interferența permanentă, dintre universaliile ontologice. Astfel, într-o colindă bucovineană, apa se naște din foc care, la rândul lui, își are obârșia în "pomul vieții": "Acolo-n jos și mai în jos, / Pe cel câmpușor frumos, / Sunt doi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
semantică activă a textului. "Circumstanțele textuale" devin "instanțe discursive", valorificând, astfel, complementaritatea text metatext ca procesualitate discursivă. "Vocile discursive", specifice nivelelor de analiză, reprezintă, pe de o parte, complexul dinamic de imagini, prezent în devenirea de la arhetip la mit imaginea arhetipală, imaginea mitică, meta-imaginea , iar pe de altă parte, complexul constant de imagini, existent la nivelul textului. Cele două tipuri de imagini imaginea dinamică și imaginea statică reconstruiesc textul ca "sistem de semne"; fiecare imagine își dezvăluie semnificațiile prin intermediul unor coduri
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cod semantic și cod gnoseologic. Arhicodul, ca sistem de semnificație, construiește un spațiu poetic procesual, specific fiecărei imagini. Astfel, codul gnoseologic, specific meta-imaginii, formează co-textul, ca manifestare a imaginarului ritualic; codul ontologic pune în valoare, la nivelul textului propriu-zis, semnificația arhetipală, constantă. Liantul discursiv dintre text și co-text se stabilește prin intermediul codului semantic reprezentat de metaforă care contextualizează semnificațiile originare. Astfel, contextul este cadrul semantic în care semnificația primară devine manifestă într-un praesentum continuum, prin intermediul circumstanțelor textuale, reprezentate de meta-imagine
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mărcilor semantice care generează matricea textuală/metatextuală, dar și referențială, păstrând legăturile gnoseologice cu memoria imaginilor. Pactul semantic referent 0/referent imaginar reface drumul cunoașterii, de la arhetip la meta-imagine, interrelațional, configurând funcționalitatea sistemului de semne poetice. Referentul 0 păstrează legăturile arhetipale ale semnului poetic, dezvăluind statutul originar, constant, al trans-textualității. Punerea în mișcare 41 a semnificațiilor primare generează apariția unui alt tip de referent, complementar referentului 0, un referent imaginar, numit "referent intern, de gradul II".42 Inițial extratextual, referentul 0
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
spune la nime` / C-am vărat o vară-ntreagă / Cu mândruța lângă mine, / Las` să mă spună frunza / Că ea mi-o ținut umbra, / Las` să mă spună pământul / Că el mi-o fost așternutul."113 Invocația retorică a elementelor arhetipale, învestite metaforic, creează un spațiu ritualic universal în care ființa umană se desăvârșește prin puterea cuvântului, vocativul și imperativul transformând spațiul poetic în rugă către sensurile primordiale ale existenței: "Sfinte Soare, / Sfinte domn mare, / Sfântă lună și Sfinte stele, / Dați
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ca luna-n nori, / Dară nu mai pot de dor; / Duce-m-aș ca luna-n stele, / Dară nu mai pot de jele! De-ar fi dorul ca o floare / Aș întineri sub soare!"152 Paralelismul sintactic care construiește relația arhetipală dintre ființa lumii și ființa umană este reliefat prin prezența corelativă a planului nominal ilustrat de vocative sau de microtextul descriptiv cu planul verbal, reprezentat de imperativul implorativ, în tandem cu notația incertitudinii și posibilității, prin utilizarea conjunctivului și condiționalului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ar mânca atâta jale; / De-aș trăi ca plopu-n munte, / N-aș avea doruri prea multe; / Da trăiesc ca plopu-n coastă, / Mi-i dor de dragostea noastră."172 Microtextul narativ pune în valoare, de cele mai multe ori, relația om cosmos, elementul arhetipal fiind integrat în cotidian, ca remediu al uitării, înstrăinării sau al destrămării lăuntrice: "Acolo-n vale, la pârâu, / Spală mândra dorul meu; / Tot îl spală și-l albește / Și-n izvor îl limpezește, / Tot pe mine mă iubește. "173; Auzi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de la mine / Îi ca gheața cea subțire: Tu te sui, ea nu te ține. / Când te-ai suit c-un picior, / Ea se rupe rotunjor; / Când te-ai lăsat cu-amândouă, / Ea se rupe drept în două."176 Comuniunea elementelor arhetipale creează paliativul ontologic al zbuciumului lăuntric, pus în evidență de repetiția paralelistică ("câne"; "am vrut"; "o scăpat", "scap"), iar anadiploza " Și tot la mine-o venit / Și-o venit și mai greu..." accentuează imposibila descătușare din înlănțuirile trăirilor: "Frunză verde
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pe Moarte. Astea sunt ghemele cu firul vieții fiecărui om. Când s-a mântuit firul, traiul omului s-a sfârșit și eu mă duc de-i ieu sufletul."245 Creația populară din Bucovina, privită în devenirea sa, de la nucleul constant, arhetipal, la procesualitatea artistică își dezvăluie semnificațiile prin intermediul celor trei "semne poetice nucleare": "Cosmosul antropomorf", "Omul-Cosmos", "Ghemul vieții". CAPITOLUL III CATEGORII POETICE ALE IMAGINARULUI COLECTIV În sens filosofic, de-a lungul timpului, categoria a fost înțeleasă ca "ultimul și cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
gnoseologice care realizează predicația universaliilor ontologice. Punerea în act a universaliilor ontologice construiește matricea semantică procesuală, prin rit, ritual și ceremonial. Structuri gnoseologice ale discursului mitic, spațiul, timpul, spațialitatea și temporalitatea, au rolul unui "predicat universal"26 care resemantizează legăturile arhetipale. III.1.2. NUCLEUL SEMANTIC: PREDICAȚIA Dublu structurat, pe baza dihotomiei continuitate / discontinuitate, realizată de categoriile spațio-temporale, discursul mitic recuperează "cosmicul" ca fenomen continuu 27, devenind autonom.28 Discursul mitic, specific creației populare, se prezintă ca o structură procesuală, care
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
discontinuitate, realizată de categoriile spațio-temporale, discursul mitic recuperează "cosmicul" ca fenomen continuu 27, devenind autonom.28 Discursul mitic, specific creației populare, se prezintă ca o structură procesuală, care însumează manifestările spațio-temporale ale universaliilor ontologice. Ca punere în act a virtualitățiilor arhetipale de expresie, discursul mitic poate fi reprezentat sub forma unui pătrat înscris într-un cerc; pătratul este o figurare a spațiului, iar cercul reprezintă timpul; diagonalele pătratului interiorizează timpul și spațiul ca temporalitate și spațialitate;cele patru vârfuri ale pătratului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
capătă multiple fețe, sub puterea destinului artistic, devenind o imagine de tip fractal care făurește universul creației: III.2. CATEGORII CRONOMORFE III.2.1. DIHOTOMII OPERAȚIONALE CALENDARUL Veșnica primenire a spațiului și a timpului, prin coparticiparea la acel praesentum continuum arhetipal, se poate realiza prin alternanțele operaționale continuitate / discontinuitate, naștere / moarte / renaștere care devin complementare în cadrul discursului mitic. Ruptura ritualică, având rolul unei frângeri ontologice a ordinii cosmice, presupune, de fapt, abolirea timpului și a spațiului prin conștientizarea "temporalității" și a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
din perspectiva celor trei tipuri de imagine, specifice discursului mitic: imaginea a-temporală și a-spațială, imaginea spațiu-timp, imaginea cronotop. III.2.2. "SEMNELE TIMPULUI": SOARELE, LUNA 1. SOARELE a. Imaginea a-temporală și a-spațială În cultura umanității, semnificațiile arhetipale ale "soarelui" se supun a-temporalului și a-spațialului, păstrându-și procesualitatea originară. Reprezentare a divinității, în majoritatea mitologiilor, "soarele" face lucrurile manifeste, prin eterna reîntoarcere la starea dintâi a creației. Soarele prezintă alternanța viață / moarte / renaștere, fiind un "simbol
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și seceta pe care le provoacă. Ca simbol al veșnicei reîntoarceri și al centrului, soarele este nemuritor, el este cel care reglează, prin echinocții și solstiții, viața satului patriarhal. De-a lungul timpului, soarele a cunoscut o multitudine de simboluri arhetipale, specifice codurilor culturale. Astfel, simbolurile specific solare sunt discul, discul înaripat, roata, carul, ochiul, svastica. Simbolurile specifice codului animal care reprezentau soarelui au fost: vulturul, șoimul, leul, cerbul, calul, taurul, berbecele. Din codul metalelor, soarele a fost reprezentat de aur
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]