1,564 matches
-
nou val de călăreți Înarmați cu arbalete. „Cascada” creștea fără contenire. Călăreții se apropiară, ridicând trâmbe de zăpadă În urma lor, goniră până ajunseră la o sută de pași, distanță de la care săgețile puteau traversa orice obstacol, fie el scut sau armură, și lansară trei serii succesive de săgeți. Imediat după a treia serie puseră arbaletele la spate și scoaseră spadele, sprijinind șarja lăncierilor. În centrul dispozitivului lui Mihaloglu se crea o breșă din ce În ce mai largă. Dar avantajul numeric rămânea, Încă, hotărâtor. Generalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
libere, așadar magia pe hârtie albă; dar, incurabili, ei le-ar ști din nou pe toate mai bine, ar ingera fără nici un chef mâncărica mea de bob cu costițe de batal și ar avea cu promptitudine la îndemână jalnica lor armură, nivelul colesterolului literar. „Astăzi, rog frumos, ne ocupăm de porcul“, zicea maestrul în chip de introducere și desena pe tablă cu creta scârțâitoare și linii sigure contururile unei scroafe zdravene. Apoi, împărțea animalul ce domina suprafața neagră în părți ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de șanțuri. Și moldovenii hăcuiau în voie ca la abator. Apoi încălecau pe caii lor sprinteni și vânjoși pentru a descoperi alte locuri de hăcuială. Ai noștri n-au apucat nici măcar să pună mâna pe săbii ori să-și potrivească armura. Cât despre încălecat pe cai, nici pomeneală. Lovitura a fost ca un fulger, mărite rege! Ea fu condusă de cineva pe nume Răzașu... Vreo trei-patru sute dintre ai noștri care au mai rămas în viață i-au jurat credință acestuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
o coroniță de merișor verde pe creștet și un ram de crini înfloriți în mâna dreaptă. Chipul bonom și melancolic era contrazis de raza de lumină reflectată de ochiul de sticlă care dăduse numele familiei. Un alt strămoș, reprezentat în armură, cu o zgardă cu țepi de metal în jurul gâtului și sabia ridicată într-o pe veci înțepenită poza războinică, strângea între genunchi un cal, ridicat în două picioare, a cărui armură se termina în dreptul frunții într-un corn metalic. Era
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
care dăduse numele familiei. Un alt strămoș, reprezentat în armură, cu o zgardă cu țepi de metal în jurul gâtului și sabia ridicată într-o pe veci înțepenită poza războinică, strângea între genunchi un cal, ridicat în două picioare, a cărui armură se termina în dreptul frunții într-un corn metalic. Era Albertus Augenstein, Dux Saxoniae, Sac. Caes. Matis Consiliari, Bellic, Camerari Suprem Colonell, Pragensis et Eiusdem Militiae Generalis. Galeria de portrete se încheia, firește, cu cel al lui Jordan von Saxa. Tabloul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de experți antrenați lucrau din greu în jurul ei pentru o grămadă de bani. Pe scenă, în locul luminii unui reflector, o secvență de film: Un văl format din femei târându-și blănurile. Senzația mătăsii i se așază pe față. În film, armura de bijuterii din aur și platină, avertizându-te cu scânteierile roșii ale rubinelor, galbene precum canarii ale safirelor. Lady Zdreanță spune: — Nu-i o plăcere să ai un geniu drept tată. Sau drept mamă, soț sau soție, întrebați pe oricine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
DIN ORAȘ. ERA CA UN NEBUN GIGANTIC, UN ADEVĂRAT DEMON AL DISTRUGERII. ÎL PRIVI LUNG, CU OROARE CRESCÎNDĂ, APROAPE FĂRĂ SĂ-I VINĂ SĂ CREADĂ. ÎNAINTAREA LUI INCREDIBILĂ SFĂRÎMA CLĂDIRI ÎNTREGI. STRĂLUCEA ÎN SOARE CA UN MONSTRUOS CAVALER ÎNTR-O ARMURĂ ORBITOARE. Chiar cînd privea ea, un distrugător trecu fulgerător pe lîngă uriaș, trăgînd asupra lui cu toate cele patruzeci de tunuri; iar flăcările țîșniră din gigant într-o adevărată jerbă incandescentă, de parcă ar fi fost un ecran de energie. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
în ruptul capului! ― Innelda, chiar în clipa asta uriașul distruge orașul Lakeside. ― Vai de mine! Tăcu. Pentru prima dată se simțea doborîtă. Strălucitorul Lakeside, al doilea ca splendoare si bogăție după Orașul Imperial. Încercă să-și imagineze uriașul acela cu armură strălucitoare zdrobind minunile din orașul lacurilor. Încet, foarte încet, încuviință din cap. Nu mai încăpea nici o îndoială. În mai puțin de o zi, cu o singură excepție, uriașul devenise factorul cel mai important dintr-o lume zdruncinată și zdrobită. Innelda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
Și fluturi albi s-adună în pâlcuri orbitoare, - O, suflete, ca lunca te-mbracă-n hiacintă... CUCERIRE De-a lungul nepăsării acestei reci naturi, Spre nevăzutul unde arpegii de fanfare Desfac în foi sonore o limpede chemare Vom merge în armură de fier, încinși și duri. Ca nu cumva sub dârza trufie ostășească Să se adune umbra sau plumbul unui nor, Vom încrusta viziunii aprinsul Kohinor Și vom lăsa ca ochiul de foc să ne orbească; Un somn năuc ne-o
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Lohengrin... Sfielnic gând, tu nu vezi cum luntrea frământată Și lebăda grăbită spre sfintele păduri Vor să-mplinești porunca? Dar încă nu te-nduri Și lași ținutul veșted al nunții de-altădată! Zorește, iar pe faldul ușor de hiacint Îmbracă-ntîi armura, și vechea ta mândrie Se-nalță spre uitatul regat, ce te îmbie, Statura ta turnată în luminos argint. Vei trece... Marii codri fremătători de plângeri, Înfiorați de cîte-un romantic hallalí, Își vor bolti frunzișul; o clipă vor cocli Și coif
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
cîte-un romantic hallalí, Își vor bolti frunzișul; o clipă vor cocli Și coif și scut, în jocul virilelor răsfrângeri; Zori neasemuite, apusuri de castele Aprinse, sub metalul curat s-or oglindi Iar străvezia noapte va crește și rodi Prin apele armurii răsade-ntregi de stele. Fugarnic sfânt, tu lasă ca fluviul să te poarte... Dar dincolo de luntrea îngustă nu privi, Căci apa-ți va trimite și va întipări, Întunecată, fața iubirii voastre moarte! SOLIE Undire infinită, lăuntricul fior Când Verbul, prăbușire năprasnică
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
chipul nopții trece un gând pieziș de ură... Se scutură întreaga ei grea pieptănătură: O urnă sub risipa vârtejului fugar. Și dintr-al lunii rece, fierăstruit pătrar, Belșug de fire scapă, în iederă obscură, Pe dâmbul zării unde tânjește în armură Scăpărător de raze, războinicul solar. Dar podidit de valul de păr și flori lactee Cu lung fior truditul din vraje se descheie, Greoi, zvâcnind în salturi metalicul său trup. De pletele surpate și dinți și mâini anină Și-adînc, la rădăcina
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Scoți repede hârtia, creionul și intri în bătălie. Atunci simți lângă tine o mână sigură de neîntrecut combatant. Aici îndepărtează fierul cu care inerția somnolenței voia să te întunece; dincolo arată o potecă sigură în spatele taberei de întuneric; îți încheie armura slăbită de lovituri și din izbândă, în izbândă, te conduce în cortul bogățiilor lui Darius: diamantele proprietăților geometrice, tăiate după tetraedru, cub, octaedru, icosaedru. * Domeniul de cercetări al d-lui G. Țițeica e, mai ales, geometria diferențială. Ca să țineți o
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
purificare a "infernului" uman și coborâre a spiritului într-o magnifică unitate cosmică a vieții și a eternității. ă...î "Ainsi je travaille a me rendre voyant," ar fi încheiat Rimbaud. La fel Ion Barbu îmbracă ca un veșnic Lohengrin armurele și vestmintele unui mire, pentru a se uni imaginar ca într-un "cuprins /al/ întregului dintîi", dispărând prin iubire și în marea iubire. Poezia l-a adus, ca pe amfitrionul său din tinerețe, Al. Macedon-ski, să contemple durata ca pe
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
o explicație scurtă, rostind cu volubilitate: En auto / Je roule molo! Dădu drumul distihului în franceză ca și cum ar fi persiflat acea cunoscută reclamă de tip capitalist, de pe ecranele Televiziunii române libere, rămasă în memoria românilor, prezentând un cavaler medieval în armură, care năvălea într-un sabat vrăjitoresc, apostrofând vijelios: v-am prins, vrăjitoarelor! Reclama era știută, pentru ineditul ei, până și de cei ce nu aveau încă televizor, fiindcă o bătuciseră toate canalele de sute de ori pe zi. Domnule Vladimir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
vechea lui viață, ca un mare prost? Plecase din Shahkot ca să fie singur. Și ei ce făcuseră? Se luaseră după el. Observă un cărăbuș care se târa afară dintr-o gaură a scoarței chiar sub nasul lui. Înveșmântat într-o armură verzuie, strălucitoare, cu antenele ridicate, cu mănunchiuri de aripi ca niște jupoane transparente ițindu-se ridicol de sub carcasa lui dură ca o scoică; părea o dovadă vizuală a absurdității propunerii tatălui său. Treptat, se calmă. Cât erau de frumoase insectele acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
a omorurilor, ci și a frustrantului țel declarat al lui Weisthor de a aduce iadul asupra capetelor evreiești, și cu atât mai mult simțeam că a nu face nimic m-ar lăsa degradat pe măsură. Nu sunt vreun cavaler în armură strălucitoare. Doar un bărbat bătut de vreme, îmbrăcat într-un pardesiu șifonat, aflat la colț de stradă, cu doar o idee vagă despre ceva ce ați putea foarte bine să numiți Moralitate. Sigur, nu sunt deloc prea scrupulos în legătură cu lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
el s-a oprit În fața unui teanc de lucrări consacrate științelor oculte și că s-a cufundat În ele, uitând de trecerea timpului. Ofițerul mongol care a venit să-i atragă, În câteva vorbe, atenția, avea trupul acoperit În o armură solidă, cu margini roșii, și capul apărat de un coif care se lățea spre ceafă asemenea unor plete desfăcute. În mână purta o torță. Ca să arate mai bine că era grăbit, apropie flacăra de un vraf de suluri prăfuite. Istoricul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
știm că are un călcîi vulnerabil. Ahile e un zeu cu o rană omenească; o rană care schimbă o nemurire goală cu o moarte plină de vitejie. Prin contactul cu apa Styxului, el a fost Înveșmîntat la naștere cu o armură nevăzută. Apa morții l-a tămăduit de frica morții, cu excepția călcîiului rămas temător și fragil. Fără această rană Însă nimbul său ar păli. Pe cine ar mai impresiona un Ahile total invulnerabil? Rana sa e cea care Îl apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
la rând, nu mai știa. Da, Mircea e singurul care ar înțelege, ar întreprinde ceva concret, imediat. Să-i spună că bărbatul acela acut, puternic, numit Marcu Vancea era ieri seară, dintr-odată, bătrân. Livid, epuizat. Nimic nu rămăsese din armura perfectă, din ceremonia gesturilor stăpânite, din lumina privirii, din vocea totdeauna limpede, care încă în urmă cu doar două săptămâni păreau la fel ca totdeauna. Da, în urmă cu două săptămâni, prezentase soției, hodoronc-tronc, un nou angajat. Un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
-mi revolta mea împotriva oricărei morale, am rămas cu o traumă nevindecabilă ce m-a lovit de-a lungul întregii vieți, când de preceptele Bibliei, când de cele ale Kremlinului sau de cele ceaușiste, precepte ce te încorsetează într-o armură de „post”, din biata ta viață (cu nevoile ei spirituale și hormonale) ne mai rămânând decât o jinduire după roua dorului și inaccesibilitatea la senzații potolitoare de regretul trecerii. „Vrem amorul liber” - strigau niște înaintași ce făceau valuri prin gazetele
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93024]
-
al Naturii. Îți ofer tainele mele, fii fericit! Dar pentru aceasta va trebui să plătești prețul cuvenit! Și prin ochii umbriți de moarte, Profesorul văzu, în timp ce era dus în brațele iubitei spre Pământ, cum Ulise întors cu spatele, pictat pe armură cu un Soare strălucitor, se prosternează în fața zeiței cu ochii albaștri ca cerul. Și cum apoi pleacă încet sau el se depărtează încet de zarea străvezie, pentru a coborî pe celălalt cer întunecat al Pământului. Lucrătoarele sute de mii ieșiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cum nu se poate mai banal. Cine era acel moșneag atât de îmbătrânit? Părul lung și alb i se revărsa pe umerii lați. Fața împrumuta o nuanță albăstruie, iar ochii erau de un alb-gălbui. Era îmbrăcat într-un fel de armură de luptă, dar așa ceva eu nu văzusem până acum... Stătea singur pe ceva ce semăna cu un tron din piatră. Stătea afundat în gânduri într-o peșteră mare. Era un fel de platformă, făcută din blocuri de piatră ce păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de zăpadă se puteau auzi motoarele suprasolicitate ale tancurilor care abia reușeau să urce panta înghețată. Erau de un albastru închis și contrastau puternic cu omătul imaculat de pretutindeni. "Să le distrugem, Corvium!" Așa și? De unde știi că n-au armură dublă? După cum au urcat dealul aș putea spune că sunt destul de încărcate... Ajungând lângă celelalte două tancuri, părăsite când s-au retras Gardienii, trapele a două dintre ele s-au deschis și au coborât rapid cinci oameni care le-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și verde luminau. în dinți se sfărâma un cântec, o panglică de spaimă în locul lui constant scâncea cu gură de copil pierdut. eram un ochi de apă răzlețit ce-n gheață strălucea murdar. de ce așa un frig hain ca în armură mă-ngropa? un sunet moale, dureros, pe spate-mi luneca, vibrându-mi măduva din os. departe, în viscol, gândurile troienite în vaier: poate că nu mai sunt, scânceau abia auzit, sunt oare frigul ițindu-se alb? și am simțit flacăra lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]