3,559 matches
-
într-o redacție, înseamnă că nu-i aparține. Permiteți-mi să vă împărtășesc această observație de vechi gazetar, cu speranța că vom fi curând colegi. Poate doriți să vă puneți pălăria și paltonul în cuier? Și-și însoți fraza frumos articulată cu un gest de invitație spre cuierul lângă care era plasat, ca-n fiecare birou de altfel, calendarul cu patinatoare canadiene. Bărbatul își scoase pălăria neconvins și rămase cu ea între palme. O ținea ca pe-o minge de cârpe
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
sfatul confratelui Margulis, ieși aproape în fugă să și aducă o seringă dintr-un vas cu apă care fierbea la foc mic, pe o sobă, în cămăruța de alături. Când se întoarse, blondul se ridicase în șezut și spunea ceva, articulând cu greu. Costache își scosese o carte de vizită și-un creion, încercând să scrie ce auzea: lumină, Popescu, lumină, cu stele, Maica Precistă. I se păru că aude și ceva cu „sar“ sau „dar“, apoi, părând ușurat de poveri
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Unde am picat, domnule! Ala de jos cu fluturii, ăștia..." În aceeași clipă se auzi soneria. Scarlat se ridică iute. Silueta suplă, abia încovrigată, redevenise arc. Privi încordat spre bătrâni. ― Mai așteptați pe cineva? Șerbănică Miga se trezi brusc. Întrebă articulând încleiat: ― Cât e ceasul? Soneria zbârnâia lung, agasant. ― Așteptați pe cineva? repetă căruntul. Doamna Miga își luă mâinile de pe frunte. ― Nu. Du-te tu, Ioniță, să vezi... Am impresia că sânt înșurubată în scaun. Profesorul se ridică nesigur, căutând ochii
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
de piele. Scoase pachetul și i-l întinse. Femeia trase fumul inhalîndu-l până în adâncul plămânilor. Bărbatu-său o măsură stupefiat. ― Dar Florence... Știi că nu-mi place să te văd fumând în societate... Doamna Miga îi aruncă o privire iute articulând mut câteva cuvinte. Melania Lupu roși violent și-și coborî pleoapele. Inginerul intră zâmbind. ― Gentlemeni, drumul e liber! Cine merge cu mine? ― Eu. Scarlat stă de caraulă. ― Perfect. ― Ah! Tresăriră toți. Omul își izbea fruntea și obrajii cu palmele. Ionescu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
dumitale aș gândi exact la fel. Raul Ionescu oftă. Bătea darabana pe marginea mesei privindu-l lung. ― O să ți se pară cinic probabil, dar rahatul în care sîntem nitrați până în gât nu ne îngăduie să fim milostivi. Florence reuși să articuleze printre suspine: ― Să nu te gândești la noi, Sandi, sîntem bătrâni. Tu... ― Cred totuși că exagerezi, reluă Raul Ionescu. La urma urmelor, ajungi în străinătate împreună cu familia. Un pilot nu moare de foame nicăieri. Cârnul interveni generos. Părea emoționat. ― Dacă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
un roșu de cărămidă buzele zgrunțuroase și obrajii surpați. Își strânse lațele într-o panglică neagră apoi schimbă capotul. Reveni prima în hol. Melania Lupu se interesă din pragul bucătăriei: ― Gata, copii? Panaitescu se trezi speriat. Le privi rătăcit și articulă greu, cu limba împleticită: ― Ce-i? Ce vreți? ― Totul e în ordine, zâmbi bătrâna. V-am pregătit ceva bun, dar poate că înainte ați vrea să vă faceți puțin toaleta... Panaitescu își plimbă automat mâna pe creștet apoi dădu cu
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
vă faceți datoria. O formalitate... ― Dispariția domnișoarei Scurtu e suspectă, declară Cristescu fără s-o privească. Nu vă ascund că nici sinuciderea lui Panaitescu nu m-a convins. Vă dați seama că acum mă convinge și mai puțin. Melania Lupu articulă greu: ― Ne bănuiți de... de un dublu asasinat? Ar fi îngrozitor... Cristescu nu răspunse. Se plimba prin încăpere, cu mâinile la spate. Vedea interiorul cu alți ochi decât la prima vizită. Atunci fusese izbit de lipsa de gust, de ghiveciul
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Am să vă întreb altceva atunci, declară Cristescu pe gânduri. Credeți că domnișoara Scurtu se mai află în viață? Se întîmplă ceva curios. Fața sculptorului râmase impasibilă. Nu se putea citi nimic pe ea. Doar umerii se pleoștiră. Păreau obosiți. Articulă uscat. ― Da, cred că da... ― Sincer? ― Logic, așa ar trebui să fie. Și totuși, după cele întîmplate... ― Vă referiți la "sinuciderea" lui Panaitescu? ― Exact. Fără să vrei, încep să se strecoare îndoielile. Mi-a spus bătrâna că încă nu s-
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
s-a agravat. Trebuie să discutăm... ― N-am nimic de discutat! Eu unul m-am săturat până în gît! își reteză grumazul cu degetul: Sânt obosit, vreau să dorm! Grigore Popa își măcina neputincios mânia, fălcile îi tremurau, abia reuși să articuleze. ― Ce porcărie! Nici cel mai josnic calomniator n-ar fi insinuat... ― Vreau să dorm! urlă pe neașteptate Matei. Gata! Recreație!! ― Nu! Ai să mă asculți, băiete! Bătrânul își plimbă privirea de la unul la celălalt. Care din voi mi-a răscolit
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
obrazului neras, părea bolnav. Sculptorul se uită la ei și începu să râdă. Un chicotit nervos la început, apoi hohote isterice care-i alterau trăsăturile. ― Domnule Matei, șopti bătrâna înspăimîntată, domnule Matei! Tânărul părea incapabil să se stăpânească. ― E caraghios! articulă printre sughițuri. Mă uit la voi și nu-mi vine să cred. N-aveți mutre, asta e! ― Ce mutre? Matei se înecă. ― De criminali, vezi bine! ― În sfârșit, oftă bătrânul. Până acum eu eram capul răutăților. ― Mutra nu te absolvă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
apoi se opri. Deodată ochii i se luminară, arătînd că a înțeles mai bine: Nu cumva dumneavoastră sînteți... ― Te rog, te rog, fără cabotinism. Vreau să-ți pun o întrebare, Royan, i-o reteză Hedrock. ― Poftiți. ― Cîți bani (și Hedrok articulă apăsat cuvintele) a scos Triner de la firmă anul trecut? Triner își trase respirația cu un fel de șuierat, apoi tăcu. Cei doi bărbați, Royan și Triner, se priviră lung, o inconfundabilă ciocnire violentă a voințelor. În cele din urmă Royan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
partinic al celor care se devotează țării, până la sacrificiu, este înlocuit de cercul, ezoteric, al eroilor ce dețin arta uluitoare a zborului prin galaxii. Dincolo de suprafața aparent etanșă și monocromă a republicii socialiste, o cultură alternativă este pe cale să se articuleze, născută din acumularea de revelații cotidiene și emoții împărtășite comunitar. Pif Gadget, cu ale sale jucării nemaivăzute și efigii de actori americani, este parte din această rețea de obiecte ce se leagă gradual, dublând discursul oficial. Banda desenată se întâlnește
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
de filme-cult. Versantul european, de care țin și benzile desenate din Pif, nu este mai puțin viguros, posedând, ca o marcă specială, gustul iconoclast pentru deconstrucția stereotipurilor etice și rasiale. O investigație în cultura populară românească postbelică, atâta cât se articulează ea prin intermediul unei politici de traduceri atentă la umanismul socialist, probează voga lui Karl May și a literaturii sale. Retipărită în tiraje impresionante (introdusă în canonul „Bibliotecii pentru toți”), opera lui May este ecoul întârziat în comunism al fascinației ce
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
Pratt în ciclul lui Corto Maltese. Ambiția prozei grafice este de a se constitui într-o cutie de rezonanță în care sunt captate visele întregii umanități. Relația cu tradiția, apelul la gnoză și dicțiunea ei sunt elementele în jurul cărora se articulează un imaginar ce comunică cu tradiția secolului XX, de la Guénon și Evola până la Eliade. Dincolo de decorul narațiunii de aventuri - destinul unui ziarist englez, Kenneth Tobey, pierdut pe Everest într-o expediție din anii ’20 - miza de adâncime a textului este
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
pe o scenă, în vreme ce recitesc scenariul pe care acest celălalt Corto îl declamă. În fotoliul său de catifea roșie, Corto urmărește mișcările clownului cu frac albastru ce mânuiește un toiag de aur și deschide gura fără ca nici un sunet să fie articulat. Toiagul clovnului face să se miște în jurul lui Corto întreaga lume - din adâncul sălii exploziile cosmice aduc către el valurile din Pacific din care el însuși a răsărit, dar și atingerea catifelată a mâinilor lui Soledad Löckhaart. În mijlocul acestui cosmos
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
rămân lângă dumneavoastră, i-a spus el cu blândețe, privindu-l. Celălalt a părut să se învioreze si s-a întors către doctor cu niște priviri in care un fel de căldură încerca să se arate. Apoi cu greu a articulat, în așa fel încât era cu neputință să știi dacă spunea acest lucru cu tristețe sau nu: \ Mulțumesc, a spus el. Dar slujitorii bisericii n-au prieteni. Ei și-au dăruit totul lui Dumnezeu. A cerut crucifixul care era așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Oricâte dialoguri ți-ai fi imaginat, nu rămâneai niciodată fără cuvinte. În decursul ultimelor săptămâni, Rose se certase În repetate rânduri În Închipuirea ei cu fiecare membru În parte al familiei Tchakmakhchian, apărându-se cu fermitate, câștigând de fiecare dată, articulând fluent toate lucrurile pe care nu reușise să le rostească cu voce tare În timpul divorțului și pe care le deplânsese de atunci Încoace. Aici erau! Scutece superabsorbante fără latex. Pe când le așeza În cărucior, observă că un bărbat Între două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pe care tatăl și fiica au deschis-o pe masa de bucătărie a fost considerată cea mai bună în epoca publicării ei, în timp ce azi poate folosi doar la cercetarea cunoștințelor ieșite din uz sau care, pe vremea aceea, abia își articulau primele și șovăielnicele silabe. Așezate în șir, una după alta, enciclopediile de azi, de ieri și de răsalaltăieri reprezintă imagini succesive ale unor lumi paralizate, gesturi întrerupte în mișcarea lor, cuvinte în căutarea ultimei sau penultimei semnificații. Enciclopediile sunt ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
vrem să alergăm și vedem că picioarele nu ne ascultă, de obicei sunt picioarele, acum gâtul pare înțepenit. Umbra se dusese, și ei nu-i putea pune întrebări, în vana și iraționala supoziție că o umbră are limbă pentru a articula răspunsuri, dar armonicele suplimentare ale cuvintelor rostite de Marçal continuau să răsune între boltă și podea, între un perete și celălalt. Înainte ca vibrațiile să se stingă complet și substanța dispersată a tăcerii întrerupte să aibă timp să se reconstituie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
călătoria, nici unul dintre pasagerii furgonetei nu va deschide gura. Oameni de obicei așa de vorbăreți, par acum că n-au nimic să-și spună. De fapt, ce rost ar avea să vorbească, să piardă timp și să-și consume saliva articulând discursuri, fraze, vorbe și silabe când ceea ce gândește unul este gândit și de ceilalți. Dacă Marçal, de exemplu, va spune, Mergem la Centru să vedem casa unde vom locui, Marta va spune, Curioasă coincidență, și eu m-am gândit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
o istorie a altcuiva, regăsea treptat impulsul de a o scrie, În formă narativă, pe a lui proprie. Nouă nu ne-a spus-o niciodată. Și Îmi rămase Îndoiala dacă nu cumva experimenta, cu oarecare curaj, posibilitățile lui de a articula o ficțiune sau dacă nu se identifica cumva, asemenea unui diabolic oarecare, cu Marea Istorie care era pe cale să deraieze. FILENAME: Ciudatul cabinet al doctorului Dee Mult timp uit că eu sunt Talbot. De când am hotărât să mă numesc Kelley
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nici pe câmp. Singurul semn de prezență umană era un camion ce trecea pe un pod, undeva în depărtare, dar și acesta a dispărut repede din raza lor vizuală. — A... A... A... Ah, se bâlbâi Kobayashi, nefiind în stare să articuleze alt sunet. — Ce s-a întâmplat? Undeva în stânga, se depozitau și se ardeau gunoaiele din oraș. Plutea în aer miros greu de putred și stricat. — Ce s-a întâmplat, domnule Kobayashi? întrebă Endō politicos. Kobayashi reacționa acum la fel ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a scăpat cazmaua din mână. Ochii lui de șobolan s-au mărit ca niște farfurioare. I s-a schimonosit fața de spaimă. Și-a împreunat mâinile și a scos un țipăt care semăna cu geamătul unui animal suferind. Nu putea articula nici un cuvânt. — Non! — Ce-ai spus? — Non! Non! Non! Nu Kobayashi vorbise. Gaston și-a scos capul din apă. Plin de sânge cum era, semăna cu un hipopotam mai mult ca oricând. Strigă iar: — Non! Non! Endō-san! A clătinat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
apărut imediat; văzându-l, am pălit și m-au trecut fiori reci. M-am prins de mantia lui Gisulf, care m-a pironit cu privirile. - Ce ai, Stiliano? Ești palid de parcă ai fi văzut moartea. Cu greu am izbutit să articulez: - Doamne, Dumnezeule, e unul dintre cei care au pus la cale asasinarea ducilor și răpirea lui Rotari. Numele lui este Andras. Era îmbrăcat așa cum îl văzusem la Oderzo, având pe față aceeași răceală. Gisulf mi-a trecut o mână peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
roșind, dar nu din pricina căldurii de la flăcări, și chiar încercând să-și ascundă jena și încurcătura, aceleași de pe când era un adolescent. Cu sforțarea tâmplarului care scoate cuie mai vechi dintr-o scândură groasă, stăpânindu-și mândria, a izbutit să articuleze: - Tu ești diacul meu de la palat și acolo ți-e locul. Am nevoie de tine. Nimeni nu trebuie să măsoare victoriile inimii după cel care ți le îngăduie, astfel că am spus: - Am să vin cu tine. Îți cer iertare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]