1,877 matches
-
și deprimată. Glasu-i dulce este adesea gâtuit. Are o nuanță de teamă. În coșmarurile ei, pământul se despică și o înghite tăcut. În toiul acestei frici îl întâlnește pe Tang Nah. El se îndreaptă spre ea pe strada zgomotoasă, la asfințit. Îi zâmbește, se oprește, își scoate țigara dintre buze și se prezintă. Soarele tocmai a apus. Cerul e acoperit de nori roșiatici. Sunt într-o dispoziție groaznică. Însă bărbatul din fața mea e un jurnalist cunoscut. Face parte din personalul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
dimineață, pe terenul unei școli din localitate, exersează tehnici de luptă. Se prea poate ca armele lor să fie primitive, însă sunt conduși de un zeu. După câteva săptămâni, fata își va face apariția pe dealul lipsit de iarbă. La asfințit, lângă râu, va sta pe o piatră și va privi undele. Își va uda părul negru și lucios și va cânta opere. Deși are douăzeci și trei de ani, arătă de șaptesprezece în ochii localnicilor. Fata are cea mai frumoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
aleargă în câmp, se ascunde pe o insuliță din mijlocul unui lac înconjurat de ierburi înalte. Titlul este Heleșteul Familiei Sha. Am ajuns pe un loc înălțat, desupra unui heleșteu unde eram acoperit de iarba înaltă. M-am ascuns până la asfințit. Soldații mă căutau. I-au obligat pe niște țărani să-i ajute să mă găsească. S-au apropiat de multe ori, de două ori atât de aproape, că mai că aș fi putut să-i ating. Cumva, grație sorții, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Dar pe unde-ați umblat, voi doi, pân-acuma? - În pădure, la șezut, răspunde Nora, mândră, ținându-mă cu o mână strâns de mână, cu cealaltă ștergându-și la spate rochița. AU VENIT ROMÂNII! O curte țărănească, o ogradă, În asfințit. M-au despărțit de Nora, nu mai stăm la Doamna, din pricina chestiei. Eh, și asta-i viața. Dormeam. Adormisem după amiază. M-au trezit din somn chiote, apoi Împușcături pe-aproape, apoi din nou chiote prefăcute În chiuituri de bucurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ca la nuntă - și iar Împușcături. Înfrigurat de somn, cu toate că afară-i cald și bine, cobor În curtea pustie: unde-or fi gazdele? Dar mama? Mama, unde-i? Străbat ograda prin troscotul gros și gras, răcorit de umbra lungită a asfințitului; trec pe lângă o căruță fără cai, cu hulubele puse pe umeri, aducând a tunurile gemene de sub sălcii de la noi, de la Mana; ocolesc un stog de fân dolofan și bineparfumirositor. Și mă opresc. Drept În fața mea: poarta larg deschisă, iar În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
PARAȘUTE Stau În calidorul casei noastre din Mana. Stau În calidor, Întins Într-un șezlong, Învelit În pături de la brâu În jos. Soarele apune de toamnă, pieziș, spre stânga mea, Îndărătul pădurii de la Hirova. De aici, din calidor, la vremea asfințitului, peste pădure, se văd din ce În ce mai des corole trandafirii, căzând din cer, ușurel, depunându-se: parașute. Ne-am Învățat cu ele - de când to-ot. Nu mi-au rămas În ochi avioanele lor, dar am văzut În multe rânduri parașutele coborând trandafirìi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
a trecut... Și, ca Moș Iacob, că, dacă nu azi, atunci mâine. Eu zic: da-da. Dar nu cred. Mă uit În jur, În zare: tot orfănel. N-am tată, să dea și el fuga, cu oamenii din sat, În asfințit, la parașute - ca la pești. Ne-am Învățat cu parașutiștii. La Început ne-am temut, jandarmii ziceau că ne omoară, că ne otrăvesc copiii - Însă Moș Iacob ne-a povestit cum stă treaba cu ei: - Vai de cozonacul lor! Vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
mai frumoasă și mai abricoasă? ; și mai parfumoasă? Fiindcă țin minte: asta a fost În ultima toamnă la Mana. Ba nu: era Încă vară, fiindcă era abia chistruiată. Vorbesc de poamă. Are și Moș Iacob vie, pe dealul rătund dinspre Asfințit, cam pe unde ne-am Întors noi de la Camincea, din refugiu. Mă ia și pe mine sus, În deal, la vie - o dată pe la Sfânta Maria Mare, când Începe poama să se chistruieze și de vreo două ori toamna, Înainte de cules
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
se urce la loc în copac. Împreună cu domnul Chawla, puse pânza în spatele lui Sampath și, atârnând nesigur de crengi, făcu tot ce îi stătu în puteri să găsească un unghi ideal pentru figura lui Sampath, mai întâi având pe fundalul asfințitului de soare, apoi al florilor de lotus. Maimuțele, care smulgeau frunzele unui copac vecin, văzând această invadare a teritoriului lor, așa, dintr-odată, dacă vreți, în plină zi, scoaseră țipete de revoltă și se năpustiră înspre copac să-l ajute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
de trei ani jumătate și un cutremur. Între timp, mama și tata își reproșaseră tot ce era posibil, iar postul de radio interzis ceruse zilnic, la noi în sufragerie, libertate pentru poporul nostru. Vară de vară, ciorile părăseau câmpia în asfințit, ca să se strângă în oraș seara și praful acoperea frunzele arborilor cu o pulbere fină. An după an, în august, orașul mirosea a friptură și nenumărate mâini învârteau prin aer stegulețele de hârtie, până aproape de blocul nostru. La început, tata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
dormeau în iarbă niște soldați, cu cascheta drept pernă. Pe cer s-au ivit ciorile. Vara, ele zburau în fiecare zi, dis-de-dimineață, la țară în lanurile de grâu, departe de șosele, unde se îndopau făcând gălăgie și ciondănindu-se. La asfințit se întorceau în oraș, la fel de gălăgioase. Umpleau cerul, parcă ar fi fost o paradă militară a ciorilor. Veneau cu sutele și în valuri. Așa trebuie să fi arătat cerul în timpul războiului, când se apropiau bombardierele huruind, m-am gândit. Ariana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
un miros greu de prăjeală plutește înăuntru, alungând aerul răcoros și primăvăratic de afară, lângă mine găsesc o farfurie plină de grăsime, mă îndepărtez de ea ca și când ar fi o creatură însuflețită, mama spunea că acela care se trezește după asfințit, nu va mai zâmbi deloc în ziua respectivă, se pare că măcar în această privință avusese dreptate, privesc patul lat, apoi pe noi, o familie posacă, beată, în mijlocul zilei, sărbătoarea pe care încercasem să o pregătesc aici se întoarce împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
timpul când trebuia să pun ordine în gândurile mele, dar nu vroiam să mă gândesc la nimic acum. Mi-am petrecut multă vreme rezemat de stâlpul verandei, privind grădina și mângâindu-l pe Pescăruș. Mă simțeam epuizat. Soarele era la asfințit și umbrele albăstrui se conturau tot mai puternic. Pescăruș dispăru, dar eu nu mă mai săturam de florile de cireș care, în lumina pală a amurgului, îmi lăsau impresia că sunt gata să explodeze, asemenea bubelor supurânde ce stau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
preasfinte”, zise Belbo; Apoi, către mine: „Aici, vizavi, sunt vreo două sau trei case locuite de evrei ortodocși, știi, din ăia cu pălărie neagră, cu barbă mare și cu cârlionți. Nu există mulți la Milano. Azi e vineri și la asfințitul soarelui Începe sabatul. Așa că, În apartamentul de vizavi, ei Încep să pregătească totul, să frece candelabrul, să fiarbă mâncarea, să aranjeze treburile În așa fel Încât mâine să nu aibă nici un foc de aprins. Chiar și televizorul rămâne deschis toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ne Învățaseră la școală Înainte de 8 septembrie. Planul lui Martinetti era iscusit: aveam să traversăm taluzul liniei ferate mai la nord, căzându-le În spate pe neașteptate și, practic, deja Învingători. Pe urmă, atac hotărât și nici o Îndurare. Așa că la asfințit traversarăm terasamentul șontâcăind la urcușuri și povârnișuri, Încărcați cum eram cu pietre și cu reteveie. În vârful rambleului, Îi văzuserăm, deja postați În spatele latrinelor din gară. Ne-au văzut, pentru că se uitau În sus, bănuind că o să venim din partea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
s-a părut de departe, niște terase pline cu flori și arbori, luxuriante În ciuda anotimpului. Cum ajunserăm la poalele costișei, intrarăm pe un platou unde erau parcate multe mașini. „Aici ne oprim”, zise Agliè, „și ne continuăm drumul pe jos”. Asfințitul se transforma de-acum În noapte. Urcușul ne apărea În lumina unei mulțimi de torțe aprinse de-a lungul pantelor. E curios, dar despre tot ce s-a petrecut, din moment acela până noaptea târziu, am amintiri În același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
hotărâți și regulați se-ndreaptă de-a lungul străzilor către marginea orașului. Acolo unde cale de vreo patru sute de metri se întinde imașul, bolovănos și năpădit de buruieni. Îl salvează doar colina arțăgoasă în spatele căreia se ascunde de opt ani asfințitul. Leonard își oprește marșul aici și încet, numai urechi, se lasă pe vine cu armele în față, pe pământ. Metalul e atât de mut încât limbile lunii par că plescăie printre ierburi. Mai întâi își înmoaie degetul în gură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
că armata poate să tragă și să se întîmple cine știe ce bătălii sângeroase. Tânărul Herdelea răspunse cu o modestie de erou pornind la război: ― O, doamnă, de mine n-ar fi nici o pagubă! 4 De-abia când soarele se apropia de asfințit, mulțimea izbuti să se urnească de la primărie, în jos, spre curtea Iuga, sporovăind și gâlcevind, parc-ar fi mers la nuntă. Cât s-au tot certat mai mult s-au întărîtat, încît acuma toți erau înfierbîntați. La gălăgie se adunaseră
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
glasurile. Câteva căciuli și pălării se ridicară instinctiv. În marginea cerdacului, la nivelul oamenilor, Iuga se opri. Dintr-o singură ochire observă că țăranii au cuprins toată împrejurimea conacului până la castelul lui Grigoriță și toată ograda argaților. Soarele coborâse spre asfințit în spatele caselor, adumbrind cerdacul și însîngerînd sutele de capete cu privirile strâmbate de puterea luminii. ― Văd că într-adevăr ați venit tot satul, cu cățel, cu purcel! zise Miron calm, cercetând fețele, parc-ar fi vrut să vadă cine lipsește
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
monumentală și scoica deasupra intrării, care cu vreo șase luni în urmă, când venea mișcat și înfricoșat să se intereseze de sosirea boierilor, i s-a părut atât de veselă și de fericită, acuma avea o înfățișare posomorâtă, cu toate că razele asfințitului îi mângâiau zidurile și se jucau în geamuri, iar în grădinița cu potecile curate, straturile de iarbă tânără verzuiau ca niște covorașe de catifea întinse la soare. Găsi numai pe Eugenia acasă. Îl puse să-i povestească tot înainte de a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Spre toamnă s-a apucat să desțelenească la hârleț o parte din imaș, pregătindu-l astfel pentru a-l însămânța în primăvara următoare cu ceva porumb, cartofi, fasole și legume, căci avea apă cu ce să le ude. Uneori, la asfințitul soarelui, când era frumos, se așeza pe prispă, în fața casei și își scotea fluierul și flautul cu care venise din prizonierat și slobozea acolo, lângă cimitir și în căușul acelui loc melodii de singurătate care păreau că vin dintr-o
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
cumpărau ca suveniruri. Și lista o puteți continua și dumneavoastră... Toate acestea mi-au adus aminte de acel banc „cultural” faimos despre nevestele ideale : o italiancă focoasă la tinerețe, o franțuzoaică rafinată la maturitate și o româncă gospodină mai spre asfințit. Motivul ? Fac astea niște parastase !... Cam așa și noi toți cu istoria și trecutul nostru : întîi îl îngropăm, apoi îi tragem însă niște parastase de pomină. Și să-l ferească Dumnezeu pe cel care ar spune ceva de rău despre
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
de întîrziere. Așa, am putut să merg mai departe, dîndu-mi seama că mă rătăcesc tot mai mult, dar știind că dacă o țin tot așa, drept înainte pe firul văii, pînă la urmă voi ajunge acolo, sus. Am ajuns spre asfințit. Bătea un vînt de creastă care îmi făcea pielea de găină pe spina rea transpirată. Nimic nu se compară cu vîntul de creastă ! M-am întors cu fața în vînt să ascult muntele. Apoi m-am tras într-o adîncitură
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
cotea spre stînga, nu puteai face altceva decît să ajungi aici, sus, în acest loc. Jos de tot se întrevedea drumul mare, cu așezările sale presărate la cîțiva kilometri una de alta. De partea cealaltă, pajiștile alpine străluceau în soarele asfințitului. De cînd n-am mai rătăcit pe pajiștile de pe culmile Parîngului... Voir si le port est encore port, m’y voir encore... Îmi dau seama că nu mai am timp să ajung jos în vale, acasă, pînă la căderea întunericului
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
o mare densitate emoțională. Tot aerul acela sidefiu, pâcla aceea mare se concentra dureros în mine. Știam că spațiul este infinit, că nu există speranță. Deodată, azvîrlindu-și fleșele și statuile ciobite la o înălțime amețitoare, rotindu-și spre cerul de asfințit cupola de culoarea cuprului vechi, apăru, într-o piață de o lărgime incomensurabilă, un monument colosal, o construcție pe jumătate ruinată, cu arcuri și frontoane acoperite de licheni, cu himere gotice, canelate adânc, rânjind pe ziduri. Nimic nu era de
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]