1,498 matches
-
un "aspect narativ", atunci fiecare evocare a termenului nu provoacă, oare, o argumentație circulară implicînd problema specificității? De aceea, în mod tradițional, naratologia a fost folosită pentru a diferenția "tipurile" de narațiune sau de situații narative și "moduri" ale spunerii: auctorial versus personal (Stanzel), hetero-diegetic versus homodiegetic (Genette), naratori creditabili versus necreditabili (Booth). Dar care-i miza? Pentru că stabilirea unor categorii nu este convergentă cu analiza. Delimitarea, clasificarea, tipologiile, toate reprezintă niște remedii foarte sănătoase împotriva anxietăților produse de sentimentul haosului
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
Doar promisiunea unei semințe și a vieții ce poate merge astfel mai departe. Haiku-ul haiducesc Fragmentul de mai jos face parte dintr-o Încercare puțin mai extinsă, Miza pe poezie, În care făceam o scurtă incursiune În biografia eului auctorial al lui Lucian Blaga. Lam adus aici pentru că, pe linia altor cîteva Încercări, mi se pare semnificativ pentru apropierea de anumite opțiuni existențiale la care ar consimți și cei care scriu haiku. În degringolada Începută cu În marea trecere și
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
diurnă, în care vocația civică este dublată de cea literară. Totul face din Arghezi un scriitor situat mereu contra. Sondat, impulsul polemic al subiectului creator se manifestă pe câteva planuri care, evident, interferează. 1) Mai întâi, eul biografic angajează eul auctorial într-o aventură a recunoașterii de sine; opera polemică este placentar legată de palierul empiric al existenței sale. Din acest punct de vedere, Icoane de lemn, Poarta neagră și Tablete din țara de Kuty semnifică un traseu virtual în care
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
rolurile, clar distribuite, nu sunt doar complementare, ci și imuabile. Dacă mutăm discuția în plan dialogic, eul polifonic (în care se suprapun indisociabil sau, dimpotrivă, se instituie ocurențial fie vocea eului uman, fie vocea artistului, a unui personaj, ca dedublare auctorială, sau vocea aparent neutră a moralistului) relevă modul combativ de a dialoga cu un tu, de regulă nepersonalizat în text, dar cuprins în textura sa, un tu care desemnează o alteritate compromisă și pe care îl critică, îl ironizează, într-
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
discurs cu doi actanți principali: satiristul și publicul. Adversarul e doar o categorie care face obiectul satirei, o voce personificată în discursul ficțional. Imponderabilitatea lui modifică întrucâtva schema actanțială susceptibilă de a deveni bipartită. Uzând de pattern-ul scrisorii, instanța auctorială devine ea însăși personaj în dialogul imaginar, adică un alt rol pe care polemistul găsește de cuviință să-l joace alături de un partener fictiv, care totalizează o sumă de însușiri reale. 5.1.2. Articolul tip manifest. Manifestul, înainte de orice
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
pe deasupra valurilor, pentru că capul [sic, n.n.] lui era chel și gol ca o ticvă seacă; și i se auzea glasul, curmat din când în când de hohote de râs: "Ce de apă! Ce fericire! Ce de apă!"". Printr-un tertip auctorial, naratorul, în ipostaza feminină a "babei Neacșa", suprimă brutal imaginea apocaliptică: ea "se opri, făcându-și cruce și scuipând în sân: "Ptiu' ucigă-l toaca! Ferește, Doamne, și pe vrășmași de așa o pacoste››". Chiar gestul magico-ritualic al naratorului-personaj imprimă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
și ligi și prestigiile din naftalină și să dea, o dată, și singur din pană"296, creând, aparent, un blanc în actul performativ al enunțului. Spunem aparent, deoarece micro-povestirea ficțională joacă din perspectiva enunțării rolul unei comunicări perifrastice, în care instanța auctorială se retrage, cedând, temporar, locul naratorului, într-un joc al dedublărilor, specific prozei publicistice argheziene. Explicând dualitatea actului ilocutor, Ducrot 297 operează o distincție importantă între eul explicit (care își asumă "angajamentul enunțiativ") și cel implicit care, de obicei, emite
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
să absenteze, însă se știe că el se află la "originea discursului". Astfel, acest din urmă Eu polemic se poate plasa în spatele unor construcții impersonale care, însă, îi trădează implicarea prin simpla prezentare peiorativă a faptelor. Odată povestirea încheiată, instanța auctorială preia cuvântul, re-explicitându-și poziția reală, nedisimulată, față de adversarul său: "La studiile noastre de expresie și de natură moartă, domnul Iorga adoptă procedeul Biletelor de papagal, de la care a putut să învețe, în șase săptămâni de când reapar, că portretul e rezumativ
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
reteza limba mieilor neînțărcați -, i s-a dus viața în deșert. Și consolarea bietului om fără dragoste și fără evlavie se găsește în ajunul obștescului ineluctabil sfârșit, mărunțit între paiațe mici și imitații minuscule". Prin hiperbolă, se produce o metamorfoză auctorială: pamfletarul, distanțat, acum, de autorul real, își percepe adversarul pe o scară afectivă supradimensionată: din persoană publică, cu statut real, general recunoscut, inamicul său devine, brusc, personajul negativ al micro-narațiunii, printr-o augmentare apocaliptică a defectelor sale de caracter. Acestă
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cu putință să îi aparțină unui autor, singur. Cred că ar fi mai potrivit să spunem că autorul este cel care știe, poate, să dea glas cugetărilor noastre și să aprofundeze ori să nuanțeze ceea ce s-a făurit împreună. Trufia auctorială se regăsește numai acolo unde adevăratele întâlniri nu-și mai au locul, iar recunoștința e trecută de mult sub tăcere. Doresc, de aceea, să le mulțumesc oamenilor și locurilor lângă care am descoperit noi înțelesuri și am primit învățătură. Le
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
necruțător de lucid dezgolind procedeul, denunțând clișeul, îngăduind distanțarea ironică față de text"78, Caragiale reușește să demonstreze ,,pe viu, din mers, cum se face (și cum nu trebuie să se facă) literatura"79. Un exemplu elocvent îl constituie "onesta" mărturisire auctorială din finalul nuvelei Două loturi: "dacă aș fi unul dintre acei autori care se respectă și sunt foarte respectați, aș încheia povestirea mea astfel[...] dar [...] fiindcă nu sunt unul dintre acei autori prefer să vă spun drept: după scandalul de la
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de stilistică prin exemple și contraexemple din opera lui Caragiale. Mai concret, dacă toate cerințele privind corectitudinea, claritatea, proprietatea, precizia și puritatea stilului sunt îndeplinite atât în scrierile nuvelistice, polemice și jurnalistice caragialiene, cât în cele în care contribuția discursivă auctorială este mult redusă, în schimb vorbirea și scrierea personajelor se caracterizează prin obscuritate, non-sens, prolixitate, folosire improprie a termenilor, frecvența barbarismelor și multe alte derapaje de la respectivele norme stilistice. Un singur extras din celebrul Proces-verbal, întocmit de un anume "comisar
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
-l vede p-ăsta că intră așa, ca nebunu... Ca un nebun a intrat Gelu, băiatu: D-asta ți-arde ție acu? A zbierat.160 În același sens poate fi menționat interesantul roman "postmodern" Femeia în roșu, semnat de tripticul auctorial Mircea Nedelciu, Adriana Babeți, Mircea Mihăieș, în care celor trei "corei"162 li se oferă de către inventatul "proiecționist" împătimit, scrisorile celebrului bandit din Chicago, Dillinger, "inamicul public numărul 1" al Americii din perioada prohibiției, care se exprimă în cel mai
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
aia din colț zici că ai fost la Cluj și am simțit urcând scările că mi se taie ceva de la genunchi. Înregistrarea pare a avea o motivație de ordin filologic, o "lăsare a cuvintelor în libertate" în sensul totalei neimplicări auctoriale, un interes textualist precizat ca atare, printr-o inserție metatextuală: Ajuns acasă, chiar înainte să mănânc, am deschis un caiet și am notat repede, cu un scris urât pe o pagină și jumătate, exact textul de mai sus între ghilimele
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pișcăturile albinelor și de corupția moravurilor noastre electorale"138. Deși nu este străin de procedeul dedublării instanțelor la polul emițătorului, stilul caragialian introduce, însă, întotdeauna, o supapă care dezamorsează raportul tensionat dintre poziția locutorului și a enunțiatorului și dezambiguizează perspectiva auctorială. Grăitoare, în acest sens, este explicitarea sintagmei "om cu noroc", desfășurată pe parcursul schiței cu acest titlu, prin istorisirea legată de proveniența averii d-lui Guvidi, transpusă în text cu aparentă imparțialitate: Fostul proprietar al Morii-de-piatră era mult-cunoscutul N... distinsul sportsman
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sterile, la comportamentul social tabuizat și denaturant de norme, și, până la urmă, la viața însăși, redusă la o mecanică repetitivă, supusă absurdului. Deosebirea dintre cei doi autori iese mai ușor la iveală la nivelul limbajului, mai precis, absurdul caracterizează discursul auctorial urmuzian și pe cel al unor personaje caragialiene țăranii din Flăcău, Cum se înțeleg țăranii, Domnul și Feciorul din Căldură mare, Leonida, gazetarii, polițaii care întocmesc Procese-verbale niciodată, însă, pe cel al lui Caragiale însuși, ale cărui intervenții regizorale și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cunoaștem, totuși, numai o clipă, în treacăt, pentru a ne grăbi înainte, neștiind nici noi unde, acolo unde capriciul sau inconștientul întâmplării ne duce pe fiecare în mod fatal..."157 În privința limbajului, nu doar jocul de-a absurdul din discursul auctorial îi marchează la Urmuz agonizarea, ci și privarea totală a personajelor de intervenții discursive proprii, substituite de mecanica gesturilor aberante. Aparent opus desfrânării lingvistice surprinse la personajele caragialiene stăpânite de morbul verbiajului, procedeul de insonorizare urmuzian, are, practic, același efect
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ultimă instanță, modalități de redare a caracterului incomprehensibil al vieții. Textul devine astfel profund neospitalier, incită la un joc de-a v-ați ascuns cu sensul, dezorientează, intrigă și irită. Starea de confuzie și de disconfort, provocată de o strategie auctorială malițioasă, care atrage și respinge deopotrivă, persistă, în ciuda frecventelor pasaje confesive și justificative, sau a celor care dezvăluie secretele scriiturii. Cititorul este simultan tras pe sfoară și inițiat. Pândit de "nesfârșite primejdii" în hățișurile textului, momit pe drumuri înfundate, păcălit
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
toți oamenii imită ceea ce citesc (adică ce scriu eu!), vor să fie ca Hamlet, ca Don Juan, ca Romeo, ca Francesca sau ca Beatrice; de aceea, eu (când spun „eu”, nu știu dacă o spun În calitate de autor, actor, personaj, instanță auctorială etc., pentru că nu mă interesează decât ce fac, cum mă mișc, nu și cine sunt), ca același actor, Octavio Robleda, vreau să dispar În rolurile (acestea sunt puține; restul devin simple variante la cele câteva modele) pe care mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nu prezintă simple secvențe de viață, ca un jurnal obișnuit, ci un destin, nu un personaj comun, ci un creator de excepție. Problematica Însăși, mai mult decât inovația textuală, ne lasă un gust aparte, insolit, vizând cu precădere nașterea instinctului auctorial la un tânăr deosebit de Înzestrat. Pe alocuri, mai cochetează discret cu ideea romantică de geniu. Marin Preda credea că nimeni nu se naște pentru a fi scriitor. Eroul lui Mincu, un autentic alter ego, ilustrează cu totul altceva. „Viața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
care citește „Jurnalul lui A.“, reconstituind un alt sens al vieții și morții ei. Multipla oglindire, moștenire a „specularității“ din romanul lui Camil Petrescu, determină ambiguitatea rolurilor: „când spun eu, nu știu dacă o fac În calitate de autor, actor, personaj, instanță auctorială etc.“ (p. 14). În ciuda poeticii explicite, a precauțiilor teoretice decelate pe toată suprafața „romanului“, În ciuda polemicii cu scriitura, lectura tradițională și a pledoariei pentru modernitate, Intermezzo lasă impresia unui produs hibrid, În care clasicismul a fost tulburat de artificiile retoricii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cartea în românește, asimilându-mi-o și apropriindu-mi-o, și, secundo, pentru că aceasta e condiția în care Unamuno își scria cărțile: nici un rând din vasta sa producție nu a fost așternut pe hârtie la rece, din necesități academice sau din vanitate auctorială. E destul să spun că în întrega sa carieră universitară salamantină de profesor de greacă veche (catedră obținută printr-un concurs) nu a scris riguros niciun articol „de specialitate“, dar toată viața a purtat cu sine o mică ediție de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să fie...“ Felix Moscheles, Prin Boemia cu Du Maurier Uneori, este recomandabil să prefațezi un roman cu afirmația că personajele sunt În Întregime fictive, sau ceva de genul acesta. De data aceasta, pare a se impune o altfel de declarație auctorială. Aproape tot ce se petrece În povestea de față este bazat pe surse reale. Cu o unică excepție importantă, toate personajele pomenite au fost persoane reale. Citatele din cărțile, piesele, articolele, scrisorile, jurnalele lor conțin propriile lor cuvinte. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
dar pretindea că o disprețuiește ca pe o „ocupație nedemnă“, pe care era obligat să o practice din motive financiare. Realitatea era Însă că noul mediu de expresie Îl acaparase complet, fascinându-l cu obstacolele ridicate În calea inventivității sale auctoriale și seducându-l cu imagini vagi ale gloriei, dar și ale aurului pe care spera să Îl câștige de pe urma sa. În februarie demară o nouă piesă, a patra, mărturisindu-i lui William Într-o scrisoare: „Acum, că am simțit gustul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
limbaj inteligibil), udat cu bere bună de Yorkshire. Berea trebuie să fi fost neobișnuit de tare, căci Du Maurier se arătă foarte vorbăreț În timpul mesei. Reveni la subiectul negocierilor cu Harper’s. Aparent, În Trilby era un pasaj de polemică auctorială În favoarea nudității, pe care editorii Îl voiau eliminat. — Vezi tu, Henry, eu am o teorie, și anume că, dacă ne-ar permite-o clima, am fi mult mai fericiți dacă am putea umbla fără Îmbrăcăminte. Trupul omenesc nu are nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]