1,448 matches
-
ca pater Fulgentius, prior al căminului Caritas, cu expresia lui severă și sumedenie de cicatrici de vărsat de vânt și iubitorul de Rilke, pater Stanislaus, un om sensibil, călcând neauzit, care cita cu predilecție versuri din Privighetoarea îndârjită a călugărului baroc Spee von Langenfeld, să fi ajuns pe hârtie. Mi-aș dori să existe o coală pe care fratele grăbit care supraveghea totul, a cărui privire aștepta în permanență un miracol al Fecioarei Maria, ar putea fi recunoscut în chip de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
exercițiile de stil, contrazicând fluența și facilitatea (sandra)browniană a poveștilor "povești". Cele două texte reunite în această "cutie" magică prezintă pentru cititorul obișnuit handicapul de a fi niște eseuri narative erudite peste măsură, apelând la simbolistica fabuloasă a unui baroc restituit în ceea ce are el mai abscons. Uriașa subtilitate pe care o presupune o asemenea lectură face volumul destul de greu digerabil pentru cititorul nededat la aventuri hermeneutice, la căutări solitare ale sensului pierdut. Andrei Oișteanu invită la o dificilă alchimie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
În Veneția fascistă, Hipazia îndepli nește rolul amfitrionului ce retrezește stilul arhaic și misterios al agapelor antice. Eterică și radiind o aură ce trece peste secole, Hipazia se vede pe sine ca reîntruchiparea celei care a fost ultimul apărător al barocului păgân în fața asaltului religiei creștine, celebra Hipatia. Puntea dintre lumi este asigurată de închipuirea Hipaziei, iar vocația pe care apariția feminină și-o arogă este aceea de custode al comorii căutate și de Corto. Aflată în umbră, seducând pe bărbații
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
mai ușoară trecere din pronaos în naos prin îndepărtarea peretelui despărțitor, iar ușa mediană este înlocuită cu o triplă arcadă. La Galata apare pentru prima dată în Moldova turla pe pronaos, după modelul bisericilor din Țara Românească. Putem bănui că barocul a influențat și arhitectura din Moldova prin punerea în turla din pronaos a chipului Fecioarei Maria, iar prin renunțarea la peretele despărțitor între pronaos și naos femeile au avut dreptul să vină din pronaos în naos și sau așezat în
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
renunțarea la peretele despărțitor între pronaos și naos femeile au avut dreptul să vină din pronaos în naos și sau așezat în partea stângă a spațiului sacru în dreptul icoanei Fecioarei. Elementele tradiționale moldovenești și cele din Țara Românească, din lumea barocului, din orientul caucazian și islamic în secolul al XVII-lea au puncte comune în arhitectura bisericească. Chiar dacă nu mai este un stil unitar, totuși întâlnim un spirit comun care nu a determinat unitatea stilistică, ci un univers original propriu Moldovei
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
contrazis deloc în ideile mele privind decăderea și complacerea în marginalitate a feminismului american actual. Închiderea academică în gineceu. Își petrece viața, ca multe ale figuri faimoase ale lumii intelectuale americane, în această mănăstire care e campusul, înțelenindu-se în barocul academic, deși mustește de dorința ca tot ceea ce face să aibă un sens mai general. Așa și tânărul și foarte plăcutul Gardner, specialist în mișcări separatiste în China, cu care am fost la lunch alaltăieri. Redescopăr că, de fapt, singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
chiar atunci, nu pot despărți frumusețea de datoria unui răspuns... Marsyas este, cum scrie Hocke, strămoșul mitic al manierismului (În sensul În care a folosit și Curtius termenul „manierism”, de emblemă a omului problematic, nelimitat la perioada dintre Renaștere și baroc, cum se Întîmplă În istoriile curente ale artei). Dar nu e și strămoșul lui Socrate? Alcibiade n-are deloc sentimentul că ar aduce vreo injurie filosofului, comparîndu-l În Banchetul lui Platon cu Marsyas. Masca silenică, adaugă el, acoperă la Socrate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Michelet, o nouă credință. Ulise Însuși, cîtă vreme e fascinat de aventuri necunoscute, este un om baroc. Acest om baroc se revoltă Împotriva cercului Închis și rîvnește un zbor ca Icar. Adăugind melancolia lui Anteu aripilor lui Icar vom avea barocul. Barocul nu În formele sale fericite și declamatorii ca la Bernini, ci acolo unde caută și Întreabă; unde se află ca Oedip În fața sfinxului; În amieze tulburi, amestec de luciditate și vis, ca aceasta, cînd lumina și norii tind Împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
o nouă credință. Ulise Însuși, cîtă vreme e fascinat de aventuri necunoscute, este un om baroc. Acest om baroc se revoltă Împotriva cercului Închis și rîvnește un zbor ca Icar. Adăugind melancolia lui Anteu aripilor lui Icar vom avea barocul. Barocul nu În formele sale fericite și declamatorii ca la Bernini, ci acolo unde caută și Întreabă; unde se află ca Oedip În fața sfinxului; În amieze tulburi, amestec de luciditate și vis, ca aceasta, cînd lumina și norii tind Împreună spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
celebrează, avînd repulsie pentru vag și indecis, În labirint, Tezeu nu ne va propune decît Întoarcerea de unde am plecat; viitorul lui nu este o soluție a labirintului, ci graba de a-l părăsi; or, cîtă vreme n-am renunțat, declară barocul, galeriile labirintului mai pot duce undeva; abia firul Ariadnei face ca ele să nu ducă decît afară. În schimb, Oedip, strivit de singurătate, sîngerînd, caută cu ochii lui orbi o speranță; dintre el și Tezeu, numai el e capabil să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
elipsa barocă. Mai tîrziu va scoate un strigat de triumf. Odată cu acest strigăt Însă, el Începe sa uite ce-a rîvnit și să iubească fastul. În clipa În care Își proclamă atotputernicia, elipsa se transformă simbolic În cerc, deoarece Între barocul retoric al Contrareformei și canonul clasic nu e, ca atitudine, nici o diferență. Barocul a sfărîmat o Închisoare pentru a-și construi din dărîmături alta mai somptuoasă, ceea ce Îi va Încuraja pe adepții lui Apolo să reinstaureze idealul lor. Minotaurul omorît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Însă, el Începe sa uite ce-a rîvnit și să iubească fastul. În clipa În care Își proclamă atotputernicia, elipsa se transformă simbolic În cerc, deoarece Între barocul retoric al Contrareformei și canonul clasic nu e, ca atitudine, nici o diferență. Barocul a sfărîmat o Închisoare pentru a-și construi din dărîmături alta mai somptuoasă, ceea ce Îi va Încuraja pe adepții lui Apolo să reinstaureze idealul lor. Minotaurul omorît de Tezeu În labirintul baroc nu este altul decît Marsyas. Eugenio d'Ors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mai somptuoasă, ceea ce Îi va Încuraja pe adepții lui Apolo să reinstaureze idealul lor. Minotaurul omorît de Tezeu În labirintul baroc nu este altul decît Marsyas. Eugenio d'Ors, pentru care istoria artei e o continuă alternanță a clasicului și barocului, e de părere că Între un vas grec decorat, unde triumfă desenul, și un peisaj impresionist, unde triumfă culoarea și lumina, Încape tot tezaurul picturii. La fel de bine s-ar putea spune că Întreaga istorie a artei Încape Între Apolo și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
unde triumfă desenul, și un peisaj impresionist, unde triumfă culoarea și lumina, Încape tot tezaurul picturii. La fel de bine s-ar putea spune că Întreaga istorie a artei Încape Între Apolo și Marsyas. Nimic mai neașteptat la un gînditor Îndrăgostit de baroc, decît o laudă a lumii clasice. Și totuși el scrie: „nu va exista altă frumusețe modernă decît frumusețea antică; adică cea Înzestrată cu eternitate; restul e modă; și prin urmare fățărnicie”... Ce sens să dăm acestei afirmații? Unul singur mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
apropiere Marsyas Începe să cînte din nou, În felul său ciudat și Înrobitor. De ce ar trebui să mă decid Între Apolo și Marsyas? În timp ce clasicismul Își găsește fericirea În echilibru, În repetiție și În Întoarcerea În sine, pe principiul cercului, barocul ni-l arată pe Marsyas cîntînd mai Întîi nedumerit, apoi exaltat. Fericirea sa e să caute, nu să găsească. Nu aici stă și principiul Înfrîngerii sale? Consolarea rămîne, după aventură, ca și la Ulise, clasicismul de care s-a Îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
mea rămîne o chestiune de gust și de inadecvare, În ciuda afecțiunii pentru Elada. Si, pe urmă, Îmi place prea mult ideea că ochii personajelor desenate de manieriștii florentini ascund ochii sfinxului. Ei se deschid parcă din nou... Poate că povestea barocului pornește mult mai departe decît de la Marsyas, de pe buzele unei guri mutilate care surîde nisipurilor altfel de cum statuile grecești, dar nu neapărat altfel decît ar fi făcut-o un satir sau un silen. Plutarh povestește despre un satir descoperit adormit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
Leucone, stînd de vorbă timpul a și trecut”... Alternanței clasic-baroc i-am putea opune, probabil, un Ianus care ar avea o față clasică și alta barocă. Ithaca și aventura coexistă. Și În timp ce verbele clasicismului sînt a iubi și a crede, barocul le preferă verbul a spera. Nu văd cum am putea renunța la unul din ele. Speranța e barocă, iar memoria e fidelă clasicismului. De aici Înverșunarea cu care a fost rîvnită și negată Elada. Memoria are nevoie de ea, În vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ale artei grecești, În timp ce În Pietà Palestrina sau În Pietà Rondanini dispar proporțiile clasice iar pașii dibuitori de pe soclu pătrund În ținuturi necunoscute ale artei unde sfinxul se aude Întrebînd din nou. În ce ma privește, prefer aceste Pietî unde barocul se dezice de Renaștere. Și mi se pare ciudată această preferință numai dacă mă gîndesc că, mai mult decît ruine, grecii ne-au lăsat o mare admirație pentru rigoare. Camus spune undeva ca avem nevoie de o patrie și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
cu barbarii, coruperea formelor, asaltul putregaiului... Urcă, dinspre ulicioara murdară, spre Dealul Mitropoliei. La câțiva pași, Piața, zarva zarzavagiilor. Culoarul Lipscanilor, feeria negustorilor. Acum, totul amuțit, somnolând în lene și gunoaie. Câteva clipe în dreptul bisericuței lui Ioanikie Stavropoleos. Fațada grațioasă, baroc în vervă, în contrast cu interiorul auster, limpede, geometric. Trece pe lângă Palat, se oprește în fața Ateneului, contemplă brâul bolții, uitatele capete încoronate. În stânga, o nouă construcție, un bloc masiv și alb. Sicriele cutremurului din urmă cu trei ani, umplute cu betonul noilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a Pământului, a păsărilor, a nopții, a gândurilor care le susură prin sevă din adâncurile enciclopedice ale lumii. Mulțimile de Mioare adunau în ordinea liniară a cuvintelor, a propozițiilor indecise, uneori neterminate sau nelegate prin conjuncții, extrăgeau din dadaism și baroc frumusețea logică a poveștii fiecăruia, cu suspansurile terminațiilor în coadă de pește sau cu final neașteptat, uneori greșite din punct de vedere gramatical, pentru că sufletul nu e filolog și nici savant, ci un burete care absoarbe fără a analiza estetica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mulțime lineară într-un spațiu vectorial. Altădată, deveneam actor, îmbrăcând caracterele celorlalți elevi sau profesori, imitându-i. Întâmpinam astfel ora 2 din noaptea existenței cu o improvizație. Pe urmă, fără să țin seama de împrejurările potrivnice, sărăcie, educație austeră, cream barocul nonverbal al trupelor ambulante în care eram regizor, scenarist, interpret. Recuzita, clasa. Decorul, clasa. Spectatori, clasa. Parteneri-personaj, școala. Și cu timpul, strada. De la bulevardul Cuza până la Hotelul Traian, în Centru. Se vede treaba că atunci se crease miracolul încarnării noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
și ceva, în culori vii toate pasiunile, jurămintele, pulsațiile inimii, ploile gândurilor care prevedeau prăpastia despărțirii, aisberg-urile uitării, hotărât să nu mai facă nimic pentru a-și dovedi tenacitatea sentimentelor. Any observă Catedrala, îi aprecie arhitectura un amestec între baroc și neoclasicism -, dar amendă gestul entuziast al lui Gustav cu o observație atât de prozaică, într-un moment în care turla principală depășise granițele universului Crucea Sfântă a iubirii atingând apele de cristal ale celuilalt cer încât spusele ei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
carte... —De multe ori? Nu totdeauna? se strâmbă Christa. —Tu, cu ironiile tale, firește! Este un adevărat personaj din romanele rusești... e drept că tu nu prea te omori cu ele... Mie nu-mi place stilul francez de grădinărit și barocul, ție nu Îți place Dostoievski. Dar aici nu este vorba despre plăcut, ci despre util... E, desigur, rolul gazdei să modereze astfel de momente, În care discuția se Întoarce mereu În același loc, o dispută Între profesor și soția lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
animă și vorbesc la ore fixe, dar numai noaptea când afluența jucătorilor crește. Nu lipsește, constat, nici "David", al lui Michelangelo, o copie la fel de bună cum e aceea din Piața Signoriei de la Florența. Antichitatea este amestecată cu Renașterea și cu barocul, dar ce contează? Cei care au imaginat "Palatul Cezarilor" nu s-au sinchisit de asemenea fleacuri. Au cheltuit milioane de dolari pentru a obține ceva de un prost gust monumental, luxos și ostentativ. A trebuit, văd, să vin în America
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
fripte de dorința de a ucide. Apartament era gol, desigur - primitor, ireproșabil, surprins (cât se poate de sincer) să mă vadă într-un asemenea hal. La început, în toată tăcerea care mă împresura, când am văzut plicul cu J-ul baroc, am crezut că javra aia mincinoasă mă părăsise deja. Totuși, hainele, medicamentele, cremele, ceaiul ei special, mirosul ei, feminitatea ei erau toate încă aici, nu dispăruseră, nu încă. „Cu dragoste, Selina.“ S-ar putea zice că așteptarea e ceva pasiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]