1,455 matches
-
clasici s-au preocupat, în mod special, de crearea unor eroi ideali, legați indisolubil de soarta statului, înzestrați cu cele mai înalte virtuți morale și capabili de fapte eroice. Stilul rococo evoluează în secolul al XVIII-lea și este succesorul barocului. Este asociat cu regalitatea franceză și, în special, cu domnia lui Ludovic al XV-lea. Bogăția ornamentației vecină cu opulența, curbele ornamentale infinit încolăcite folosite cu obstinație, respectiv accentuarea cu precădere a artelor decorative și a designului interior, au creat
Istoria artei () [Corola-website/Science/297389_a_298718]
-
el nu a fost la fel de înțelept ca tatăl său. După domnii fără sens, "ruina" hatmanatului căzăcesc este eliminată de Ivan Mazepa. Hatmanatul a înflorit în timpul domniei sale, în domeniul artistic, în special. Stilul arhitectural dezvoltat în timpul mandatului său a fost numit „barocul ucrainean”. Izbucnind Marele Război Nordic dintre Rusia și Suedia, el rupe alianța cazacilor ucraineni cu rușii, aliindu-se cu Suedia. Victoria rușilor a pus capăt visului de independență al lui Mazepa, independență pe care o promiseseră suedezii, în schimbul ajutorului acordat
Ucraina () [Corola-website/Science/297474_a_298803]
-
după înălțimea lor. Alegerea unei scări sonore adecvate este importantă, deoarece diferențe dintre intervale de câteva sutimi pot fi sesizate de auzul uman. Cântarea bizantină și gregoriană folosesc scări sonore apropiate de intonația naturală, temperamentul mezotonic a fost dominant în baroc, iar temperamentul egal este dominant în prezent. Intervalul muzical este un concept mai general decât înălțimea notelor individuale. Din această cauză, o scară sonoră este caracterizată de mărimea intervalelor care o alcătuiesc. Într-un interval acustic pur, raportul frecvențelor celor
Scară sonoră () [Corola-website/Science/317036_a_318365]
-
scări sonore, sunt incluse în tabelul de mai jos. Coma sintonică și a lui Pitagora nu sunt singurele considerente în compararea scărilor sonore. Dacă ar fi așa, trecerea de la sistemul lui Pitagora al Evului Mediu la cel mezotonic în perioada barocului ar fi reprezentat un pas înapoi. Scara sonoră cea mai potrivită depinde de compoziție într-un mod complex: cât de des apar anumite intervale, care este importanța lor etc. De exemplu, în tehnica contrapuntală barocă, terța mare a fost considerată
Scară sonoră () [Corola-website/Science/317036_a_318365]
-
Scară sonoră temperata mezotonic a fost scară sonoră preferată în perioada barocului. În sistemul Pitagora terța mare este de 407.8 de sutimi, mult peste idealul de 386.3 de sutimi. Acest interval, care capătă o importanță deosebită în muzică instrumentala baroca, este dus mai aproape de cele pure prin "temperarea" (scăderea frecventei
Temperament mezotonic () [Corola-website/Science/317037_a_318366]
-
sprijinite pe console. El este cu o treaptă mai jos decât pronaosul. Altarul este cu o treaptă mai înalt decât naosul și are forma semicirculara, cu trei ferestre. Biserică nu a fost pictată niciodată. Un iconostas valoros realizat în stilul „baroc moldovenesc”, datând cel puțin de la începutul secolului al XIX-lea, a fost renovat în anul 1841 de către negustorul Panait Goraș cu ajutorul parohienilor și înlocuit cu unul nou în anul 1995. Actuala catapeteasma este confecționata din lemn de stejar de către meșterul
Biserica Sfânta Treime din Siret () [Corola-website/Science/317054_a_318383]
-
conform scării diatonice, iar mărimea intervalului dintre acestea depinde de armură. În muzica modernă, trilul este în general indicat de literele "tr" (sau se notează doar cu "t") puse deasupra trilului. Uneori, mai ales în notațiile din perioadele clasicismului și barocului, este urmat de o linie ondulată. Mordent () este un ornament muzical ce implică interpretarea unei note foarte rapid împreună cu cea de deasupra ei (mordent superior) sau cu cea de sub ea (mordent inferior). În general, se notează cu o buclă deasupra
Melismă () [Corola-website/Science/317098_a_318427]
-
se mută aici focarul renașterii europene. Perioada Renașterii se încheie la începutul secolului al XVII-lea, dar stilul sculpturilor sale este preluat de catolicism. Secolul al XVI-lea este marcat de trei mari curente care evoluează succesiv: renașterea, manierismul și barocul. Manierismul preia de la renaștere complexitatea și măiestria. Statuile sunt realizate însă cu mai multă virtuozitate și obligă privitorul în a le acorda mai multă atenție. Exemple ale sculpturii manieriste sunt creațiile, uneori bizare, ale sculptorilor Giambologna și Benvenuto Cellini. Barocul
Istoria sculpturii () [Corola-website/Science/317081_a_318410]
-
barocul. Manierismul preia de la renaștere complexitatea și măiestria. Statuile sunt realizate însă cu mai multă virtuozitate și obligă privitorul în a le acorda mai multă atenție. Exemple ale sculpturii manieriste sunt creațiile, uneori bizare, ale sculptorilor Giambologna și Benvenuto Cellini. Barocul, apărut inițial în Italia, devine dominant pentru secolul al XVII-lea fiind arta Bisericii Catolice, care a ieșit învingătoare în lupta cu Reforma Protestantă. Sculptura este mai dinamică, de dimensiuni mai fastuoase și destinată mai mult spațiilor publice, tocmai pentru
Istoria sculpturii () [Corola-website/Science/317081_a_318410]
-
pentru secolul al XVII-lea fiind arta Bisericii Catolice, care a ieșit învingătoare în lupta cu Reforma Protestantă. Sculptura este mai dinamică, de dimensiuni mai fastuoase și destinată mai mult spațiilor publice, tocmai pentru a demonstra omnipotența bisericii. Protagonist al barocului, Bernini dă un limbaj nou artei sculpturale, redând mișcare în spațiu formelor imense. Imaginile sunt exuberante și pline de emoție. Printre lucrări ca: decorarea Bazilicii Sfântul Petru din Roma, Fontana di Trevi, statuia "Extazul Sfintei Tereza", Bernini a transformat Roma
Istoria sculpturii () [Corola-website/Science/317081_a_318410]
-
neoclasice. Liderul acestui curent în Italia este Antonio Canova. În scurt timp, curentul ia amploare, răspândindu-se și în Anglia, Germania, Danemarca. Lucrări celebre: Tezeu și Minotaurul, Perseu și capul Meduzei, În Franța, neoclasicismul se constituie ca o reacție împotriva barocului teatral și a stilulului rococo prea bogat în culori. Mare maestru a fost Jean-Antoine Houdon cu ale sale portrete statuare. În America de Sud precolumbiană avem două regiuni distincte: În ambele regiuni, sculptura se realiza la început din piatră, ca apoi să
Istoria sculpturii () [Corola-website/Science/317081_a_318410]
-
Christopher Wren și a altor arhitecți renumiți. La Versailles, lângă Paris, a fost construit un oraș regal, în stilul baroc, pentru Ludovic XIV. Noua capitală a Rusiei, Sankt Petersburg, a fost proiectată și construită de cei mai buni arhitecți ai barocului din Europa (deși în Rusia, încă predomina arhitectura rusă ortodoxă tradițională, fiind construită Catedrala Sfântului Vasile din Piața Rosie, Moscova, în secolul XVI), iar la Berlin, capitala Brandenburgului, au fost ridicate noi palate, clădiri guvernamentale și academii. Clădirile oficiale au
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
Colegiului Caius din Cambridge. Monumente valoroase ale arhitecturii renascentiste găsim și în estul Europei, în orașe ca Praga, Cracovia, chiar și pe teritoriul României (Sibiu, Oradea, Făgăraș). În secolul al XVI-lea, are loc trecerea la manierism și apoi la baroc, când se manifestă mari personalități ca: Bramante, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael. Printre marile realizări ale acestei perioade, putem enumera: Cupola Bisericii Sf. Petru, Piața Capitoliului din Roma. Secolul al XVII-lea, cunoscut și ca "secolul barocului" reprezintă o perioadă
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
și apoi la baroc, când se manifestă mari personalități ca: Bramante, Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael. Printre marile realizări ale acestei perioade, putem enumera: Cupola Bisericii Sf. Petru, Piața Capitoliului din Roma. Secolul al XVII-lea, cunoscut și ca "secolul barocului" reprezintă o perioadă de stabilitate, progres și evoluție culturală și artistică. Barocul marchează depășirea curajoasă a limitelor estetice atinse de renascentiști care au recuperat antichitatea clasică. Creațiile artistice oferă senzația teatrală de dezechilibru, de dinamism. Inițial, barocul simbolizează triumful Bisericii
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
da Vinci, Michelangelo, Rafael. Printre marile realizări ale acestei perioade, putem enumera: Cupola Bisericii Sf. Petru, Piața Capitoliului din Roma. Secolul al XVII-lea, cunoscut și ca "secolul barocului" reprezintă o perioadă de stabilitate, progres și evoluție culturală și artistică. Barocul marchează depășirea curajoasă a limitelor estetice atinse de renascentiști care au recuperat antichitatea clasică. Creațiile artistice oferă senzația teatrală de dezechilibru, de dinamism. Inițial, barocul simbolizează triumful Bisericii Catolice asupra mișcărilor protestante prin intermediul Contrareformei. Sunt prezentate cu mai multă emoție
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
și ca "secolul barocului" reprezintă o perioadă de stabilitate, progres și evoluție culturală și artistică. Barocul marchează depășirea curajoasă a limitelor estetice atinse de renascentiști care au recuperat antichitatea clasică. Creațiile artistice oferă senzația teatrală de dezechilibru, de dinamism. Inițial, barocul simbolizează triumful Bisericii Catolice asupra mișcărilor protestante prin intermediul Contrareformei. Sunt prezentate cu mai multă emoție, patimile Mântuitorului. Abandonând liniile drepte și simetria și îndreptându-se către bizar, dezechilibru, artiștii caută să surprindă, să creeze emoție. Arta barocă a fost sprijinită
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
Bazilicii Sfântul Petru atinge o unitate colosală, nemaiântâlnită până la acea vreme. Elevul lui, Giacomo della Porta, a continuat lucrarea la Roma, în special la fațada bisericii iezuite Il Gesu, care a condus la cea mai importantă fațadă de biserică a barocului timpuriu, Santa Suzana a lui Carlo Maderno. În secolul al XVII-lea, stilul baroc s-a răspândit în Europa și America Latină, unde a fost promovat de iezuiți. Cele mai importante caracteristici ale arhitecturii baroce sunt: Arhitectura religioasă a perioadei Baroce
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
neconvenționale. Plecând de la descoperirile geometriei și stereotomiei contemporane, Guarini a elaborat conceptul de architectura obliqua, care se apropie de cutezanța teoretică și structurală a stilului lui Borromini. Palatul Carignano (1679), proiectat de Guarini, este probabil cea mai încărcată aplicare a Barocului în designul unei case particulare. Stilul Rococo a fost anticipat de arhitectul Juvarra prin detaliile lipsite de greutate și perspectivele delicate. Deși creația sa nu se limitează la orașul Torino, cele mai uluitoare proiecte ale lui Juvarra au fost concepute
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
Centrul arhitecturii seculare baroce a fost Franța, unde modelul palatului cu trei aripi a fost stabilit ca soluție canonică la începutul secolului al XVI-lea. Palatul Luxembourg (1615-1620) al lui Salomon de Brosse a determinat direcția sobră și clasicizantă a barocului francez. Pentru prima oară, corpurile logiilor au fost considerate ca parte reprezentativă a unei clădiri, în timp ce aripile laterale au fost tratate cu inferioritate ierarhică. Turnul medieval a fost înlocuit complet de proeminența centrală a unui portal. Amestecul de elemente tradiționale
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
ale lui de Brosse au caracterizat stilul Louis al XIII-lea. Probabil că cel care a exprimat cel mai bine noua manieră a fost François Mansart, un perfecționist neobosit, care se consideră a fi cel care a introdus în întregime barocul în Franța. În proiectul său pentru Maison-Laffitte (1642), Mansart a reușit să împace concepțiile academice și baroce, demonstrând totodată și respect pentru manierismul gotic francez moștenit. Maison-Laffitte ilustrează continua tranziție de la castelul post-medieval al secolului al XVI-lea la vila-casă
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
etaj, în general în forma pilaștrilor. Frontispiciul, acoperit cu un acoperiș înalt, are o plasticitate remarcabilă, tot ansamblu se poate citi astfel ca un întreg tridimensional. Întreaga structură este lipsită de efectul decorațiilor excesive, atât de tipic Romei contemporane. Influența barocului italian este redusă în domeniul ornamentației decorative. Următorul pas în dezvoltarea arhitecturii rezidențiale în Euroapa a implicat integrarea grădinilor în compozițiile palatelor, așa cum este la Vaux-le-Vicomte (1656-1661), unde arhitectul Louis Le Vau, designer-ul Chales Le Brun și grădinarul André
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
o grandoare imperială nemaiîntâlnită în țările din nordul Italiei. Maiestuosul dom semisferic echilibrează viguroasa verticalitate a ordinelor, care nu exprimă structura interioară. Tânărul arhitect nu numai că a reactualizat armonia și echilibrul lucrărilor bătrânului Mansart dar a și dat tonul barocului târziu francez în arhitectură. Domnia lui Louis al XIV-lea a fost martora unei reacții împotriva stilului oficial Louis XIV sub forma unei maniere mai delicate și mai intime cunoscută cu denumirea de Rococo. Cel care a pus bazele acestui
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
accentele pe linia curbă, care erau la modă, depășesc normele, în timp ce împărțirile arhitecturale ale interiorului erau umbrite de sculpturi, picturi, mobilă și porțelanuri. Printre cele mai celebre monumente baroce, se pot menționa: Acest stil evoluează în perioada 1650 - 1790.Caracteristicilor barocului le sunt conferite mai multă grație și sensibilitate. Detaliile și ornamentele sunt mai bogate, ajungând până la opulență. Rococo este un stil arhitectural, decorativ, artistic și de design interior care a fost generat în Franța secolului al XVIII-lea, dar care
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
-lea, dar care s-a răspândit ulterior în întreaga Europă și apoi în cele două Americi, mai ales în ceea ce se numește America latină, adică în țările de limbă spaniolă și portugheză. Considerat adesea ca o perioadă relativ târzie din evoluția barocului, fiind caracterizat mai ales de bogăția și varietatea detaliilor și a ornamentelor, respectiv de exagerarea caracteristicilor barocului până la opulență, rococo este privit astăzi ca o perioadă relativ distinctă în evoluția artei occidentale. Spre sfârșitul perioadei sale de existență, a devenit
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]
-
ales în ceea ce se numește America latină, adică în țările de limbă spaniolă și portugheză. Considerat adesea ca o perioadă relativ târzie din evoluția barocului, fiind caracterizat mai ales de bogăția și varietatea detaliilor și a ornamentelor, respectiv de exagerarea caracteristicilor barocului până la opulență, rococo este privit astăzi ca o perioadă relativ distinctă în evoluția artei occidentale. Spre sfârșitul perioadei sale de existență, a devenit relativ sincron și de multe ori s-a apropiat sensibil de neoclasicism. Aidoma arhitecturii, interioarele rococo ridică
Istoria arhitecturii () [Corola-website/Science/317069_a_318398]