4,306 matches
-
găsim aici și argumente în favoarea unei contextualizări a acestei teorii, în funcție de epocă și societate. Când este folosit în contextul teoriilor cu rezonanță universală din Manifest, termenul clasă se referă la categorii destul de heteroclite („om liber și sclav, patrician și plebeu, baron și iobag, șef de breaslă și meșteșugar”), toate reduse la o opoziție dihotomică („într-un cuvânt: asupritori și asupriți”) (ibidem). Termenul clasă se extinde apoi la Stände, adică la ordinile sau stările Vechiului Regim. Dimpotrivă, în contextul modernității, termenul vizează
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
violență și le-a identificat pe cele care prezintă cele mai mari riscuri de traumatisme” (Baton-Hervé, 1999, p. 213). Unele studii experimentale de laborator au reușit să evidențieze și chiar să măsoare impactul acestui conținut asupra comportamentului. Astfel, Liebert și Baron (1972, apud Kriegel, 2003, p. 26) au arătat influența pe termen scurt a violenței televizate asupra comportamentului copiilor, indiferent de sexul sau vârsta acestora, în timp ce studiul longitudinal al echipei de la Universitatea din Columbia, Columbia County Longitudinal Study (CCLS), condusă de
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
alt roman, Din zilele și gândurile mele, publicat în „Adevărul literar și artistic” (1937-1938), conceput sub formă de jurnal al unei fete de boier de prin anul 1855. Aici este consemnată o dramă - dragostea abia înmugurită dintre tânără și un baron german este curmată de îmbolnăvirea și moartea acestuia. Autoarea se străduiește să scrie în limbajul moldovenesc al epocii, să reconstituie mediul boieresc, menținând în prim-plan sensibilitățile și trăirile fetei. Formula epică aleasă face însă concesie gustului pentru senzaționalul romanțios
MARINO-MOSCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288039_a_289368]
-
Uneori, diferența Între cele două stiluri este foarte netă, cum este cazul contrastului puternic Între vechiul Delhi și capitala imperială New Delhi. Alteori, autoritățile iau totuși măsuri drastice pentru a modifica un oraș existent. Reamenajarea Parisului de către prefectul regiunii Seine, baronul Haussmann, În timpul lui Ludovic Napoleon, a fost un astfel de program de lucrări publice grandios, care s-a derulat Între 1853 și 1869. Acest măreț proiect a creat datorii publice fără precedent, a strămutat zeci de mii de oameni și
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
susținători burghezi ai lui Le Corbusier și reprezentanții lor erau asigurați că orașul geometric și lizibil ar facilita munca polițiștilor. Acolo unde Haussmann reușise să remodeleze orașul baroc al absolutismului, Le Corbusier propunea demolarea completă și Înlocuirea centrului construit de baron cu unul care să permită controlul și stabilirea unei ierarhii. Un caz exemplar de arhitectură extrem-modernistă Influența intelectuală a lui Le Corbusier asupra arhitecturii a fost extrem de puternică, având În vedere numărul mic de proiecte pe care le-a realizat
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
definiție, una demobilizată și, implicit, una mai ușor de supus controlului exercitat de sus și din exterior. CAPITOLUL 6 COLECTIVIZAREA SOVIETICĂ șI VISURILE CAPITALISTE Marii clăditori ai societăți sovietice semănau mai degrabă cu Niemeyer, care a construit Brasília, decât cu baronul Haussmann, care a reamenajat Parisul. Combinația de Înfrângere militară, colaps economic și revoluție avusese drept consecință situația cea mai apropiată de cea a unui loc curățat cu buldozerul la care ar putea visa clăditorul unui stat. Rezultatul a fost un
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
mobilizarea industrială Geyer, Karl Gibbs, Philip Gigantomanie Girouard, Mark Gray, John Marea Epurare policultura Guatemala Guha, Ramachandra Guha, Ranajit Războiul din Golf activitatea de stingere a incendiilor Gupta, Anil Hacking, Ian Hahn, Steven Haldane, J.B.S. Hanna, G.C. Harvey, David Haussmann, baronul Havel, Václav Hayek, Friedrich Heilbron, J.L. Modernism extrem implicațiile autoritare elita intelectuală birocratică atitudinea de „curățare totală” imprevizibilul viitorului aspectul emancipator conceptul de progres linear instituțiile favorabile mētis-ului propuse În loc devalorizarea politicii autoritatea științifică secolul XX utopismul vezi, de asemenea
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
Cities and People: A Social and Architectural History, Yale University Press, New Haven, 1985, p. 289). Aproximativ un secol mai târziu, În condiții și mai defavorabile, Robert Moses avea să Întreprindă o reamenajare similară În New York. Citat În John Merriman, „Baron Haussmann’s Two Cities” (p. 8, exemplar dactilografiat), publicat mai apoi În franceză În capitolul 9 din Aux Marges de la ville: Fauborgs et banlieues en France, 1815-1871, Seuil, Paris, 1994. Această parte a lucrării datorează foarte mult descrierii scrupuloase făcute
În numele statului. Modele eșuate de îmbunătățire a condiției umane by James C. Scott () [Corola-publishinghouse/Science/2012_a_3337]
-
din franceză de Anastasios G. Konstantas, descriind evoluția grecilor de la 1453 până în actualitate, carte ce apărea în 1838 la tipografia lui Heliade și a fraților Hristide. Între prenumeranți găsim cărturari de cultură greacă (C. Aristia, D. Villios, Petre Efesiul), greci (Baronul Christofor Sachellarios, Vasile Vizantios, • Darvaris, frații Schina etc.), dar și numeroși români (Ghica, Filipescu, Ioan Câmpineanu, Constantin și Ștefan Bălăceanu, A. Florescu, G. Mihăilescu, D. Topolniceanu, Alexandru Samurcaș, George Slătineanu etc.). Cf. Cornelia Papacostea-Danielopolu, op. cit, p. 82. • Paul Cornea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
făcea apariția și un enigmatic Ghica, prieten cu Korai și Kodrikas, pe care Alexandru-Vodă Moruzi îl însărcinase cu un mesaj al său pentru Talleyrand 47. • Comte de Saint-Priest, Mémoires. Règnes de Louis XV et de Louis XVI, I, p.p. le Baron de Barante, Paris, 1929, p. 158-159. • T. G. Bulat, „Revista istorică“, p. 172. 46 Vasiliki Papoulia, Υποµνηµα του J.Sulkowski προς το Γαλλικο υπουργειο των εξωτερικων για την οθωµανικη αυτοκρατορια,in „Ο Ερανιστης“, 13, 1976, p. 146-210. • Th. Holban, Documente
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
într-un mod destul de asemănător cu absolutismul monarhic din apusul Europei. Climatul de intoleranță și represiune pe care-l întâlnim în Franța lui Ludovic al 1832 spătarul Grigore Carp citea Raynal, Rousseau, Voltaire, traducerea lui Cantemir în limba franceză, memoriile baronului de Tott și, de Walter Scott, Vie de Napoleon Buonaparte. În aceleași arhive, fondul Secretariat de Stat, dosar 1637 din anul 1847, lista de cărți supuse cenzurii de către librarul F. Bell care se aproviziona de la Bruxelles și Leipzig cuprinde pe
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
România independentă putea avea după bunul plac relații cu imperiile vecine 13, sau discuțiile purtate de reprezentantul austriac la București cu I.C. Brătianu despre posibilitatea unor vânzări de • Deși guvernul italian semnase din 17 octombrie 1878 scrisorile de acreditare pentru baronul Fava la București, îl va numi pe contele Tornielli două luni mai târziu, iar Franța va declina invitația lui Haymerle și a ambasadorului austriac la Paris de a recunoaște independența României, în Gh. Căzan, op. cit, p. 42. • Lucian Boia
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
acuzațiile aduse de guvernul austriac, potrivit căruia Bucureștiul sprijinea acțiunile iredentiste din dubla monarhie, nu puteau fi doar ignorate 56. Acesta era și motivul pentru care guvernul liberal îl trimitea pe C.A. Rosetti să explice reprezentantului Austriei la București, baronul Salzberg, lipsa de temeinicie a acuzațiilor referitoare la implicarea echipei conduse de I.C. Brătianu în agitațiile românilor din Transilvania 57. Prin astfel de declarații, guvernul român încerca să combată și unele idei apărute în ziare importante, ca „Ausburger Allgemeine Zeitung
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
făcea o delimitare clară față de inițiativa ofițerului român, considerată „cu totul privată, lucrată fără cunoștința prealabilă și autorizarea ministrului“70. Guvernul liberal trebuia să depășească și rezistența opiniei publice românești față de preconizata apropiere. Aceasta mai ales în condițiile în care baronul Mayr își permitea să facă unele „sugestii“ privind activitatea unor societăți cum era cea numită „Carpați“. Diplomatul austriac își informa superiorii despre propunerea făcută de Mihai Eminescu potrivit căreia studenții ardeleni din România ar fi trebuit să se implice în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Ștefan cel Mare“, au inflamat relațiile cu guvernul de la Viena. Chiar dacă intervenția nu fusese formulată într-un cadru oficial, acest fapt nu a liniștit prea mult cercurile politice habsburgice. Mult mai puțin comentat, cu excepția reprezentantului la București al guvernului habsburgic, baronul Mayr, a fost discursul ținut cu același prilej de președintele Camerei Deputaților, C.A. Rosetti, ce încheia toastând în cinstea „reginei și a regelui românilor“. Departe de a aduce o atingere reală intereselor Austro-Ungariei, ținând cont de faptul că Petre
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Singurul lucru pe care putea să-l facă guvernul liberal în acest moment era delimitarea clară de senatorul Grădișteanu. Pe lângă regretele transmise de ministrul de externe D.A. Sturdza, guvernul publica un comunicat în „Monitorul Oficial“ ce era transmis imediat și baronului Mayr. Forțând nota, Viena transmitea prin intermediul aceluiași diplomat, dar și a lui P.P. Carp, că ea dorea pe lângă o dezaprobare oficială și un angajament pentru neacceptarea pe viitor a producerii unor acțiuni asemănătoare 81. Astfel de intervenții nu aveau cum
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
vizitei să poarte tratative cu împăratul Germaniei și Bismarck, iar la întoarcere să se oprească la Viena. Venită mai mult din direcția Germaniei, apropierea României de Puterile Centrale era dorită totuși și de guvernul austro-ungar. Acesta era motivul pentru care baronul Kalnoky își exprima satisfacția la 14 august aflând de dorința lui Carol de a fi primit de Frantz Joseph. Andrassy îi spusese cu multă vreme în urmă: „În ce privește România, ea nu are decât să voiască pentru ca la un moment dat
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
lui Carol de a fi primit de Frantz Joseph. Andrassy îi spusese cu multă vreme în urmă: „În ce privește România, ea nu are decât să voiască pentru ca la un moment dat să fie a treia putere aliată“86. Precizarea făcută de baronul Salzberg, cel ce aflase primul despre deplasarea la Viena și Berlin a monarhului român, potrivit căruia exista un acord al lui I.C. Brătianu, era o dovadă a recunoașterii autorității primului ministru 87. Nu știm însă dacă în ceea ce îl privea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Petersburg, Massignac, că armele cumpărate de Cuza și putința de a ridica o oștire de 125.000 de oameni, dacă organizarea militară proiectată avea să fie înfăptuită, „inspiră neliniște Puterilor învecinate“27. Mult mai direct, la 6/18 martie 1864, baronul Budberg făcea cunoscută opoziția Rusiei față de posibilitatea unei înțelegeri între ea, Austria și Prusia, și de eventualitatea unei ocupații a Principatelor 28. Prințul român mizase, în proiectata sa lovitură de stat, ca de obicei, pe sprijinul Franței, căreia îi oferise
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
partizanii săi și cheltuieli de reprezentare i-au fost alocate în această intenție“49. Aruncând toată responsabilitatea asupra Franței, Al. I. Cuza lasă - crede Tillos - câmp liber de acțiune Rusiei. De altfel, situația din România devine și subiectul predilect al baronului Talleyrand, ambasadorul Franței la Petersburg, în dialogurile, frecvente, pe care le are cu cancelarul Gorceakov, acesta din urmă abordându-le, după propria-i mărturisire, „cu pasiunea tuturor prejudecăților sale contra prințului Cuza“50. O întâlnire dintre cei doi, la începutul
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
fiilor săi cu Maria Obrenovici 51. Știrile alarmante care vin de la București prin intermediul consulului Offenberg, printre acestea aflându-se și ideea instalării pe tronul României a unui prinț străin, îl determină pe Gorceakov, la 2 iunie 1865, să-i declare baronului Talleyrand că nu-l poate suspecta pe trimisul său de „parțialitate și exagerare“ în ceea ce privește situația dramatică din România, pentru că el îl știe pe prințul Offenberg ca „un om liniștit și în bune relații cu prințul Cuza și guvernul său“52
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
bunăvoință să fie meritată prin devotamentul său față de Rusia și prin abandonarea ideilor care-l fac să caute în Franța un punct de sprijin iluzoriu“61. Iar pentru ca acest lucru să se realizeze mai ușor, domnitorului nu-i rămânea, sugera baronul Offenberg, decât să se folosească, în interior, de „clasa marilor proprietari“, iar când a încercat să ofere și câteva nume, consulul n-a găsit decât persoane „recunoscute prin extrema lor nulitate, ca și prin extremul devotament față de Rusia“62. „Hărțuit
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
pentru Dietă, desfășurate în martie 1861, românii au obținut 17 mandate din totalul de 30 de locuri. Până la sfârșitul stăpânirii austriece toți președinții Dietei, cu o singură excepție, au fost români: episcopul Eugen Hacman (1861-1864); Eudoxiu Hurmuzaki (1864-1870 și 1871-1874); baronul Alexandru Vasilco (1870 și 1884-1892); Ioan Lupul (1892-1903); Gheorghe Vasilco (1903-1911) și baronul Alexandru Hurmuzaki din 1911. În perioada 1874-1884 președinte al Dietei a fost polonezul Anton von Kochanowski 22. În 1911 au avut loc alegeri pentru Dietă, conform unei
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de 30 de locuri. Până la sfârșitul stăpânirii austriece toți președinții Dietei, cu o singură excepție, au fost români: episcopul Eugen Hacman (1861-1864); Eudoxiu Hurmuzaki (1864-1870 și 1871-1874); baronul Alexandru Vasilco (1870 și 1884-1892); Ioan Lupul (1892-1903); Gheorghe Vasilco (1903-1911) și baronul Alexandru Hurmuzaki din 1911. În perioada 1874-1884 președinte al Dietei a fost polonezul Anton von Kochanowski 22. În 1911 au avut loc alegeri pentru Dietă, conform unei noi legi electorale, adoptate prin așa-numitul compromis de la 1909-1910, ce împărțea alegătorii
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ce dominau scena politico-parlamentară a monarhiei, prin reducerea ponderii partidelor burgheze sau conservatoare, naționaliste 5. Ca urmare, după ce, în ședințele din septembrie-octombrie 1905 ale Camerei Deputaților, a fost dezbătută o rezoluție pe tema necesității reformei electorale 6, guvernul condus de baronul Paul von Gautsch și-a anunțat intenția de a modifica legea electorală existentă în ședința din 28 noiembrie 1905 a Consiliului Imperial din Viena. La începutul lui februarie 1906 a fost prezentat forumului legislativ central, spre discutare și aprobare, proiectul
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]