2,274 matches
-
rezistat la toate întrebările și la toate bănuielile. Nici un moment în timpul procesului nu mi-am încovoiat umerii. Căpătasem o monstruoasă stăpânire care mă condamna fără scăpare, dar de care eram din ce în ce mai mândru. Era cea mai mare biruință a mea. O biruință chiar mai mare decât intrarea la Belle Arte. N-am protestat nici când chelnerul a venit la bară și m-a acuzat spunând minciuni pe seama mea. Din când în când mă întorceam spre tata care mă privea furios, poruncindu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
lună, câte-n stele, Toate-s adunate-n ele; Câte-n apă, pe pământ, Tot în filele lor sunt. Le-am văzut în multe părți Și sunt doldora de cărți. Om statornic în credință Și viteaz și nărăvaș, După orice biruință Înălța câte-un lăcaș. Vreau să-mi spuneți: ce moșneag S-a făcut precum un zid, Înfruntând pe Baiazid Și lăsându-l fără steag? El prea mult nu a domnit, Doar o pohtă a pohtit: Într-o țară să adune
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
progeniturile involuntare. Constatăm însă această victorie în toată opera zilei de azi — copie și ascultare servilă a gesturilor noastre, a lozincilor noastre. Vitrinele, afișele, casele, mobilierul, tablourile, decorațiunea, sculptura, poezia, întreaga producție de artă și artizanat a zilei, constitue dovada biruinței principiilor noastre și a rîvnei noastre înțelegătoare. Am fost dintre cei care au izbutit să descifreze stilul unei epoci și să-i găsească un glas. În politică, revoluțiile se fac pentru instituții noui, în artă nu. Ne proclamăm în stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
relațiilor cu aceasta. Întîlnim, din nou, conflictul interior (propriu și autorului) între temperamentul romantic, sentimental, defetist și cel „avangardist”, instinctual, dur: „Sînt un romantic fără leac, un sentimental sortit înfrîngerii. Resorturile animalului primitiv din mine s’au frînt. Slava și biruința sînt numai pentru cei aspri și cutezători”. „Domnul cu servieta” este numele generic al birocratului „burghez” pe care vrea să-l jefuiască spre a scăpa de sărăcie (G. Călinescu a fost printre cei dintîi care au identificat, în construcția lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
frunte. [1932] * NAȘTERE Făptură nouă, iată pe frunte întîia lumină te-a uns! Pe noi repede soartă ne mână tu fără pas ne-ai ajuns. Făptură de nicăiri coborîtă-n imperiul mumei, auriu, tânăr, proaspăt ulcior rupt din coastele humei! Griji, biruinți și uimiri încercînd în preajma ta sta-vom ades. Dura-vei în not o lumină, mare ca-ncrederea cu care tu azi ne-ai ales. Sus stelele cele mai treze aprind cărbuni de diochi. Subt strașina vremii vei crește încet, ca
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
zare coroanele albe ale copacilor, cerul senin ca lacrima și auzea stins ritmul muzicii și glasurile care chiuiau din timp în timp. Pe urmă a privit în ochii ei și l-a cuprins un sentiment de milă, de bucurie, de biruință și de sacrificiu în același timp. Se simțea trup și suflet cu ea, era parcă pregătit s-o înghită, să știe sigur că face parte din el - și se simțea stăpân peste ființa ei plăpândă. Chiar și acum, pe când îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fără nehotărâri. Știa că va face film toată viața, nu se îndoia că cele mai multe vor fi filmări banale; bucuria de a aduna imagini și de a le pune în ordinea pe care o crede ea interesantă i se părea suprema biruință asupra vieții. Îi disprețuia din fundul sufletului pe artiștii măcinați de dileme și care respingeau cu aroganță orice muncă pe care o considerau neartistică. Îi disprețuia și pe funcționari, adică pe artiștii-funcționari, cum era Andrei, și era încredințată că oricine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
sa cu Eliade În vara lui 1972, după ce, Într-o scrisoare din luna iunie a aceluiași an republicată și la noi În Jurnalul literar (1996), românul turnase oarecum gaz peste foc, susținând că articolul cel mai elocvent, „De ce cred În biruința mișcării legionare” (apărut pe 17 decembrie 1937), fusese un răspuns oral la o anchetă, „prelucrat” (edited) În redacție fără consultarea autorului; tot În apărarea sa, Eliade Întreba retoric: de ce oare nu Își exprimase simpatiile legionare și În alte ziare, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
-i Dumnezeu! Treci, frățioare! îi suflă sticletele. La acest ceas întunecat bine-ar fi să te afli la adăpost, într-un loc uscat, cald, bine luminat, într-un loc fără amestec. O, zei! Cine poate cuteza să nutrească închipuirea lăcașurilor biruinței? Cine să-și ridice gândul până la voi? Crengile negre de plop și cireș sălbatic țes geometrii capilare care duc spre o inimă nevăzută. S-a pornit și vântul de la răsărit. Și cum încrețește apa, la fața ei iată că apar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
câștige războiul. Da’ uite că nu l-a câștigat, că noi am fost mai eroi și mai tare la patriotism și propagandă. - Nu vorbiți în deșert, dom Goncea. Era ceva înălțător, nepomenitor de răscolitor, doar cântări de slavă și de biruință s-a înălțat când a trecut trenul cu Eroul prin gară la Buzău. Simbolul neamului nostru mult încercat. Chezășluirea patriotismului care a făcut România Mare! Doar am fost de față, în gară, am văzut cu ochii mei. Știi cum plângeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
deghizat în măturător, purtând în coada târnului o flamură tricoloră, mare cam cât un ștergar de bucătărie, cu gaura de rigoare în locul stemei socialiste. Se întorcea spre prânz, de data aceasta transformat în Jupân Goilă, pălărierul care avea atelierul pe Biruinței cinsprezece, peste drum de rămășițele fostei sinagogi. Mai ieșea încă o dată pe înseat, de data aceasta în straie femeiești, de bonă sau precupeață, cam grăsană și cu sprâncene groase, răvășite. Târa un cărucior de piață, din care se vedeau câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
privi îngândurat. - Auzi, părinte... Da’ matale cui te spovedești? Tot la ăia la care ai semnat de ieșire? Știi, hârtia aia de mi-a arătat-o și mie odată Goncea. Zicea că te-a făcut mai cu ascultare de atunci. Biruința crucii După câteva opinteli, cu locomotiva țipând speriată, extenuată, cu osiile scrâșnind încrâncenate, cu ciocnitul șleampăt al vagoanelor unul de altul, de parcă le-ar fi bălăngănit o foame năpraznică de spațiu, un nesațiu de câmpuri părăsite, personalul se urni. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Sau să nu mai vreau să vă preiau cazul. Abia atunci popa Băncilă îi văzu ochii aceluia. Cărbuni încinși, sub gene groase, stufoase. Ridică din umeri și dădu să-și facă nevoita cruce de intrare în judecătorie, cu rugăciunea de biruință asupra dușmanului. Acela îi apucă furios mâna și, zvâcnit, ca un caratist aflat în plină demonstrație pe scena unei săli arhipline cu tricoteze amuțite de emoție, aproape că i-o răsuci pe după ceafă. Dădu să zâmbească amabil după ce-i reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
aer... horcăia acela. Am aici, la piept, o cutiuță... O tabletă... Mor... Popa Băncilă îi prinse ultimile cuvinte. - Mori, satano, mori, că puterea crucii te-a biruit. Înfrigurat, începu să bată mătănii, psalmodiind tropare alandala, de slavă și bucurie a biruinței. Acela mai horcăi o vreme, apoi dădu ochii peste cap și se liniști. Chiar în clipa aceea controlorul deschise ușa compartimentului, cu un entuziasm pițigăiat: „Biletele la control!“ Popa Băncilă, urcat pe banchetă, făcea întruna cruci și mătăni, aproape țopăind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
le-am auzit zicând: Celui ce șade pe tron și Mielului fie binecuvântarea și cinstea și slava și puterea, în vecii vecilor!»“ Goncea făcu o piruetă și se înclină. Aplaudă de câteva ori și îi ieși Vicarului înainte. Hohoti. „Ce biruință, băiete?! N-ai văzut ce-a pățit popa ăla din tren, de l-a băgat la Wintris? Ce-a biruit? Sau ambasadorul Pancratz ce-a mai biruit, de-a ajuns de umblă prin oraș, la prestația lui, cu pantalonii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Să mă îngroape-n larma de pe lângă Un gând necultivat pe partea stângă? Dar... dacă scapi de grija mea întâi, Cu cine cânți sonata nimănui? Călăul meu cu mâini întortocheate, Ce paloș greu, ce stele înclinate! Ce strigăt orb și câtă biruință În taină-ai încrustat, o, neputință! Dar n-ai înfrânt decât un fel de scut... Doar replica în care n-am crezut.
Neînfrânt. In: Cântec pentru mai târziu by Mariana Eftimie Kabbout () [Corola-publishinghouse/Imaginative/469_a_762]
-
ca niște voci. Iorgu își simțea bătăile inimii, parcă le-ar fi numărat. Vocile parcă îl îmbiau: ”vino. vi-no cu noi... vino..!”, stingându-se în depărtări. Nu bătuse, încă, ceasul de crucea nopții, că dangătul clopotelor, cu cântec de biruință dădeau de știre lumii învierea. învierea Domnului!.. Bătrânul Iorgu, copleșit de acest miracol, refuza orice fel de raționamente. de explicații, în timp ce al doilea ”eu”, din el, îl dorea, îl căuta. A încerca să-l descifrezi, pentru a ajunge la credință
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
un glas, au înălțat. ”Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând, si celor din mormânturi viață dăruindu-le..!” Cânta mulțimea în cor cu preoții. era tulburător pentru sufletul omenesc. In același timp, dangătul clopotelor, cu dangăt de biruință, dădea de știre lumii întregi, învierea Domnului. Iisus Hristos a înviat, fiindcă la flacăra învățăturilor Lui se topiră din sufletul nostru toate simțămintele pătimașe, care îl fac pe om să se târască. Iubiți credincioși, Hristos a înviat!.. Iși începu părintele
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
să ne bucurăm, tineri și bătrâni, bogați și săraci unul pe altul sărutând. și fiecare cu inimă veselă, să zică vecinului său... ”Hristos a înviat!”. E ziua mare a mântuirii omenirii. E prăznuirea zilei când Mântuitorul a dovedit puterea de biruință a luminii asupra întunericului, a dreptății asupra nedreptății, a adevărului asupra minciunii. E momentul când suferința s-a dovedit a fi fundamentul unei credințe nemuritoare. Suferim!.. Da, iubiți credincioși... Și, Mântuitorul a suferit!.. Dar, ce înseamnă suferința noastră față de a
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
zâmbet cald și bun. -Adevărat a înviat!.. murmura toată mulțimea de credincioși. Adevărat a înviat!, părea să repete dangătul clopotelor, care se înălța... întâlnindu-se pe acoperișul lumii, glăsuind ca niște voci omenești. Glasul lor de bronz cânta cântec de biruință. Pe strada largă, se auzea murmur molcom de oameni, împrăștiindu-se spre casă... Șirurile de lumânări pâlpâiau în întuneric ca niște licurici. Drumul cel mare și larg, din fața Bisericii, era neîncăpător pentru mulțimea fără număr, care a venit la sfânta
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
bine că „Din calea destinului nici zeii nu se pot abate”, ci au primit vestea Încarcerării noastre cu demnitate și cu mîndrie, dacă nu și cu mare bucurie. Adică ne-au Înțeles, lăsându-ne să ne purtăm stoic crucea spre biruință prin ispășire și răbdare, să suferim și să facem totul pentru Dânsa, pentru dezrobirea Țării noastre sfinte, Încătușată și batjocorită mai rău ca oricînd de trimișii diavolului. Iar noi cu atât mai mult urma să pricepem că iubita mea și-
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
plăcerea, satisfacțiile minore, păcatul etc., dar în fața eternității rămâne numai fapta bună, numai realizarea morală. Ce s-a ales din plăcerile acestei lumi? Neantul! Singura care triumfă este virtutea. După toate mizeriile acestei lumi, apare triumful final al binelui și biruința definitivă a virtuții. Decât, aceștia n-au remarcat că dacă eternitatea înghite, anulîndu-le, toate plăcerile și satisfacțiile superficiale, ea nu înghite mai puțin tot ceea ce se numește virtute, faptă bună, acțiune morală. Eternitatea nu duce nici la triumful binelui și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
conferă posesorului însemnul unei valori ieșite din comun și în același timp pecetea ieșirii din măsură, a unei violențe intolerabile. Ea prezintă unele analogii cu puterea șefilor africani de a răspîndi raze, o forță ieșită din comun și cu "talismanul biruinței" al regilor homerici, acel Kudos despre care se credea că le-ar da o putere magică absolută. Toate aceste semne au o trăsătură comună: sînt în același timp atrăgătoare și amenințătoare, ocrotesc și provoacă teama. Scăpînd rațiunii, carisma declanșează, precum
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
filozofi contemporani (J. Patoåka, E. Levinas, J. Derrida 5), teologul britanic a arătat că noblețea darului nu este determinată unilateral în orizontul morții 6. Orice petec de lume în care exigența absolută a dăruirii ar apărea în absența veștii despre biruința vieții asupra morții ar deveni un decor al absurdului. Mântuirea în Iisus Hristos nu se oprește la momentul răstignirii pe cruce, dacă acesta nu s-ar termina printr-o implorare către Tatăl a iertării celor care „nu știu ce fac”. Darul adus
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
vicleni m-a împresurat”) și sfârșește, profetic, printr-o promisiune („seminția mea va sluji Lui, se va vesti Domnului neamul ce va să vină”). Pentru că învierea înseamnă, în primul rând, ridicare (gr., anastasis), Crucea este primul semn al îndreptării și biruinței asupra morții. Christus victor nu așteaptă compensator resurecția sa corporală pentru a marca triumful asupra puterilor întunericului. Discursul propriu îngerului („spune-voi numele Tău fraților mei; în mijlocul adunării Te voi lăuda”) contrastează radical cu vociferarea satanei („care umblă, răcnind ca
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]