2,558 matches
-
doar 12 km, iar Armata sovietică a 12-a și-a lansat propria ofensivă împotriva Armatei a 2-a germane la Oriol. "Armata a 9-a" să trebuit să se retragă, iar participarea ei la ofensivă s-a încheiat. Pentru că blindatele germane nu au fost concentrate și folosite cu aceeași intensitate ca în flancul sudic, perderile de tancuri de pe frontul nordic au fost mai reduse comparativ: în perioada 5 - 14 iulie 1943 au fost pierdute doar 143 de vehicule blindate. Armata
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
Pentru că blindatele germane nu au fost concentrate și folosite cu aceeași intensitate ca în flancul sudic, perderile de tancuri de pe frontul nordic au fost mai reduse comparativ: în perioada 5 - 14 iulie 1943 au fost pierdute doar 143 de vehicule blindate. Armata germană nu a reușit să țină pasul cu influxul de oameni și materiale pentru Armata Roșie. Câștigurile germanilor au fost minime, iar acele unități sovietice care s-au retras au executat o manevră ordonată de superiorii lor, nu au
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
luptelor. Pierderile germanilor în bătălia propriu-zisă, (fără cele care au rezultat în contraofensiva sovietică de pe flancurile de nord și de sud ale pungii) în perioada 5 - 20 iulie 1943 au fost între 50.000 și 57.000 . Pierderile germane de blindate au fost de 278 de vehicule .. Pierderile sovietice, după cum au fost contabilizate de Krivoșeev, (citat de Glantz și House și de Restayn și Moller au fost de 177.847 oameni. Restayn și Moller subliniază (pag. 341 vol. 2) că cifrele
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
se dă nicio explicație. Restayn și Moller consideră că cei 58.893 ar trebui de asemenea contabilizați ca pierderi de soldați morți și răniți, ceea ce ar ridica totalul pierderilor sovietice la 235.000 (177.847 plus 58.893). Pierderile de blindate sovietice au fost după Krivoșeev de 1.614 tancuri și tunuri de asalt (citat de Glantz și House la pag. 275 și Mawdsely la pag. 267). După bătălia de la Kursk, frontul de est și-a schimbat aspectul. Inițiativa strategică a
Bătălia de la Kursk () [Corola-website/Science/302352_a_303681]
-
sovietic. Armata Iordaniei era echipată cu arme americane și forțele sale aeriene erau compuse din avioane de producție britanică. Armele israeliene erau, în principal, de origine occidentală, forțele sale aeriene fiind compuse, în principal, din avioane de producție franceză, în timp ce blindatele erau de producție americană și britanică. Unele arme de infanterie, ca, de exemplu, cunoscutul Uzi erau de origine israeliană. După blocarea Strâmtorii Tiran de către Egipt, armata și guvernul israelian au ajuns să aibă opinii diferite în privința soluționării conflictului. Ca urmare
Războiul de Șase Zile () [Corola-website/Science/302509_a_303838]
-
defensive de îndată ce au sosit în zona de frontieră. Finlanda a reușit să mobilizeze 16 divizii de infanterie, o brigadă de cavalerie și două brigăzi "Jäger", (unități de infanterie ușoară, cu excepția unui batalion din Brigada I Jäger, care era batalion de blindate, și care folosea echipament capturat de la sovietici). Au mai intrat în luptă și un număr redus de batalioane separate de grăniceri, care au fost folosite în special în misiuni de recunoaștere. Planificatorii militari sovietici estimaseră că finlandezii ar fi fost
Războiul de Continuare () [Corola-website/Science/302583_a_303912]
-
spre Karelia, (iar, mai târziu, unul dintre regimente a fost redirijat de aici spre Salla). În momentul în care a izbucnit războiul, în zona istmului Karelia era staționată Armata a 23-a formată din unităti de infanterie, infanterie motorizată și blindate. În Karelia era amplasată Armata a 7-a de infanterie. În regiunea Murmansk-Salla se afla Armata a 14-a formată din 5 divizii de infanterie (o divizie de rezervă în Arhanghelsk) și una de tancuri. De asemenea, sovieticii dispuneau în
Războiul de Continuare () [Corola-website/Science/302583_a_303912]
-
mai amenințate. Astfel, în ciuda faptului că sovieticii începuse războiul împotriva Finlandei, ei nu au putut continua planurile inițiale pentru o ofensivă aeriană de amploare în sprijinul atacurilor terestre. Din Karelia au fost retrase un corp mecanizat cu două divizii de blindate și o divizie de infanterie, lăsând forțele trecute în defensivă fără nici o unitate de rezervă. La început armata finlandeză a fost desfășurată pe poziții defensive, dar, la 29 iunie, Mannerheim a creat Armata Kareliei, comandantă de generalul-locotenent Heinrichs, și a
Războiul de Continuare () [Corola-website/Science/302583_a_303912]
-
a fost cucerită, orașul Suojärvi fiind ultima localitate a regiunii intrată sub stăpânirea finlandeză. Până la 9 septembrie fusese recucerit și Istmul Karelia. Ofensiva finlandeză a reușit încercuirea și distrugerea mai multor unități sovietice, numai în câteva cazuri intervenția artileriei și blindatelor rusești reușind să salveze din încercuire un număr de luptători ai Armantei Roșii. La 10 iulie armata finlandeză a început înaintarea spre Istmul Karelia și nordul Lacului Ladoga. Ordinele lui Mannerheim erau clare în privința caracterului ofensiv al acțiunilor finlandeze. Până la
Războiul de Continuare () [Corola-website/Science/302583_a_303912]
-
Mai înainte de a se retrage din zonă, forțele finlandeze au oferit populației civile hrană pentru două săptămâni, acesta fiind un eveniment rar în istoria războaielor. Armata finlandeză ducea lipsă de arme antitanc moderne cu care ar fi putut opri ofensiva blindatelor grele sovietice. Ministrul german al afacerilor externe, Joachim von Ribbentrop, a oferit asemenea arme finlandezilor în schimbul garanției că Finlanda nu va mai căuta să semneze o pace separată. La 26 iunie, președintele Risto Ryti a dat aceste garanții ca pe
Războiul de Continuare () [Corola-website/Science/302583_a_303912]
-
a Franței și a Țărilor de Jos în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Operațiunea a început pe 10 mai 1940, odată cu sfârșitul Războiului ciudat. Bătălia a constat în două operațiuni. În prima fază, denumită "Fall Gelb" (Planul Galben), formațiunile blindate germane au pătruns prin Ardeni pentru a izola și a încercui unitățile Aliate care au avansat în Belgia. În timpul luptelor, forțele britanice și cele franceze cu care cooperau au fost respinși spre Canalul Mânecii de către forțele germane foarte mobile și mai
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
mai multe divizii franceze din Dunkerque în timpul Operațiunii Dynamo. A doua fază a bătăliei, denumită "Fall Rot" (Planul Roșu), a început pe 5 iunie. Dacă la început forțele franceze au opus o rezistență puternică, superioritatea aeriană germană și mobilitatea forțelor blindate au copleșit defensiva. Trupele germane au învăluit Linia Maginot și au avansat adânc în teritoriul francez. Italia a declarat război Franței pe 10 iunie. Guvernul francez s-a refugiat la Bordeaux la scurt timp după acest eveniment. Paris, capitala Franței
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
spre Canalul Mânecii. Acest atac trebuia executat fără sprijinul infanteriei, care i-ar fi încetinit înaintarea. Atacul ar fi dus la prăbușirea frontului inamic și ar fi fost executat cu pierderi minime prin evitarea luptelor de anihilare ("Kesselschlacht"). Utilizarea unor forțe blindate independente mai fusese discutată în perioada interbelică în Germania, dar nu fusese considerată acceptabilă de cei mai mulți generali. Marele Stat Major avea mari rețineri cu privire la reușită unei operațiuni atât de riscante. Ideea operațională a lui von Manstein a fost îmbrățișataă de
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
cunoștea relativ bine regiunea unde luptase în 1914-1918. Von Manstein a scris primul raport cu privire la planul alternativ pe 31 octombrie. El a evitat cu grijă menționarea numelui lui Guderian și nu a subliniat puternic partea referitoare la atacul unităților de blindate pentru ca să evite rezistența din partea unor generali cu putere de decizie. Von Manstein a mai conceput șase alte rapoarte între 31 octombrie 1939 și 12 ianuarie 1940, planurile sale devenind tot mai radicale. Toate au fost respinse de OKH, nimic din
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
în Belgia care, în cazul unei execuții perfecte, putea să aibă urmări strategice extrem de favorabile pentru Germania. Halder nu avea nicio intenție să se îndepărteze de doctrina tradițională germană ș să permită o străpungere strategică efectuată de șapte divizii de blindate ale Grupului de Armate A. Spre nemulțumirea lui Guderian, acest atac al tacurilor a fost la început complet eliminat din noul plan "Aufmarschanweisung N°4, Fall Gelb", terminat pe 24 februarie. Până în cele din urmă, Halder și-a schimbat în
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
râului. În dreptul orașului Namur, cursul râului se schimba brusc spre est, apărând în zonă o zonă cunoscută drept „breșa 'Gembloux”, care era ideală pentru desfășurarea operațiunilor de luptă mecanizate. Gamelin a hotărât să își concentreze aici o jumătare din forțele blindate, fiind convins că greul atacului german se va da pe câmpiile belgiano-olandeze. Gamelin considera că dacă germanii ar fi încercat să forțeze cursul râului Meuse printr-un masiv atac de infanterie, belgineii ar fi reușit să se apere cu succes
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
10 mai. Raportul său era datat 30 aprilie. Toate aceste informații nu au avut vreun efect asupra lui Gamelin. Nici rapoartele primite de la Vatican, sau fotografiile aeriene ale avioanelor de recunoaștere franceze care prezentau coloana de 60 km a vehiculelor blindate germane de la granița germano-lumxemburgheză. Germania a mobilizat efective însumând 4.200.000 din cadrul "Heer" (forțele terestre), 1.000.000 "Luftwaffe" (aviația militară), 180.000 din cadrul "Kriegsmarine" (marina de război), și100.000 din "Waffen-SS". Dacă se iau în calcul forțele staționate
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
echipate „erau depăsite de numărul diviziilor de rangul al doilea sau al treilea”. Forțele terestre germane erau împărțite în trei grupuri de armate. Grupul de Armată A comandat de Gerd von Rundstedt, compus din 45 de divizii, dintre care șapte blindate, trebuia să execute lovitura decisivă, o „tăietură de seceră” - "Sichelschnitt" - prin dispozitivul defensiv al aliaților din Ardeni. "Sichelschnitt" nu a fost folosit în limbajul militar german, fiind de fapt o traducere a caracterizării operațiunii germane date de Winston Churchill, "Sickle
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
de fapt o traducere a caracterizării operațiunii germane date de Winston Churchill, "Sickle Cut" sau "armoured scythe stroke". Acest grup era compus din trei armate ale Wehrmachtului - 4, 12 și 16 - și trei corpuri de tancuri ("Panzer"). Un corp de blindate a fost alocat Armatei a 4-a, dar celelalte două XXXXI (Reinhardt) și XIX (Guderian) au format împreună cu un corp al Wehrmachtului pentru a format o mare unitate independentă din punct de vedere operațional, "Panzergruppe Kleist". Grupul de Armată B
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
Guderian) au format împreună cu un corp al Wehrmachtului pentru a format o mare unitate independentă din punct de vedere operațional, "Panzergruppe Kleist". Grupul de Armată B comandat de Fedor von Bock era compus din 29 de divzii, din care trei blindate și avea ca obiectiv să înainteze prin Țările de Jos și să atragă în cursă unitățile nordice ale aliaților, pe care să le izoleze mai apoi într-o pungă. Grupul era format din armatele Wehrmacht 6 și 18. Grupul de
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
preciziei tirului. Comunicațiile radio le-a permis echipajelor tancurilor germane să își coordoneze acțiunile colective, să se sprijine reciproc și să își concentreze puterea de foc în atac sau defensivă. În acest fel, unitățile germane de tancuri au depășit avantajul blindatelor franceze, superioare ca număr și echipare, amplasate însă în grupuri mici de sprijin ale unităților de infanterie. Francezii nu erau dotați cu aprate de emisie-recepție, ordine fiind transmise prin viu grai, iar avantajul comunicațiilor radio avea să se dovedească decisiv
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
germană a abordat soluția atacului „forțelor combinate”. Spre deosebire de aliați, germanii se bazau pe unități cu un mare grad de mobilitate, cu un raport judicios ales dintre infanterie, artilerie, unități de geniu și formațiuni de tancuri, toate integrate în diviziile de blindate. Cu toții se bazau pe un sistem de comunicație de bună calitate, care le permitea atace cu succes și să își folosească avantajele obținute mai înainte ca inamicul să poată reacționa. Diviziile de tancuri erau capabile să efectueze misiuni de recunoaștere
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
atacuri, să treacă rapid în apărare sau să ocupe poziții strategice. Pozițiile cucerite erau mai apoi apărate de infanterie și artilerie, devenind baze de plecare pentru noi atacuri. Deși la începutul războiului, tancurile germane nu erau proiectate pentru lupta împotriva blindatelor inamice, tanchiștii germani au dezvoltat tactici pentru atragerea mașinilor de luptă inamice în raza de acțiune a artileriei antitanc proprii. Logistica acestor unități era concepută de așa natură încât să asigure o perioadă de luptă de trei-patru zile fără aprovizionare
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
acțiunile rapid, de la asigurarea superiorității aeriene, la interzicerea zborurilor inamice pe distanțe medii, la atacuri strategice sau la sprijinul aerian apropiat al forțelor terestre, funcție de realitatea tactică de pe front. De fapt, "Luftwaffe" nu era o armă dedicată sprijinului exclusiv al blindatelor, în 1939 doar 15% dintre avioanele militare asigurând sprijinul efectiv al forțelor terestre, aceste misiuni nefiind obiectivul principal al său. Multă vreme s-a considerat că germanii ar fi avut în 1940 o superioritate copleșitoare în ceea ce privește artileria antiaeriană - "Flak". De
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
000 de piese de artilerie, cu 45% mai multe decât germanii. Armata franceză avea un grad de motorizare mai ridicat decât germanii, care își bazau încă transporturile pe atelajele cu cai. Deși belgienii, britanicii și olandezii nu dispuneau practic de blindate, francezii aveau 3.254 de tancuri. Tancurile franceze erau nu doar mai numeroase decât ale germanilor, dar aveau o mai bună calitate, cum de altfel a demonstrat rezultatul celei mai mari bătălii de tancuri a campaniei, bătălia de la Hannut. Capacitatea
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]