88,847 matches
-
spuse: de ce m-aș teme? Vișinel e băiatul Rafirei, femeie din șatra mea, nu l-am luat îîn rang, în șatră fașă cu toții de la spital? Nu noi l-am crescut, l-am botezat în legile noastre și atunci când a fost bolnav, i-am schimbat numele din Radu în Vișinel ca să-l scăpăm de toate bolile? Eu l-am botezat și a doua oară, trecându-l peste foc și la răscruce de drumuri... De atunci, băiatul nu a mai fost niciodată bolnav
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
se întâlnise cu Rafira, îi mai stăruia încă în minte. Era convinsă că femeia aceasta îl iubește nespus de mult pe băiat. Era și ea mamă și încă una duioasă. Ea îl legănase, veghease la căpătâiul lui când poate fusese bolnav, îl crescuse aproape doisprezece ani, cum făcuse și ea, la rândul ei, cu dragul de Mihăiță. Și eu vreau acum să i-l răpesc. Al cui e mai mult, al meu sau al Rafirei? Numai Dumnezeu știe! își aminti în
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
îmi vine ușor să vă îndemn la un asemenea pas!? Dar e singurul drum bun din cele mai rele, așa să știți voi, Lisandre, și tu Rafiro! Să trăiți cu gândul că e spre folosul lui. Dacă murea atunci când era bolnav și l-am botezat a doua oară, era mai bine!? - Poate era mai bine, năpusti Lisandru înciudat câteva vorbe înnegrite de supărare. - Ești dilo, mo? Ce zisăși? Mo, nu fi godixal . Ce v-a apucat pe amândoi? Nu vedeți mai
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
bea apă. * Dinainte și după sărbători, prioritare îmi erau sporturile de iarnă, pe care le practicam după voie, mai ales că dispuneam de dotarea de sezon: sanie, patine și schiuri. Toată vacanța de iarnă din clasa I, când am fost bolnav de hepatită, priveam cu jind patinele aduse de Moș Crăciun cu delegație din București de la nanu Mișu, deoarece îmi era interzis efortul fizic, în plus, era musai de recuperat la citire, aritmetică și caligrafie. Fiindcă am urcat surprinzător pe podium
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
oaste pe vremea mea era obligatoriu după majorat, dacă nu erai implicat într-o formă de învățământ profesional, tehnic, mediu sau superior, sau dacă nu erai căsătorit având și copii sau părinți în vârstă de întreținut, ori dacă nu erai bolnav cu adevărat sau chiar închipuit. Eșecurile din vară și toamnă la admiteri l-au pus pe gânduri pe tata, care era tobă în privința privațiunilor de libertate, fie ele și-n armată, astfel că mi-a obținut amânarea medicală pentru un
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
buna și nedespărțita ei colegă încă de pe băncile claselor elementare, prietenă devotată, care deja luase hotărârea de a urma o școală postliceală de asistente medicale, în familia ei nefiind nici un fel de opreliște. Vrei să stai cu plosca la patul bolnavilor, n-ai decât, îi spunea mama Olgăi. Nu vei putea niciodată să-mi reproșezi ceva. Și dacă o vei face, îți voi aminti că aceasta a fost alegerea ta. - Ce mă fac, dragă!? Îi mărturisea Ina colegei sale, ori de câte ori avea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
au un singur halat!?... - Ai dreptate, și continuă: noi suntem cele care stăm toată ziua în preajma paturilor ca proastele în ploaie, le ducem plosca, le schimbăm feșele, le dăm apă, le administrăm tratamentul prescris, și... vrând, nevrând, suportăm toate capriciile bolnavilor care, ca să fiu sinceră, nu sunt vinovați. - Și plicul? glumi Ina... - Nici un plic n-a învățat drumul spre halatul nostru! - Tu să fii sănătoasă, Olga, să ai noroc de un băiat bun, să poți face o casă de piatră, cum
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
bolnavă. De fapt era! Când nu poți cu nici un chip localiza durerea, când ziua pare a fi noapte, când lumea, casa, totul din jurul tău îți apare în negru și nimic nu te mai mulțumește, nu e o dovadă că ești bolnav? O astfel de boală o cuprinsese pe Olga. Pentru suferințele de acest gen, nici un medic nu are la îndemână un remediu sau putința de a prescrie un medicament, fie măcar unul de calmare. Mama ei căuta să o liniștească. Stătea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
neagră. Câteva minute am rămas fără cunoștință. Vorbeam singur, așteptând să mă cuprindă somnul. Mă simțeam redevenit copil; eram culcat în leagăn. Cineva era în preajma mea. Toată lumea din casă dormea de mult. Zorii urmau să vină, în astfel de momente, bolnavii o știu bine, pare că viața se retrage departe de frontierele lumii. Inima îmi bătea foarte tare, dar nu-mi era frică. Țineam ochii deschiși, fără să văd pe nimeni; obscuritatea era desăvârșită. Trecură așa câteva minute; un gând morbid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
m-am dus să mă privesc în oglindă. Aveam obrajii în flăcări: erau la fel de roșii precum carnea care atârna în prăvălia măcelarului. Totuși, în ciuda bărbii dezordonate, aveam o expresie sublimă din care se degaja un adevărat farmec; ochii mei de bolnav erau obosiți, dureroși, copilăroși, dar, ca și când toate lucrurile grele, pământești, se topiseră în mine, fața îmi plăcea; încercam un fel de plăcere senzuală față de mine însumi. Îmi spuneam în fața oglinzii: „Răul tău e atât de profund, că a pătruns până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
fost spion! Ei și? Viața - ca și arta - merg Înainte, boieri ! Găsesc o confesiune a lui Dario Fo, de prin 1989, care mă pune pe gînduri : „Teatrul este cel mai bun psihiatru. Toate experiențele pe care le-am făcut cu bolnavi, fac parte dintre amintirile mele preferate de regizor”. Îi admir pe cei care pot face teatru cu actori inadecvați - bolnavi, deținuți, copii ai străzii ș.a. Eu abia mă descurc cu cei (așa-zis) normali... Cum se Întîlnesc, din nou, peste
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
1989, care mă pune pe gînduri : „Teatrul este cel mai bun psihiatru. Toate experiențele pe care le-am făcut cu bolnavi, fac parte dintre amintirile mele preferate de regizor”. Îi admir pe cei care pot face teatru cu actori inadecvați - bolnavi, deținuți, copii ai străzii ș.a. Eu abia mă descurc cu cei (așa-zis) normali... Cum se Întîlnesc, din nou, peste ani, Caragiale și Ionescu! „Cuvîntul teatral Întruchipează, el Însuși, conflictul” zice Conu’ Iancu. „Există cuvîntul-luptă, de conflict. Dacă la unii
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
APROAPE IM PALPABILĂ (ea repeta la Moscova, el stătea În sanatorii, la soare, așteptînd clipa revederii). De mirare este și faptul că un om laborios, un creator care a scris foarte mult, În genuri diverse, care a tratat mii de bolnavi, În spații geografice diverse (de altfel, un anume neastîmpăr l-a făcut să nu stea mult Într-un sin gur loc!), a reușit să găsească totuși, răgaz pentru creație , strecurîndu-se printre desele serate mondene, printre pri mirile serale ale musafirilor
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
totuși, răgaz pentru creație , strecurîndu-se printre desele serate mondene, printre pri mirile serale ale musafirilor care uitau să mai plece, Între reprizele de corespondență, mergînd În călătorii epuizante ( vezi Insula Sahalin, spre exemplu!), ori În făcînd vizite ne lucrative la bolnavi („Bolnavii se Înghesuie aici și mă hărțuiesc: am văzut vreo cîteva sute În cursul verii și n-am cîști gat decît o rublă!”mărturisea În septembrie 1885). Dacă te apuci să calculezi cîte ore Îi rămîneau pentru scris și citit
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
răgaz pentru creație , strecurîndu-se printre desele serate mondene, printre pri mirile serale ale musafirilor care uitau să mai plece, Între reprizele de corespondență, mergînd În călătorii epuizante ( vezi Insula Sahalin, spre exemplu!), ori În făcînd vizite ne lucrative la bolnavi („Bolnavii se Înghesuie aici și mă hărțuiesc: am văzut vreo cîteva sute În cursul verii și n-am cîști gat decît o rublă!”mărturisea În septembrie 1885). Dacă te apuci să calculezi cîte ore Îi rămîneau pentru scris și citit, deduci
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
mieră jura să nu mai scrie teatru, dar după o perioadă, În curajat de faptul că spectacolele cu piesele lui Începeau să aibă ecou, revenea la scrisul destinat scenei. Chinului fizic la care-l supunea incurabila maladie, supliciului provocat de bolnavii pe care trebuia să-i Îngrijească aproape fără bani, chinului de-a trebui să cîștige banii necesari Întregii fa milii, chinului de-a nu putea iubi așa și atît cum Își dorea, li se adăuga, În ultimii ani de viață
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Am venit cu un pacient. M-a trimis domnu' doctor Gherasim. Zicea că-i urgent" se justifică fătuca, uitându-se defensiv la șeful cabinetului. "Unde-i omu'?" " Uitați-l aici", îi arată cu degetul către nea Vasile. Radiologul îi aruncă bolnavului o privire scurtă și se enervă: Voi nu vedeți că are o hemoragie? Ce, dracu', îl țineți în picioare?", se întoarse cu ochii mijiți spre Fany: "Dacă-mi umple cabinetul de sânge, pe tine te pun să cureți tot. Auzi
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
întinse terorizat de răcnetele medicului. Nu văzu nicio mușama și stătu încordat, cu picioarele în aer. "Lasă, naibii, picioarele alea jos! Te crezi la sală, să-mi faci mie abdomene acum?" "Ziceam să nu murdăresc patu', dom' doctor...", făcu pierit bolnavul. "Dă-l în mă-sa de pat!", se stropși radiologul, îndreptându-se spre el și punându-i sub cap o placă de metal rece. "Bă, când zic eu, nu-mi miști! Ai înțeles? Nu miști, nu respiri, că și când
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
vreo câteva minute la radiografii, zise cu o figură gânditoare: "Domnule Mirică, îmi pare rău, dar o să trebuiască să te operăm." "Când?", făcu speriat nea Vasile. "Chiar acum", spuse liniștit medicul. "Păi, păi... nu sunt prea pregătit...", spuse cu umilință bolnavul. "Cum adică?", se miră doctorul. "Adică... știți dumneavoastră... n-am, ăăă, n-am material la mine, mă iertați!" "Ce material, domnule? Ce, aici e croitorie?" " Nu că-i croitorie, da' așa trebuie. Și io nu prea am bănuți la mine
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
e bine, da?", insistă Vasile, felicitându-se în sinea lui că a scăpat atât de ieftin, dând peste un om cumsecade. "Dacă așa ți se ia o piatră după inimă, da", acceptă ORL-istul. "Bun, săru'mîna!", răsuflă vizibil ușurat bolnavul. Se trezi într-o lume fără contururi. Numai pete de culori și lumină. La care se adăuga un vuiet neregulat. Clipi de câteva ori și imaginea prinse să capete claritate. La fel începură să prindă sens, devenind recognoscibile, și sunetele
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
a căzut fața. Înțelegi?" "Vai de mine, da' chiar c-a fost pervers, moșu'! "Vezi? P-ăștia-i plângeai tu mai adineauri, fată!" "Bagabonțeală pe față, nenicuță!", se indignă tânăra. Oftară la unison. Probabil că amândoi căzuseră pe gânduri, fiindcă bolnavul nu mai auzi nicio conversație preț de vreo două minute. Nea Vasile se adâncise și el în meditații. Concluzia acestora fu una complexă, dar neexprimată cu glas tare: "Mamă, mamă, ăștia micii are dinții și mai ascuțiți dăcât ăi bătrâni
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
fi servit cu un ficat bun, sănătos, de la unu' din asociația micilor abstinenți? Contracost, ce-i drept, da' nu se merită?". Răspunsul nu mai apucă să vină fiindcă o ușă se deschise și glasul doctorului Gherasim se auzi: Ce face bolnavul? Ar fi trebuit să se trezească...". Bolnavul ascultase toată discuția celor doi și i se cam făcuse pielea de găină. Până să se hotărască el cum e mai bine să procedeze, adică să stea cu ochii închiși, făcând pe mortu-n
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
de la unu' din asociația micilor abstinenți? Contracost, ce-i drept, da' nu se merită?". Răspunsul nu mai apucă să vină fiindcă o ușă se deschise și glasul doctorului Gherasim se auzi: Ce face bolnavul? Ar fi trebuit să se trezească...". Bolnavul ascultase toată discuția celor doi și i se cam făcuse pielea de găină. Până să se hotărască el cum e mai bine să procedeze, adică să stea cu ochii închiși, făcând pe mortu-n păpușoi, sau să-i lase deschiși și
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
-mi voie, vă rog!", îi ceru medicul studentei. Se aplecă și începu să-l studieze minuțios pe nea Vasile, dând la răstimpuri aprobator din cap. La capătul examenului se arătă mulțumit: "E bine, domnule Mirică. E chiar foarte bine. Bravo!" Bolnavul se chinui să zâmbească: "Săru'mîna, domnu' doctor! Mă simt bine, nu mă mai doare nimica. Nimica-nimicuța, să-nlemnesc! Atâta că parcă am osu' ăla dă la nas dân lemn și capu-i plin dă nisip. Da-n rest, sunt
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
cu domnișoara asistentă să-ți iei hainele și, până rezolvi treaba asta, am să-ți fac formele de externare, o să-ți scriu rețeta și-ți dau o săptămână de medical." "Să trăiți o mie de ani, dom' doctor!", mulțumi entuziast bolnavul. Însoțind-o pe duduia Fany, Vasile se bucură de faptul că-și lua singur hainele și portofelul. Ar fi fost destul de tensionat să știe că de problema asta s-ar fi ocupat cei doi studenți, comentând astfel situația în sinea
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]