KorAP: Find »[drukola/base=bulgar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...52 53 54 ...198 >

4,943 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

Transilvania și de la Dunărea de Jos. De exemplu, Menumorut avea relații politice cu împăratul Bizanțului, apoi existau legături între voievodul din Banat, Glad, și statul bulgar din sudul Dunării, armata sa din Vidin era alcătuită din români (vlahi), pecenegi și bulgari.25 Expedițiile ungare de la începutul secolului al X-lea, în Transilvania, nu aveau un caracter permanent, sistematic, erau doar incursiuni de pradă și cucerire, apoi cea mai mare parte a maghiarilor și a căpeteniilor lor s-au retras în Panonia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nuclee culturale bine definite geografic, Dobrogea și Banatul, în care evoluția vieții feudale locale este asociată cu faptul că Dunărea de Jos are legătură cu Bizanțul, Balcanii și Europa centrală. În a doua jumătate a secolului al IX-lea, creștinarea bulgarilor (864-865) a avut consecințe însemnate în regiunile învecinate românești, mai ales în Dobrogea și Banat. Evenimentele bisericești sud-dunărene, conturate după 864, au influențat mult ținuturile nord-dunărene, în acest fel, s-a născut teza tradițională a pătrunderii liturghiei slave, prin filieră

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
feudal local din Banat, botezat creștin în Vidinul bulgar, primise călugări ortodocși (greci) și înființase la Morisena, reședința sa, o mănăstire pentru ei, cu hramul Sf. Ioan Botezătorul, înzestrată cu bunuri și privilegii. Acei călugări "graeci" puteau fi bizantini și bulgari, probabil că Morisena ortodoxă, ca și Vidinul, erau subordonate patriarhiei bulgare de la Ohrida, până la 1018-aceste legături cu clerul sud-dunărean, bulgaro-bizantin, ale lumii din Banat nu sunt surprinzătoare. Nu trebuie să omitem legăturile existente între feudalitatea Europei centrale (Germania, Moravia, Boemia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la Târnovo. Noul arhiepiscop Vasile a organizat sistematic noua instituiție, a hirotonit episcopi vlahi și bulgari, în locul celor greci, a rânduit preoți în parohii, a înființat mânăstiri. În acest mod, Târnovo devine singurul centru politic și bisericesc al vlahilor și bulgarilor din sudul Dunării. Pentru a ridica prestigiul capitalei lor, Asăneștii au adus la Târnovo moaștele Sf. Ioan de Rila. În urma împotrivirii Constantinopolului, noul țar Ioniță s-a adresat Romei, papei Inocențiu III, care a recunoscut pe Ioniță drept rege și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și în nordul Dunării-să amintim și corespondența dintre Eftimie și Nicodim al Tismanei. Din păcate, în 1393, țaratul bulgar de Târnovo este ocupat de turci și apoi desființat, iar patriarhia sa care oblăduise timp de două secole credincioșii vlahi și bulgari și-a încetat activitatea. În locul acesteia a rămas, după 1393, o simplă mitropolie așezată sub jurisdicția patriarhiei de Constantinopol.31 Viața bisericească în Transilvania și Banat Am arătat mai sus (cap. VI), cum a avut loc instalarea ungurilor în Panonia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
ca și la Biharea, peste organizarea bisericească ortodoxă s-a suprapus cea catolică.32 În Banat, în secolul al X-lea, exista un voievodat condus de Glad, cu reședința în cetatea Cuvin (Keve), iar oastea sa era alcătuită din vlahi, bulgari, pecenegi. Nu știm dacă pe teritoriul voievodatului său exista o episcopie, dar este cunoscut faptul că în apropiere se afla scaunul episcopal de la Bononia (Vidin), unde probabil a fost botezat Glad. La începutul secolului al XI-lea, în Banat stăpânea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Olteanu, Structuri teritorial-politice românești în spațiul carpato-danubiano-pontic în secolele VIII-XI, în RdI, 2, 1979, p. 285-309; Istoria Românilor, vol. III, p. 234-237. 23. Istoria Românilor, vol. III, p. 237-238. 24. P. Diaconu, Realități politice la Dunărea de Jos: români, bizantini, bulgari, pecenegi, în RdI, 34, 1981, 6, p. 1111-1132; I. Barnea, Șt. Ștefănescu, Din istoria Dobrogei, III. Bizantini, români și bulgari la Dunărea de Jos, București, 1971; A. Rădulescu, I. Bitoleanu, Istoria Dobrogei, Constanța, 1998; Istoria Românilor, vol. III, p. 238-239

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
p. 234-237. 23. Istoria Românilor, vol. III, p. 237-238. 24. P. Diaconu, Realități politice la Dunărea de Jos: români, bizantini, bulgari, pecenegi, în RdI, 34, 1981, 6, p. 1111-1132; I. Barnea, Șt. Ștefănescu, Din istoria Dobrogei, III. Bizantini, români și bulgari la Dunărea de Jos, București, 1971; A. Rădulescu, I. Bitoleanu, Istoria Dobrogei, Constanța, 1998; Istoria Românilor, vol. III, p. 238-239. 25. M. Barbu, M. Zdroba, Noi contribuții privind cetatea de pământ de la Vladimirescu, în Ziridava, 8, 1977, p. 7-28; P.

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
controlul și pe țărmul nord-pontic și, în 1016, a declanșat o puternică expediție navală împotriva statului chazar. Influența Bizanțului în nordul Dunării devenise un fapt real încă din a doua jumătate a secolului al X-lea, înainte de sfârșitul războiului cu bulgarii. Aceștia, deși au reușit să intre în contact cu pecenegii, nu au reușit să învingă diplomația bizantină ! Sub împăratul Vasile II (976-1025), nu s-au produs atacuri ale pecenegilor în sudul Dunării, însă după moartea lui, aceștia s-au impus

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dealtfel, ocuparea de către Halici a regiunilor de câmpie din nordul Dunării era cu totul exclusă, deoarece aceste teritorii se aflau sub dominația politică a cumanilor și erau folosite ca locuri de atac împotriva Ungariei și Bizanțului.2 Revolta vlahilor și bulgarilor din 1185 și constituirea unui stat puternic între Dunăre și Haemus, sfârșitul dinastiei Comnenilor și instalarea Anghelilor au slăbit mult Bizanțul, umbra celui de altădată. Cumanii din câmpia munteană au cooperat cu vlahii din sudul Dunării, iar populația autohtonă românească

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pierdute după marea năvălire slavo-bulgară. Spațiul sud-est european și și regiunea carpato-dunăreană s-au aflat constant în atenția conducerii politice a Imperiului. Flota bizantină a fost activă pe Dunăre, în secolul al IX-lea, în timpul expediției lui Constantin V împotriva bulgarilor, când reședința flotei de pe Dunăre se afla la Lykostomion. Economia expansivă a Bizanțului s-a concretizat în prezența negustorilor săi și activul comerț promovat la Dunărea de Jos. Mai concret, revenirea Imperiului în această zonă a avut loc în condițiile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a Bizanțului s-a concretizat în prezența negustorilor săi și activul comerț promovat la Dunărea de Jos. Mai concret, revenirea Imperiului în această zonă a avut loc în condițiile complexe ale situației de-aici: bizantinii aflați în plină ofensivă, existența bulgarilor primului țarat (679-971), pecenegii și rușii. După moartea lui Simeon (927), statul bulgar a slăbit tot mai mult, sub țarul Petru, ca urmare a pericolelor externe, în primul rând, conflictele cu bizantinii. Dacă până la mijlocul secolului al X-lea, Imperiul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Petru, ca urmare a pericolelor externe, în primul rând, conflictele cu bizantinii. Dacă până la mijlocul secolului al X-lea, Imperiul plătea tribut statului bulgar de la Preslav, odată cu energicul împărat Nicephor Focas, Bizanțul refuza, în 967, plata subsidiilor și amenința pe bulgari cu acțiuni militare. S-a declanșat o campanie susținută de acțiuni militare, care se vor desfășura fără oprire sub Focas, Ioan Tzimiskes și Vasile II.4 Imperiul, pentru a-și menaja forțele, a făcut apel la conducătorul Rusiei kievene, marele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
către împăratului Bizanțului, el mărturisea că voia să devină stăpân la Constantinopol, după alungarea bizantinilor în Asia. Astfel, în anul 969, Sviatoslav și-a întărit poziția la Dunăre -în armata sa, alături de ruși (slavi) și varegi (suedezi), se mai aflau bulgari și elemente locale de tot felul, inclusiv români. Noua alianță bulgaro-rusă a provocat neliniște la Bizanț, iar noul împărat Ioan Tzimiskes (969-976) a adus trupe numeroase, de elită, din provinciile asiatice și a înființat o nouă forță de șoc, "nemuritorii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cei patru frați. Având centrul în Macedonia, între Prespa și Ohrida, acesta s-a extins treptat de la Marea Adriatică spre Marea Neagră și Dunăre, fiind un pericol pentru hegemonia bizantină în sud-estul Europei. Compoziția etnică a statului condus de Samuel era pestriță: bulgari, sârbi, albanezi, greci, aromâni și o parte a românilor apuseni. Împăratul Vasile II urmărea cu neliniște creșterea puterii statului bulgar apusean și viza anihilarea și distrugerea lui. Sursele narative arată că țaratul lui Samuel și-a extins autoritatea și la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Păcuiul lui Soare a fost distrusă, apoi refăcută de ei. În ofensiva sa antibulgară, Vasile II a desfășurat acțiuni militare la Dunărea de Jos, de la Pliska la Vidin, apoi s-a îndreptat spre Skoplje și Ohrida, i-a înfrânt pe bulgari (1014), apoi a desființat statul lui Samuel (1018).8 Prin victoria aceasta, întregul spațiu sud-dunărean se afla sub control bizantin, iar după 1018, a fost inițiată o organizare bisericească în teritoriile cucerite, urmată de cea administrativă și militară. În următoarele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
greaua luptă cu ostașii țarului Samuil, devin acum, la începutul secolului al XI-lea, un adevărat "depozit de luptători" pentru împărații din Constantinopol. Astfel, încă la 1027, se văd vlahi în oastea bizantină din sudul Italiei, alături de ruși, vandali, pecenegi, bulgari, macedoneni-pe la jumătatea secolului, ei luptau în Sicilia. Rolul lor militar deosebit se manifesta încă sub Vasile II, apoi sub Alexie Comnenul, împăratul recurgea la "păstorii de acasă" și, în felul acesta, avem ceata muntenilor (vlahii din munți), care coborau

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
mai recunoștea stăpânirea bizantină. Această situație corespunde informațiilor despre existența unor formațiuni politice autonome la Dunăre, piedică în calea expansiunii politice bizantine. Pe vremea lui Nichifor Bryennios, când pradă pecenegii și "neamul slavilor care refuză robia romanilor" năvălesc în "țara bulgarilor", între orașele pustiite se numără și "cetățile Paristriului" până la Vidin.18 Fapt este că la începutul domniei lui Alexie Comnenul (1081-1118) situația de la Dunărea de Jos și din sudul ei devenea tot mai dificilă pentru Imperiu. Valuri de pecenegi, urmate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
bizantine, de care a profitat populația din sudul Dunării, ce se va revolta împotriva Imperiului.20 Românii din sudul Dunării-Statul Asăneștilor În secolele X-XII, pe platforma prebalcanică, între valea Dunării și Munții Haemus, ca și în acești munți, trăiau alături de bulgari și alte populații, numeroși români, urmași ai locuitorilor romanizați din Moesia. Ei practicau agricultura și mai ales creșterea animalelor, economia comunităților românești din sudul Dunării fiind determinată de condițiile naturale ale regiunii. Existența românilor dintre Dunăre și Haemus este consemnată

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de jos, agricultori și păstori, din cauza fiscalității și a nedreptăților din Imperiu. Pe lângă privilegiile economice și politice, românii sud-dunăreni aveau și unele obligații militare, precum apărarea frontierei nordice a Imperiului. În regiunile dintre Dunăre și Haemus, trăiau alături de români și bulgari, și grupuri răzlețe de pecenegi și cumani, rămași aici din cursul năvălirilor anterioare. Sub aspect politic și administrativ, regiunea dintre Dunăre și Haemus aparținea statului bizantin și făcea parte din thema Paradunavon, cu capitala la Dristra, care îngloba și teritoriul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și a conducătorilor ei. Iorga afirmă că, la sfârșitul secolului al XII-lea, elementul românesc din Balcani se punea în mișcare prin răscoala fraților Asănești: Petru, cu tendințe imperiale, Kalopetru-Asan (nume pecenego-cuman) și Ioan, numit și Ioniță (Kaloian). Unii istorici, bulgari mai ales, au încercat să minimalizeze rolul românilor, iar alții să nege chiar participarea acestora.la revoltă. Însă izvoarele vremii vorbesc fără echivoc despre rolul proeminent al românilor în revolta din 1185, la care s-au asociat și alte populații

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Dar răsculații "nu s-au mai mulțumit să poată păstra ceea ce era al lor și să dobândească doar stăpânirea Moesiei, ci nu mai îndurau să nu aducă daune împărăției romeilor (bizantinilor) și să nu unească domnia misienilor (românilor-vlahilor) și a bulgarilor într-una singură, așa cum fusese odinioară" (Choniates, p. 419, în "Fontes, III, p. 259-261). Cronicarul cruciadei a III-a, Ansbert, face referire la vlahii și cumanii aflați în serviciul împăratului Anghelos. Răscoala odată declanșată, a luat amploare, în 1185-1186, și

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și micile orașe din munți înconjurate de întărituri puternice, ziduri și turnuri" (Choniates, p. 561-562, în Fontes, III, p. 269). În toamna 1191, împăratul a plecat spre Philipopol, în direcția regiunii balcanice apusene, tulburate acum nu numai de români și bulgari, dar și de jupanul Serbiei, Ștefan Nemanja, care atacase Skoplje, în Macedonia. Ajuns la râul Sava, el s-a întâlnit aici cu regele Ungariei, Bela III, socrul său, iar la întoarcere a trecut din nou prin Philipopol, unde a instalat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
nou prin Philipopol, unde a instalat ca strateg pe vărul său, Constantin Anghelos, pe care l-a numit și "duce al flotei". Dar, la scurt timp după aceea, noul strateg s-a ridicat împotriva lui Anghelos, ușurând acțiunea românilor și bulgarilor, care au început să atace Philipopol, Serdica și Adrianopol. În sfârșit, în 1195, împăratul bizantin a pornit încă o dată în persoană, împotriva răsculaților, el contând și pe sprijinul ungurilor, care urmau să ajungă la Vidin. Dar și această nouă campanie

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
țaratului) de la Târnovo, iar pentru el însuși a obținut titlul de rege, deși el pretindea titlul de împărat, numindu-se "Imperator omnium Bulgarorum et Blacorum". Arhiepiscopul de Târnovo, Vasile, a fost uns de trimisul papei, cardinalul Leo, ca "primat al bulgarilor și vlahilor", în schimbul promisiunii de a recunoaște supremația scaunului apostolic al Romei. Domnia lui Ioniță a coincis cu desfășurarea cruciadei IV, în cursul căreia Constantinopolul a fost cucerit, în aprilie 1204, de cruciați, iar pe ruinele Bizanțului destrămat, s-a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]