KorAP: Find »[drukola/base=buruiană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...52 53 54 ...118 >

2,949 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631

păcălit. Până la urmă, chiar era dreaptă Împărțeala. El nu era un așa de bun țintaș și ar fi irosit bunătate de muniție. Se ținea la doi pași În spatele celuilalt și Îi venea să urle de groază când, din pricina a cine știe ce buruieni, Îl scăpa din ochi. „Vere!” se pomeni strigând cu glas sugrumat, tocmai când ăla slobozea praștia. „Boule, ți-am spus doar să taci din gură. Mi-ai speriat guguștiucu’, tâmpitule!” „Găsim noi alții”, Îl Împăcă Blondul, bucuros că Îl ajunsese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
de două ori capul, Îl smulse și-l azvârli pe jos. Apoi aruncă În traistă trunchiul ce dădea din aripi. Blondul rămase trăsnit, cu gura căscată și mâinile Însângerate Încă Întinse. Privirile nu i se dezlipeau de căpățâna aruncată În buruieni. Căscase ciocul de Încă două-trei ori. Ochii Își pierdură luciul, se uscară și se rostogoliră din găvane. Când se aplecă să Îi culeagă, copilul văzu că erau cu adevărat boabe de piper, așa cum auzise el că punea Tușa În ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
casă scoteau zgomote de scândurici uscate lovite Între ele. Și, dintr-odată, Valea sparse creasta dinspre Dunăre și se deschise larg, către Baltă. Ieșiră alergând din văgăuna Întunericului și a spurcăciunilor și mai goniră o vreme pe dealul năpădit de buruieni mărunte, cu vârfurile păscute de turmele de oi și capre. Pe fața spână a coastei era un singur pom, un cireș amar cu frunzele prăfuite și chircite de căldură. Se Îndreptară către el și căzură, gâfâind, la umbra rară. În urma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Însă, năuc, lipea obrazul de coaja dudului. Erau nopți când razele de lumină albastră a cerului cădeau În pulberea drumului și pufneau ușor, ca și cum picături reci de ploaie s-ar fi scufundat În praful acela fierbinte. Frunzele copacilor și ale buruienilor se plecau lin, fără foșnet, sub lumina albastră și rece. Mihai Enin n-ar fi spus nimănui ce vedea și auzea el În acele ore de noapte. Cine l-ar fi ascultat ar fi râs de slăbiciunea lui. Se Întâlnise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
vechile moșii se păstrau câteva vițe nobile, din cele plantate pe coasta Însorită dinspre Dunăre. Malurile Eleșteului se roseseră Încet, se rotunjiseră, Își prăvăliseră pământul În adânc. Apa măsura numai câteva palme, după care te afundai În nămol până la gât. Buruienile și trestia năpădiseră malurile. Un izvoraș izbucnit din coastă arunca Întruna apă curată În cea mâloasă a Eleșteului. Pe malul cel dinspre deal, așezat cu fața către Baltă și către Dunărea care, departe, sclipea aproape cu voioșie, se afla croitorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
munceau nedumeriri de felul ălora. Sta liniștit pe marginea Eleșteului, singur, departe de lume, și se uita la libelulele albastre ori verzi care-și țârâiau aripile aproape de luciul bălții. Se așezau pe câte o frunză de trestie ori pe vreo buruiană ieșită din apă. Broscoii cu ochi beliți le pândeau și, din când În când, căscau guri imense, rozalii, săreau scurt, apucau și frângeau trupurile lunguiețe și viu colorate. Croitorul, căruia i se cam uitase numele și i se spunea Cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
cu prima zi de internat și durerea mușcăturii. Îi plăcea, când era mic, să ducă gâștele la păscut pe Valea Morii. Era pustiu și liniște, nu se auzeau voci de oameni, numai vorbele pe care și le spuneau gângăniile prin buruieni, păsările În văzduh ori chiar ierburile Între ele. Maistrul Îi trăgea scatoalce peste ceafă de câte ori greșea. Se Învățase, la Început, să plângă noaptea, pe tăcute, vârât sub cearceaf. Mai apoi lăsase plânsul. Strângea din dinți și ascuțea privirea neagră. Daie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Iedul bocănea Înfundat În urma lui. Se opriră lângă Cap de Șobolan care, cu mare trudă, se ridică să dea mâna cu bătrânul. Se așezară apoi În iarbă, cu fața spre Dunăre. Iedul se tolăni și el, apucă un fir de buruiană și porni să-l mestece, mulțumit de cele ce i se Întâmplau și cumva toropit de o lene mângâietoare. Nea Mitu vorbi primul. „E aicea, nu?” Întrebă, arătând spre buruienile din spatele său. „Îhî!” mormăi Cap de Șobolan, puțin nemulțumit și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Dunăre. Iedul se tolăni și el, apucă un fir de buruiană și porni să-l mestece, mulțumit de cele ce i se Întâmplau și cumva toropit de o lene mângâietoare. Nea Mitu vorbi primul. „E aicea, nu?” Întrebă, arătând spre buruienile din spatele său. „Îhî!” mormăi Cap de Șobolan, puțin nemulțumit și Încurcat. „Stai liniștit, nu-ți face nimic. Nici măcar n-o să te bage În seamă și n-o să vorbească cu tine. Fă-te și tu că nu-l vezi.” „Nu e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
pe nimeni În spinare. Sunteți voi nebuni. Lăsați-mă În pace!” Iedul scuipă firul de iarbă care Îi Înverzise dinții și luă aminte la mișcările bătrânului, să nu cumva să plece fără el și să-l lase acolo, trântit În buruieni. Nea Mitu Păcătosul se ridică dintr-odată și Iedul chiar avu timp să-l apuce de umăr și să se salte la rândul său. „Uite, ce să fac”, zise moșul, „mă duc În Baltă, că am alea două pogoane de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Își pun și ei prin curți cam ce au nevoie În casă: roșii, fasole, ceapă, vinete, cartofi, dovlecei, castraveți, chiar și porumb pentru floricele. Acolo, Însă, de generații Întregi de firi visătoare și contemplative nu se desțelenise ditamai curtea de buruieni. Așa că vestiții porci grași și leneși ai lui Florea Cucu creșteau precum caprele, cu tot soiul de verzituri și mai puțin cu grăunțe ori tărâțe. Cu câteva zile Înainte de Crăciun, stăpânul pleca de acasă când i se tăia porcul, căci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
sat vreun anotimp-două ca să le fac femeilor voastre odrasle zdravene?” - și Își frecase, libidinos, claia de lână de sub buric. „Păi să știi, vericule, că dacă mă vrei În deplină putere, nu-ți face socoteala c-o să-mi umpli burta cu buruieni și rădăcini: băiatu’ are nevoie de fripturică În sânge ca să-ți Împrospăteze neamul!” „De când te știu nu prea te-a dus mintea”, a oftat Urmașul de la Înălțimea cugetului său Îngăduitor. „Eu zic așa: când se va Împlini luna a zecea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
târgului, percepeau doritorilor taxe. Cine-și dădea marfa pe mâna lor ca să fie potrivită și făcută cât mai ademenitoare pentru mușterii ieșea mai câștigat. Dacă aveau de vândut, să zicem, niște grâu alac (o prăpădenie de grâușor - mai mult o buruiană - care făcea În spiculeț un singur bob; unul singur, mama ei de viață), totul se petrecea cu un zgomot ascuțit și Învăluiri șirete În vorbe. Cumpărătorul era amețit și Încredințat În gura mare și cu tremur În glas că În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
găletușe cu ouă sau săculeți cu boabe de fasole. Doctorul Însă, nepriceput În ale animalelor, nu alocase nici un ban din fondurile Dispensarului pentru hrana calului; Își Închipuia, În mintea lui de orășean cam molâu, că troscotul de prin curte ori buruienile de pe marginea drumului erau cu totul de ajuns pentru umplerea unui burdihan, fie el și de cal. Singura lui grijă În ce-l privea pe Canafas era să-i Întrebe de cinci-șase ori pe zi pe cei doi felceri: „Băi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
și-l azvârli În țărâna ca un mălai a drumului de pământ. Târâtoarea Își Încordă amarnic trupul subțire, cu zgomot și iuțeală de pleasnă de bici, scoase, cu furie, limbuța neagră și despicată, apoi se repezi cu nemaivăzută agerime În buruienile șanțului. În praf rămase o dâră tremurată. „Săru’ mâna, părinte!” se pomeni Enin dând binețe preotului Îmbrăcat În sutană cenușie. „Să trăiești, să trăiești!” răspunse popa cu graba și ușoara bâlbâială a celui care e luat pe nepregătite. „Ți-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
tu pe mine!”. Mai târziu, printre bocănituri de copite și scârțâit de roți, se auzi iar răcnetul: „Vaina caput! Vaina caput!”. Prin șanțul de peste drum, lui Mihai Enin i se păru că vede și aude strecurându-se și fojgăind prin buruieni pe Balaurul de pe Valea Puțului. Toamnă fiind, solzii cât țigla de pe casă Începuseră să bată În galben. Trecu apoi Odraslă, ținându-se cu mâinile de pântece și răspândind miros de moarte. În urma lui, Foiște se chinuia amarnic să-l ajungă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
Foiște aproape cu Încântare, „taică-tău lua ghemotoace de albine și, de parcă ar fi ținut În mână zglobii bulgări de zăpadă, le arunca după tine ca să pricepi pentru totdeauna că nu moare nimeni din așa ceva. Alergai ca un bezmetic prin buruieni, cu taică-tău În urma ta azvârlind bulgări de albine. Te-ai scufundat, până la urmă, Într-un canal de irigații din care nu te-ai dat dus, deși Directorul urla ca să te convingă: «Ieși de-acolo, lașule! O să ajungi un nenorocit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
ci din scârnă. De atunci și până acum, a avut timp să-și Îngrijească mușchii zdrobiți și sfâșiați și promitea adversarilor o revanșă pe cinste. Galeria s-a pregătit cum se cuvine: s-a Îmbătat cu măsură, a ascuns În buruienile de pe marginea terenului lucioase măciuci, iar În buzunare agere șurubelnițe bine ascuțite, cu care să repare, la momentul potrivit, bucile neîmpăcaților dușmani. Arbitrul, sosit cu o seară Înainte de marea confruntare, a fost omenit cum se cuvine - așa cum prevede nescrisa lege

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
la Îndemână: l-a altoit pe pădurar după ceafă cu o coadă de topor pe care o ținea după el ca piesă de schimb, i-a făcut țăndări pușca de trunchiul unui stejar, l-a lăsat să zacă, inconștient, În buruieni, a descărcat lemnele În curtea cui le comandase, și-a Încasat onorariul și a dispărut de la domiciliu; Icu Poștașu, În vreme ce se holba la avionul de stropit aterizat pe o miriște, a observat câteva nituri retezate În coada hărăbăii, bucurându-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
foarte fioros și ajunse la concluzia că nu mai era nevoie să-i frece cu degetul tăvălit prin sare. Ieși În curte. Se mișca Încet, avea un mers tolerant de stăpânitor În toane bune. Se Învârti de câteva ori prin buruienile ce-i ajungeau până la brâu și se puse pe chibzuit. Întrerupse scurt meditația și o luă, cumva precipitat, spre construcția de scânduri aflată În fundul grădinii. Se puse pe vine și-și reluă cogitațiile. Într-un spațiu ceva mai larg dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
lămurea, cu glas de profesor sau de popă, că nu e neapărat nevoie să dai milităria jos din pod ca să te asculte nevasta, ci se poate și cu vorba bună. Hohotele celor doi pușcăriași se pierdeau până departe, printre crucile, buruienile și tufișurile cimitirului aflat sub paza lui Nae Cuțitaru. De multă vreme, de mulți ani, acele hohote Încetaseră să se audă. Paznicul rămăsese de tot singur: copiii și-i dăduse la Înfiat - pe bani puțini - În străinătățuri, Maria și Ion

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
și adânci ale șorțului. Scoase două mere verzi și câteva nuci pe care le așeză lângă femeia care nu Încetase nici o clipă să privească În același loc de pe tavan. Pe trotuarul din fața spitalului avu vreme să vadă praful, hârtiile colorate, buruienile pârlite de soare. „Ia uite-mă la ce dracu’ - Doamne iartă-mă - Îmi stă mie mintea acuma: să-mi Închipui ce gust o avea frunza de știr amestecată cu praf de pe asfalt...” Plecă, apoi, cu autobuzul cel hărtănit și adormi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
untură de câine -, ci le trimitea cuiva care știa să obțină bani buni pe ele prin târgurile, bâlciurile și oboarele ce se țineau În jurul marelui oraș. În acea după-amiază, Cap de Șobolan trecuse pârleazul către Valea Puțului, mergea liniștit printre buruienile Înalte, cu o țigară aprinsă În gură, cu două cute adâncite Între sprâncene, semn că era muncit pe dinăuntru sau că dorea cu tot dinadinsul să pară serios, ca atunci când - ca să râdă apoi de el pe ascuns - dracii de copii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
frumușică, avea nevastă supusă și trei copii. În fiecare noapte, Însă, o zărea stând cuminte și tăcută Într-un colț al odăii luminate de pâlpâirea slabă a candelei pe mama lui Lică, așa cum o zărise cu ani În urmă, printre buruienile Înalte din preajma Gropanului, privind la cele ce se Întâmplau cu trupul mort al băiatului ei. Pe soldatul Cătănuță Îl scăpase de la moartea prin Împușcare una dintre cele două curve pe care soldații le poștiseră cu o noapte Înainte de aceea a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
iar tractoristul se azvârli de pe scaunul său și o luă la goană printre copaci, tăvălindu-se din când În când prin iarba Înaltă, ridicându-se apoi și Începându-și din nou fuga disperată. Directorul se năpusti după el. Bâjbâi prin buruieni destulă vreme până să-l găsească. Zăcea fără suflare, Întins cu fața În jos. Îl Întoarse, Îl descheie la gât și Încercă să-i prindă pulsul. Începu să-l izbească, apoi, cu mâinile Împreunate peste pieptul care scotea niște bocănituri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]