KorAP: Find »[drukola/base=călca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...52 53 54 ...475 >

11,853 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883

de vie, corzile te trag înapoi, nu te lasă să înaintezi, tu îți încordezi toți mușchii și împingi ca un taur în lianele verzi, te lupți cu lianele verzi ale acestei încrengături, strivești cu fruntea boabe mici de struguri acri, calci pe pământul cleios cu dificultate, pământul cleios este mișcător, trebuie să împingi mai tare, altfel te va înghiți, spui rugăciunea sufletului tău, o simți pe luo na în trupul tău, cum te ajută să împingi. de-a v-ați ascunselea

Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu (2014) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781

mult nu ne-am întâlnit... (se retrage bombănind) DĂNILĂ (apare): Ei, cumnățică dragă, vezi de ce-mi ești în stare dacă nu ți-a mai scărmănat de mult bădița cânepa dracului, să te-nveți a primi cuviincios oamenii care-ți calcă pragul?... ANISIA (vine spre poartă): De mi-i crede, chiar îți duceam dorul... Mai ieri ai venit după topor, să bați un par la gard. Astăzi ce trebuință-i mai avea, că numai de dragul ochilor mei n-aș crede c-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
ANISIA (vine spre poartă): De mi-i crede, chiar îți duceam dorul... Mai ieri ai venit după topor, să bați un par la gard. Astăzi ce trebuință-i mai avea, că numai de dragul ochilor mei n-aș crede c-ai călcat calea până aici. DĂNILĂ: Toate le vezi, le știi și le-nțelegi, cumnată dragă! Iaca așa-mi crește inima că frate-meu, Ispas, are o nevastă și frumoasă, și harnică, și deșteaptă! Așa cum se și cuvine... ANISIA (prudentă): Asta se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
și du-te unde-a dus surdul roata și mutul iapa, ca să nu mai aud de numele tău! ANISIA: Da' carul cu boi, bărbate? ISPAS: Lehamite și de car, și de boi, și de-așa om. Să nu-ți mai calce piciorul pe-aici, Dănilă, c-asmut dulăii; tot te hârâie ei de-o vreme. Așa să știi! (intră în casă, împreună cu Anisia) DĂNILĂ: Cu alte vorbe, ia-ți tălpășița, frățioare! Iaca-i bun! Da' parcă zicea ceva de-o iapă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
cuteze nimeni a-mi trece pe dinainte fără poruncă! Iară tu, care mi-ai fost cândva odraslă alintată, să fii ieșită, până la apusul soarelui, dintre zidurile cetății noastre de scaun și să nu te oprești din drum până nu-i călca dincolo de hotarele noastre. Altfel să nu faci! Se ridică, pleacă greoi pe ușa din stânga, însoțit de cele două fiice mai mari. Ies sfetnicii II și III. Slujitorii iau jâlțurile și le scot din scenă.) POSACUL: Domniță, șterge-ți lacrimile și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
la trei împărați, și cu acesta al nostru patru, și pretutindeni am agonisit învățături alese, în vorbe, în purtare, în straie... Ia uite numai, văzut-ai dumneata un bărbat mai chipeș până acum? (se rotește, pozează) Sau unul care știe călca mai falnic decât mine? Privește ici! (traversează apăsat încăperea) LIANA: Asta spuneam și eu. Tocmai domnia ta... Dacă trimiteai aici un oștean, cum i-ai fi poruncit să se înfățișeze și să vorbească? Și ce i-ai fi făcut aflând că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
după mine o caleașcă sau măcar un slujitor care să mă aducă în cârcă pe bezna asta. He, he! Dacă fanaragiii mei ar lucra ca aceștia, gata, pe loc le-aș tăia capul! (se așază) APRODUL: Măria Sa Lehamite-Împărat! LEHAMITE (intră, calcă plictisit): Eu... de... iaca... m-ați chemat, am venit! Da' ce atâta tărăboi pentru o nuntă, acolo... Mai bine-mi trimiteați bucatele acasă... eu, ca omul... dădeam ceva pentru însurăței și gata, nu ne mai osteneam cu toții atâta...! (se așază

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
de grijă cum s-ar cuveni, după câte am aflat. MAVRICHIE: Măcar dacă și-ar purta de grijă sieși... (Grupul trece prin fața lor. Cuprinde câțiva mântuiți îmbrăcați la fel, cu cămeșoaie de un alb îndoielnic, sunt rași pe cap și calcă târșit, cântând ca vai de lume. În fruntea lor, Sfântul Terentie, cu o aură asemănătoare celei a Sfântului Mavrichie, bate tactul cu toiagul înalt. Se îndreaptă spre Mărul lui Adam. La câțiva pași în urmă, vine un întârziat, evident dezorientat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
atunci încerci să-i smomești pe alții? Mărturisește și cere iertare! SISOE: Greu pricepi, Sfinte Terentie! Am vrut doar să-i dovedesc acestui cap necopt că raiul nu-i panoramă, să caște gura pe cele dealuri! Aici se cade să calci cu evlavie, privind cuviincios doar ceafa sfântului călăuzitor. Iară dacă cei aleși să dea ucenicilor învățătură nu se arată a fi ei învățați, apoi mai bine le-ar sta în chip de oiște la căruța lui Sfântul Pintilie cel Gros

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
Mavrichie? MAVRICHIE: Văzut. De toată mâna. Da' așa-i și la ceilalți. Că de pe nimica nu se mai cunoaște, pe dinafară, care-a fost bărbat și care femeie... Atâta doar că cei mai vechi, ușurați cu totul de pofte pământești, calcă lin și apăsat, de parcă fiecare duce o tavă cu colivă pe creștet. SISOE: Păi da! De asta trebuie șmotriți cei abia ajunși aici, cum era zăbăucul acela care a început să zbiere când m-am uitat la el; ca să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
trebuie șmotriți cei abia ajunși aici, cum era zăbăucul acela care a început să zbiere când m-am uitat la el; ca să nu mai umble cu genunchii înțepeniți de atâtea mătănii și să nu se mai îndese unul în celălalt, călcând de sus, ca-n străchini. MAVRICHIE: Eu ți-oi mai spune una, Sisoe. Nu-i chip să-i dezveți pe toți de naravurile vechi. De asta unii chiar încearcă, din când în când, să-și ia tălpășița de pe-aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
cam amorțit, iese din coș, privește spre cer.) SISOE: Gata, am ajuns! (Se uită în sus, strigă) De-acu' ridicați hârzobul și puneți-l la păstrare. Să ne vedem cu bine! (Coșul este ridicat, dispare spre pod. Face câțiva pași, calcă strâmb) Ptiu, drace! (ridică talpa piciorului, o freacă) Aceasta numai pe pământ este cu putință: să te poticnești cum faci un pas și să-ti zdrelești tălpile în colțuri și ascuțișuri. Hm! Cată să fiu cu mai mare băgare se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179

o încântă cu jocul culorilor și luminilor. În acest al cincilea caiet, în sfârșit apar și chestiunile cu tangențe religioase. E descris un preot local, o figură luminoasă ale cărui sfaturi sunt ascultate cu sfințenie de Eugenia Ionescu: Să nu calci pe firimituri de pâine sau să calci vreo gâză. Să nu strici vreun cuib de pasăre sau vreun mușuroi de furnici, să nu zici „zău“, că iei numele Domnului în deșert, să nu legeni picioarele când atârnă pe scaun că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
În acest al cincilea caiet, în sfârșit apar și chestiunile cu tangențe religioase. E descris un preot local, o figură luminoasă ale cărui sfaturi sunt ascultate cu sfințenie de Eugenia Ionescu: Să nu calci pe firimituri de pâine sau să calci vreo gâză. Să nu strici vreun cuib de pasăre sau vreun mușuroi de furnici, să nu zici „zău“, că iei numele Domnului în deșert, să nu legeni picioarele când atârnă pe scaun că... legeni pe diavol. Aproape de această mărturie prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
felul acesta. De teapa? Ea doarme în pod. Copiii și bărbatul și i-a trimis la țară. Bărbatul oricum e un mameluc sinistru. Și nici nu poate fi altfel pentru că, atunci când popa le-a pus pirostriile, tanti Magdalena l-a călcat energic pe picior. S-a asigurat astfel c-o să-l aibă sub papuc toată viața. Sigur că, dat fiind excesul de zel al lui tanti Magdalena, soțu’ a șchiopătat toată nunta, dar asta e partea a doua. Și o amintire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
nu ai proceda la fel și cu soția? Tanti Magdalena are principii. Nu-i plac nesimțiții. Ăia care vor TV în fiecare cameră de exemplu. Sau fandositele cărora un duș pe zi nu le ajunge. Și fac risipă. Și-o calcă pe coadă. El, repede, „Du-te, făăăă, la mă-ta acasă aveai budă din doi araci și-aicea vrei jacuzzi, fă, crizato?“. Tanti Magdalena are un stil extrem de coroziv. Adică ți-o zice domnule! Nu rămâne datoare. Păi, cum? Un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876

zare, parcă pentru a prinde din zbor o amintire, a tușit ușor și a mângâiat adunarea cu privirea caldă... Dragii mei copii. Dați-mi voie să vă spun așa, pentru că apropape pe toți vă știu de pe când, copii fiind, ați călcat pentru întâia oară peste pragul școlii. Bucuria pe care o trăiesc astăzi alături de voi nu are seamăn, pentru că știu de unde am plecat și văd unde am ajuns. Am pornit dintr-o încăpere a unui gospodar din sat, care ținea loc

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
uitați, prima joie din aprilie... N-am să uit. La revedre, dragul meu! Cu bine, domnule inginer, și vă aștept cu noutăți. Spunând acestea, Costăchel a ieșit val-vârtej din biroul inginerului, compunându-și o figură de om înfuriat la culme. Călca apăsat prin omătul înmuiat de soarele care strălucea vioi. Din când în când, arunca priviri scurte în dreapta și în stânga, să vadă dacă nu este cineva prin preajmă. Abia la poartă l-a găsit pe paznic, făcând drum de scurgere pentru

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
Vorba ceea: „Nu mor caii când vor câinii... Ajuns la primărie, a intrat ca o furtună în încăperea unde lucra Petrache. Oamenii, veniți cu treburi, au rămas descumpăniți văzându-l pe Costăchel - ca niciodată - cu o cută adâncă între sprincene, călcând apăsat și abia răspunzând la binețe. Petrache! Vezi ce treburi au oamenii pe la percepție și, când termini, vii la mine. Abia a rostit ultimul cuvânt și a ieșit, cum intrase... Numai el cu gândurile lui învălmășite în neștire. Toate câte

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
vremea de plecare. Rămâneți cu bine. Domnule inginer, am să plec și eu, pentru că avem același drum o bună bucată de cale. Mergeți cu bine, dragii noștri - le-au urat învățătorii. Au ieșit. Întunericul i a învăluit de la primii pași. Călcau în tăcere, luptându-se cu gândurile proprii. La poarta inginerului, și-au luat rămas bun, cu speranța revederii. Costăchel simțea apăsarea întunericului ca pe ceva material. Nu se vedea la doi pași. Niciodată nu s-a întors acasă așa târziu

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
intrăm noi! Cine sunteți și ce vreți de la el? Suntem noua putere din comună. Cu noi se află și reprezentantul prefecturii. Cheamă-i în casă, Măriucă! a strigat Costăchel, care auzise discuția de la poartă. Cei patru au intrat în casă, călcând ca la paradă. Bună ziua. Eu sunt reprezentantul noului domn prefect. Ți am adus actul de demitere din postul de primar. Odată cu plecarea ta din primărie sunt concediați și ceilalți funcționari. În cursul zilei de astăzi, vom numi alții. Perceptorul, care

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
la el n ai să știi care-i adevărul. Așa că, umblă fuguța, că ne apucă noaptea pe drum. Doctorul avea casa în centru. Costăchel a ajuns acolo repede. Chiar de la poartă și-a dat seama că și casa doctorului fusese călcată de legionari. Erau destule semne: geamuri sparte, o bucată de masă și câteva scaune șchioape ședeau în mijlocul curții. S-a oprit descumpănit. Să sune sau să se lase păgubaș? „Am să sun, că altfel degeaba am bătut atâta cale pe

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
cu un bob de lumină cuibărit în ochi... . Ai venit? Atât a reușit să întrebe Măriuca și a rămas nemișcată în fața lui, căutându-i privirea... Am venit ! - a răspuns Costăchel. Și? Mi-i o foame, de nu văd pe unde calc. Da’... Da’ ce? - a făcut-o pe niznaiu Costăchel. Păi... cu actele... La ce-mi trebuie mie acte la mine acasă? Ce? Nu se culcă nevasta cu mine în pat? Se culcă! Nu-mi dă de mâncare? Uite... că nu

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
Omul ne așteaptă în fiecare seară. Hai s-o facem ca la șezătoare, Petrache. Noi aducem vorbele și vinul, iar gazda pastrama și urechile... Soarele a asfințit într-o mare de foc. Semn că vremea va gerui. Costăchel și Petrache călcau voinicește troienele adunate de-a curmezișul hudițelor satului. Inginerul Cicoare a aprins lampa mare, semn că aștepta musafiri... Acasă-i gospodarul? - a deschis Costăchel vorba de la ușă. Acasă. Acasă, că i-o trecut vremea de mers la fete - a răspuns

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
au umblat fel și fel de marțafoi... Din târg au venit și echipe artistice. Cu steaguri roșii și fanfare... Arătau - spre hazul sătenilor - ce „rai” îi întovărășirea și ce „dușmani” îs chiaburii... Chiar și învățătorii au fost obligați să-și călce în picioare demnitatea... Toți însă care au trecut pe la Costăchel și Petrache au primit același răspuns: Nu!! O zloată uitată de Dumnezeu își aduna omătul ud din ceruri... Plutea ca o perdea zdrențuită deasupra Poienii... Costăchel tocmai ieșise pe cerdac

Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă (2005) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]