KorAP: Find »[drukola/base=călugăr & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...52 53 54 ...432 >

10,800 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

cu o frunte maiestuoasă. Parcă statuia de marmură a unui roman din vechime ieșise din pământ spre a păși din nou printre oameni. Nu avea nimic umil, se gândi Dante, observându-l cu atenție. Cel mult, reprezenta icoana desăvârșită a călugărului războinic, cu umerii săi largi de luptător, statura impunătoare și mai cu seamă poziția semeață a cuiva care vine mai curând să sfideze decât să ceară. Fără a slobozi un cuvânt, bărbatul se apropie de ladă și Înlătură țesătura, scoțând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
În metal o zeiță a infernului. Dante se uită În jur, studiind reacția mulțimii, dar se părea că nimeni din preajmă nu era indignat din pricina acelei sfruntări introduse Într-un loc sfânt. După ce așteptă ca mulțimea să capteze emoția momentului, călugărul se apropie de relicvariu, plimbându-și mâinile peste el, ca și când ar fi vrut să Încălzească bronzul rece. Mai Întâi păru să desprindă o cataramă care probabil că asigura baza bustului. Apoi, acționând peste niște Închizători invizibile, deschide o porțiune deasupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
de a li se mărunți trupurile, În loc să fie lăsați să aștepte, În integritatea lor, trâmbița celei de a doua judecăți. Dar poate că era vorba doar de o statuie din fildeș, asemănătoare cu acelea ale zeilor din vechime. Între timp, călugărul Își deschisese larg brațele, cerând tăcere din partea mulțimii. Apoi Își duse mâna spre relicvariu, acționând asupra unui fel de mici manete care ieșea din bust. O trase spre dânsul, deschizându-l și scoțându-i la iveală conținutul complet. Apăru trunchiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
reașezându-și brațele peste piept. Părea să se fi Întors la somnul ei infinit, pierdută din nou În visele ei de slavă și de dreptate. După ce Închisese plăcuțele metalice și asigurase curelușele care țineau laolaltă diferitele părți Împodobite cu nestemate, călugărul Brandan se Întoarse spre mulțimea Încă agitată, trăgând după sine canatul ce Închidea tabernacolul și acoperi la loc, cu țesătura brodată, cufărul cel miraculos. Dante era nedumerit. Dar nu se simțea deloc prins Într-o prostească stupefacție, precum mulțimea extatică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Împăratului, mâna dreaptă a lui Frederic În toate visele sale cele mai perverse. Se povestea că Îi decorase capela secretă de la Palermo, după ce suabul se Întorsese de peste mare. Și el Îl cunoscuse, atunci când, pentru o scurtă perioadă, sculptorul lucrase pentru călugării de la Santa Croce. Pe atunci, poetul era doar un copil, aflat la primele Încleștări cu arta cuvântului. Dar Își amintea bine nasul frânt și barba nerasă care Îi confereau acelui om aerul unui satir, ca și privirea lui pierdută În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cel gras, șopti hangiul. Tot negustor de stofe. Și el se duce la Roma pentru Jubileu. Iar pe celălalt Îl cheamă Bernardo Rinuccio. Umblă cu multă hârtie și cerneală. Cred că scrie ceva. E mai mereu pe la Santa Croce, la călugări, să le cotrobăiască prin hârțoage, adăugă el cu o mutră Înfricoșată. Pe obrajii scobiți ai acelui om, pomeții păreau pe punctul de a sfâșia pielea și de a izbucni În afară, scoțând la iveală oasele craniului. Un fior Îi străbătu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
o dată, Își croi drum cu coatele, Încercând să revină În locul de observație de data trecută, sub pilastru. Baldachinul menit să adăpostească relicvariul lui Bigarelli fusese deja transportat În fața altarului, iar cineva trăsese perdelele pentru a-l oferi vederii credincioșilor. Dar călugărul și miraculoasa relicvă Încă nu Își făcuseră apariția. Dante profită de acest lucru ca să observe mai bine masa de oameni care Îl Înconjura. Ceva era altfel decât prima oară: probabil că zvonul miracolului se răspândise cu repeziciune, ajungând până În punctele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
a doi dominicani. Poetul se retrase din instinct Înapoia pilastrului: dacă se deranjase și Inchiziția, era un semn că miracolul depășise zidurile acelei mici mânăstiri. În acel moment, pe poarta din spate Își făcu intrarea, cu pași Înceți și maiestuoși, călugărul Brandan, urmat de doi bărbați Însărcinați cu transportul relicvariului. Procedura se repetă, dar, de astă dată, atmosfera de așteptare a auditoriului era mai palpabilă, de-a dreptul frenetică. La nerăbdarea celor care asistaseră deja la miracol se adăuga acum curiozitatea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
de mântuire a celor ce credeau că Dumnezeu coborâse de-adevăratelea În mijlocul iadului. Între timp, oamenii eliberaseră torsul fecioarei, oferind din nou dinaintea privirilor mulțimii luciul pielii sale ca de ceară. Într-o clipă, parcă răspunzând la un semn la călugărului, pleoapele Fecioarei se ridicară Încetișor, dezvelind mai Întâi albul corneei și mai apoi străfulgerarea azurie a pupilelor. Dante se uita cu uimire la perfecțiunea mecanismului care, probabil, se ascundea În cap, pentru a realiza o mișcare atât de lină și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
sunteți surzi la plânsul acelor oameni care, ca și mine, și-au primit pedeapsa pentru că au fost credincioși singurului Dumnezeu adevărat? Apoi, dintr-o dată, Începu să Îi fixeze pe cei de față cu o privire circulară, arătând cu mâna spre călugărul mut de lângă ea. - Și sunteți surzi la chemarea lui Dumnezeu Însuși, care, prin glasul unor oameni sfinți, precum călăuzitorul nostru, vă cere să răscumpărați pământul nașterii Sale și al martiriului Său? Călugărul Își plecase capul În semn de confirmare. - Dăruiți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cu o privire circulară, arătând cu mâna spre călugărul mut de lângă ea. - Și sunteți surzi la chemarea lui Dumnezeu Însuși, care, prin glasul unor oameni sfinți, precum călăuzitorul nostru, vă cere să răscumpărați pământul nașterii Sale și al martiriului Său? Călugărul Își plecase capul În semn de confirmare. - Dăruiți-vă inimile, spadele și averile pentru această faptă! Alergați sub steagurile lui Cristos! Înainte să fie prea târziu și sufletele voastre să se prăvălească În iad, drept pedeapsă pentru nepăsarea voastră! mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
lase Încetul cu Încetul peste trăsături, Însemnându-le cu riduri imperceptibile. O expresie neliniștită Înlocuia treptat Împăcarea pe care o transmitea puțin mai Înainte, de parcă, după scurta-i ședere printre Îngeri, acea revenire la convulsiile vieții o umplea de durere. Călugărul se pare că observase și el acele semne de umană istovire. Se apropie și, cu un gest afectuos, Îi atinse umărul dezvelit, parcă voind să Îi aline oboseala. Relicva păru să primească atingerea mâinii ca pe un semnal precis. Imediat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
prima oară, se oprise Îndărătul amvonului, binecuvântând mulțimea În extaz. Astfel, se apropia Încetul cu Încetul de locul unde poposise Arrigo și, când ajunse lângă acesta, poetul avu senzația limpede că, deși continua să tot schițeze În aer semnul crucii, călugărul vorbise ceva cu filosoful. Câteva vorbe schimbate În grabă. Pe furiș. Cu acea repeziciune care e amprenta diavolului. Fu tentat să se apropie mai mult, dar acum cei doi se ignorau din nou. Se Îndreptă spre ieșire. În dreptul porții, fu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
de fier, și vârfuri. - Și unde s-au dus acești falși negustori? - Nu știu. Ne-am despărțit aproape de zidurile Florenței. Numai Rigo a venit cu mine. Fusesem instruit să trag la hanul Îngerului, iar după aceea trebuia să caut un călugăr... Brandan. Și să-l ajut. - Să-l ajuți la ce? strigă Dante cu glasul schimbat de surpriză. - Nu știu. Urmau să Îmi spună de cum ajungeam, bâigui celălalt, Înăbușindu-și un geamăt. Urma să-mi pun serviciile pun serviciile și experiențe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ar fi fost nevoie, sau de un drum pe unde apărarea putea fi ocolită, ca acela pe care Leonida Îl pierduse la Termopile și care provocase căderea Siracusei În mâinile romanilor. Trebuia să mai existe o intrare, pe unde vechii călugări să fi putut pătrunde fără să mai deschidă poarta principală. Parcurse fațada și dădu, spre dreapta, Într-o ulicioară și mai Îngustă, care trecea pe lângă flancul edificiului. Aici, la jumătatea zidurilor, descoperi o portiță Înconjurată de un cadru simplu din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
nucă! Necunoscutul tresări cu un geamăt. Își apucă gluga de după gât și și-o trase peste cap, În timp ce, cu mâna cealaltă, Încerca să Își ascundă fața. Dante sări asupra lui, descoperindu-l. În Întuneric, văzu pentru o clipă lucind figura călugărului Brandan, Înainte ca aceasta să Înceapă să se deformeze sub ochii lui. Uluit, Își dădu seama că smulsese și nobila frunte a omului, o mască din pergament vopsit. Eliberată din strânsoare, o claie de păr căzuse dintr-o dată, ascunzându-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
disperată a unei alte identități, cea mai potrivită pentru a Înfrunta acea situație neprevăzută. Între timp, Începuse să dea Înapoi spre ușa sacristiei. Dante sări Într-o parte pentru a-i tăia calea de scăpare. Cu un gest de dezamăgire, călugărul se uită În jur, căutând o alternativă, se dădu și mai Înapoi, până aproape În spatele altarului, iar apoi, pe neașteptate, răsturnă cele două suporturi din fier pentru torțe, Încercând să Îl lovească pe Dante. Acesta Însă evită lovitura, Încercând la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
și mai Înapoi, până aproape În spatele altarului, iar apoi, pe neașteptate, răsturnă cele două suporturi din fier pentru torțe, Încercând să Îl lovească pe Dante. Acesta Însă evită lovitura, Încercând la rândul lui să prindă cu țărușul una din gambele călugărului. Totodată, se uita spre ușă cu coada ochiului, temându-se să nu mai vadă apărând și alți adversari. În semiîntuneric, i se păru că zărește o a doua umbră, care Îl pândea. Brusc, se ridică și o apucă Într-acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
În spatele altarului, În loc să alerge spre sacristie. În partea aceea nu avea nici o cale de scăpare, se gândi priorul, Îndreptându-se și el Într-acolo cu intenția de a-i reteza orice posibilitate de a se furișa spre portița laterală. Dar călugărul se ascunsese. Dante crezu că se ghemuise după altar, Însă, când ajunse și el Îndărătul marelui cub din piatră, descoperi cu stupoare că Brandan se făcuse nevăzut. În văzduh Încă mai persista ecoul unor pași grăbiți, a căror origine nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ochii, În timp ce În creier Îi exploda o jerbă de scântei. Se simți pierdut: dacă nu cădea, oricum, sabia necunoscutului avea să isprăvească cu el. Încetul cu Încetul, simți cum răsuflarea Își reintra pe făgașul normal. Și forțele Îi reveneau cătinel. Călugărul se ascunsese, probabil, la capătul porțiunii de scânduri, gata să se năpustească supra lui, dacă el s-ar fi descoperit Într-un salt Înainte. Cu siguranță, așa era. Voia ca el să se descopere, Încrezându-se În mai marea sa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Îi explodă În cap, ca și când ar fi fost lovit de trăsnet, În timp ce vertijul punea din nou stăpânire pe el. Lăsă să se scurgă câteva clipe cu pleoapele Închise, Înainte să Își poată Învinge starea de rău. Când Își redeschise ochii, călugărul dispăruse. Apoi se ridică, făcând apel la toate forțele, și privi În jur cu mânie. Dar adversarul său dispăruse cu adevărat ca prin farmec. Scăpase fugind pe fereastră, neapărat, Însă cum izbutise una ca asta? Deschiderea din perete lucea În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
făcut un asemenea salt. Pentru o clipă, ideea că Brandan era un diavol proteiform Îi reveni În minte. Și dacă totul fusese o iluzie? În realitate, ce văzuse? Nu putea fi sigur că deslușise măcar o clipă cu adevărat silueta călugărului pe schele. Se avântase acolo, sus, călăuzit de niște zgomote și de niște ecouri neclare, și mai ales de rațiune, care suscitase imaginea acelui om. Dar dacă Brandan nici măcar nu se cățărase până la Înălțimea și, Într-un fel misterios, printr-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Înșelase? Începu să coboare grijuliu. Ajuns jos, alergă spre ușă și pătrunse În sacristie, dar și aceasta era pustie. Într-o parte a Încăperii, pe lângă perete, se ridica o scară din piatră, care probabil că ducea la vechile chilii ale călugărilor. Se avântă pe trepte În sus, de unde părea să vină o licărire. Trebuia să fi fost o torță sau o lumânare aprinsă la etajul superior. Străbătu coridorul aruncând câte o privire În fiecare chilie goală, apoi se aventură În ultima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
scenă se afla În mâinile sale. Dar ar fi avut nevoie de timp și de un loc mai potrivit pentru a o interoga. Între timp, căuta prin preajmă ceva cu care să o lege, Înainte să se facă nevăzută, precum călugărul. Dar femeia nu părea că ar fi vrut să fugă. - De unde vii? o Întrebă, respirând adânc pentru a-și potoli gâfâiala. Cum te cheamă? Din nou femeia clătină din cap, de astă dată ducându-și mâna la gât. - Nu vrei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
tânăra prostituată se opri și se Întoarse spre Pietra, scoțând un șir de chelălăieli prelungi și sufocate. - Ce spune? exclamă Dante cu nerăbdare. Pietra făcu o mutrișoară disprețuitoare. - Nu pare să fie mare scofală de prietena dumitale, priorule. Nepoata unui călugăr, dacă am Înțeles eu bine. O cheamă Amara. E franțuzoaică, din Toulouse. - Prietena ta a Întrebat-o de ce au venit aici? Pietra șovăi. - Martina nu e sigură că a Înțeles bine. I se pare că i-a zis... „pentru visul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]