KorAP: Find »[drukola/base=căpitan & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...52 53 54 ...732 >

18,277 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185

nepregătit pe căpitan. Un al șaselea simț, semănând cu fâșâitul metalic al unui tăiș de spadă petrecut peste o piatră de ascuțit, Îi sugeră cea mai mare prudență. — Nu. Niciodată. — Niciodată? — Întocmai, Excelență. — Nici măcar pe stradă, la vreo ceremonie? — Păi... căpitanul Își mângâie cu două degete mustața, dând impresia că se străduiește să-și amintească, poate că da, pe stradă... Adică pe Strada Mare, sau prin preajma Ieronimilor, știu eu, prin locurile acelea... Dădu din cap afirmativ, cu o presupusă și deliberată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
stradă... Adică pe Strada Mare, sau prin preajma Ieronimilor, știu eu, prin locurile acelea... Dădu din cap afirmativ, cu o presupusă și deliberată franchețe. Asta se prea poate. Olivares Îi susținea privirea, impasibil. — Atât? — Atât. Timp de o câtime de secundă, căpitanului i se păru că deslușește o mijire de zâmbet În barba feroce a favoritului. Dar de asta n-a fost sigur niciodată. Olivares luase un teanc de hârtii din cele multe de pe masă și Îl răsfoia distrat. — Ai slujit În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
de hârtii din cele multe de pe masă și Îl răsfoia distrat. — Ai slujit În Flandra și la Napoli, după câte văd. Și Împotriva turcilor, În Levant și Berberia... O lungă viață de soldat. De la treisprezece ani, Excelență. — Titlul acesta de căpitan e o poreclă, presupun. Cam așa ceva. Niciodată n-am depășit gradul de sergent, și chiar și-acela mi-a fost retras În urma unei Încăierări. — Da, scrie aici. Ministrul continua să răsfoiască teancul. Te-ai bătut cu un sublocotenent și l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
În a cheltui banul public. Alatriste văzu că Își consulta mai departe hârțoagele cu minuțiozitatea unui funcționar. — Lăsat la vatră după bătălia de la Fleurus pe motiv de rană gravă și onorabilă... continuă Olivares. Acum se uita la oblojeala de pe fruntea căpitanului. Ai o anumită tendință de a fi rănit, după câte văd. — Și de a răni, Excelență. Diego Alatriste se sumețise puțin, răsucindu-și mustața. Era limpede că nu-i plăcea să-i fie luate În râs rănile, de nimeni, nici măcar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Văd aici o Încăierare la Napoli, care s-a lăsat cu moarte de om... Ah, ia te uită! O nesupunere În timpul reprimării rebelilor mauri din Valencia. Favoritul se Încruntă. Oare te-a nemulțumit decretul de expulzare semnat de Maiestatea Sa? Căpitanul zăbovi cu răspunsul. — Eram soldat, zise până la urmă. Nu casap. — Te credeam un slujitor mai devotat regelui tău. — Asta și sunt. Ba l-am slujit mai bine decât pe Dumnezeu, fiindcă Lui I-am Încălcat zece porunci, pe când regelui meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Excelență. Nu există glorie În a prăda case, a viola femei și a căsăpi țărani fără apărare. Olivares Îl asculta cu o expresie de nepătruns. — Potrivnici cu toții adevăratei religii, preciză el. Și foarte nedoritori să abjure, lepădându-se de Mahomet. Căpitanul ridică din umeri cu simplitate. — Poate, replică. Dar acesta nu era războiul meu. — Așa? Ministrul Își arcuia acum ambele sprâncene simulând surpriza. Dar a asasina la comandă este? — Eu nu omor copii, nici bătrâni, Excelență. — Mda. De aceea ți-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
aminte de așa ceva. N-ar fi rău să Încerci să-ți amintești. Mai fusese el de multe ori amenințat În viață; și-n plus, era convins că oricum nu va ieși teafăr din Întrevederea aceea. Așa că, nemaiavând nimic de pierdut, căpitanul rămase impasibil. Dar asta nu-l Împiedică să-și aleagă cu grijă cuvintele: — Nu știu să fi salvat viața cuiva, zise după ce se gândi puțin. Dar țin minte că atunci când mi s-a Încredințat un anumit serviciu, cel mai important

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
s-a Încredințat un anumit serviciu, cel mai important dintre angajatorii mei a spus că nu dorea să moară nimeni cu ocazia aceea. — Ia te uită. Așa a zis? — Întocmai, cuvânt cu cuvânt. Pupilele pătrunzătoare ale favoritului Îl țintiră pe căpitan ca două guri de archebuză. — Și cine era personajul acela important? Întrebă cu o periculoasă blândețe. Alatriste nici nu clipi. Nu știu, Excelență. Purta o mască. Acum Olivares Îl privea plin de interes. — Dacă acelea erau ordinele, cum de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
cam satur de proasta dumitale memorie. Și te previn că am călăi În stare să i-o Învioreze și celui mai căpos. — Rog pe Excelența Voastră să mă privească bine În față. Olivares, care nu-l părăsise din ochi pe căpitan, se Încruntă brusc, iritat și surprins totodată. Expresia lui deveni și mai serioasă, și Alatriste crezu că va chema chiar atunci gărzile ca să-l ia de acolo și să-l spânzure pe loc. Însă favoritul rămase nemișcat și tăcut, privindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
brusc, iritat și surprins totodată. Expresia lui deveni și mai serioasă, și Alatriste crezu că va chema chiar atunci gărzile ca să-l ia de acolo și să-l spânzure pe loc. Însă favoritul rămase nemișcat și tăcut, privindu-l pe căpitan drept În față așa cum acesta Îi ceruse. În sfârșit, ceva ce văzu În bărbia-i fermă sau În ochii-i albaștri-verzui și reci, care nu clipiră cât dură examinarea, păru a-l convinge. Poate că ai dreptate, Încuviință favoritul. Aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
prea greu să mai aștepți aici Încă puțin. Se ridică atunci și, apropiindu-se de cordonul unui clopoțel care atârna de tavan lângă perete, trase de el o singură dată. Apoi se așeză la loc fără a-i mai acorda căpitanului nici o atenție. Aerul familiar al individului care intră În Încăpere se accentuă când Alatriste Îi auzi vocea. Pe toți dracii. Chestia aia, decise el, Începea să semene a reuniune Între vechi cunoscuți, și nu mai lipseau acolo decât părintele Emilio

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
ești mai la curent. Favoritul vorbise foarte rar, lungind frazele, cu mari pauze Între ele, neslăbindu-l din ochi pe noul venit. Acesta stătea În picioare, ascultând, și din când În când furișa câte o iute privire spre Diego Alatriste. Căpitanul se ținea deoparte, Întrebându-se cum naiba se va termina toată tărășenia. Vorba ceea: adunare de ciobani, oaie moartă. Sau pe punctul de-a fi belită. Olivares nu mai vorbea, ci aștepta răspunsul. Luis de Alquézar Își drese glasul. — Mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
tem că nu voi fi de mare folos Înălțimii Voastre, zise, și În tonul lui extrem de prudent se ghicea descumpănirea provocată de prezența lui Alatriste. Ceva am auzit și eu despre prima conspirație... Cât despre a doua... Se uită la căpitan și sprânceana stângă i se arcui sinistru, ca un iatagan ridicat. Nu știu ce v-a putut, hm, povesti omul acesta. Atotputernicul ministru bătu nerăbdător darabana cu degetele pe masă. — Omul acesta n-a povestit nimic. Așteaptă aici pentru cu totul altă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
de parcă se pregătea să semneze cu ea o sentință. Alatriste văzu că Alquézar urmărea mișcarea penei cu ochi neliniștiți. Și pentru că tot veni vorba de cimitire, zise deodată ministrul, ți-l prezint pe Diego Alatriste, mai cunoscut sub numele de căpitanul Alatriste... Ai mai făcut cunoștință cu el vreodată? — Nu. Vreau să spun că, hm. Că nu-l cunosc. — Vezi, de asta Îmi place să fiu Înconjurat la Palat numai de oameni chibzuiți: fiindcă nimeni nu cunoaște pe nimeni. Olivares părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
de asta Îmi place să fiu Înconjurat la Palat numai de oameni chibzuiți: fiindcă nimeni nu cunoaște pe nimeni. Olivares părea din nou pe punctul de a zâmbi, dar n-o făcu. După Încă un moment arătă cu pana spre căpitan. — Don Diego Alatriste, spuse, este un om dintr-o bucată, cu excelente state de serviciu militar; deși o rană recentă și nenorocul Îl țin Într-o situație dificilă. Pare viteaz și demn de Încredere... Solid, ar fi termenul cel mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
pe care i-l presupun, acest domn Alatriste se expune la tot felul de Întâlniri neplăcute... Un accident, sau ceva asemănător. Și nimeni n-ar putea fi tras la răspundere pentru asta. Zicând acestea, Alquézar Îi aruncă o privire dușmănoasă căpitanului. — Îmi dau seama, zise favoritul, care părea Încântat de discuția aceea. Dar ar fi bine ca, În ce ne privește, să nu facem nimic care să grăbească un deznodământ atât de sumbru. Nu ești de părerea mea, domnule secretar regal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Diego Alatriste pentru serviciile din Flandra. Asta i-ar putea permite, câtva timp, să nu-și mai câștige existența cu lovituri de spadă și de pumnal... E limpede? Alquézar ținea documentul cu vârful degetelor, de parcă era otrăvit. Se uita la căpitan cu ochi injectați, părând gata să fie lovit de dambla. Mânia și pica Îl făceau să scrâșnească din dinți. — Limpede ca apa, Excelență. — Atunci te poți Întoarce la treburile domniei tale. Și fără a-și mai ridica privirea din hârțoage

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
treburile domniei tale. Și fără a-și mai ridica privirea din hârțoage, omul cel mai puternic din Europa Îl expedie pe secretarul regelui cu un gest neplăcut al mâinii. Când rămaseră singuri, Olivares Înălță capul ca să-l privească lung pe căpitan. — N-am de gând să-ți dau explicații, fiindcă n-am de ce să ți le dau, spuse În sfârșit, indispus. — N-am cerut explicații Excelenței Voastre. Dacă ai fi făcut-o, acum erai mort. Sau pe punctul de a fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-I mulțumești lui Dumnezeu că ai scăpat cu viață. — E adevărat că nu-mi vine a crede - răspunse Alatriste. Mai ales după ce am auzit ce-am auzit. — Presupunând că Într-adevăr ai auzit ceva. — Presupunând, desigur. Din aceeași poziție, cu spatele la căpitan, Olivares ridică din umerii-i puternici. — Ești viu fiindcă nu meriți să mori, asta-i tot. Cel puțin nu pentru afacerea aceasta. Și pentru că sunt unii care se interesează de dumneata. — Vă mulțumesc, Excelență. — N-ai de ce s-o faci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
câștiga bătălii, dar nu guverna regate. Cel puțin nu acesta. Rămase cu ochii pe portretul marelui Filip al Doilea de deasupra șemineului și, după o pauză foarte lungă, suspină adânc și sincer. Abia atunci păru a-și aduce aminte de căpitan și se Întoarse către el. — Cât despre favoarea pe care poate ți-am făcut-o - continuă -, nu te grăbi să te bucuri: pe ușa aceea a ieșit cineva care nu ți-o va ierta niciodată. Alquézar este unul din acei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
Încă, domnișoară de onoare menina la Palat. Păzește-te de el ca de ciumă. Și nu uita că dacă un timp ordinele mele Îl pot ține la depărtare, În schimb n-am nici o putere asupra lui fray Emilio Bocanegra. În locul căpitanului Alatriste, eu m-aș vindeca repede de rana aceea și m-aș Întoarce În Flandra cât mai degrabă. Fostul dumitale șef suprem, generalul don Ambrosio de Spínola, este dispus să câștige alte bătălii pentru noi: ar fi un lucru foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
omorât acolo, nu aici. Deodată favoritul părea ostenit. Se uită la masa plină de hârtii ca și cum era legat de ea printr-o lungă și obositoare condamnare. Se Îndreptă Încet spre scaun și se așeză, dar Înainte de a-l expedia pe căpitan deschise un sertar secret și scoase o cutiuță de abanos. — O ultimă chestiune, zise. Există un călător englez la Madrid, care, dintr-un motiv de neînțeles, se crede obligatul dumitale... Viața lui și a dumitale, de bună seamă, nu prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
a Însărcinat să-ți predau asta. Înăuntru este un inel cu pecetea sa și o scrisoare pe care, evident, am citit-o: un fel de salvconduct care Îl obligă pe orice supus al Maiestății Sale britanice să-l ajute pe căpitanul Alatriste, dacă acesta i-o cere. Semnează Charles, principe de Wales. Alatriste deschise cutia de lemn negru, Împodobită cu incrustații de fildeș pe capac. Inelul era de aur și purta gravate pe el cele trei pene ale moștenitorului Angliei. Scrisoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
a ploaie deasupra Alcázar-ului și norii grei venind dinspre apus păreau să se ferfenițească sfârtecați de fleșa ascuțită a Turnului Aurit. Așezat pe o bancă de piatră a esplanadei regale, mi-am acoperit umerii cu mantia scurtă și veche a căpitanului, care Îmi ținea loc de capă, și am continuat să aștept, neslăbind din ochi porțile Palatului de care santinelele mă Îndepărtaseră deja de trei ori. Stăteam acolo de foarte mult timp: de când, de dimineață, pe jumătate adormit În fața temniței municipale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
loc de capă, și am continuat să aștept, neslăbind din ochi porțile Palatului de care santinelele mă Îndepărtaseră deja de trei ori. Stăteam acolo de foarte mult timp: de când, de dimineață, pe jumătate adormit În fața temniței municipale unde petrecuserăm noaptea - căpitanul Înăuntru și eu afară -, urmărisem careta În care alguazilii locotenentului Saldaña Îl duseseră la Alcázar și Îl introduseseră pe o poartă laterală. Nu pusesem nimic În gură de noaptea trecută, când don Francisco de Quevedo, Înainte de a se duce să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]