2,573 matches
-
Vocea inconfundabilă: profundă, guturală, puternică, plină de cruzime. Vocea care a ricoșat de pereții coșmarurilor mele în ultimele unsprezece luni. Iar vocea înfricoșătoare pare să vină foarte sprintenă pe culoar, către mine. — Claire!... Claire! Aici erai! Dac-aș fi o căprioară, vocea asta ar fi farurile de la o mașină. De fiecare dată când o aud, îngheț pe loc. Oare chiar e posibil? Mi se pare mult prea îngrozitor ca să-mi imaginez - — Doamne, Claire, ți-am lăsat o duzină de mesaje din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
el. Și vom avea parchet, obloane și bucătărie cu blaturi de granit. Na. Na. Când ajung acasă, o găsesc pe Lissy În genunchi În sufragerie, ajutând-o pe Jemina să intre În cea mai strâmtă rochie neagră de piele de căprioară pe care am văzut-o vreodată. — Uau ! spun, lăsându-mi geanta jos. Cum poate să fie ! — Așa ! spune Lissy gâfâind și se așază pe călcâie. Fermoarul e Închis. Poți să respiri ? Jemima nu-și clintește nici un mușchi. Lissy și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
apoi picioarele mele îl urmează. Poteca de pe malul râului îi duce în stufărișul des. După jumătate de milă, ea se întoarce brusc, zice că nu mai poate merge mai departe, că trebuie să plece. Ca un leu care prinde o căprioară, el o saltă de la pământ. Ea se zbate să se elibereze. El devine mai înverșunat. Îi sfâșie uniforma cu mâinile. Nu poți face asta! Îl împinge la o parte. Nu mai poți face asta! Dar ea i se deschide. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
stacanul din care sar stropi argintii. Cântă o colindă. Ne face semn să intrăm noi cu „ținuta” - cu, adică: ’Domn, Domn, să-nălțăm!’. Noi Însă n-avem chef. Cântă singur: - ’Au plecat la vânătoare, Domn, Domn, să-nălțăm/ Să vâneze căprioare, Domn, Domn...’ - ai vânat și căprioare, dom’ vânător? Știu: ofițerașul a fost vânător. De munte, Îi zice. Vânătorii de munte sunt vânătorii care vânează prin munți - și poartă beretă. Pe la noi nu sunt munți - de aceea nu poartă el beretă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Cântă o colindă. Ne face semn să intrăm noi cu „ținuta” - cu, adică: ’Domn, Domn, să-nălțăm!’. Noi Însă n-avem chef. Cântă singur: - ’Au plecat la vânătoare, Domn, Domn, să-nălțăm/ Să vâneze căprioare, Domn, Domn...’ - ai vânat și căprioare, dom’ vânător? Știu: ofițerașul a fost vânător. De munte, Îi zice. Vânătorii de munte sunt vânătorii care vânează prin munți - și poartă beretă. Pe la noi nu sunt munți - de aceea nu poartă el beretă și a fost vărsat la asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Mama Îl privește, negru; Îi tot face semne: să nu mai bea, să nu mai cânte, să nu mai vorbească tare - dacă n-ar vorbi deloc, ar fi și mai bine... Tata ridică din umeri. - Ziceați că ați vânat și... căprioare? De tot, de tot? Ofițerul Încuviințează din cap, rar. - Cine: marele-român Bohdan Tarasovici Grabenko? Ofițerul dă din cap că da, el. - Ca de obicei: după ce... căprioarele au venit, singure-singurele, să-i mănânce din palme grăunțe de plumb? - Numai una, șoptește-gâjâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ar fi și mai bine... Tata ridică din umeri. - Ziceați că ați vânat și... căprioare? De tot, de tot? Ofițerul Încuviințează din cap, rar. - Cine: marele-român Bohdan Tarasovici Grabenko? Ofițerul dă din cap că da, el. - Ca de obicei: după ce... căprioarele au venit, singure-singurele, să-i mănânce din palme grăunțe de plumb? - Numai una, șoptește-gâjâie ofițerul. Cealaltă avea un glonte În coloana vertebrală, a zis că tot e netransportabilă... - A zis ea că-i netransportabilă? Ea, Rusoaica? Cum se zice, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
ochii de lacrimi fiindcă o fată nevoiașă, de la țară, urma să facă un copil din flori. Sau fiindcă o iubire se sfârșea din pricina împotrivirii părinților. Tot pe atunci, eu am făcut o criză nervoasă cu țipete, pentru că un pui de căprioară se rătăcise și, când leoaica a prins de veste și a luat-o pe urmele lui, am strigat cât puteam de tare: „Fii atent, iedule, fii atent! Fugi! Repede!” Însă puiul nu m-a ascultat și a murit. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
portbagaj. În mașină, inima mea s-a făcut mică de tot și s-a mutat în gât. M-am încleștat de mâna mamei. Șoseaua avea multe curbe, pe alături curgeau pârâiașe, iar pe marginea șoselei erau așezate indicatoare cu o căprioară desenată pe ele. Și aici treceam prin tunele înguste și cufundate în beznă, pe pereți se scurgeau picături de apă. Mama a coborât geamul mașinii, a tras aer adânc în piept și a părut mulțumită. Eu în schimb, abia puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
iar eu merg în întâmpinarea ei ca și când ne-am cunoaște, o întâlnesc la jumătatea drumului, te pot ajuta cu ceva? Lucrezi aici, nu-i așa, mă întreabă ea imediat, aruncând o privire înspre partea noastră, cu ochii ei blânzi, de căprioară, și eu spun da, da, lucrez la cămin, iar ea spune într-un suflet, mă învârt pe aici de două zile deja, încercând să mă hotărăsc dacă să intru sau nu, mi-e teamă că dacă intru n-o să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
în susul străzii. Stânjenită, mă uit prin camere, una după alta, până când descopăr într-una dintre ele, lângă geam, o grămăjoară de membre adunate cu durere în jurul delușorului unei burți ascuțite, un cap aplecat acoperit de păr roșu, scurt, ochii de căprioară rănită se lărgesc surprinși la vederea mea, iar eu mă așez șocată pe marginea patului ei și șoptesc, Yael, ce faci aici, când ai ajuns, nici nu mă gândeam că ai putea fi aici. Am venit în urmă cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ne continuam plimbarea. A venit toamna și campusul s-a acoperit de frunze de keyaki. Am simțit mireasma noului anotimp în prima zi când mi-am îmbrăcat puloverul. Deoarece mi se uzaseră pantofii, mi-am cumpărat alții, din piele de căprioară. Nu pot să-mi amintesc despre ce am vorbit cu Naoko atunci. Presupun că nimic special. Evitam să vorbim despre trecut și doar foarte rar pronunțam numele lui Kizuki. Puteam să stăm față-n față, la o cofetărie, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
În timpul cinei i-am povestit lui Naoko despre noul pulover al Cavaleristului. Până atunci avusese doar unul bleumarin, de uniformă. Era un mare eveniment că și-a cumpărat pulover nou. Puloverul în sine era frumos, roșu cu negru, cu o căprioară tricotată pe piept, dar pe el arăta ciudat și toată lumea pufnea în râs când îl vedea îmbrăcat astfel. El nu înțelegea de ce râde lumea de el. — Wa-wat-watanabe, de ce râd toți de mine? Am ceva ciudat? Am vreun semn pe frunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
pe stradă cu pălăria pe cap, nu intra în vorbă, ia-o la fugă. — Bine. Aș vrea ca toate fetele din lume să facă gestul \sta, am zis. Ei, și ce-ai făcut la Nara? — Ce puteam face? Am hrănit căprioarele, ne-am plimbat peste tot. A fost îngrozitor! Ne-am certat zdravăn și nu ne-am mai întâlnit după aceea. Am pierdut câteva zile prin Tokyo și am decis să plec singură într-o excursie, în prefectura Aomori. Am stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
foarte nămoloasă. La un moment dat, Nick se ridică-n picioare, ascunse sacul În spatele unui cedru mare și-i făcu semn soră-si să se tragă și mai În spate. Intrară În mlaștina cu cedrii, mișcîndu-se la fel de tăcuți ca niște căprioare. Îl știu pe tip. E un nenorocit. — Zicea că de patru ani te urmărește. — Știu. — Celălalt, Ăla În costum albastru și cu fața de zici că-i scuipat cu tutun, e trimis de stat. — Bine. Acu’, că i-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Întuneric și după aia să gătim. De ce nu mai vrei acum? Noaptea n-are cum s-ajungă aici. Nu poate trece prin mlaștină. Dimineața devreme, seara și noaptea nu trebuie să ne facem griji În privința lui. Trebuie să facem precum căprioarele și să ieșim doar atunci. Ziua o să ne odihnim. Poate că n-o s-apară niciodată. — Sigur. Poate că nu. — Da’ pot să rămÎn cu tine, nu? — Ar fi mai bine să te duc acasă. Nu. Te rog, Nickie. Cine o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
plăcut, băi, porumbeii? - Care porumbei? Că bunica a zis că erau pui... - He he! erau porumbeii tăi din garaj, băi! hă hă hă!! Sabina mă mângâie pe frunte. Îmi zâmbește larg cu gura ei plină de dinți albi. Ochii de căprioară îi înoată în lacrimi. Ultima casă era a lui nenea Carol și a lui tanti Maricica. Frate mai mare al lui bunică-meu, nenea Carol fusese primul primar comunist din România. Acum douăzeci de ani ajunsese un bătrân bășinos, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Doamne ferește, se topește înghețata! Fac pași mărunți, sprijinindu-mă de zid. La jumătatea distanței mă opresc. De pe cornișa Liceului „Sfântul Pantelimon” se văd Stadionul Național, turnul Pro-Tv-ului și o cireadă de blocuri. La dreapta, în Băneasa, mă așteaptă ochii de căprioară ai Sabinei. Iubita mea mă vrea acasă: să facem oficială relația noastră, să fabricăm copii. La stânga, printre blocuri sau pe aleile Parcului Național, Adelina alunecă pe role, cu căștile înfipte în urechiușe, ascultând Roxette. Dar poate că Sabina vorbește cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și salutare. Ai putea și tu mânca în voie, n-ar mai trebui să te epilezi în fiecare săptămână. Să vezi ce lejer ar fi! Sabina, oricât de mult și-ar fi dorit vreo două păpușele cu ochii ei de căprioară și cu părul meu ondulat, de actor sud-american de telenovele, nu credea că ar reuși să-și cimenteze relația în felul ăsta. Nu îi era teamă că aș fi abandonat-o, dar că m-aș fi luat de coniac Unirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
-mi-se rapid spre vârful capului. Atunci, ca un făcut, a deschis ochii și ea: - Ce faci, Piti, nu vii să dormi? Văzându-mi figura și căștile din urechi, a înțeles totul. De ce-mi cotrobăi prin lucruri? Ochii de căprioară se transformaseră instant în ochi de linx. Mi-am dat seama că dacă dădeam înapoi eram pierdut. Avea să sară pe mine, să mă sfâșie cu ghearele. Trebuia să mă arăt mai supărat decât ea: - Ce...caută...caseta...asta...aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
hrănit două luni cu șobolani și păianjeni fierți ca să supraviețuim. Poate am exagerat cu puiul. Poate că mai nimerite ar fi fost slănina și varza cu macaroane. Ne simțim ca niște nababi smiorcăiți. Totuși, Arthur nu poate rezista ochilor de căprioară ai Sabinei. Scoate din portofel șaptezeci de dolari și ne întreabă dacă suntem de acord să semnăm o chitanță, să poată justifica împrumutul în fața Bisericii. Bineînțeles că suntem de acord, semnăm orice vrea el. Oricum peste două zile pleca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
mai apoi curaj pe pantele buclate ale Marelui Drum de Piatră Cubică. La 16.30 Leo avea programată o meditație cu fiul cel mic al Prefectului de Ianuarie. Pășeau totuși cu precauție, iar la curbe încetineau din timp. Turmele de căprioare traversau șoseaua în fugă, urmate de mormăitul furios al urșilor. Un ger năprasnic pișca, de acum, degetele pelerinilor. Umblau cu mâinile băgate în buzunare până la cot. Din vârful brazilor ciorile croncăneau jalnic. Deși prins între pieptar și maiou, celularul reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
cel masculin, cât cel feminin, pe abdomen, un sân îi era umflat, ca o gutuie, celălalt era turtit, aidoma unui pectoral. Capul era prevăzut cu două fețe: una delicată, înconjurată de plete lungi, negre, cu ochi expresivi, căprui-închis, ca de căprioară; cealaltă mai aspră, dar cu ochi blânzi, de cerb, avea creștetul tuns perie. Oricum, păreau să semene ca doi gemeni. Un hermafrodit cu cap de androgin. Acum râdea în hohote: reporterii de la Realitatea Tv ieșiseră în stradă, le îndesau oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
se va încolăci între ramurile naturii, iar noi vom admira începutul unei noi vieți. Cu o rochie din flori, cu pantofi de rândunele, cu o coroniță din bobocei și o caleașcă feerică din iarbă, coboară purtată cu șase perechi de căprioare, adorata primăvară. Ea poartă mereu un săculeț cu semințe magice care atingând pământul plăsmuiesc viață. Copacii înmuguresc, florile îmbobocesc, păsările concertează, vietățile baletează pe muzica brizei primăvăratice. Și încetișor, pe o rază de iarbă, fluturii zglobii, miresmele proaspete și copiii
Doua fiice ale batranului an. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Bianca Bolum () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2326]
-
zicând că ori doi, ori trei, același lucru, dar să cânte bine și mereu), se frământau mai abitir ca jucătorii, mutîndu-se de ici-colo, îndemnîndu-se unul pe altul. Cizmele flăcăilor tropoteau greu pe ulița zbicită, pe când fetele săltau gingaș ca niște căprioare și abia de atingeau pământul. Pe băncile de lângă pereții cârciumii odihneau câțiva bătrâni, iar împrejurul lor, pe locul rămas slobod, stăteau la sfat bărbații, ca în alte duminici. În Amara, la cârciumă, obișnuiau să se strângă oamenii, în sărbători, de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]