2,455 matches
-
oare cu ele?) „Cine sunt acești oameni copleșiti de atâta durere?“ Vergiliu îl informează că aceasta este „condiția sufletelor mizerabile care au trăit ferindu-se de infamie, dar și fără a fi vrednice de laudă. Amestecați cu ei, sunt îngerii căzuți, cei care nu sunt nici rebeli, dar nici loiali Domnului, cei care au trăit doar pentru ei înșiși“. „Maestre, ce-i face să strige în asemenea hal?“ „Nu cunosc speranța morții, iar viața lor oarbă e atât de abjectă, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mai decolorate din părul lui?... Toate detaliile aspectului său, toate detaliile vieții sale, toate concurau în a zugrăvi un tablou complet diferit de portretul tipic al studentului anilor '60. Mereu nemulțumit ba de una, ba de alta, cu umerii lui căzuți, veșnicul revoltat împotriva tuturor și a toate, adesea îmbufnat, mai mereu cu privirea îndreptată în jos, concentrat pe un câmp foarte îngust ca fasciculul unei lanterne, raza-privirii-spot-luminos, dar totodată atent să capteze toate opiniile din jur și mai ales, cu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și speranței voastre și niciodată nu veți mai vedea boala". Era printre cei bolnavi unul care era mai chinuit de Satana decât toți ceilalți, iar trupul său era aproape ca un schelet și pielea îi era galbenă ca o frunză căzută toamna. Era deja atât de slab, încât nu putea nici măcar să se târască în mâini până la Iisus și a strigat doar la el de departe: "Învățătorule, ai milă de mine, pentru că nici un om nu a suferit de la începutul lumii așa cum
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare =. In: Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
mă aflu. Până și numele gării e o șaradă. El se reduce la trei litere, albe pe un fond albastru spălăcit, scrise pe o firmă atârnată deasupra intrării în sala de așteptare: ERO. Nu se văd goluri lăsate de litere căzute. După toate aparențele, numele gării a fost scris de la început astfel, incomplet și misterios, ca și cum cineva ar fi vrut să lase fiecărui călător posibilitatea de a-i da ce nume vroia. Într-o zi, am luat o bucată de cretă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
jur, fir cu fir... astfel îmi pare că privesc - nestingherită de nimeni - la un tablou măreț, agățat pe un perete imens de gheață. A nins mult, cu fulgi mari, ce se poticneau în propria manta pufoasă, motiv pentru care zăpada căzută a acoperit toate meleagurile, acestea ostenind a mai ține piept furiei albului. Copacii golași și triști, rămași fară nicio podoabă a straielor, par acum bucuroși să fie încărcați, acoperiți de acest cojocel ocrotitor; crenguțele lor atârnă sub povara zăpezii care
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
vii? Păsările călătoare Au plecat demult la soare. Am rămas și singurei, Fără frunzele din tei. Oamenii culeg la vii, Toamnă, toamnă, de ce vii? Toamna (II) Toamna este chiar frumoasă Însă e și friguroasă; Are un covor frumos De frunze căzute jos. Ea mai are fructe multe, Sunt și coapte, sunt și crude. Galbene, dar și pufoase, Ele sunt prea delicioase! Ferariu Elena - Violeta Școala Gimnazială Dumbrăvița Iarna Vine iarna dinspre munte, Cu steluțe albe-n frunte, Cu cojocul gros pe
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
veșnicie. In cele din urmă, am căpătat curaj. Când am deschis ochii, câinele dispăruse. Parcă totul fusese o simplă halucinație. Parcul era pustiu, cu iarba plină de crengi rupte, pe care nu le strângea nimeni. Am întîlnit chiar un copac căzut. Suind niște trepte, m-am pomenit în fața unei uși masive, de stejar, care era întredeschisă. N-a trebuit decât s-o împing. Am intrat pe un coridor la capătul căruia șiroia pe pereți o lumină ciudată, spectrală. În dreapta și în stânga
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
el și fără Țeposu. "Am simțit că mi se taie picioarele", recunoaște el. Starea de tensiune nu ne împiedică, observ, să ne comportăm, mai departe, ca "milionarii" plecați în croazieră. Așteptăm să vină stewarzii să ridice o fîrămitură de pâine căzută, pe covor, de pe tavă. Dar, nici o grijă, ne vom dezvăța de aceste deprinderi păcătoase după ce vom debarca la Pireu. Vom redeveni niște pârliți de scriitori. După masă, ne retragem, mai mulți români, în partea mai înaltă din "marele salon" și
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Pentru o clipă, își ia ochii de la mine, privește undeva nedefinit, cu semne vădite că poartă un dialog cu ea însăși. O las să-și rumege gândurile în liniște. Fiorul simțit mai înainte mă furnică din nou, odată cu privirea țigăncii căzută pe mine... Apoi, conașule - a început țiganca să vorbească dintr-odată - Dumnezeu m-o trimis să te port pe la curțile domnești, dar nu în chip de slugă de rând. Nuuu! Ci ca om însemnat...Unul din cei ce poartă nelipsit
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
au găsit doao mijloace îndreptătoare;...întâi: ucenicii până nu-și vor plini șase ani, cel mai puțin, din școală să nu lipsească ca cu necurmata...împlinirea anilor, acestora, să poată ucenicul a ajunge la priceperea învățăturii și la scara cea căzută a procopselii; al doile: acele de pre de laturi școale... de vreme ce sânt dovedite a fi de stricăciunea și risipa școalei cei mari domnești...de tot să lipsească, și numai la școala cea mare să fie adunarea și învățătura ucenicilor tuturor
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
sat...”, în mintea noastră ageră de ofițeri tineri iubitori de Dumnezeu, Neam și Țară, întrebările continuau cu nesatisfăcătoarele răspunsuri privind oprirea atacului asupra Moscovei, marile tragedii de la Stalingrad și din Cotul Donului, neintrarea Japoniei în război împotriva comunismului, drama camarazilor căzuți prizonieri la ruși, etc., etc. Explicațiile - puse pe seama iernii rusești, spionilor de tip Richard Sorge sau Rudolf Roesler (strecurați de ruși în spionajul german, englez, american), grandomaniei lui Hitler, (de a dicta direcția ofensivelor și liniilor de rezistență sau a
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
Turtucaia”. Aceste versuri abia mai târziu le-am recunoscut ca fiind ale lui G. Tutoveanu. Cum fuseseră mulți priponeșteni participanți la Turtucaia și unii au căzut acolo, în sala de serbare se aflau multe femei îndoliate ce-și plângeau bărbații căzuți, creau o atmosferă foarte încărcată emoțional pe această temă. Oare de ce retrăiesc (în vis) acele momente deosebite ale vieții mele de copil? E clar că emoțiile intense de atunci încă nu s-au șters din subconștientul meu, iar amintirile nu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
săracului nostru buget, conform legislației. Vremea s-a răcit serios. Toamna și-a scuturat frunzele, anunțând sezonul alb. Zarzărul, care și-a pierdut rodul prin înghețul din 22 aprilie, îmi creează o stare sufletească bună prin tabloul cromatic al frunzelor căzute - un adevărat covor galben în 3-4 nuanțe, ce contrastează vizibil cu negrul pământului proaspăt desfundat din jurul lui. Mare păcat că nu sunt pictor! Ce mai tablou s-ar realiza!... Duminică, 1 noiembrie 2009. E o dimineață rece cu minus 5
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
pe care am vîrît-o, nerăbdător, în broască s-a învîrtit cu ușurință. Am ezitat, ca de obicei, să împing ușa, dar o pală de vânt a trîntit-o de perete și m-am pomenit în fața unui câmp acoperit de zăpadă, proaspăt căzută. Nici vorbă de mare, însă, și nu se mai auzea nici zgomotul valurilor. În schimb, în zăpadă se vedeau, clar, urme recente de pași. De fapt, două rânduri de urme, aproape suprapuse. Unele care se apropiau de casă, altele care
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
pe patru plăci de marmură. Acolo se ținea, duminica, hora. Țipetele vesele ale clarinetului și bufniturile tobei, amestecate cu praful stârnit de cizmele flăcăilor și de sandalele fetelor, luau monumentului orice nimb de solemnitate. Nimeni nu se gândea la cei "căzuți". Noi, copiii, cu atât mai puțin. Când ne săturam să căscăm gura la horă, ne aduceam și noi obolul la lipsa de respect față de istorie, hîrjonindu-ne pe grilajul care era prea scund ca să poată apăra monumentul. 11. Evenimentele la care
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
trec, peste linia tranșeelor și a rețelelor de sârmă ghimpată, la inamic. Ordonanța, un tânăr țăran român, refuză să-i urmeze. Colonelul Sturdza își împușcă ordonanța. Două zile mai târziu, prin mai multe puncte ale frontului, ofițeri și soldați români căzuți prizonieri la nemți au fost trimiși din liniile germane în tranșeele armatei române, aducând cu ei o "Chemare" pe care colonelul Sturdza o adresa ostașilor. El le spunea soldaților și ofițerilor români că intenționa să alcătuiască, în munții Vrancei, o
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Karin, transformând fiecare cuvânt într-o certitudine. Se apropie de Mark, încurajându-l cu o mână și oprindu-l cu cealaltă. Gata, Marker? Arată-ne ce stofă ai. Începem. Unu, doi, am pantofi...? El se holba la ea, cu fălcile căzute, fascinat. —Hai, drăguțule. Concentrează-te! Începu din nou să cânte: Unu, doi, am pantofi... —Noi. Silaba ieși afară, un mormăit grav. Lui Karin i se tăie răsuflarea în fața acestei prime dovezi că undeva în adâncuri Mark pricepea încă sensul. Fratele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
-i dea mostre de scris și una din trei persoane care acceptă se dă drept altcineva. Maestrul deghizării se ține în continuare după el. Cineva pe care nu l-a mai văzut de mulți ani. Ochii au ceva trist și căzut care-l dă de gol tot timpul. De parc-am fi toți terminați și doar fața asta înțeleaptă înțelege grozăvia pe de-a-ntregul. Amicul Danny. Riegel, păsărarul din Kearney. Mark se luminează: accidentul lui s-a întâmplat chiar la începutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
rămas la vechea moară roșie, care semăna Întrucîtva cu amurgul, cu răcoarea, cu tristețea și bucuria, și privind chipurile tinerilor care zăceau În lanul de grîu, chipurile banale și, vai, atît de cunoscute și de străine În moarte ale americanilor căzuți, au rămas o clipă nemișcați gîndind, simțind, gîndind, cu inimile pline de o uimire profundă și mută: — În fapt de seară, stînd În pragul unor uși minunate, pe cînd ne Învăluiau tăcerea și lumina piezișă și coamele dealurilor, am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
acum, a scos din rădăcini copacii și i-a prăbușit pâlcuri- pâlcuri pe versanți. „Pădurile vechi, pădurile seculare nu cad sub furtuni” a vorbit, ca pentru el însuși, Artistul în timp ce privea cu părere de rău, de jur împrejur, la pădurea căzută. Acum oftează: ─ „Într-o pădure cu arbori de sute de ani, bătrânii arborii îi apără cu trupurile lor pe cei tineri. Dar, din păcate, nu prea mai avem păduri seculare. Unii mai pot crede astăzi că o pădure tânără se
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
împreună cu armata sa, se ucide împreună cu toți tovarășii săi. Tot din această împrejurare se explică mândria cea nespusă a Dacilor. Cine nu se teme de moarte n-are nevoie să sufere înjosirile vieții. De aceea Dacii când văd patria lor căzută, viața lor nimicită, dau foc ei singuri capitalei lor, și la lumina flăcărilor mistuitoare, se îngrămădesc pe lângă vasul cu otravă, își împlântă pumnarele în inimi sau roagă pe prietenii lor să le facă această de pe urmă îndatorire; iar regele lor
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
și aș fi dispărut, cum v-ați fi dat seama? — Vai, dar apare un semn de obicei. Ultimul meu chiriaș a lăsat o mizerie de nedescris în urmă, cearșafuri peste tot, ușile garderobului date în lături, jumătate din tencuiala tavanului căzută - de atunci n-am mai putut închiria camera. Și urletele lui! înfiorătoare. Dar știam că tu n-o să pleci așa, Lanark. Tu ești un om potolit. Oricum, nu erai în casă, așa că am traversat palierul. Ușa era deschisă, așa că mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
va reveni în urma călătoriei pînă aici. Sub veioză, proptită de mai multe perne era un chip care semăna atît de șocant cu un craniu gălbejit, că singurul indiciu în ce privea vîrsta și sexul era o mustață albă cu colțurile căzute. Orbitele îi erau atît de adîncite, că era imposibil să-i vezi ochii. Un braț scheletic zăcea deasupra cuverturii și printr-un tub de cauciuc curgea un lichid dintr-o sticlă suspendată într-un bandaj din jurul bicepșilor. — Am făcut tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
totul locul ăsta. — Ai găsit vreo casă? — Sute, toate mobilate și frumoase. Dar nu avem bani, așa că mi-am pierdut timpul. Nu asta doreai să spui? — Bineînțeles că nu! îl așezase pe Alexander în cărucior și stătea deznădăjduită, cu capul căzut și brațele încrucișate sub piept. El simți o furnicătură de tandrețe și dorință și se duse spre ea cu brațele întinse, șoptindu-i: — O, Rima, draga mea, hai să ne iubim puțin... Ea zîmbi, sări în picioare și începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
apoi alte pagini de hîrtie albă. Spun că aceste rînduri mărșăluiesc, dar e o metaforă. De fapt, sînt perfect nemișcate. Sînt lipsite de viață. Cum pot ele oare reproduce mișcarea, zgomotele bătăliei de la Borodino, balena albă care izbește vaporul, îngerii căzuți fulgerător în lacul în flăcări? — Citindu-le, spuse Lanark nerăbdător. — Exact. Supraviețuirea ta ca personaj și a mea ca autor depind de felul în care noi doi reușim să seducem o suflet aducîndu-l în lumea tipărită și reținîndu-l aici suficient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]