11,246 matches
-
știu mai ce!... E-adevărat, cuscre?... Astea-s prostii și bârfe, Grigore, ți-am mai spus și-altă dată! zise Stelian, străduindu-se să zâmbească indulgent. Doar știi bine că eu n-am făcut niciodată politică!... Eu nu spun decât ce-am auzit pe la unii și alții, se scuză Grigore Gospodin, punând la loc pe masă paharul golit. Stelian i-l mai umplu încă o dată. Nu, Grigore, n-am de gând să mă fac membru de partid, îl încredință el, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
unele contribuții de-ale lui, din anii studenției politehnice). Mai mult decât atât, abandonându-și rezervele obișnuite, Sever își lăudă neofitul, în termeni direcți și neprotocolari, și în prezența soției sale, ceea ce era mare lucru: Ei, ai văzut, mă Norica, ce-am scos eu din băiatul ăsta?... N-am avut eu dreptate când ți-am zis că mintea românului este ascuțită ca briciul?... Da, domnule, ai avut dreptate! recunoscu Norica, de astă dată fără nici o intenție ironică. Dar de ce dumnezeu te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
altceva! îi explică cu îngăduință Stelian, folosind pluralul modestiei, și ridicând tocul de pe tejghea își puse fără grabă apostila pe documentul final, după care îi întinse tocul lui Ghiță Marangoci, ca să iscălească și el. Eu am trecut în acte doar ce-am constatat, poți să mai verifici încă o dată, dacă vrei, îi mai spuse. Dar gestionarul nu dori să mai facă nici o verificare mai înainte de a semna. Cu mâna stângă, el apucă tocul oferit de Stelian și, aplecându-se peste tejghea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
țării e pe jar! I-auzi!... Numai la noi, aici, e liniște și pace... V-am spus eu că e lată rău de tot! se auzi atunci și glasul lui Romică ochelaristul. Și până la urmă, ce naiba vor ungurii ăștia?... Cum ce?... sări cu gura Nelu Ianolide, filologul cu biblioteca plină de cărți interzise și nelipsit de la aceste discuții. Păi ia să-mi spuneți voi: e bine să fim obligați să învățăm limba rusă?... E bine pe dracu!... răspunseră mai mulți deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
o lentă revenire. Când am ajuns aici totul era deja aproape normal. Trebuie să o ținem sub supraveghere continuă încă 24 de ore și mai mult dacă va trebui. Dora adoarme. De data aceasta, un somn natural o copleșește deîndată ce-și simte gura răcorită. "Pff !... Uuuf ! Pff !... Uuuf !... Respirația neobosită și strânsura care îi sugrumă brațul între-taie somnul la intervale regulate. Diagramele și cifrele care o luaseră razna se disciplinează într-o uniformitate liniștitoare. După un timp nedefinit pentru Dora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
propriilor întrebări. Poate că în sub-conștientul ei, diferența între real și ireal a fost extirpată de anestezie, de scalpel, de trepan... În orice caz, conștientul triumfă : a reușit să se aventureze, să asume riscuri, în căutarea a "nu se știe ce, nu se știe unde..." Chemarea spre acest necunoscut este atât de puternică încât nu i-a putut rezista. Dar iată că realul începe să-și spună cuvântul. Frigul începe să pătrundă prin vesta singurului călător din compartimentul personalului care înaintează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
toată inima. Dintr-o dată, imaginea se tulbură. Chipul tatălui capătă rigiditatea unei măști de lemn. "Nu-i semn bun, spiriduș cioplit din lemn a primit și Minodora în dar de la Vasili, așa cum mi-a spus Teo...", gândește Dora. Dar, deîndată ce prin minte i-a trecut numele Teodorei îi percepe și vocea, care pare să rostească cuvinte fără șir din care distinge doar: "... moarte... pre noi..." O neliniște fără seamăn o cuprinde. Are senzația că trupul ei este în curs să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
pot să-ți zic, mi-a dat Liz de înțeles că n-o mai respecți ca-n adolescență. Cred că ești un ticălos". De-atunci mă tot gândesc serios la întrebarea aceea pe care am crezut-o retorică mult timp: "Ce-și doresc femeile?"... Evident, nici astăzi n-am aflat răspunsul. Într-o zi am fost însă pe aproape de acest everest gnoseologic. Eram în metrou, la Sankt-Petersburg, și mă așezasem, întâmplător, lângă o doamnă îmbrăcată superb, armonizată la fel de fericit de către bunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
mai observat ceva interesant la înmormântări. Se întâmpla ca pe unii dintre cei chemați la ceruri să-i cunosc foarte bine, ca pe Vasile Potop, vecinul nostru, de la cealaltă scară a blocului. Când se îngânau binișor seara și noaptea, numai ce-o auzeam pe madam Eufrosina, soția lui Potop, care striga de la fereastra apartamentului către soțul ei, pe când acesta venea pe două cărări duble, după expresia Ninetei, către casă: "Boșorog nenorocit ce ești, iar te-ai îmbătat ca porcul, iar vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
mai la dreapta. Sincer, mă bucuram că știu acum unde este buda. Nu trebuia să mai pierd timpul căutând-o. Bronzatul, respectuos: se conformează. Nu zice pâs. Liniște de mormânt. Intră o duduie. E clar că-i profesoară. Se miră: "Ce-ați pățit? Nu v-am găsit niciodată atât de cuminți"... Joc ultima carte. Din Ferentari unde Dumnezeu să mă mai arunce?... Mă ridic. Tot cu moaca aceea sobră de ins care n-are dubii, temeri sau probleme cu atingerea țintei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
următoare, să vedem dacă n-o fi, din întâmplare, caietul pe-acolo? Vorbise stilatul șef. Tata, pauză... Stilatul secund către tata: "Știu la ce te gândești. Mandatul de percheziție, nu? No problem! Sunăm din clopoțel și apare!"... Iar oho! Și ce oho! Mă uit la tata. Îl liniștesc. Sar peste condiția mea de plimbător de frunze și frizer vegetal și îndrăznesc: "Nu asta e problema. Tata se simte jignit și s-a blocat. Nu mai poate vorbi. E mai sensibil. Așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
mici. Ploaia căzu, ploaia căzu. Iar eu îmi beau cafeaua la etajul trei din cinci, cinci din șapte și șapte din nouă, și privesc înspre stradă. Păsărelele se joacă, încă zglobii, nu vor să plece în părți străine. Eu rescriu ce voi fi scris cu ceva vreme în urmă, fără să înaintez. Scriu pe loc și îmi place la nebunie. Profesoara mea trebuie să sosească. Cu ea voi lucra în continuare pentru bacalaureat. Îmi voi corecta greșelile și îmi va explica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
o cană. Vrei? Când se întoarse Doru, Amanda plecase. O parte din el se simți ușurată. Cât timp fusese aici el se comportă că un om normal. Poate prea normal. Era momentul să își rezolve treburile. Când se întoarse, după ce-1 predase pe Dănuț familiei, căzuse ca și mort. Complet fără să se apere. Deschise ochii de-abia când era foarte lumina afară. Dar chiar atunci zări o siluetă în casă. Lucrul îl izbi așa de tare, mai ales acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
putea întâmpla: îl dezgusta propria-i persoană. Conștientizarea acestui lucru îl lovi atât de tare încât orice urmă de beție pieri. Trebuia să se regăsească, cu asta trebuia să înceapă. Dar avea o revelație. Conștientizarea faptului că nu dezgusta doar ce-1 înconjura ci chiar pe el era cel mai bun început. Personalitatea lui prindea contur cu fiecare secundă de calm. Simțea cum redevine el, iar bucuria acestui fapt nu putea fi mai mare cu cât nimic nu-1 putea face și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
mă ia pe sus și mă trezesc cu fața în jos pe masă. În timp ce mi-o trăgea, mă mângâie ușurel pe șira spinării, chestie care e nu știu cum bine. Ticălosule! îl plesnesc. Ți-a plăcut, îmi zâmbește sfidător. Stai să vezi ce-o să te fut! Chiar te rog, spune pe un ton sincer, intim, și se oferă să mă sărute. Nu are pistolul la el, profit de apropiere și îl lovesc îngrozitor de tare în pelvis. Nu pierd timpul, pun mâna pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
la școală. Mă gândesc la visul mamei. —Ce vis? — Visul pe care mi-l spuse de dimineață. A visat ceva rău? se îngrijoră Elena. Nu!respiră adânc Cecilia, dar mă tem să nu prevestească ceva rău. —Spune-mi și mie ce-a visat. —Hai, du-te la școală că nu ai timp pentru așa ceva! — Te rog, Ceci, te rog! —Du-te, Elena, nu mă înnebuni! — Îmi spui când mă întorc? — Îți spun. — Îmi promiți? —Du-te, măi, odată! După plecare sorei
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
ai suferit. — Am suferit și pentru mine și pentru ai mei, mai ales pentru fata asta care s-a sacrificat atâta pentru a mă îngriji. — Ai o fată bună. Să-i dea Dumnezeu sănătate! — Dacă nu era ea, nu știu ce-aș fi făcut. Ar fi discutat ele mai mult, dar Cecilia, severă cu respectarea programului mamei, le-a întrerupt invitându-le înăuntru. — Știți, mama a ieșit pentru prima dată din casă și e bine să nu stea prea mult până
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
casă, cumpără o acadea de la un automat gândindu-se la acadelele din România, la Leni, la părinți, la Matei. Observă doi băieți care o depășesc dintre care unul semănând cu Robert. Să fie el? se gândește ea. Îl strig, fie ce-o fi, își continuă gândul. —Robert! Băiatul întoarce capul surprins. Se oprește și o zărește. —Cecilia! Cecilia! alergă spre ea, o ia în brațe, o învârtește extrem de bucuros până îi cade acadeaua. — Tot nebun ai rămas, mi-a căzut acadeaua
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
primul avion înapoi. Matei îi povestește cu lux de amănunte cum a fost în America, deși tristețea i se strecura în suflet la vestea întoarcerii rapide a Ceciliei în Germania. —Eu ți-am spus despre mine, acuma spune-mi tu ce-ai mai făcut? —M-am logodit. —Cuum? Nu se poate! Nu poți să faci lucrul acesta, Cecilia. Tu nu ești în stare de așa ceva. Simt că nu este adevărat, este foarte afectat Matei continuând să-i pipăie degetele de la mâna
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
că suntem logodiți avem timp suficient până îmi iau doctoratul ca să ne gândim la toate problemele. Nu te dor genunchii? vrea să se ridice Cecilia. Nu! Rămâi! O oprește Matei. Îmi place să te am cât mai aproape. În timp ce-și făceau planuri pentru viitor și pentru ziua în curs, se aranjau și se mângâiau reciproc. Ea îi pieptăna părul când cu cărare, când pe spate, când îl ciufulea și atunci el o gâdila, dar n-o lăsa să plece
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
se ridică, ia tava să plece). Ce vei visa la noapte ți se va împlini, așa se spune când dormi pentru prima dată întro casă. Noapte bună! Pleci pur și simplu, fără sărutul de noapte bună? —Nesătulule! Dar până acum ce-am făcut? Lasă tava pe noptieră ca să se poată îmbrățișa amândoi și să se sărute. A doua zi, primul care s-a trezit a fost Filip Ardeleanu, apoi Matei. S-au întâlnit în bucătărie. Au băut împreună o cafea pregătită
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
nu-i dă deloc pace. De fapt, simțea din ce în ce mai limpede cum sufletul i se întunecă, iar inima îi zvâcnește cu putere, prinsă parcă de o gheară ascuțită și neîndurătoare. Avea impresia vagă că uitase ceva acasă dimineață - deși nu știa ce - și simțea inexplicabil fiori tot mai mari de amețeală și de dor față de aceasta. Avea un puternic tremur de emoție în stomac. „Ei, drăcie! Cred că m-am îmbolnăvit. Se vede că am gripă...”, gândi el. Venind înapoi acasă, el
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
în mine și curaj, și hotărâre. La treabă, deci, viteazule rănit!” După aceste gânduri nebunești, la foarte scurtă vreme, dânsul plecă spre locuința fetei în grabă mare. Orice clipă în plus era doar o pierdere zadarnică de timp prețios, lucru ce lui nu-i stătea deloc în fire. N-avea nici cea mai mică emoție sau dubiu în privința reușitei sale; încă dinainte știa clar că lucrurile se vor mula întocmai după cursul pe care îl gândise el în plan. De aceea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
câteva minute grupul de jurați a revenit în completul de judecată și judecătorul a dat cuvântul reprezentantului lor să dea citire sentinței: -Insist să se păstreze liniște, în timp ce vom asculta sentința. -Domnule judecător, onorată instanță, măcăi o rață, în timp ce-și scutura de zor coada albă dar murdară, vă aducem la cunoștință următoarele: Pripone și Cocone vor fi vânduți la târg iar banii astfel obținuți vor fi dați fostului lor stăpân pentru a-și cumpăra un singur și bun cocoș
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
-Atunci când omul și-a arat pământul, a pățit-o și el. -Așa este! zise furnica după care a căzut adânc pe gânduri. -Ei! Acum să te văd, vecino. Cum ai să te descurci cu doi surzi fără picioare. -După ce că ești necăjit, îți mai arde și de glume, îl certă furnica pe păianjen. -Dacă tu crezi că este altceva de făcut, spune, că mă supun. Ce să fac de acum încolo? Să plâng, să mă amărăsc? În zadar, nu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]