9,618 matches
-
că fusese închis împreună cu îngerii lui într-un ochi de gheață, undeva, în adâncul pădurii. Uneori, se puteau vedea râuri lungi de ceață plutind spre adâncul pădurii. Și, dacă priveai atent, puteai să vezi oameni și animale și păsări în ceața care se destrăma. Se spunea că sunt cei care au fost blestemați să caute Soarele pentru ei și pentru ceilalți. Nu ajungeau niciodată acolo, la ochiul de gheață care închidea Soarele: ori îi sorbea pământul ori nourii, ori ceața din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în ceața care se destrăma. Se spunea că sunt cei care au fost blestemați să caute Soarele pentru ei și pentru ceilalți. Nu ajungeau niciodată acolo, la ochiul de gheață care închidea Soarele: ori îi sorbea pământul ori nourii, ori ceața din care erau făcuți se risipea, ori îi prindea și pe ei gheața ori mlaștina, ori îi luau apele. Dar mereu șiruri lungi de ceață intrau în negura pădurii. De la un timp, ceața începu să murmure. La început, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
acolo, la ochiul de gheață care închidea Soarele: ori îi sorbea pământul ori nourii, ori ceața din care erau făcuți se risipea, ori îi prindea și pe ei gheața ori mlaștina, ori îi luau apele. Dar mereu șiruri lungi de ceață intrau în negura pădurii. De la un timp, ceața începu să murmure. La început, ca un vaiet, apoi vaietul se stinse în cuvinte, cuvintele urcară în strigăt sus, tot mai sus. Oamenii ceței uitaseră să mai vorbească, dar din uitarea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ori îi sorbea pământul ori nourii, ori ceața din care erau făcuți se risipea, ori îi prindea și pe ei gheața ori mlaștina, ori îi luau apele. Dar mereu șiruri lungi de ceață intrau în negura pădurii. De la un timp, ceața începu să murmure. La început, ca un vaiet, apoi vaietul se stinse în cuvinte, cuvintele urcară în strigăt sus, tot mai sus. Oamenii ceței uitaseră să mai vorbească, dar din uitarea lor se desprindea acum singurul cuvânt pe care niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
îi luau apele. Dar mereu șiruri lungi de ceață intrau în negura pădurii. De la un timp, ceața începu să murmure. La început, ca un vaiet, apoi vaietul se stinse în cuvinte, cuvintele urcară în strigăt sus, tot mai sus. Oamenii ceței uitaseră să mai vorbească, dar din uitarea lor se desprindea acum singurul cuvânt pe care niciodată ceața nu-l poate stinge: Tată! Și atunci, din Focul ceresc, a sărit o scânteie, a luminat ceața, a coborât în ceață, și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
începu să murmure. La început, ca un vaiet, apoi vaietul se stinse în cuvinte, cuvintele urcară în strigăt sus, tot mai sus. Oamenii ceței uitaseră să mai vorbească, dar din uitarea lor se desprindea acum singurul cuvânt pe care niciodată ceața nu-l poate stinge: Tată! Și atunci, din Focul ceresc, a sărit o scânteie, a luminat ceața, a coborât în ceață, și-a luat trup de ceață și haine de ceață și a pornit spre adâncul pădurii. Oamenii de ceață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
strigăt sus, tot mai sus. Oamenii ceței uitaseră să mai vorbească, dar din uitarea lor se desprindea acum singurul cuvânt pe care niciodată ceața nu-l poate stinge: Tată! Și atunci, din Focul ceresc, a sărit o scânteie, a luminat ceața, a coborât în ceață, și-a luat trup de ceață și haine de ceață și a pornit spre adâncul pădurii. Oamenii de ceață și vietățile celelalte l-au urmat cât au putut. Apoi a înaintat singur, călăuzit de propriu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
sus. Oamenii ceței uitaseră să mai vorbească, dar din uitarea lor se desprindea acum singurul cuvânt pe care niciodată ceața nu-l poate stinge: Tată! Și atunci, din Focul ceresc, a sărit o scânteie, a luminat ceața, a coborât în ceață, și-a luat trup de ceață și haine de ceață și a pornit spre adâncul pădurii. Oamenii de ceață și vietățile celelalte l-au urmat cât au putut. Apoi a înaintat singur, călăuzit de propriu-i suflet. Prin cețurile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
vorbească, dar din uitarea lor se desprindea acum singurul cuvânt pe care niciodată ceața nu-l poate stinge: Tată! Și atunci, din Focul ceresc, a sărit o scânteie, a luminat ceața, a coborât în ceață, și-a luat trup de ceață și haine de ceață și a pornit spre adâncul pădurii. Oamenii de ceață și vietățile celelalte l-au urmat cât au putut. Apoi a înaintat singur, călăuzit de propriu-i suflet. Prin cețurile și umbrele noptatice ale copacilor începuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
lor se desprindea acum singurul cuvânt pe care niciodată ceața nu-l poate stinge: Tată! Și atunci, din Focul ceresc, a sărit o scânteie, a luminat ceața, a coborât în ceață, și-a luat trup de ceață și haine de ceață și a pornit spre adâncul pădurii. Oamenii de ceață și vietățile celelalte l-au urmat cât au putut. Apoi a înaintat singur, călăuzit de propriu-i suflet. Prin cețurile și umbrele noptatice ale copacilor începuse să se zărească ochiul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ceața nu-l poate stinge: Tată! Și atunci, din Focul ceresc, a sărit o scânteie, a luminat ceața, a coborât în ceață, și-a luat trup de ceață și haine de ceață și a pornit spre adâncul pădurii. Oamenii de ceață și vietățile celelalte l-au urmat cât au putut. Apoi a înaintat singur, călăuzit de propriu-i suflet. Prin cețurile și umbrele noptatice ale copacilor începuse să se zărească ochiul de gheață. A înaintat spre mijlocul gheții. În adâncul ochiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
în ceață, și-a luat trup de ceață și haine de ceață și a pornit spre adâncul pădurii. Oamenii de ceață și vietățile celelalte l-au urmat cât au putut. Apoi a înaintat singur, călăuzit de propriu-i suflet. Prin cețurile și umbrele noptatice ale copacilor începuse să se zărească ochiul de gheață. A înaintat spre mijlocul gheții. În adâncul ochiului întunecat, zăcea, încremenit, Soarele și alături de el dormeau somnul gheții făpturi cu chip de înger, de om, de păsări, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
din puterea lui. Ajunsese aproape de Soarele înghețat, dar puterea era pe sfârșite. Triumfătoare, gheața începuse să se strângă în jurul trupului istovit. Și atunci, și-a amintit. Oamenii ceței spuneau ceva, își spuneau ceva unul altuia, înainte de a se destrăma în ceață: că în ultima clipă, Dumnezeu îți trimite scânteia. Și-a amintit și a fost de ajuns: gheața s-a topit, pe maluri au prins să se înalțe flori, pământul reavăn reveni la viață; el însuși s-a ridicat, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
aceea era Amintirea: suntem cu toții fiii Lui, fiii Focului ceresc, lumină din lumină... Și putem topi gheața din inimile celor care demult au uitat că au inimă, sau nici măcar n-au știut vreodată. Putem topi gheața din jur, ca să facem ceața să se destrame și să ne bucurăm de senin, de soare, de frumusețe, de fericire și să ne recunoaștem propriul suflet în lumina Iubirii. Digul " Știați că și pietrele au îngerii lor?" Așa își începu bătrânul povestea. Era o după-amiază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
cu de-ale casei, m-am răsucit încet-încet ca să pot măcar să mă uit afară: ploua. Îmi place ploaia: e liniște când plouă, e miros de pietre, de iarbă, de nouri și dacă plouă mai mult, atunci, spre seară, se ridică ceața de pe deal și, când ajunge sus, se face nor... și plouă iar... și, dacă te uiți mult-mult la ploaie, picăturile par fire de argint și firele de argint țes scări pe care te-ai putea urca sus, sus de tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
să-ți spun, adineauri era așa, pentru ce se întâmplase atunci. Că m-ai făcut sănătos. Dar acum știu că am să am întotdeauna aripi de bucurie, că bucuria asta n-o să se termine niciodată, că ori de câte ori o să se ridice ceața de pe deal am să știu că norii sunt pentru îngeri și îngerii vin pe aici... nu-i așa că voi sunteți îngeri?! Dar, dacă sunteți îngeri, de ce n-ați tras într-o casă mai acătării, mai vrednică de voi și ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
la el... Zis și făcut. Nu era departe casa noastră de mal. Printre tufișurile verzi crescute cine știe cum pe nisip, m-am apropiat încet-încet. Ia te uită ! Am noroc ! Chiar era acolo ! Stătea singur, pe mal. Se uita cum răsare soarele. Ceața dimineții ascundea munții de cealaltă parte a mării (așa-i spuneam toți : "mare", dar de fapt nu-i decât un lac), așa că, până departe, ți se părea că e doar apă, cer și soarele care se ridica, roz-auriu-albăstrui... din apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
acasă. Chiar și zarva copiilor se domolea. Ai fi spus că noaptea cobora în liniște, acolo, la poalele muntelui mai ales că răcoarea asfințitului lunecase în vale încărcată de miros de brad, de ape, de fum. Acum muntele respira, iar ceața atârna în nouri lungi pe crengile copacilor, pe frunze și flori. Când ușa casei s-a închis ("ca să nu iasă căldura", spun oamenii, fiindcă seara întotdeauna e răcoare și umed la munte), florile se treziră din somnul de peste zi. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
ce ți-a venit să te scoli dis-de-dimineață ?! Până mai ieri trebuia să trag de tine dacă vroiam să vii cu mine la pește. Și acu', uită-te ! Ai făcut ochi înaintea mea ! Nici soarele nu s-a ridicat din ceață ! Ce-i cu tine ?! Mă uitam îmbufnat la nisipul ud și tăceam. Ce nu ți-a convenit ?! Ori ți-e foame ? S-a făcut răcoare și frigul cere-ntotdeauna de mâncare du-te și ia din barcă : mai e niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Nu vreau decât să fie frate-miu sănătos, auzi tu ?! Bătrâna: Nu pot face asta. Aici e pădurea supărării, pădurea bucuriei. Pot să te fac trist sau bucuros, dar și supărarea, și bucuria trec. Vezi tu ? Toate trec ca o ceață (efect de ceață pe copaci). Nimic nu durează, decât dacă uiți cine ești. Copilul: Cum aș putea uita cine sunt ? Cum să-l uit pe frate-miu? Bătrâna : O, se cunoaște că tu nu ești decât un copil: oamenii mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
să fie frate-miu sănătos, auzi tu ?! Bătrâna: Nu pot face asta. Aici e pădurea supărării, pădurea bucuriei. Pot să te fac trist sau bucuros, dar și supărarea, și bucuria trec. Vezi tu ? Toate trec ca o ceață (efect de ceață pe copaci). Nimic nu durează, decât dacă uiți cine ești. Copilul: Cum aș putea uita cine sunt ? Cum să-l uit pe frate-miu? Bătrâna : O, se cunoaște că tu nu ești decât un copil: oamenii mari fac tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a luat inițiativa Petrică. ― Doamne, ce se vor bucura! În special tata Toader - s-a entuziasmat Gruia. ― Știți voi una? - a Întrebat Petrică pe nepusă masă. ―??? ― Ar cam fi timpul să plec. Vorba ceea: am să dispar ca măgarul În ceață. Vă Îmbrățișez cu mult drag. Să ne vedem sănătoși sâmbătă seară. Acum să vezi tu numai ce ochi o să Manutanță, Nicule. Și fiindcă veni vorba de „Hanul ”, cercetașului facă portarul! Am să-mi compun o figură marțială, de să-l
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
mari. Un crâmpei de zâmbet de pe chipul profesorului l-a dat de gol Însă. ― De ce zâmbești, tati? ― Pentru că eu am glumit și tu ai intrat În panică. ― Te rog să fii mai explicit, fiindcă abia acum m-ai băgat În ceață. ― Află că mâine... Mâine vei da cel mai dur examen din câte ai dat până În prezent. ― Dacă trebuie, nu mă pot opune. Poate Îmi spui și În ce domeniu? ― Vei face echipă cu... ― Cu cine, tati? ― Cu profesorul, Într-o
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
în cele din urmă o apucă încet pe șosea drept înainte, așa cum îl povățuise badea Petre. 5 Deodată Culae se opri și se frecă la ochi, părându-i-se că are din nou vedenii. Pe drum, drept în fața lui, din ceața dimineții, apăruse o căruță pe care o mâna tatăl său. Dar de data aceasta vedenia nu mai vru să dispară. Chiar tatăl său era în acea căruță care o pornise la drum în zori de zi, iar lângă el, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
lor, Stelian ținu să se mai ducă încă o dată la cimitir, singur, ca să se roage și să se reculeagă la mormântul soției sale. Se apropia de vârsta de șaptezeci de ani, era singur și viitorul îi apărea trist și în ceață. Nu-i rămânea decât serviciul lui de la sfat, care îi dădea sentimentul că mai putea fi cuiva de folos. În cursul acelei toamne, el continuă să se ocupe cu conștiinciozitate de contabilitatea cooperativei de consum din comună, să-i ajute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]