KorAP: Find »[drukola/base=cearșaf & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...52 53 54 ...72 >

1,795 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

mărețe de viitor, puteam călători spre comunism (sau spre oricare altă orânduire) în zbor. Fără compromisuri, fără măgării și, desigur, fără imprudențe. Nu încălecam nici motocicleta cu ataș, din care să arunc noaptea manifeste printre blocuri, și nici nu desfășuram cearșafurile de pat, pe care să scriu „Greva foamei!“ înainte să le-agăț de balcon. Îmi ajungea să știu că, în lumea liberă și complicată a minții mele, nici un securist, oricât de priceput, nici un informator, oricât de apropiat, nici un metodist, oricât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
lui robuste, dar delicate, merită toată atenția. Mă întâmpina ca un domn îngrijit, mereu pomădat, un gentleman al lumii sale miniaturale, la brațul căruia ai fi ieșit oriunde, în parc sau la o cafea. Îl însoțeam pe micile bulevarde ale cearșafurilor, evitând cu grijă mulțimea de acarieni ce traversa spre noptieră, pentru a opri în cele din urmă în fața apartamentului său. Mă invita să urc și, ca doi bărbați adevărați, mirosind a lavandă și trabuc, ne sărutam pe gură, rusește sau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și negri de țigăncușă, din ce în ce mai mari și mai negri, zvârlind focurile de care tot auzim în povești și romane. Dar frumusețea ei nervoasă și sinceră îmi răpea obiectul adorației și, despărțindu-mă de Bismarck printr-o mișcare de voal a cearșafului, mă deposeda de fetișul cel mai de preț. Decepția, în astfel de momente, nu are egal. Scriitorii, pe care, prin natura profesiei mele, îi cunosc prea bine, nu se pricep să redea pierderea tristă a voluptăților. Ne pierdem vremea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și perisabilă a propriei mele nebunii sufletești, proiectată acolo unde nimeni nu se gândise s-o răscolească. O întâlnisem la capătul cel mai îndepărtat al corpului Mariei, anonimă și totuși grandioasă, și mă irita s-o văd pierdută îndărătul unui cearșaf sau al unui ciorap de mătase. Atingerea lor se substituia atingerii mele, textura delicată a pânzei înlocuia materialul fin al privirii, înlănțuindu-l pe Bismarck departe de mine și de pasiunea pe care i-o dedicasem. Eram gelos? Da, poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
eu, intim, până la ultima aluniță, lipsea cu tot ce mi-era mie drag și adresat, nu mișca un mușchi, nu-i simțeam respirația, nu răspundea privirii mele, parcă se evaporase, lăsând în urmă un manechin de pluș. Mă strecuram sub cearșaf și, abia când degetele ei părăseau inerția pentru a-mi pipăi sexul și, recunoscându-l, îl strângeau prietenește, știam pe cine am alături și de ce nu trebuie să mă tem. Simulam repede somnul, apoi fugeam pe balcon și din nou

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și mânere ovale, din alpaca. Ne-am așezat pe pat, cu grijă să nu strivim vreo pisică. Mihnea a scos vinul, noi am ales paharele: mari și-adânci. Dacă te uitai prin ele vedeai toată sufrageria, cu obiectele acoperite de cearșafuri: televizorul, radioul, scaunele, până și noptierele. Parcă se pregătea cineva să se mute. Mihnea mi-a observat mirarea. „Să nu se umple de praf.“ „Ca la țară...“, a zis Maria și nu greșea deloc. „Țăranul vă propune să beți din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
posteritate; nu le găsești pe nici o hartă militară. Mergem mâine cu ea la galerie, să ne uităm la microscop.“ „Cred că am o idee mai bună.“, a zis Mihnea. S-a ridicat de la măsuță, îndreptându-se spre un morman de cearșafuri. „Poate vă ajută asta.“ Fără nici un avertisment, Mihnea a tras de-un cearșaf și ne-a invitat să ne-apropiem. Sub cearșaf zumzăia un calculator extraplat, luminos, cu ecranul fosforescent de mișcare. Lângă calculator, uitat pe masă, un acvariu gol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
galerie, să ne uităm la microscop.“ „Cred că am o idee mai bună.“, a zis Mihnea. S-a ridicat de la măsuță, îndreptându-se spre un morman de cearșafuri. „Poate vă ajută asta.“ Fără nici un avertisment, Mihnea a tras de-un cearșaf și ne-a invitat să ne-apropiem. Sub cearșaf zumzăia un calculator extraplat, luminos, cu ecranul fosforescent de mișcare. Lângă calculator, uitat pe masă, un acvariu gol, închis cu capac de sticlă. Ecranul strălucea de curent. Informația curgea continuu, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
o idee mai bună.“, a zis Mihnea. S-a ridicat de la măsuță, îndreptându-se spre un morman de cearșafuri. „Poate vă ajută asta.“ Fără nici un avertisment, Mihnea a tras de-un cearșaf și ne-a invitat să ne-apropiem. Sub cearșaf zumzăia un calculator extraplat, luminos, cu ecranul fosforescent de mișcare. Lângă calculator, uitat pe masă, un acvariu gol, închis cu capac de sticlă. Ecranul strălucea de curent. Informația curgea continuu, în cascade liniare, ca atunci când ai luat un virus. Doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Am traversat restul casei, urcând și coborând grămezile de moloz. Dacă n-aș fi știut că exagerez, aș fi zis că o minte bolnavă luase la rând camerele, făcându-le să explodeze sub presiunea gândurilor. Nu mai rămăsese nimic, nici măcar cearșafurile nu mai fluturau, scufundate în praf și ipsos. Îmi pierdeam vremea. Mihnea dispăruse, harta fraților „Brothers“ lipsea, calculatorul ajunsese o bucată de plastic și tablă (nici cablurile nu i le mai găseai). În felul lui simplu, mioritic, Rapotan spusese adevărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Ele produc o mișcare optică imperceptibilă, transportă date dinspre exterior către cortex, transmit semnale electrice și impulsuri nervoase, dau cote și repere pe care imaginea se fixează, stocată-n mintea inertă, ucisă. E ca și cum ai proiecta un film pe-un cearșaf ud, pus la uscat: de-afară, nu se vede nimic; dacă pătrunzi în interiorul țesăturii, actorii și scenele se află acolo, mai vii ca în realitate. Prin ochiul sticlos, informația luminează o vreme, înainte să se evapore; după calculele mele, treaba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Unde întorceai capul, găseai câte unul. Nu mai mergea să zici c-ai greșit, că n-ai greșit, nici n-apucai să te dai jos din mașină, că deja scria procesul verbal. La sfârșit, îți tăia o chitanță cât un cearșaf, lumina scrisul de la 50 de metri, ca pe vremuri reclama la pește oceanic de pe Magheru. Tot ce era inutil se dusese naibii. Nici batiste nu puteai să mai cumperi. Înainte, lumea își sufla nasul în batiste. Așa arăta obiceiul pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pe vremea comuniștilor. „Mi-e somn. Îmi spui ce căutăm la Constanța sau mă culc?“ M-am instalat în capul oaselor, cu plapuma sub bărbie: un mic sultan, peste regatul lui de perne și puiuleți. Maria dispăruse deja, acoperită de cearșafuri. „Îți spun. Știe Scurtu pe cineva acolo, care ne-ar putea ajuta. Un avocat tânăr, colecționar de mașinării de pe vremuri: ceasuri, pistoale, mașini de scris, ordinatoare mecanice.“ „Și ce-au toate astea cu povestea noastră?“, a căscat Maria de sub plapumă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
apoi pe pat, calm și nerăbdător. Numai în filmele americane femeile ies din duș cu prosopul înfășurat în jurul taliei, ca un pansament enorm și colorat. E vară, e cald, ce interes ai avea să te plimbi prin casă legat în cearșaful sufocant? Și chiar dacă nu-i vară, merg caloriferele, îți vine să țopăi liber dintr-o cameră într-alta, nu să te înfofolești în metri de bumbac. Maria a apărut goală, așa cum o așteptam. După un an, corpul femeii pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
exact ceea ce merit: lumea meschină și supradezvoltată, ca un borcan osos, a minții mele. Singurul refugiu mă aștepta seara, când, tâmpit de oboseală și de versurile lui Coșbuc, mă trânteam în dormitor, pentru binemeritata uitare. Câteodată, găseam un corp sub cearșaf (domnul inspector nu-i dădea voie fetei să vină tot timpul la mine), o pereche de brațe lipite de spatele meu, dar mă simțeam ca-n autobuz, eram prea mulți în pat. Adormeam repede, nerăbdător să mă dizolv în orice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și Mangalia? În Eforie Sud, am ocolit centrul și hotelurile sindicaliștilor. Când trăia nea’ Nicu, debarcau băieții la saună și nămol, câte zece mii odată. Te pomeneai c-a ieșit tot schimbul trei din tură și s-a vărsat pe plajă: cearșaf lângă cearșaf, șlapi peste șlapi, radiodifuzor lângă radiodifuzor. N-aveai loc să arunci un ac. Dacă ajungeai după ora nouă, priveai marea doar din poze sau de sus, prin geamul de la recepție. Oamenii zâmbeau fericiți, își miroseau picioarele unii-altora, beau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
În Eforie Sud, am ocolit centrul și hotelurile sindicaliștilor. Când trăia nea’ Nicu, debarcau băieții la saună și nămol, câte zece mii odată. Te pomeneai c-a ieșit tot schimbul trei din tură și s-a vărsat pe plajă: cearșaf lângă cearșaf, șlapi peste șlapi, radiodifuzor lângă radiodifuzor. N-aveai loc să arunci un ac. Dacă ajungeai după ora nouă, priveai marea doar din poze sau de sus, prin geamul de la recepție. Oamenii zâmbeau fericiți, își miroseau picioarele unii-altora, beau bere și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
că filmează totul, în timp real?“ „Da.“ „Ia cască ochii-aici.“ Mi-a deschis un fișier și-a mărit imaginea. Obiectivul se mișca dintr-o parte în alta, dar camera era ușor de recunoscut: sufrageria lui Mihnea, noaptea. Inegalabilă, cu cearșafurile alea colosale peste fotolii. Jurai c-ai nimerit la reuniunea fantomelor. „E-ntreagă?“, s-a interesat el. „Pare.“, am convenit. „Acum, uite-aici.“ A apăsat pe-o altă tastă și imaginile s-au așezat cuminți pe laptop, patru: câte una

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de import), burdușită cu lână (ca pe vremea bunicilor), sau umplută cu apă (made in USA). Dimineața, ne trezeam amândoi pe partea mea, lipiți unul de altul, pe-o porțiune de 20 de centimetri. Războiul se purta calm, dincolo de granița cearșafurilor. Maria împingea liniștit, inconștient, implacabil: cu-o forță egală doar cu încăpățânarea ei. Niciodată nu reușisem să aflu dacă gestul era unul de frică sau de-afecțiune. O întrebasem, dar fără prea mult interes, așa că primisem răspunsuri pe măsură. Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și decât la Facultate, le-am împins pe toate într-un dulap. Maria, curioasă, s-a uitat peste tot, după care a deschis dulapul. Pe lângă ce v-am spus, mai creșteau pe-acolo o grămadă de nimicuri, vechi și indispensabile: cearșafurile familiei (cu găurile inerente produse de trecerea timpului), niște căciuli de blană (învelite în plastic și levănțică), nasturii lui taică-meu (închiși într-o cutie lungă de sidef: vreo 200, de toate formele și mărimile), două perii de pantofi (cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de copilași drăguți și nevinovați, preocupată doar de dinții de lapte și de somnul regulamentar de creștere. Desigur, dacă te-ai fi uitat din partea cealaltă, dinspre tăblia mică, ai fi întâlnit niște picioare enorme, păroase, ieșind neprevăzut și inestetic de sub cearșaf: armonia era perturbată, ființa delicată și tricefală care se odihnea în așternuturi conținea niște imperfecțiuni, corpul ei se rupsese în câteva bucăți de nerecunoscut sau poate doar crescuse peste noapte, ca vrejul de fasole al lui Jack. Vârtejuri de oase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
șteargă, coclite ca o monedă cu stema republicii. Julieta Szöny n-a mai apărut niciodată la „2 Mai“, deși musculatura mea se dezvoltase corespunzător. Am căutat-o câteva veri în șir pe plajă, în speranța că va ieși de sub un cearșaf prins între patru bețe (pe vremea aia, nu existau umbrele) și mă va recunoaște. Am mers și la nudiști, trăgând cu coada ochiului în toate direcțiile. Găseai orice vroiai acolo: copii mici amețiți de soare, copți în apa mării ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
boul și vaca (din poezia „Eu sunt bou și tu ești vacă...“), Bălănel și Miaunel, casetele video și vocea de porcușor isteric a Irinei Nistor. Detectivistica stârnea valuri de plăcere. Simțeai tensiunea căutării, urmată de intensitatea descoperirilor și-a pipăitului: cearșafurile din dulap, reci și-apretate, noptiera părinților, un balon alb glazurat cu pudră (care, ulterior, s-a dovedit a fi un prezervativ), revista „Neckermann“, o păpușă cu gene lungi, curbate, cutia goală de „Chicklets“, parizerul pané (roz, contorsionat, ascuns sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
catifeaua, vârându-mi degetele prin mătăsuri, deznodând barete și trăgând de panglici și fundițe, ca și cum aș fi pipăit sexul și picioarele care urmau să fie echipate cu ele. Celelalte două sertare nu-mi stârneau vreun interes. Le găseam burdușite cu cearșafuri, prosoape, fețe de pernă, cuverturi - lucruri casnice, comune, plictisitoare: „dota“, cum se zicea la țară. Aspiratorul venea din Pajura: un model aparent robust, rusesc, cu perii metalice. Când învârteai butonul, bâzâia ca o freză de la „Automatica“ decupând un Trabant 605

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
dar mai ales camioane și buldozere, pătându-l de jeg și rușine. Locuitorii lui erau vicleni și resemnați, cetățeni ascultători, veșnic căzuți în dizgrație, revoltați doar în vise, la cârciumă sau pe-o pânză de tablou grabnic acoperită c-un cearșaf. Clădirile arătau la fel ca oamenii. Tremurau în somn, suportând fără să crâcnească biciul tătăresc și iataganele otomane, sărutau cu abnegație pintenii habsburgici și tureacii rusești, fără ca buzele să dea vreun semn că ar obosi de-a lungul veacurilor. Fațadele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]