1,815 matches
-
până noaptea târziu, apoi a venit, euforic, la mama să-i arate documentul. Eu ajunsesem cu 4 ore înaintea lui, m-a adus un milițianul cu mașina. Ieri m-ai pus să privesc firimituri banale de viață proiectate pe un cearșaf, în timp ce eu țineam de mână eternitatea. Acum mă trimiți în oglindă să mă caut și să mă culeg, ca apoi să mă depozitez aici, pentru a avea ce să mut mai târziu dincolo. Cât dracu să fie din mine acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în ființă, sunt în vis ce dă pe dinafara gândului, sunt în imaginație ce rebutează visarea. Pentru vise nu trebuie să inventăm incubatoare. De la noapte, visele își iau permis de liberă trecere. Intimitatea memoriei este precum un pat desfăcut, printre cearșafuri iluziile pocnesc muguri. Privești pe fereastră este beznă; în stradă, felinarele respiră a tuberculoză; cerul și-a tras pleoapa peste pistrui; luna, precum o curvă ieftină, probează erecția plopilor. Este trecut de miezul nopții și se doarme, iar tu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
eu am fugit de la balamuc cu un pedofil, am spânzurat paznicul de calorifer, am pășit pe inima șotronului, am poftit-o pe mama, femeia de la pagina 7, am râvnit la darurile altor copii cuminți, m-am ascuns de Dumnezeu între cearșafuri, am supt țâță străină în icoană, am... Ce să le spun despre mine? Știți, eu mă căiesc pentru toate nefăcutele mele, mă pocăiesc pentru ispitirea că sunt, mă umilesc pentru neștiința că merit, mă urăsc... Sigur, voi fi tras de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un tablou fără ramă: "Evadații de la Socola sunt liberi printre noi." În colțul din stânga, sus, ca o viză de liberă trecere, portretul binevoitor al doctorului Chelemen; dedesubt, la talpa gazetei, într-un chenar negru, fapt divers: paznicul, întins pe un cearșaf alb, își continua somnul, țigara pe jumătate fumată, între degete. Mirosea a piele arsă până în gara Nicolina. (Despre Matei, psihopatul de la Socola, un medic a scris o carte, apoi și-a violat copiii, apoi i-a ștrangulat, i-a aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și gaterul la un loc. Dumnezeu știe cât era partea leului. 58. Livada mânăstirii Fântânele, cuibul de rai pentru domnișoara Cătălina. Între 4 gutui bătrâni, un hamac marinăresc, peste hamac o pătură fină din păr de cămilă, peste pătură un cearșaf de atlas. Domnișoara avea obiceiul să se reculeagă în fiecare weekend de pe la 16 până la asfințitul soarelui. Trabucuri havana, whisky scoțian, pișcoturi franțuzești, ciocolată elvețiană, muzică jazz, reviste de modă. Domnișoara, în costum de plajă, șapcă Che Guevara, prosopul împăturit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de sine! (Omida se numără în numărul frunzelor, omul vegetează pe un cadran de ceas plin cu cifre.) Timpul lui Petru se întâmpla în virtutea semnului. Eternita-tea omului singur, la fel de importantă precum virginitatea îngerilor, nimic de pierdut, nimic de consemnat pe cearșafurile cerului. Timpul lui Petru, cea mai legitimă justificare a morții: cândva, un tramvai nărăvaș a rupt hamurile și s-a urcat în cer, și a înlocuit Carul Mare pe motive de convergență spre nicăieri, și a înhămat luna în locul Stelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o sală de autopsie în care un medic patolog lucra desupra cadavrului unei adolescente, se găsea o sală lungă, răcoroasă, cu șiruri de mese întinzându-se în fața mea. Pe câteva dintre ele zăceau corpuri omenești, unele dezgolite, altele acoperite cu cearșafuri, iar altele, ca al lui Bruno, încă îmbrăcate și părând mai degrabă niște obiecte de la bagaje pierdute decât aducând cu ceva omenesc. M-am apropiat și am aruncat o privire lungă, pătrunzătoare, la partenerul meu mort. Partea din față a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
și pe puțoii ăștia? — Simplu. Se duc și îi iau cu arcanul pe toți bărbații care poartă pantaloni scurți din piele. Este ceea ce naziștii numesc selecție naturală. Pe podea, în capătul biroului, zăcea cufărul care conținea cadavrul, acoperit cu un cearșaf. Am luat două colete mari și ne-am așezat. Illmann dădu cearșaful la o parte și m-am strâmbat un pic când mirosul de animal de casă se ridică să mă întâmpine, făcându-mă să îmi întorc automat capul spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
pe toți bărbații care poartă pantaloni scurți din piele. Este ceea ce naziștii numesc selecție naturală. Pe podea, în capătul biroului, zăcea cufărul care conținea cadavrul, acoperit cu un cearșaf. Am luat două colete mari și ne-am așezat. Illmann dădu cearșaful la o parte și m-am strâmbat un pic când mirosul de animal de casă se ridică să mă întâmpine, făcându-mă să îmi întorc automat capul spre aerul mai bun de peste umărul meu. Da, într-adevăr, murmură el, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
urmărit în gând sunetul soneriei care pătrundea în casă. Alerga pe covorul din fibră de cocos aflat în salon, urca scările deschise la culoare până în camerele de deasupra, în baia mare cu bucățele de oglindă încorporate în tencuiala albastru-închis, atingea cearșafurile de in de pe patul nostru încă nestrâns, biroul plin de cărți, aluneca în grădină, printre perdelele de bumbac, peste pergola acoperită de flori albe de iasomie, peste hamac, peste vechea mea pălărie colonială cu capsele ruginite, fără nici un răspuns. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de pini fără să-mi întorc capul, în timp ce asfaltul de sub roți începea să se acopere cu nisip. Am parcat mașina sub copertina aflată în spatele grădinii. M-am aplecat să nu mă lovesc de frânghia pe care erau puse la uscat cearșaful de plajă și costumul de baie al Elsei. Un costum întreg dintr-un material supraelastic de culoarea prunei, pe care ea și-l cobora până sub buric, atunci când stătea la soare. Era întors pe dos. Am atins cu umărul căptușeala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
lângă un cuțit. Am luat pâinea și am început să o mănânc. Mama ta era în camera de sus, se odihnea. Am spionat-o în penumbră prin ușa întredeschisă: doar în chiloți și cu maioul de mătase cu bretele înguste. Cearșaful era strâns la capătul patului, unde-l împinsese cu picioarele. Fața îi era acoperită de părul des. Poate dormea și mai înainte, de asta nu auzise telefonul. Și gândul că ea dormea, în timp ce eu..., mă calma. Ca într-un vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
o strâng. E îmbrăcată cu cămașa de mătase cu bretelele lucitoare ca niște funde subțiri. Stă pe o parte, cu sânii ușor strânși unul într-altul, mă apropii de ea. Mă îngrop în parfumul ei. Dau încet la o parte cearșaful de pe trupul ei. O rază de lumină îi cade pe picioare. Nu ți-e somn? Nu-i răspund, buzele îmi sunt deja pe coapsele ei. Ea nu mai spune nimic, îmi vâră o mână în păr și mă mângâie. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
rămân la locul meu: — Te superi? Se supără. Nu mă mai sărută, dar rămâne lângă mine, intenționat. Respirația ei grea mă îndepărtează de somn. Scuză-mă, sunt foarte obosit. Mă întorc, chipul ei este fier în întuneric. Corpu-i foșnitor sub cearșaf se îndepărtează de al meu. Îmi întoarce spatele. Aștept. Nu vreau să fie tristă. Întind mâna spre ea, mă alungă cu o ușoară mișcare a umărului. — Să dormim, zice. A doua zi mă trezesc târziu. O găsesc pe Elsa în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
să reînceapă. Se îndepărtează ca și cum ar simți răceala trecerii, nemișcați pe pământul nimănui, unde viața se oprește și moartea nu vine încă. Atunci când neputința îți pătrunde în mâini, în priviri, când simți că nu vei reuși și catafalcul acela de cearșafuri verzi își arată chipul său cel mai crud: sub lințoliul de pânză se află un om care pleacă. Aud bipul de alarmă al monitorului. Tensiunea scade. Alfredo urlă: — Repede! Este în stop!, și masca i-a alunecat pe bărbie. Alerg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
visat că era fără picioare, că se năștea și nu avea picioare... — La următoarea ecografie va avea deja picioare, fii liniștită. Se întoarce în partea ei și începe să citească. — Te deranjează lumina aprinsă? — Nu, îmi ține companie. Stau cu cearșaful tras peste ochi în lumina gălbuie. Nu dorm, moțăi liniștit de lumina aceea, de respirația de alături care îmi sugerează că viața va continua așa, ușoară, parfumată cu șampon. Dar iată că în gândurile somnoroase care vagabondează plăcut, îmi vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
să amâne momentul de intimitate. Mă dezbrac repede, îmi arunc hainele pe jos. Profit de privire ei întoarsă în altă parte, pentru că acum mi-e rușine. A dat la o parte cuvertura din partea ei de pat, se întinde și trage cearșafurile peste ea. Mă vâr lângă ea, în patul încă rece. Stă întinsă cu mâinile de-a lungul trupului, își încrucișează picioarele, unul îi alunecă, pentru că nu și-a scos ciorapii. — Nu trebuie s-o facem neapărat. — Știu. Ce amant gentil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
traversând camera, își acoperea sânii cu mâna. Am întins brațul spre ceașaful unde stătuse și care păstra încă urma ei călduță și m-am gândit că se terminase, că se terminase așa, într-un hotel. Gândurile au alunecat pe cutele cearșafului. M-am gândit la un prieten al meu care în tinerețe frecventa o prostituată, mereu aceeași. În timp ce făceau dragoste, ea se prefăcea că moare, el i-o cerea. M-am gândit la mulți bărbați pe care i-am cunoscut. Care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
un invalid și că nu avea copii. Mergea deseori să mănânce cu tata într-un restaurant din spatele unei mezelării, mâncarea ei preferată era limbă de mânzat în sos verde. N-am vrut să mai știu altceva. Cu mâna nemișcată pe cearșaful care acum este un ecran cinematografic o văd pe femeia aceea cum se dezbracă, își desface ceasul și îl așază pe suprafața de marmură a unei vechi noptiere. Alături, tata își scoate pantalonii și îi pune pe umerașul de lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
fumează în timp ce casiera este în baie, se spală sub braț, își întinde buzele, și le rujează, apoi stinge lumina cum face acasă la ea. Mai târziu, când ei nu mai sunt, intră o cameristă să deschidă ferestrele și să arunce cearșafurile pe jos. Camerista: o femeie care pleacă cu găleata cu detergenți și cu cearșafurile sub braț. O altă femeie, cu un miros al său și cu un combinezon al său, care se dezbracă lângă un bărbat, și ea face dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
le rujează, apoi stinge lumina cum face acasă la ea. Mai târziu, când ei nu mai sunt, intră o cameristă să deschidă ferestrele și să arunce cearșafurile pe jos. Camerista: o femeie care pleacă cu găleata cu detergenți și cu cearșafurile sub braț. O altă femeie, cu un miros al său și cu un combinezon al său, care se dezbracă lângă un bărbat, și ea face dragoste, și ea se lasă chinuită. Te întrebi dacă tatăl tău îl avea mai gros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
aceea? Poate casiera. Nu, ea nu era la înmormântare, avuseseră o poveste cu mulți ani în urmă. Poate se despărțiseră. Continuase să mănânce limbă în sos verde cu altcineva. Poate murise și ea. Italia s-a dus în baie, mângâi cearșaful cald încă de trupul ei. Filmul s-a terminat, ecranul a devenit din nou alb, boțit. Și acum știi că peste puțin vei plânge, pentru toți amanții morți, pentru tine și pentru ea, care stă în fața oglinzii, ca și casiera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
vom muri departe unul de celălalt. Nimeni nu va ști niciodată nimic cât de tare ne-am strâns în brațe și cât de intimi am fost, și nici despre viața care a alergat până aici, până la brațul meu sprijinit de cearșaful pe care a stat ea și care începe să-și piardă căldura. Suntem trupuri care au nevoie, proiectate pe un ecran gol, trupuri care se repetă. Sau poate, Angela, energia noastră a alimentat o altă lume, o lume perfectă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
al mării. Cineva va culege visele noastre, cineva nu atât de imperfect ca noi. Noi facem munca murdară. Sunt în baie, aplecat deasupra bideului plâng, ținându-mi capul în mâini. Peste puțin va veni o cameristă să arunce pe jos cearșafurile pe care se află o mică pată udă care s-a prelins din intimitatea Italiei. O pată pe care am sărutat-o. Când ieșim din cameră și mâna mea întârzie să stingă lumina, Italia se întoarce să privească pentru ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
chiuvetă. — Sunt aici. Italia stă pe pat, își ține coatele sprijinite de pernă și privește fâșiile de plastic ale perdelei de după care apar. Te odihneai, scuză-mă. Nu, eram trează. Mă apropii și mă așez lângă ea pe patul fără cearșaf. Italia e îmbrăcată cu o rochie bleumarin, pe gât, care nici nu pare să fie a ei. Pare o rochie a Elsei. Nu și-a scos pantofii, își sprijină picioarele încălțate de salteaua goală. Pantofi eleganți de culoarea vinului. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]