2,808 matches
-
Astea țineau nasul pe sus și nouă nu ne plăcea, atunci ne îmbătam, dădeam cu ochii de ele și le luam poștă. Cică nu arătăm bine, că suntem golani, că aia, mai multe. M-a dus pe Focșani, apoi Tulcea, chilia, iar tulcea, apoi aiud. Șase ani. M-am eliberat în 92. am stat afară până în 96. Ca cioban. Era bine. Eram doi băieți și șeful oilor, trei. Ne duceam cu oile pe câmp, le mulgeam dimineața. Stăteam pe câmp și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
eu n-am avut ambițiile lui. Mi-a plăcut, chiar, să aud că își petrecea cea mai mare parte a timpului în arhive și biblioteci, dar blestema ziua în care devenise călugăr. Sângele său meridional îl făcea să viseze, în chilie, femei frumoase și dezbrăcate care dansau, unduindu-și soldurile păcătoase în fața lui. Spre treizeci de ani, s-a hotărât să nu se mai lupte cu ispitele cărnii, a lepădat rasa de călugăr, după care s-a călugărit din nou și
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
păcătoase în fața lui. Spre treizeci de ani, s-a hotărât să nu se mai lupte cu ispitele cărnii, a lepădat rasa de călugăr, după care s-a călugărit din nou și, din nou, a renunțat să mai stea într-o chilie, departe de femeile care-i plăceau, se pare, cel puțin așa pretind gurile rele, poate chiar mai mult decât filosofia. Se lăuda că prin patul lui trecuseră mai multe femei decât prin patul lui Solomon, căruia Biblia îi atribuie vreo
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
cu șuncă sărată. Am băut și o jumătate de cană de vin, ca să-i asigurăm că era bun și curat. După care ne-am tolănit pe jos ca să ne culcăm, având bâtele lângă noi. Veteranul s-a retras într-o chilie, cinci soldați s-au postat în camera unde erau paturile de dormit, li s-a adus de băut și celor doi din turn, precum și celui de pază de la poartă. Când am auzit că încep să sforăie, ne-am strecurat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
tot anul 650 și o parte a anului 651. Chiar înainte de venirea neașteptată a lui Ansoald, duhovnicul meu își trăia ultimele zile de viață. Cu câteva ceasuri înainte de a-și da duhul, m-a chemat. A fost dus într-o chilie, îngrijit fiind de un călugăr, astfel încât să nu fie tulburat de ceilalți. Căpățâna lui se străduia să-și tragă suflarea din corpul tot mai împuținat, și cu greu se mai făcea auzit. Mi-am dat seama că degetele lui mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
știa și din toate acestea se simțea exclus. Îl văzuse pe Talpă înlemnit, iar în adâncul lacului vedea un somn uriaș adormit la adăpostul unei pietre, în mâlul pufos. Îl vedea apoi pe Hrisofan, mutul, alergând cu pași mărunței spre chilia părintelui Damaschin, apoi, împreună cu acesta, fugind spre poarta mare. Din urma lor veneau alți doi călugări mai tineri, cu un felinar cu feștilă și ceară. Unul dintre călugării cei tineri a urcat încetișor pe scara porții până la ferestruică, de unde, văzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
perpelească icoana făcătoare de minuni. Zogru era pierit de frică, simțea pala focului până în creier, dar când focul a mușcat din lemn, i-a venit sufletul la loc; i se părea că prinde viață, hrănit și eliberat în același timp. Chiliile aproape că au rămas neatinse, dar mănăstirea s-a cam ruinat, iar podul și poarta au fost mistuite fără urmă. Călugării au rămas în continuare acolo, slujind în biserica cea mică din fundul curții, până în 1512, când Neagoe Basarab a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
într-un negustor, până la Șotânga, iar de-acolo, prin pădure, cu un țigan, plecat să culeagă clei. Pe la prânz era ajuns la mănăstire cu țigan cu tot și nu găsea nici o cale să intre. Tocmai terminaseră noile porți și acum chiliile și bisericuța din fund erau împrejmuite bine cu zid de piatră și porți din lemn curat. Nu ieșea nimeni, nu venea nimeni. Până la urmă, a bătut în poartă și, pentru că ușierul n-avea de gând să deschidă, și-l tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
vrea, Zogru, cu fața lui de țigan umil, a cerut să-l vadă pe părintele Teodosie. Călugărul a ieșit, în fine, pe poarta nouă, iar Zogru a și sărit la gâtul lui, întorcându-se vesel și cu altă față spre chilie. Cum a căzut seara, s-a dus pe locul în care fusese vechea poartă, care acum era puțin mai departe decât cea nouă. Stătea pe malul lacului și zâmbea ca Robert De Niro, când pregătește ceva. Nu știa prea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
verzi, negre, sure. Se prefac toate laolaltă într-un copil de-o șchioapă. Să veniți mâine pe seară, fraților. Doi bărbați îl ajută să se ridice din strana de lângă icoana Făcătoarei de Minuni și îl poartă de subțiori înapoi în chilia lui. Părintele Ieronim nu-și mai poate folosi picioarele de douăzeci de ani, când a tras o căzătură urâtă și-a rămas cu șoldul frânt, dar poporul tot la dânsul vine să se dezlege și să se miluiască. În biserică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
colaboratorilor săi, celor actuali și celor din viitor le doresc inepuizabilă putere de muncă, dragoste și dăruire profesională, slujirea neabătută a adevărului, a tuturor valorilor creștine și naționale! Așa să le ajute Dumnezeu, acum și pururea! Prima școală macedoromână În chiliile fostei mănăstiri bucureștene, purtând hramul Sfinților Apostoli, au primit Învățătura de carte, Între anii 1865 și 1871, puberi veniți din așezări de la sud de Dunăre, Îndeosebi din Pind, toți macedoromâni (aromâni). Din rândul absolvenților acestei școli dintâi au ieșit Învățători
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
bucurie Într-atât Încât să exclame prin mulțime, În gura mare „Și io hiu armân.” Această exaltare de bucurie și de mândrie Îl făcu să uite eșecul misiunii sale pe lângă guvernul lui Cuza-Vodă și chiar să nu mai revină la chilia sa de la Mănăstirea Iviru, dându-și seama, prin urmare, că simțământul național Îi devenise mai puternic și mai irezistibil decât cel religios, Însă fără a renunța la călugărie. Arde ca o flacără și jubilează ca un copil după ce marii bărbați
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
am spus eu? zise Weissmann, privind pe fereastră înspre trăsură, al cărui birjar, impacientat, plesnea din bici. Gîndește-te mai bine! Norodul te așteaptă, de ce nu vrei să mergi? De altfel, orice sfânt se retrage câtăva vreme în pustiu, într-o chilie, ca să se purifice. Dacă vrei, te ducem într-o mânăstire adorabilă, unde vei putea medita absolut singur. Nu vin acolo decât îngeri îmbrăcați în alb, dimineața la nouă și seara. Acolo este locul dumitale, maestre! - Și e pustiu? - Pe onoarea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
prin strecurători de lumină. El ajunse acasă. El ședea într-o chiliuță din casele unui boieri mare. Încet, trecu prin cerdacul cel lung deasupra căruia streșinele ieșite erau suspendate de stâlpi albi... trecu ca o umbră și, când intră în chilia lui, răsuflă lung. Nu era să întreprindă un lucru estraordinar? - Întunericul îngreuiat cu miros de rășină a chiliei lui era pătruns numai de punctul roș al unei candele care ardea pe o policioară încărcată cu busuioc uscat și flori de sub
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
trecu prin cerdacul cel lung deasupra căruia streșinele ieșite erau suspendate de stâlpi albi... trecu ca o umbră și, când intră în chilia lui, răsuflă lung. Nu era să întreprindă un lucru estraordinar? - Întunericul îngreuiat cu miros de rășină a chiliei lui era pătruns numai de punctul roș al unei candele care ardea pe o policioară încărcată cu busuioc uscat și flori de sub icoana îmbrăcată cu argint a Mântuitorului. Un greier răgușit cânta în sobă. El aprinse o lampă neagră, împlută
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îi deschise săltarul și dădu într-adevăr de niște legături de hârtii galbene și veștezite, legate cu fire de ață albastră... el le scoase, se uită la ele, apoi le puse pe masă. - In momentul acesta intrară doi oameni în chilia lui pe cari Dan nu-i mai văzuse. Unul din ei, pleșuv și uscat, veni să-i cerce pulsul, celălalt vorbea cu Ruben. Ruben îi arătă hârtiile... omul se uită iute prin ele... fără îndoială, zise el pentru sine. De când
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
umbrit și multicolon răspunde c-o scară ce dă-n curte. Bătrânul deschide ușa tinzii și se face nevăzut înăuntrul clădirei. În zidul lung și nalt al monăstirei, privit din grădină, se văd ferești cu gratii negre, ca ferestrele de chilii părăsite, numai una e toată-ntrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze-ntunecoase se văd în oale roze albe ce par a căuta soarele cu capetele lor. Acea fereastră dădea într-o chilie pe păreții cărei erau aruncate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
gratii negre, ca ferestrele de chilii părăsite, numai una e toată-ntrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze-ntunecoase se văd în oale roze albe ce par a căuta soarele cu capetele lor. Acea fereastră dădea într-o chilie pe păreții cărei erau aruncate cu creionul fel de fel de schițe ciudate - ici un sfânt, colo un cățel svîrcolindu-se în iarbă, colo icoana foarte bine executată a unei rudaște, flori, tufe, capete de femei, bonete, papuci, în fine, o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
zugrăvită cu fel de fel de flori, un pat simplu de sub care se vedea o păreche de papuci și un motan negru, iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii {EminescuOpVII 119} pătrundeau razele soarelui și împleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în cari se vedeau mii de firicele mișcătoare cari toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe scaun șade un călugăr tânăr. El se află în acele momente de trândăvie
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
auzise nimica, numai cât că barca lui Francesco, în care el se pornise pe mare, se găsise sfărâmată la țărmuri, astfel încît ea-l crezu înecat, mort de mult. În murii liniștiți ai monastirei ea se regăsi pe sine însăși. Chilia ce i se dedese era cu fereasta-nspre grădină și mare; și adesea, trăgând zăvorul la ușă ca să {EminescuOpVII 132} nu fie supărată de intrarea nimărui, ea privea oare întregi la înmiirea undelor depărtate ce se pierdeau în orizon, la prăvălatica
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mai auzise nimica, numai cât că barca lui Francesco, în care el pornise pe mare, se găsise sfărâmată pe țărmuri, astfel încît ea-l crezu înecat, mort de mult. In murii liniștiți ai monastirei ea se regăsi pe sine însăși. Chilia ce i se dedese era cu fereasta-nspre grădină și mare, și adesea, trăgând zăvorul la ușa-i, ca să nu fie supărată de intrarea nimărui, ea privea oare întregi la înmiirea undelor depărtate ce se pierdeau în orizon, la priveliștea * grădinei
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
acea elementară și întunecoasă plăcere care, asemenea nașterei și morții, sunt întunecoase și tâmpite momente de uitare, de neconștiință, de o viață vegetativă și fără înțeles. {EminescuOpVII 153} [X: MOARTEA CEZAREI] 2284 În sara aceasta se-nnourase și Cezara, închisă în chilia ei, plecîndu-și capul între oalele cu flori cum ședea lângă fereastă, își răzima fruntea de geamuri și trăncănea cu degetele în ele. Ea zâmbea cu șireție. Niciodată Ieronim nu fusese cu sufletul mai deschis, niciodată n-o iubise atâta, decât
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-l mângâia, apoi îmbrobodi o perniță ș-o pălmui, o puiculi, ca și când ar fi copilul ei... Vremea se-ntunecase și ploaia începuse a plezni repede dar monoton în geamuri. Din când [în când ] câte un fulger strălumina pe un moment chilia, astfel încît, sub această repede strălucire, toată casa și obiectele păreau a tresări, a avea viață, ceea ce constituie fantasticitatea luminei de fulger. Ea s-apropie de fereastă. Era o vreme cumplită afară. Nouri se grămădeau negri pe cer, rupți de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
între cre [n]gile-i aplecate oasele albite de curgerea apelor a unui om cu barbă lungă, a cărui profeție se-mplinise. {EminescuOpVII 155} CEZARA* (E) I In zidul monastirei, privit din grădină, se văd feresti cu gratii negre, ca de chilii părăsite, numai una e toată întrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze se văd, în oale, roze ce par a căuta soarele cu capetele lor. Acea fereastă dădea într-o chilie pe pereții cărei erau aruncate cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
feresti cu gratii negre, ca de chilii părăsite, numai una e toată întrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze se văd, în oale, roze ce par a căuta soarele cu capetele lor. Acea fereastă dădea într-o chilie pe pereții cărei erau aruncate cu creionul fel de fel de schițe ciudate - ici un sfânt, colo un cățel în iarbă, colo icoana foarte bine executată a unei flori, tufe, capete de femei, bonete, papuci, în fine, o carte de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]