2,837 matches
-
a fost sfințit de Prea Sfinția Sa Lucian Mic Episcopul Caransebeșului. De asemenea s-a lucrat și încă se mai lucrează la reamenajarea curții mănăstirii, în vederea lărgirii ei, și se are în vedere redimensionarea trapezei și a bucătăriei din clădirea corpului de chilii, care a fost deja îmbunătățit.
Mănăstirea Călugăra () [Corola-website/Science/312349_a_313678]
-
înguste. Tot atunci, se pare, vechea structură a fost reparată și așezată pe tălpi noi. În Diata pe care și-o face la 1 ianuarie 1779, arhimandritul Vartolomei Măzăreanu relatează că a construit, în apropierea bisericii de lemn de la Putna, "„chilii pentru mine, chilie pentru prosforință, o școală mare și o scoală mică, tot subt un acoperământ”". Până în anul 1786, biserica de lemn a fost schit dependent de Mănăstirea Putna. Începând de atunci, biserica de lemn din cimitirul satului a devenit
Biserica de lemn din Putna () [Corola-website/Science/311970_a_313299]
-
se pare, vechea structură a fost reparată și așezată pe tălpi noi. În Diata pe care și-o face la 1 ianuarie 1779, arhimandritul Vartolomei Măzăreanu relatează că a construit, în apropierea bisericii de lemn de la Putna, "„chilii pentru mine, chilie pentru prosforință, o școală mare și o scoală mică, tot subt un acoperământ”". Până în anul 1786, biserica de lemn a fost schit dependent de Mănăstirea Putna. Începând de atunci, biserica de lemn din cimitirul satului a devenit biserică parohială a
Biserica de lemn din Putna () [Corola-website/Science/311970_a_313299]
-
a sosit bricul "Mircea" care a preluat aceasta sarcină. După anul 1886, considerată învechită și fără valoare militară deosebită, micii nave au început să-i fie alocate sarcini mai modeste. Din 1890 a îndeplinit un timp funcția de staționar la Chilia Veche, apoi a intrat în compunerea Diviziei de Dunăre și a efectuat un voiaj de instrucție între Galați și Turnu Severin. În preajma primului război mondial, fiind considerată depășită, canoniera este transformată în tanc pentru combustibil. În aceasta stare este mai
Fulgerul () [Corola-website/Science/309907_a_311236]
-
nu este cunoscută apartenența confesională. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa de Sus-Mijlocul a județului Neamț. La acea vreme, pe teritoriul actual al comunei, mai funcționa în aceeași plasă și comuna Talpa, formată din satele Chiliile, Crăești, Hlăpești, Homiceni, Negoești, Talpa și Tăietura, având în total 1810 locuitori. În comuna Talpa existau o școală mixtă, cinci biserici ortodoxe și una catolică. Anuarul Socec din 1925 consemnează comunele în plasa Războieni a aceluiași județ. Comuna Bârgăoani avea
Comuna Bârgăuani, Neamț () [Corola-website/Science/301619_a_302948]
-
60 km și o lățime ce variază între 8 și 12 km, aria totală fiind de 360 km pătrați) în nord-estul Greciei, în regiunea grecească Macedonia Centrală, unde își au locul 20 de mănăstiri, 12 schituri și o mulțime de chilii călugărești ortodoxe, în care trăiesc mai mult de 1500 de monahi ortodocși (datele recensământului grec din 2011 indică o populație de 1830 călugări.). Aproximativ jumătate dintre mânăstiri sunt conservatoare, urmând un regulament strict în privința disciplinei și postului. (comunitatea monastică de la
Muntele Athos () [Corola-website/Science/297346_a_298675]
-
cenobite (numite și "comuniste" sau "conservatoare", proprietatea tuturor obiectelor fiind comună, și mânăstiri idioritmice (numite și "liberale" sau "individualiste, unde proprietatea personală asupra unor obiecte este permisă)). De-a lungul istoriei călugării mânăstirilor de la muntele Athos au trăit în schituri, chilii, "kalive" (chilii mai mici, unde câțiva călugări trăiesc ca intr-o familie) sau ermitaje (numite și "isihasterion", ele fiind niște chilii retrase, adesea doar mici grote sau scobituri în stâncă, în care trăiește întotdeauna numai un singur călugăr (sihastru, pustnic
Muntele Athos () [Corola-website/Science/297346_a_298675]
-
și "comuniste" sau "conservatoare", proprietatea tuturor obiectelor fiind comună, și mânăstiri idioritmice (numite și "liberale" sau "individualiste, unde proprietatea personală asupra unor obiecte este permisă)). De-a lungul istoriei călugării mânăstirilor de la muntele Athos au trăit în schituri, chilii, "kalive" (chilii mai mici, unde câțiva călugări trăiesc ca intr-o familie) sau ermitaje (numite și "isihasterion", ele fiind niște chilii retrase, adesea doar mici grote sau scobituri în stâncă, în care trăiește întotdeauna numai un singur călugăr (sihastru, pustnic sau anahoret
Muntele Athos () [Corola-website/Science/297346_a_298675]
-
personală asupra unor obiecte este permisă)). De-a lungul istoriei călugării mânăstirilor de la muntele Athos au trăit în schituri, chilii, "kalive" (chilii mai mici, unde câțiva călugări trăiesc ca intr-o familie) sau ermitaje (numite și "isihasterion", ele fiind niște chilii retrase, adesea doar mici grote sau scobituri în stâncă, în care trăiește întotdeauna numai un singur călugăr (sihastru, pustnic sau anahoret); ce definește însă ermitajul este în primul rând localizarea lui retrasă, căci există la Athos și un tip de
Muntele Athos () [Corola-website/Science/297346_a_298675]
-
al Greciei, iar femei occidentale din familia elitei politice care a însoțit poporul grec pe calea lui spre independență, au reușit și ele să viziteze insula travestindu-se. Condiția celibatului, definitorie în viața monahală, ca și comunalitatea traiului (într-o chilie trăiesc adesea 3 sau mai mulți călugări), pare a fi o grea încercare pentru mulți călugări de la muntele Athos: în februarie 2009 un călugăr român care renunțase la viața monahală și își recunoscuse homosexualitatea revela faptul că în biserica ortodoxă
Muntele Athos () [Corola-website/Science/297346_a_298675]
-
de mers pe jos de la Mănăstirea "Sfântul Pavel", de care aparține. Este construit la o altitudine de 280 m, între Marfonu și Antiathon. A fost fondat în secolul X de călugări din zona Țării Moldovei. Astăzi este format din 8 chilii și este locuit de 39 de călugări români. Proschinatarul "Sfântul Munte al Atonului", scris de ieromonahul Serafim și tipărit la București în 1856, în tipografia celui cunoscut ca Iosif Românul (Iosif Romanov), prin bogăția de informații și gravuri, constituie o
Muntele Athos () [Corola-website/Science/297346_a_298675]
-
pe cea originală. Astfel, tabloul votiv și pisania îi prezintă pe presupușii ctitori din relatările celor ce văzuseră vechea frescă. În partea de nord a bisericii, spre șosea, în 1964, încă mai puteau fi zărite ruinele unor construcții aprținând fostelor chilii. Anul presupus al construirii lăcașului este 1647, însă această dată apare numai în „Marele dicționar geografic al României” editat de Alexandru Lahovari, apărul la sfârșitul secolului XIX precizând ca sursă o altă lucrare contemporană. Pisania, rescrisă acum 60 de ani
Schitul Dobrotinet () [Corola-website/Science/303087_a_304416]
-
de pe jos cu mozaic. Printre odoarele de preț ale bisericii se numără două evanghelii în limba slavonă din 1766, un liturghier din 1759, un tripod din 1768 etc. În curtea bisericii se află un paraclis de lemn, o clădire pentru chilii, un cimitir și câteva anexe gospodărești.
Mănăstirea Piatra Sfântă () [Corola-website/Science/307999_a_309328]
-
Din cronici reiese că zidirea noii biserici (care a primit hramul "Înălțarea Domnului" și a fost cunoscută sub numele de "Galata din deal") a început în 1583. Tot atunci au fost construite și alte clădiri cu destinație monahală: corpul de chilii pentru adăpostirea călugărilor, stăreția, trapeza și arhondaricul pentru cazarea oaspeților. Domnitorul a înzestrat mănăstirea cu sate și domenii, dăruindu-i acesteia valoroase odoare, obiecte de cult și veșminte, astfel că mănăstirea a ajuns a fi ""întru mare pohvală și cu
Mănăstirea Galata () [Corola-website/Science/302395_a_303724]
-
întru inima lor, ce au fost niște oameni fără de frică, și n'au căutat ce să cădea să rîdice din venitul Mînăstirei, ce tot au cheltuit, și au prăpădit și au răsipit fără de nici o măsură"" a dus la decăderea mănăstirii. Chiliile și trapeza s-au ruinat, iar veșmintele și odoarele de preț s-au risipit, din ele rămânând doar o tipsie de argint. Doamna Maria, fiica lui Petru Șchiopul, s-a întors în Moldova în august 1616, în timpul domniei vărului său
Mănăstirea Galata () [Corola-website/Science/302395_a_303724]
-
Apostol Iacov". De teama epidemiei de ciumă din anul 1799, domnitorul Alexandru Callimachi s-a mutat la Galata împreună cu curtenii săi. Între anii 1799-1801, domnitorul Constantin Ipsilanti a construit o nouă locuință domnească, lângă zidul sudic al incintei, precum și noi chilii. Pentru a ușura accesul la mănăstire, a fost construit un pod de lemn (care ar fi rămas în picioare până la începutul secolului XX), precum și o uliță, care se numește astăzi Strada Ipsilanti. În anul 1814, un incendiu a mistuit toate
Mănăstirea Galata () [Corola-website/Science/302395_a_303724]
-
nu a făcut decât să adauge pridvorul. Dar macheta bisericii pictate în cadrul tabloului votiv și ținută de voievod și de soția sa este reprezentată fără pridvor. Mănăstirea a fost renovată de către Barbu Știrbei între anii 1852-1856, când o parte a chiliilor au fost dărâmate datorită stării de ruină la care se aflau. În locul lor a construit clădiri noi pe baza unor proiecte făcute de diversi arhitecți, printre care Carol Benesch. Reparații ale lăcașului au fost făcute și în anul 1934, cand
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
stării de ruină la care se aflau. În locul lor a construit clădiri noi pe baza unor proiecte făcute de diversi arhitecți, printre care Carol Benesch. Reparații ale lăcașului au fost făcute și în anul 1934, cand s-au construit noi chilii, dar și un muzeu cu odoarele sfântului lăcaș. Între anii 1954-1958, cu ocazi ultimei consolidări a clădirilor, au fost edificate sistemele de încălzire și alimentare cu apă. Legenda spune că Matei Basarab, fiind urmărit de turci, se refugiază pe un
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
sus Arnota și mai jos Păpusa, care, după tradiție, existau deja la acea epocă. Urmașii Craioveștilor au înlocuit biserica de lemn cu una de zidărie, care a fost reparată și pictată de Matei Basarab și Preda Brâncoveanu; aceștia au adăugat chilii, un turn clopotnița la intrarea în incintă, iar mai târziu biserica a fost mărită cu pridvor. Constantin Brâncoveanu, descendent colateral, s-a ocupat de mănăstirea Arnota, ajunsă într-o stare gravă de părăsire și de ruină, chiar în timpul în care
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
31%), 22 evrei și 5 bulgari. În perioada interbelică, satul s-a aflat în aria de interes a activiștilor bolșevici din URSS, aici existând un comitet revoluționar clandestin. Membrii organizației comuniste din sat au menținut legături strânse cu organizația din Chilia Nouă, distribuind pliante în care făceau propagandă pentru revoluția sovietică și răsturnarea regimului burghezo-moșieresc din România. Mai mulți săteni au participat la Răscoala de la Tatarbunar din 1924, organizată de bolșevicii din URSS. În seara zilei de 15 septembrie 1924, o
Nerușai, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318474_a_319803]
-
imperiului și din landurile germane. În anul 1785 a fost înființat „un Oficiu de încercare și cercetare a sării din zona Solca" și, totodată, un depozit pentru sarea adusă din Transilvania, pentru trebuințele Bucovinei. Oficiul și-a stabilit sediul în chiliile fostei mănăstiri Solca. Tot atunci, au sosit la Solca câțiva ingineri geologi germani care au efectuat prospecțiuni geologice la Cacica și la Solca. Astfel, în perioada următoare, au început să sosească mineri germani și polonezi care s-au stabilit în
Biserica romano-catolică din Solca () [Corola-website/Science/323477_a_324806]
-
rol de cuhnie și brutărie lipită de zidul de incintă sudic a fost refăcută și a preluat și rolul de trapeză. S-a construit în partea sudică o clădire nouă, care a preluat funcțiile celorlalte construcții dezafectate, un corp de chilii lângă zidul de incintă estic și o construcție care adăpostea două sau trei spații locuibile și spații de depozitare, în partea de nord a incintei. O mare parte a acestor lucrări au fost săvârșite în perioada 1676-1677 din dispoziția mitropolitului
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
La 15 septembrie 1863, prin efectul Legii secularizării averilor mănăstirești, domeniile și bunurile mănăstirii trec în proprietatea statului. Mănăstirea Probota este desființată, iar biserica "Sf. Nicolae" devină biserică parohială a satului. Clădirile din complexul monahal încep să se degradeze, iar chiliile și locuințele domnește sunt mistuite de un incendiu de la începutul secolului al XX-lea. Resturile rămase sunt furate de săteni și folosite pentru construcția de case sau anexe gospodărești. După decenii în care a stat în uitare, Mănăstirea Probota a
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
consolidare a fracturilor și desprinderilor de strat pictural din turlă și din exteriorul bisericii. În anul 1993, arhiepiscopul Pimen Zainea al Sucevei și Rădăuților a reînființat Mănăstirea Probota, dar cu obște de maici. S-au construit ulterior noi corpuri de chilii, clădiri administrative și spații de cazare pentru pelerini în afara incintei mănăstirești. În același an (1993), Biserica "Sf. Nicolae" din cadrul Mănăstirii Probota a fost inclusă de către Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) pe lista patrimoniului cultural mondial, în
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
Ele sunt prevăzute cu metereze și creneluri. Zidul vestic este sprijinit la exterior de un contrafort amplasat aproximativ la jumătatea laturii. În zidul de pe latura sudică a fost construită o portiță secretă mică din lemn masiv. Aceasta se afla lângă chiliile mănăstirești. Pe latura estică se află trei turnuri pătrate (două la colțuri și unul în mijloc) legate între ele printr-un drum de strajă. Turnul de pe mijlocul laturii estice servește și ca poartă de intrare în incinta mănăstirească. Pe zidul
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]