6,287 matches
-
spun nimic, astăzi n-am timp să le văd, nici să le mai înțeleg nu vreau. Nu mai vreau. Blestematul ăsta de Paradis, băga-l-aș în pizda mă-sii!, mă lipsesc de Rai, ca Adam. Lepădarea de Rai. Ce chin, prin ce-o fi trecut Adam în paradisul ăla al lui, ce munci au urmat după, câte mii de ani a trudit el pământul! Nu mă interesează secretele toposului inițial (așa-i zicea taică-meu, topos inițial), nici ale Evangheliilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
din orice: din admiterea la facultate, că el își pregătește aleșii, el hotărăște intrarea lor, a celor care cotizează la noi, ăla intră, care dă - l-am învățat lozinca asta, că trece și profesoratul, măcar să rămâi cu bani după atâta chin, după atâtea meditații și atâta risc... care admitere la facultate e mai subiectivă ca admiterea la Teatru... dar nu pricep asta muritorii de rând, din film, din teatru, din reclame sau din vânzarea de case la unul, la altul. Intermedieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nu știe ei?... Știți povestea pe care ne-a spus-o Tina într-o seară aici, în pergolă, stăteam în leagăne și ea povestea, ne-a încropit o poveste despre artiști și Dumnezeu. Cum sunt ei, ce viață duc, ce chin au pe cap... Eu știu și fără povestea ei că, dacă am fi normali, am fi vânzători la aprozar, nu artiști. Normali sunt ceilalți. Noi suntem altfel... E o veche poveste lupta asta dintre Autor și Actor, zicea că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
era un om terminat. Nici sfinții importanți n-au fost puternici. — Jumătate dintre ei au fost. — Chiar dacă admitem asta, nu cred că sănătatea are vreo legătură cu bunătatea. Sigur, pentru un sfânt mare contează să fie În stare să suporte chinuri enorme, dar moda asta a predicatorilor populari care se Înalță pe vârfurile picioarelor, simulând virilitatea și urlând că gimnastica va salva lumea... Nu, Burne, nu Înghit gogoașa. — Oricum, hai s-o lăsăm baltă, că tot n-ajungem nicăieri și, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
careva, dar eu, ologul, sunt mai bărbat ca unul care are două picioare și tot nu‑i bărbat. Să‑ți demonstrez acum? Cu plăcere. Oriunde, pe covorul de iută din fața patului sau chiar pe patul care a văzut deja mult chin și sânge menstrual, motiv pentru care pute strașnic. Nu poți să speli întruna, mai vrea omul să ia o pauză și să citească o carte bună. E tipic, în loc de mașină de spălat îți cumperi mașină de cusut. Am putea fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
avut pentru ultima dată ocazia de a‑și demonstra umorul profund uman și constructiv. Umorul ăsta funcționează numai dacă vine din interior. Acest interior a fost sfârtecat de o otravă cu efect rapid. Unii mor mai discret și, poate, în chinuri și mai mari. Astfel i‑au fost distruse măruntaiele, iar povestitorul danez de basme a rămas posterității doar sub forma peliculei de celuloid. În felul ăsta, ceva din el i‑a supraviețuit. Frumoase, frumoase, frumoase vremuri erau. Nisip încins din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
viteza. Durerea pe care n‑o provoci se compensează, astfel, prin viteză. Trebuie să doară, fiindcă o perversiune e totdeauna binevenită și nu‑i la îndemâna oricui. Pe Hans îl doare ce‑i face ea și fața i se schimonosește de chin, moment în care‑și aduce aminte că și fața lui Gary Cooper se strâmbă adesea în scenele de amor, de parcă ar fi supusă unei torturi interioare. Trebuie să arăți ca și cum ceea ce ți se întâmplă ar fi împotriva voinței tale, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ceva pentru el, i‑a intrat pe sub piele și nu mai vrea să plece de acolo. Lui i‑ar fi de‑ajuns dacă i‑ar intra în pizdă, dar merge așa de greu când nu‑i întărit ca lumea, ce chin! Deja curg apele pe el și fiindcă nu iese cum și‑ar dori, devine brutal, nu, firește că nu cu el însuși, ci cu Anna. Îi frânge mijlocul, o strivește (sub greutatea lui), îi împinge gâtul mult pe spate, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
lui Rainer. O poezie se află pe punctul de a lua naștere, o stare chinuitoare, care adesea nu duce la nici un rezultat, pentru că poetul se descurajează și renunță înainte de vreme. Nu prea are răbdare fiindcă scrierea unei poezii implică niște chinuri și ia, din păcate, timp, ceea ce artistului de cele mai multe ori îi lipsește, doar trebuie să creeze și altceva în afară de poezia asta și de aceea se repede mereu înainte. Sophie nu se repede ca vântul, ci alunecă precum lama patinei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
schimb, nu depinde de asta. În locuința familiei Witkowski se pune cina pe masă. Tata cârtește pe nerăsuflate, dar deja nu‑l mai aude nimeni, într‑atâta s‑au obișnuit cu el. O amenință pe mama cu tot felul de chinuri pe care are de gând să i le aplice. Mama răsfoiește catalogul unei case de comenzi, unde găsește o rochie care‑i sare în ochi. Îi sare și‑i sare în ochi, în special pentru că ieri, la școală, s‑a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
în a-ți râde de plăcere - altfel spus: plăcerea filosofului implică disprețul pentru plăcerea omului de rând. Cea autentică presupune o bucurie neîncetată, absența tristeții, pacea sufletească, seninătatea, spiritul radios și alte dovezi dinamice ale jubilației în act. Contrafacerile sporesc chinul, amplifică dorința și alimentează nevoia pe principiul eternei întoarceri a răului. Cui îi spune că a trăi este un rău, Diogene îi răspunde: nu, nu a trăi, ci a trăi rău. Iar apoi dă rețete pentru o existență reușită. Plăcerile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
s-a oprit în drum, dar, dată fiind lungimea prozopopeii, sincronizarea merită o ajustare... Iat-o deci lângă adolescent. Ea îi propune cealaltă ramură a arborelui grecesc: singurul lucru care contează este valoarea; metoda cere și presupune muncă, efort, suferință, chin; e vorba așadar de a viza țeluri înalte: a înfăptui isprăvi nobile și mărețe, a-i cinsti pe zei pentru a le obține favorurile, a merita afecțiunea prietenilor prin fapte adecvate, a câștiga stima cetății prin acte de bravură, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
afirmă că în Grădină se consideră că durerile sufletului sunt superioare celor ale trupului, în vreme ce la Cirene se profesează teza contrară. Pentru că filosoful cu pâinișoarele limitează suferința pshică doar la clipă, în timp ce durerile sufletului ar cunoaște în plus suferințele și chinurile venite din trecut sau din viitor; ceea ce confirmă și spusele gânditorului parfumat: pedepsele aplicate celor vinovați se exercită asupra trupului lor. Dacă cirenaicii susțin ipoteza unei plăceri vulgare, grosolane - în imediatețea animalică și dinamică -, bestială, așa trebuie să gândim... în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
mărturie în favoarea unității imanente a realului. Și atunci, cum altfel, dacă nu din rațiuni ideologice, polemice, mai poate cineva vorbi de plăceri ale trupului separate de plăcerile sufletului? Ceea ce înregistrează carnea epicuriană este decodat de sufletul atomic: dorințe, plăceri, suferințe, chinuri, jubilări... Doar un artificiu retoric și o poziție antinominalistă permit recurgerea la cele două momente ale dualismului pentru a le face să funcționeze în sensul unei creditări și al unei discreditări: elogierea sufletului, condamnarea cărnii. Aici regăsim firul călăuzitor al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
major fiind, deși minor din punct de vedere afectiv, intelectual, mental sau psihic -, mai înzestrat pentru pulsiunea de moarte decât pentru pulsiunea de viață, talentat în ceea ce privește crearea de neplăceri, necazuri și suferințe, genial în arta de a genera dureri și chinuri, dar visceral incapabil să producă bucurie, fericire și plăcere, înțeleptul îl va îndepărta, îl va da la o parte pe inoportun - sau pe inoportună... Asta pentru că nu poți „contracta” cu toți: universul nu poate fi câmpul de bătălie al oricărei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de povești fantasmagorice, Lucrețiu îi liniștește și-i calmează. Pentru că sufletul se dezintegrează odată cu moartea, iată ce definește sfârșitul unei existențe: desfacerea agregării constitutive a unei subiectivități. El nu subzistă momentului separării: și atunci, cum ar putea să mai cunoască chinuri sau să îndure încercări umilitoare? Dacă-l considerăm imaterial, totul devine posibil, evident: dar, în viziunea lucrețiană asupra lumii, nimic nu e în afara materiei; dacă-l considerăm material, nu mai există decât devenirea lui atomică - moartea agregării, dar nemurirea componentelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
precizând că aceasta oferă și avantaje. Nu foarte îndepărtată de medicina stoică, logica epicuriană exaltă meritele stării în care se află omul în vârstă: s-a sfârșit cu tirania dorințelor, au dispărut inconvenientele asociate căutării plăcerii, s-a terminat cu chinurile pasiunii, afectele s-au dus, trupul trăiește „la ralanti”, desigur, dar nu mai cunoaște suferințele libidoului, scapă definitiv metamorfozelor elanului vital de care vorbea Lucrețiu în poemul său. Nu mai suferi că trăiești într-un trup părăsit de ceea ce-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
o marți, ne-am luat și noaptea de marți spre miercuri el a descoperit că sunt construită dintr-un material practic etern, în timp ce lui firma nu-i dădea de trăit mai mult de 30 de ani. Au început zile de chin. Mă bătea ca pe hoții de cai-putere, doar-doar s-o strica vreo piesă în mine; într-o dimineață s-a apucat să mă demonteze, dar știți că la mine șuruburile sunt integrate concepției generale, prin turnare la cald, și altele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
să rămână aici. Au vrut să ne-nvețe măcar să construim și noi aparate de-astea, și-au bătut capul ani în șir. Credeți că s-a prins cineva? Nimeni! Tuturora le era milă de ei! Vă dați seama în ce chinuri groaznice au murit toți șase? Nici o ființă inteligentă lângă ei! Acum avioanele sunt ruginite, se joacă puștii și femeile prin ele. Comandantul și pilotul se uitară speriați unul la altul. — Dar ce, se pleacă greu de la voi? făcu Aciobăniței. — Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
de stele se-aprind, apoi mor. E-o pace în aer ce murmură lin, Departe de ură dispreț și păcat, Iar ochii tăi caută sprijin divin, La Cel ce pe cruce senin a urcat. Când sufletul trece prin valuri de chin, Iar lacrima vie întunecă zarea, Mai este iubire, mai este senin, O rază de sus croiește cărarea. Ridică-te iarași chiar dacă-ai căzut, Nu pierde nădejdea la margini de drum, Lumina-i în tine, sărman chip de lut, Azi poți
Speran?a by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83354_a_84679]
-
mai aproape. Atunci, cu ochi de seară și-abia deschise pleoape (Căci, grei de-ngîndurare, nămeți mă năpădeau), Cu ochi ce cheamă somnul din goluri și îl beau, Îmi deslușii deasupra, înghemuit pe-o bârnă, Un turc smolit de foame și chin, cu fața cârnă, Cu mâinile și gura aduse la genunchi. Trei petece răzlețe i se țineau de trunchi. Când vasul fără nume trecu prin dreptul nostru Un fund de vad îi prinse și pântecul, și rostru. Cutreierată, apa jur împrejur
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
sărut, Îți sărut sufletul și viața, Și mâinile ce m-au crescut. Îți sărut calda mângâiere, Alintul dulce ți-l sărut, Îți sărut pașii obosiți Și brațele-n care-am crescut. Îți sărut, maică, glasul dulce, Îți sărut nopțile de chin, Îți sărut ochii-nlacrimați Și clipa plină de suspin. Și fiecare dimineață Măicuță, eu, am să-ți sărut Și grijile-ți brazdate-n față, Și urma-ți tristului trecut. Măicuța mea, azi îți sărut, Și gura ce mă dojenea, Sărut și
LA MULȚI ANI MĂICUȚA MEA de ANGELA MIHAI în ediţia nr. 2195 din 03 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/364302_a_365631]
-
arhiepiscopul Ierusalimului a auzit de avva Miroghen și a voit să-i trimită câte ceva de trebuința. Avva Miroghen însă n-a primit niciodată nimic de la el, ci numai atât îi cerea: - Roaga-te pentru mine, părinte, ca să fiu izbăvit de chinul cel veșnic! CAPITOLUL 9 DESPRE MINUNATĂ DRAGOSTE A UNUI SFÂNT PĂRINTE Tot în lavra Turnurilor locuia un alt călugăr bătrân. Deși era foarte sărac, el avea totuși harul milosteniei. Într-o zi a venit un sărac la turnul lui, cerându
LIVADA DUHOVNICEASCA (2) de ION UNTARU în ediţia nr. 980 din 06 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364362_a_365691]
-
val de mare când rătăcit se-ntoarce de pe țărm bătut de vânt și ars de soare bucura-m-aș eu de trupul tău cum se bucură un prunc la sânul mamei purtat și dezmierdat în pântec își astâmpără la țâță chinul foamei bucura-m-aș eu de tot ce ai de gura ta înmiresmată de mângâierea palmei de zefir de răsuflarea ce mă-mbată și de mersul tău căzut din rai atât m-aș bucura de tine că aș sări în
CE M-AŞ BUCURA DE TINE de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 967 din 24 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364403_a_365732]
-
comis-o soțul ei, Andrei: ”Sevastița, surioară, surioară!... numai tu poți să te rogi pentru mine în fața Domnului ca să-mi ierte păcatul...” Măicuța Sevastia i-a spus venerabilei starețe cum l-a omorât Andrei pe Costică pădurarul, și anii de chin petrecuți de Leana, care se temea și de umbra ei, ca să nu se dea de gol, ducând cu ea în mormânt tăinuirea unei crime oribile. - I-a mărturisit preotului păcatul, maică Sevastia? - Nu prea, venerabilă și preacinstită maică stareță. - De ce
A ULTIMA SPOVEDANIE de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364425_a_365754]