1,508 matches
-
gustate în Transilvania secolului XVII, mergând de la simple dansuri locale până la piese vocal-instrumentale în caracter religios, dar și laic, preluate din țările apusene. Ținând cont de mărturiile foarte fragmentare în privința muzicii românești premergătoare secolului al XIX-lea, descoperirea și transcrierea Codex Caioni atestă cu lux de amănunte interesele corespunzătoare unei perioade disputate din istoria culturii române - epocă când au pătruns simultan influențele (contradictorii, ale) Renașterii târzii și ale Barocului. Ghidându-ne după codice, în viața muzicală a epocii pare să fi
Codex Caioni () [Corola-website/Science/311547_a_312876]
-
Roma antică exista obiceiul legării printr-un cotor și curele a mai multor tăblițe de lemn cerate; mai târziu, se folosește ca suport foaia de pergament. Primele „cărți” (secolele III-IV) astfel construite din manuscrise diverse legate poartă denumirea de codice (codexuri). În Evul mediu, mănăstirile reprezintă centrele unde se copiază cele mai multe manuscrise, dar sunt elaborate și cărți noi; copierea și decorarea manuscriselor cu miniaturi și inițiale aurite ajunge o îndeletnicire la rangul de artă. Dincolo de sensul de document cu un conținut
Manuscris () [Corola-website/Science/311670_a_312999]
-
episcopului islandez Brynjólfur Sveinsson, care îl dăruiește în 1662 regelui danez Frederik al III-lea. Până în 1971, când a fost returnat Islandei, manuscrisul a fost păstrat în Biblioteca Regală din Copenhaga, de aceea el a primit numele de "Konungsbók" sau "Codex Regius", adică "manuscrisul regal". Cota sub care a fost înregistrat era Gks. 2365, 4to. Dat fiind că protagoniștii cântecelor din "Codex Regius" - zei sau eroi - se regăsesc în mare parte și în "Edda" lui Snorri Sturluson, această culegere a primit
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
Islandei, manuscrisul a fost păstrat în Biblioteca Regală din Copenhaga, de aceea el a primit numele de "Konungsbók" sau "Codex Regius", adică "manuscrisul regal". Cota sub care a fost înregistrat era Gks. 2365, 4to. Dat fiind că protagoniștii cântecelor din "Codex Regius" - zei sau eroi - se regăsesc în mare parte și în "Edda" lui Snorri Sturluson, această culegere a primit și ea, în mod eronat, numele de "Edda". Începând cu secolul al XVII-lea, "Edda" lui Snorri a ajuns să fie
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
și în "Edda" lui Snorri Sturluson, această culegere a primit și ea, în mod eronat, numele de "Edda". Începând cu secolul al XVII-lea, "Edda" lui Snorri a ajuns să fie cunoscută drept "Edda în proză", în timp ce textele cuprinse în "Codex Regius" au fost numite "Edda în versuri" sau "Cântecele eddice ale zeilor" respectiv "Cântecele eddice ale eroilor". În mod hazardat, episcopul islandez Brynjólfur Sveinsson (1605-1675) a atribuit textele din "Codex Regius" preotului și poetului Sæmundr Sigfússon (1056-1133). Cercetările paleografice au
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
fie cunoscută drept "Edda în proză", în timp ce textele cuprinse în "Codex Regius" au fost numite "Edda în versuri" sau "Cântecele eddice ale zeilor" respectiv "Cântecele eddice ale eroilor". În mod hazardat, episcopul islandez Brynjólfur Sveinsson (1605-1675) a atribuit textele din "Codex Regius" preotului și poetului Sæmundr Sigfússon (1056-1133). Cercetările paleografice au dovedit că manuscrisul a fost realizat abia în secolul al XIII-lea, deci nu putea fi opera lui Sæmundr. Cu toate acestea, cântecele din Codex Regius sunt cunoscute și sub
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
1605-1675) a atribuit textele din "Codex Regius" preotului și poetului Sæmundr Sigfússon (1056-1133). Cercetările paleografice au dovedit că manuscrisul a fost realizat abia în secolul al XIII-lea, deci nu putea fi opera lui Sæmundr. Cu toate acestea, cântecele din Codex Regius sunt cunoscute și sub numele de "Edda Sæmundar", "Edda lui Sæmundr", în opoziție cu "Edda Snorra", "Edda lui Snorri". Pornind de la presupunerea că Sæmundr, care a trăit cu un secol înaintea lui Snorri, ar fi redactorul culegerii de cântece
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
sunt cunoscute și sub numele de "Edda Sæmundar", "Edda lui Sæmundr", în opoziție cu "Edda Snorra", "Edda lui Snorri". Pornind de la presupunerea că Sæmundr, care a trăit cu un secol înaintea lui Snorri, ar fi redactorul culegerii de cântece din "Codex Regius" și ținând cont de caracterul arhaic al majorității cântecelor păstrate în acest manuscris, s-a crezut că această culegere i-ar fi servit lui Snorri ca sursă de informare atunci când a scris "Edda". Ca urmare, "Edda Snorra" este cunoscută
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
acest manuscris, s-a crezut că această culegere i-ar fi servit lui Snorri ca sursă de informare atunci când a scris "Edda". Ca urmare, "Edda Snorra" este cunoscută și ca "Edda cea tânără" sau "Edda mai recentă", iar cântecele din "Codex Regius" ca "Edda cea veche". Manuscrisul conține 11 cântece ale zeilor și 18 cântece eroice. Cântece ale zeilor sunt "Völuspá" (Profeția clarvăzătoarei), "Hávamál" (Cântecul Celui Înalt), "Vafțrúðnismál" (Cântecul lui Vafțrúðnir), "Grímnismál" (Cântecul lui Grímnir), "Skírnismál" (Cântecul lui Skirnir), "Hárbarðslióð" (Cântecul
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
Celui Înalt), "Vafțrúðnismál" (Cântecul lui Vafțrúðnir), "Grímnismál" (Cântecul lui Grímnir), "Skírnismál" (Cântecul lui Skirnir), "Hárbarðslióð" (Cântecul lui Hárbardr), "Hymiskviða" (Cântecul lui Hymir), "Lokasenna" (Cearta lui Loki), Țrymskviða (Cântecul lui Țrym), "Völundarkviða" (Cântecul lui Völundr / Wieland) și "Alvíssmál" (Cântecul lui Alvís). "Codex Regius" cuprinde următoarele cântece ale eroilor: "Helgakviða Hundingsbana fyrri" (Primul cântec al lui Helgi, cel ce l-a ucis pe Hunding), "Helgakviða Hjörvarðssonar" (Cântecul lui Helgi, fiul lui Hjörvarðr), "Helgakviða Hundingsbana önnur" (Al doilea cântec al lui Helgi, cel ce
Edda () [Corola-website/Science/311814_a_313143]
-
duminică de după prima Lună plină de după echinocțiul de primăvară și diferă de la un cult la altul datorită calendarului adoptat de o Biserică sau alta (calendarul gregorian sau calendarul iulian) Conform lui Juan Garcés, curator la British Library, care a studiat Codex Sinaiticus, anumite paragrafe din învierea lui Iisus nu erau incluse în manuscrisele originale ale Bibliei. Garcés se referă la consensul științific în studiul Bibliei (textologia), afirmând că textele Bibliei s-au modificat de multe ori de când au fost scrise. Anume
Învierea Domnului () [Corola-website/Science/312329_a_313658]
-
anumite paragrafe din învierea lui Iisus nu erau incluse în manuscrisele originale ale Bibliei. Garcés se referă la consensul științific în studiul Bibliei (textologia), afirmând că textele Bibliei s-au modificat de multe ori de când au fost scrise. Anume, în Codex Sinaiticus lipsesc versetele , prin urmare Evanghelia după Marcu nu conține decât relatarea unui tânăr conform căruia Iisus ar fi înviat, dar nu-I descrie nici învierea, nici pe Hristos înviat. Numai versiunea neconformă cu originalul (inautentică) a Evangheliei după Marcu
Învierea Domnului () [Corola-website/Science/312329_a_313658]
-
medievale ce au circulat în epocă, unele fiind considerate mult timp reale. Insula Sfântului Brandan era plasată pe unele hărți până în secolul al XVIII-lea, iar Insula Verde a bascilor s-a menținut pe hărțile maritime engleze până în 1843 În Codexul Popul-Vuh al maiașilor se spune că strămoșii acestora ar fi venit în trecut dintr-o țară situată departe în răsărit. De asemenea, în Venezuela trăiește un trib în mijlocul pădurii ecuatoriale, într-un sat numit Atlan, care păstrează amintirea unei catastrofe
Atlantida () [Corola-website/Science/309551_a_310880]
-
o țară situată departe în răsărit. De asemenea, în Venezuela trăiește un trib în mijlocul pădurii ecuatoriale, într-un sat numit Atlan, care păstrează amintirea unei catastrofe ce ar fi distrus patria strămoșilor lor, care era o insulă din Oceanul Atlantic. În Codexul Tira al toltecilor se menționează mai multe râtriburi care au venit dinspre răsărit și s-au răspândit până la Oceanul Pacific. Patria lor era o insulă muntoasă, unul ditre munți fiind înconjurat de un zid și de un canal, amintind astfel de
Atlantida () [Corola-website/Science/309551_a_310880]
-
muzicale (partituri, tabulaturi) și chiar lucrări teoretice, unde materialul muzical pus în discuție prezintă influențe de muzică „folclorică”. Conform unui studiu întreprins de etnomuzicologul Gheorghe Ciobanu, cea mai veche melodie românească notată pe care o cunoaștem ar fi cuprinsă în "Codexul Rohonczi", o cărticică nedatată și întocmită într-un sistem de scriere necunoscut. În funcție de variantele propuse de cercetători, codicele aparține fie sec. XI-XII (Gheorghe Ciobanu), fie unei perioade ulterioare anului 1529 (fapt evidențiat prin datarea după filigranul imprimat pe hârtie și
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
oprit din peregrinare și ar fi fondat noua lor capitală, Tenochtitlan. La o privire mai atentă, atât a codicelor cât și a picturilor aztece originale, precum și a codicelor ulterioare epocii corteziene indică inexistența vreunui șarpe în legendele originale. Astfel, în timp ce codexul Féjérvary-Meyer descrie un vulture atacând un șarpe, alte codexuri ilustrate, precum Codex Mendoza, indică doar un vulture, în timp ce în textul din Ramírez Codex, zeul Huitzilopochtli indică aztecilor să caute un anumit vultur care devora o pasăre prețioasă, în timp ce era așezat
Stema Mexicului () [Corola-website/Science/310687_a_312016]
-
capitală, Tenochtitlan. La o privire mai atentă, atât a codicelor cât și a picturilor aztece originale, precum și a codicelor ulterioare epocii corteziene indică inexistența vreunui șarpe în legendele originale. Astfel, în timp ce codexul Féjérvary-Meyer descrie un vulture atacând un șarpe, alte codexuri ilustrate, precum Codex Mendoza, indică doar un vulture, în timp ce în textul din Ramírez Codex, zeul Huitzilopochtli indică aztecilor să caute un anumit vultur care devora o pasăre prețioasă, în timp ce era așezat pe un cactus. În textul codexului Chimalpahin Cuauhtlehuanitzin, vulturele
Stema Mexicului () [Corola-website/Science/310687_a_312016]
-
o privire mai atentă, atât a codicelor cât și a picturilor aztece originale, precum și a codicelor ulterioare epocii corteziene indică inexistența vreunui șarpe în legendele originale. Astfel, în timp ce codexul Féjérvary-Meyer descrie un vulture atacând un șarpe, alte codexuri ilustrate, precum Codex Mendoza, indică doar un vulture, în timp ce în textul din Ramírez Codex, zeul Huitzilopochtli indică aztecilor să caute un anumit vultur care devora o pasăre prețioasă, în timp ce era așezat pe un cactus. În textul codexului Chimalpahin Cuauhtlehuanitzin, vulturele devorează ceva, dar
Stema Mexicului () [Corola-website/Science/310687_a_312016]
-
aztece originale, precum și a codicelor ulterioare epocii corteziene indică inexistența vreunui șarpe în legendele originale. Astfel, în timp ce codexul Féjérvary-Meyer descrie un vulture atacând un șarpe, alte codexuri ilustrate, precum Codex Mendoza, indică doar un vulture, în timp ce în textul din Ramírez Codex, zeul Huitzilopochtli indică aztecilor să caute un anumit vultur care devora o pasăre prețioasă, în timp ce era așezat pe un cactus. În textul codexului Chimalpahin Cuauhtlehuanitzin, vulturele devorează ceva, dar nu este indicat ce. În sfârșit, alte versiuni indică vulturele strângând
Stema Mexicului () [Corola-website/Science/310687_a_312016]
-
un șarpe, alte codexuri ilustrate, precum Codex Mendoza, indică doar un vulture, în timp ce în textul din Ramírez Codex, zeul Huitzilopochtli indică aztecilor să caute un anumit vultur care devora o pasăre prețioasă, în timp ce era așezat pe un cactus. În textul codexului Chimalpahin Cuauhtlehuanitzin, vulturele devorează ceva, dar nu este indicat ce. În sfârșit, alte versiuni indică vulturele strângând în ghiarele sale simbolul aztec al războiului, glifa Atl-Tlachinolli, sau "apa care arde". Semnificațiile originale ale simbolurilor erau categoric diferite, privite din diferite
Stema Mexicului () [Corola-website/Science/310687_a_312016]
-
este o comună din landul Hessa, Germania. Ea se află amplasată la 3 km est de Rin. Prima oară localitatea este amintită în codexul Lorsche în anul 782, ea apare în decursul istoriei sub denumiri diferite ca: „Rohrheim superior“, „villa Rorheim“, „Ober Rorheim“ și din anul 1689, . În evul mediu ea a aprținut familiei nobiliare Lorsch și apoi trece în posesia mai multor familii
Groß-Rohrheim () [Corola-website/Science/309437_a_310766]
-
timpul în fruntea armatei, departe de Romă. Împărații tindeau tot mai mult spre autocrație, luând decizii și emițând legi fără dezbateri. Deciziile împăraților Severus sau Dioclețian au stat la baza legilor din perioada târzie a Imperiului Român, fiind reunite în codexurile lui Theodosiu al II-lea sau a lui Iustinian. Datorită problemei succesiunii, izbucneau războaie civile. Unii împărați au încercat să introducă principiul eredității, dar cu succes limitat. Mulți își ridicau fii la rangul de "Caesar", apoi de "Augustus", cu sau
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
ceramică, pe care erau indicate prin numere secțiunea și rândul. Ajungeau la locurile lor prin "vomitoria" (la singular "vomitorium") care dădeau în tribună. La sfârșitul jocurilor sau în caz de urgență, evacuarea se putea face în câteva minute. În conformitate cu Calendarul Codex din 354, Colosseumul ar putea găzdui 87.000 de oameni, cu toate că estimările moderne pun cifra la aproximativ 50.000. Ei au fost așezați într-un aranjament pe niveluri, care reflecta natura rigidă stratificată a societății romane. Cutii speciale erau puse
Colosseum () [Corola-website/Science/305641_a_306970]
-
70,17% din voturi. a absolvit Institutul de Marină Civilă din Constanța (1971), obținând diploma de inginer de sunet - ofițer de navigație, precum și Facultatea de Drept din București (1981). De asemenea, a urmat și un curs de management organizat de către CODEX. După absolvirea facultății a lucrat ca ofițer de marină și inginer de navigație în cadrul Navrom Constanța (1972-1974), apoi ca inginer principal III la Departamentul Transporturi Marine din cadrul Ministerului Transporturilor și Telecomunicațiilor (1974-1985). În următorii ani, (1985-1989), a fost detașat ca inginer
Radu Stroe () [Corola-website/Science/305354_a_306683]
-
născut cu numele de Bandulovic (n. 1593, Skopje, Macedonia - d. 27 ianuarie 1650, Bacău) a fost un arhiepiscop romano-catolic de origine bosniacă, care a îndeplinit funcția de administrator apostolic al credincioșilor catolici din Moldova (1644-1650). El este autorul așa-numitului "Codex Bandini". s-a născut în anul 1593, în orașul Skopje (Macedonia), într-o familie de origine bosniacă. Numele său de familie era cel de Bandulovic. A urmat studii de teologie la Roma și a intrat în Ordinul Franciscanilor Minoriți Observanți
Marco Bandini () [Corola-website/Science/313081_a_314410]